Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Casat
Dosarul nr.
2r-924/14
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
26 noiembrie 2014
Părțile
Laguta Vitalie vs Popescu Ecaterina
Pe scurt
Restituirea cererii de apel, reprezentarea în instanţa de judecata

2r-924/14 — Decăderea din drepturile părinteşri

prima instanţă: M.Moraru dosarul nr. 2r-924/14 instanţa de apel: A.Gheorghieş, N.Chircu, I.Talpa DECIZIE 26 noiembrie 2014 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele şedinţei, judecătorul Svetlana Filincova Judecătorii Iurie Bejenaru, Galina Stratulat examinînd recursul declarat de către Popescu Ecaterina, reprezentată de avocatul Ion Rohac, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Vitali Laguta împotriva Ecaterinei Popescu cu privire la decăderea din drepturile părinteşti, împotriva încheierii Curţii de Apel Bălţi din 17 iulie 2014, prin care apelul declarat de Ion Rohac în interesele Ecaterinei Popescu a fost restituit c o n s t a t ă La 10 iulie 2012, Vitali Laguta a depus o cerere de chemare în judecată împotriva Ecaterinei Popescu cu privire la decăderea din drepturile părinteşti.

În motivarea acţiunii reclamantul a indicat că în anul 1996, a înregistrat căsătoria cu pârâta. Din căsătorie au un copil minor, feciorul Alexandru, născut la 06 iunie 1996. Prin hotărîrea Judecătoriei Ungheni din anul 1998, căsătoria între ei a fost desfăcută, copilul rămînînd cu traiul la domiciliul pîrîtei, iar de la el a fost încasată pensia de întreţinere a copilului minor în mărime de 1/4 din veniturile lunare. Susţine că în vara anului 2011, fiul a trecut cu traiul la el, deoarece pîrîta şi-a format o altă familie. Prin hotărîrea Judecătoriei Ungheni din 06 octombrie 2011 el a fost scutit de plata pensiei de întreţinere a copilului minor, iar prin hotărîrea Judecătoriei Ungheni din 12 decembrie 2011 pensia de întreţinere a copilului minor a fost încasată de la pîrîtă.

Menţionează că pîrîta nu a executat hotărîrea judecătorească menţionată şi conform încheierii executorului judecătoresc din 02 iulie 2012, restanţa la plata pensiei de întreţinere a copilului minor, ce urmează a fi încasată de la pîrîtă, constituie 6030,54 lei. Afirmă că pîrîta nu se interesează de soarta copilului, de succesele şi insuccesele la şcoală, nu îi acordă alt ajutor material. Invocă că din discuţia avută cu copilul, ultimul i-a povestit că pîrîta, după ce a născut de la a doua căsătorie, împreună cu soţul său îşi băteau joc de el, sistematic îl băteau, îl alungau de la casă, ca rezultat el a făcut cunoştinţă cu copii din familii vulnerabile, cu comportament criminogen, ce a influenţat asupra comportamentului şi atitudinii sale faţă de şcoală şi familie.

Atitudinea negativă a pîrîtei faţă de copilul său este confirmată şi prin refuzul acesteia de a-i elibera adeverinţa lui de naştere. Prin urmare, solicită decăderea pîrîtei din drepturile părinteşti asupra copilului minor Alexandru Laguta, născut la 06 iunie 1996 şi încasarea de la pîrîtă a cheltuielilor de judecată în sumă de 400 lei. Prin hotărârea Judecătoriei Ungheni din 19 martie 2013 acţiunea a fost admisă, a fost decăzută Ecaterina Popescu din drepturile părinteşti asupra copilului minor Alexandru Laguta, născut la 06 iunie 1996 şi a fost încasat de la Ecaterina Popescu în beneficiul lui Vitali Laguta cheltuielile de judecată în sumă de 900 lei taxa de stat în sumă de 100 lei. La 22 aprilie 2013, Ecaterina Popescu, reprezentată de către avocatul Ion Rohac, a declarat apel împotriva hotărîrii primei instanţe.

Prin încheierea Curţii de Apel Bălţi din 27 mai 2013 a fost restituită cererea apel depusă de către Ecaterina Popescu reprezentată de către Ion Rohac ca depusă de o persoană neîmputernicită. Prin încheierea Curţii de Apel Bălţi din 31 octombrie 2013 a fost respinsă cererea de revizuire depusă de către Ecaterina Popescu reprezentată de către Ion Rohac ca fiind inadmisibilă. Prin decizia Curţii Supreme de Justiţie din 18 decembrie 2013, s-a admis recursul declarat de către Ecaterina Popescu, s-au casat integral încheierile Curţii de Apel Bălţi din 31 octombrie 2013 şi din 27 mai 2013 şi s-a restituit pricina spre rejudecare la Curtea de Apel Bălţi. Prin încheierea Curţii de Apel Bălţi din 06 februarie 2014 a fost restituită cererea de apel depusă de Ecaterina Popescu reprezentată de către avocatul Ion Rohac.

Prin decizia Curţii Supreme de Justiţie din 19 martie 2014 a fost admis recursul declarat de către Ecaterina Popescu, casată încheierea Curţii de Apel Bălţi din 06 februarie 2014 şi remisă pricina la rejudecare în aceeaşi instanţă. Prin încheierea Curţii de Apel Bălţi din 17 iulie 2014 a fost restituit apelul declarat de către avocatul Ion Rohac în interesele Ecaterinei Popescu şi remise ultimului cererea de apel cu toate documentele anexate. La 15 august 2014 Ecaterina Popescu, reprezentată de avocatul Ion Rohac , a declarat recurs împotriva încheierii Curţii de Apel Bălţi, solicitînd admiterea acestuia, casarea încheierii recurate, cu restituirea pricinii spre judecare în instanţa de apel.

În motivarea recursului a invocat netemeinicia încheierii recurate, indicînd că conform normelor legale existente orice persoană are dreptul de a-şi apăra drepturile sale pretinse ca fiind încălcate prin intentarea unui proces civil fie de unul singur, sau prin intermediul unui avocat. Astfel, consideră că prin restituirea cererii de apel, instanţa de judecată a încălcat drepturile recurentei la un proces echitabil. În conformitate cu art. 426 al. (3) CPC, recursul împotriva încheierii se examinează în termen de 3 luni într-un complet din 3 judecători, pe baza dosarului şi a materialelor anexate la recurs, fără examinarea admisibilităţii şi fără participarea părţilor.

Studiind materialele dosarului în raport cu argumentele recursului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul întemeiat şi care urmează a fi admis, cu casarea integrală a încheierii instanţei de apel şi restituirea pricinii spre rejudecare în instanţa de apel din următoarele considerente. În conformitate cu art.427 lit. b) CPC, instanţa de recurs după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să admită recursul şi să caseze integral sau parţial încheierea, restituind pricina spre rejudecare în instanţa de apel. Materialele cauzei denotă că la 22 aprilie 2013, Ecaterina Popescu, reprezentată de către avocatul Ion Rohac, a declarat apel împotriva hotărîrii Judecătoriei Ungheni din 19 martie 2013. Prin încheierea Curţii de Apel Bălţi din 27 mai 2013 a fost restituită cererea apel depusă de către Ecaterina Popescu reprezentată de către Ion Rohac ca depusă de o persoană neîmputernicită.

Prin încheierea Curţii de Apel Bălţi din 31 octombrie 2013 a fost respinsă cererea de revizuire depusă de către Ecaterina Popescu reprezentată de către Ion Rohac ca fiind inadmisibilă. Prin decizia Curţii Supreme de Justiţie din 18 decembrie 2013, s-a admis recursul declarat de către Ecaterina Popescu, s-au casat integral încheierile Curţii de Apel Bălţi din 31 octombrie 2013 şi din 27 mai 2013 şi s-a restituit pricina spre rejudecare la Curtea de Apel Bălţi. Prin încheierea Curţii de Apel Bălţi din 06 februarie 2014 a fost restituită cererea de apel depusă de Ecaterina Popescu reprezentată de către avocatul Ion Rohac. Prin decizia Curţii Supreme de Justiţie din 19 martie 2014 a fost admis recursul declarat de către Ecaterina Popescu, casată încheierea Curţii de Apel Bălţi din 06 februarie 2014 şi remisă pricina la rejudecare în aceeaşi instanţă.

Prin încheierea Curţii de Apel Bălţi din 17 iulie 2014 a fost restituit apelul declarat de către avocatul Ion Rohac în interesele Ecaterinei Popescu şi remise ultimului cererea de apel cu toate documentele anexate. La 15 august 2014 Popescu Ecaterina reprezentată de avocatul Ion Rohac a depus recurs împotriva încheierii Curţii de Apel Bălţi, solicitînd casarea integrală a încheierii Curţii de Apel Bălţi din 31 octombrie 2013 cu restituirea pricinii la rejudecare.

Însă, instanţa de recurs consideră că recurenta solicitînd casarea încheierii din 31 octombrie 2013, a comis o eroare de ordin mecanic, deoarece din motivarea recursului rezultă că aceasta contestă încheierea din 17 iulie 2014, cu atît mai mult că încheierea din 31 octombrie 2013 a fost casată prin decizia Curţii Supreme de Justiţie din 18 decembrie 2013. Iar, în conformitate cu art.166 alin.(6) CPC, cererea de chemare în judecată sau cererea de exercitare a unei căi de atac este valabil făcută chiar dacă poartă o denumire incorectă. Astfel, instanţa de recurs ajunge la concluzia că Curtea de Apel Bălţi prin încheierea din 17 iulie 2014 neîntemeiat a restituit cererea de apel depusă de Ion Rohac în interesele Ecaterinei Popescu ca fiind înaintată de o persoană neîmputernicită.

În conformitate cu art.75 alin.(1) CPC, în proces civil, persoanele fizice îşi pot apăra interesele personal, prin avocat sau avocat stagiar. Participarea personală în proces nu face ca persoana fizică să decadă din dreptul de a avea avocat. În conformitate cu art.80 alin.(7) CPC, împuternicirile date avocatului sau avocatului stagiar se atestă printr-un mandat, eliberat de reprezentat şi certificat de avocat.

Iar în conformitate cu art.81 CPC, împuternicirea de reprezentare în judecată acordă reprezentantului dreptul de a exercita în numele reprezentatului toate actele procedurale, cu excepţia dreptului de a semna cererea şi de a o depune în judecată, de a strămuta pricina la o judecată arbitrală, de a renunţa total sau parţial la pretenţiile din acţiune, de a majora sau reduce cuantumul acestor pretenţii, de a modifica temeiul sau obiectul acţiunii, de a o recunoaşte, de a încheia tranzacţii, de a intenta acţiune reconvenţională, de a transmite împuterniciri unei alte persoane, de a ataca hotărîrea judecătorească, de a-i schimba modul de executare, de a amîna sau eşalona executarea ei, de a prezenta un titlu executoriu spre urmărire, de a primi bunuri sau bani în temeiul hotărîrii judecătoreşti, drept care trebuie menţionat expres, sub sancţiunea nulităţii, în procura eliberată reprezentantului persoanei juridice sau în mandatul eliberat avocatului.

După cum atestă actele cauzei, între avocatul Ion Rohac şi Ecaterina Popescu a fost încheiat contractul cu privire la acordarea asistenţei juridice nr.51 din 05 octombrie 2012, prin care avocatul Ion Rohac s-a obligat să reprezinte interesele Ecaterinei Popescu în instanţele judecătoreşti, fapt confirmat prin mandatul din 05 octombrie 2012 (f.d.22). Tot materialul probator relevă că la 25 martie 2013 Ecaterina Popescu a eliberat o procură prin care l-a împuternicit pe Ion Rohac cu toate drepturile prevăzute de art.81 CPC, inclusiv şi cu dreptul de a ataca hotărîrea primei instanţe (f.d.108). Astfel, este cert faptul că avocatul Ion Rohac avea dreptul de a depune apel din numele Ecaterinei Popescu, odată ce se dovedeşte că acesta a fost împuternicit în mod legal.

În asemenea circumstanţe, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie conchide că instanţa de apel greşit a restituit cererea de apel, din care considerente recursul necesită a fi admis, cu casarea încheierii Curţii de Apel Bălţi din 17 iulie 2014, cu restituirea pricinii spre rejudecare în instanţa de apel. În conformitate cu art. 427, b) CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie d e c i d e Se admite recursul declarat de către Ecaterina Popescu, reprezentată de avocatul Ion Rohac. Se casează integral încheierea Curţii de Apel Bălţi din 17 iulie 2014, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Vitali Laguta împotriva Ecaterinei Popescu cu privire la decăderea din drepturile părinteşti cu remiterea pricinii la Curtea de Apel Bălţi pentru examinarea cererii de apel.

Decizia nu se supune nici unei căi de atac. Preşedinte, judecătorul Svetlana Filincova Judecătorii Iurie Bejenaru Galina Stratulat

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.