Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Respins
Dosarul nr.
3ra-1363/14
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
26 noiembrie 2014
Părțile
SRL Total Auto vs Consiliul or. Cahul, Primăria or. Cahul, SA Baza de transport auto nr. 19 Cahul, Ialanji Dumitru
Pe scurt
Competenţele de bază ale consiliilor locale, clasificarea drumurilor, consecutivitatea formării bunurilor imobile, depunerea cererii de formare a bunului imobil

3ra-1363/14 — Contestarea actului administrativ, declararea nulităţii contractului de vânzare-cumpărare a terenului aferent

dosarul nr. 3ra-1363/14 prima instanţă: D. Bosîi instanţa de apel: G. Vavrin, T. Dimitriadi, I. Dănăilă DECIZIE 26 noiembrie 2014 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedintele completului, judecătorul Svetlana Novac Judecătorii Tatiana Vieru, Valentina Clevadî Oleg Sternioală, Ion Corolevschi examinând recursul declarat de către Societatea cu răspundere limitată „Total-Auto”, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Societăţii cu răspundere limitată „Total-Auto” împotriva Consiliului orăşenesc Cahul, Primăriei oraşului Cahul şi Societăţii pe acţiuni „Baza de transport auto nr. 19 Cahul”, intervenient accesoriu Dumitru Ialanji cu privire la contestarea actului administrativ şi declararea nulităţii contractului de vânzare-cumpărare a terenului aferent şi la cererea de chemare în judecată a Societăţii pe acţiuni „Baza de transport auto nr. 19 Cahul” împotriva Primăriei oraşului Cahul cu privire la contestarea actului administrativ şi declararea nulităţii contractului de vânzare-cumpărare a terenului aferent, împotriva deciziei Curţii de Apel Cahul din 20 mai 2014, prin care a fost admis apelul declarat de către Societatea pe acţiuni „Baza de transport auto nr. 19 Cahul”, casată hotărârea Judecătoriei Cahul din 03 decembrie 2013 şi emisă o nouă hotărâre cu privire la respingerea acţiunilor, c o n s t a t ă: La 19 martie 2012, ÎI „Saghin Iacob” a depus o cerere de chemare în judecată împotriva Consiliului or.

Cahul, Primăriei or. Cahul şi SA „BTA nr.19 Cahul” cu privire la contestarea actului administrativ şi declararea nulităţii contractului de vânzare-cumpărare a terenului aferent. În motivarea acţiunii reclamanta a indicat că în baza dispoziţiei primarului or. Cahul nr. 115 din 14 februarie 2003 „Cu privire la retragerea unui teren de la SA „BTA nr. 19 Cahul” şi vânzarea terenului ÎI „Saghin Iacob”, a fost retrasă de la SA „BTA nr. 19 Cahul” suprafaţa de teren de 0,2223 ha aferent clădirii vândute ÎI „Saghin Iacob” din str. M. Viteazul, 4, or. Cahul. Menţionează că prin dispoziţia enunţată s-a dispus vânzarea ÎI „Saghin Iacob” a terenului cu suprafaţa de 0,1544 ha, aferent clădirii cumpărate de la SA „BTA nr. 19 Cahul”, cu atribuirea adresei juridice str. M. Viteazul, precum şi transmiterea terenului cu suprafaţa de 0,0679 ha în folosinţă comună a câte ½ cotă-parte pentru cale de acces şi parcare pentru automobilele ÎI „Saghin Iacob” şi SA „BTA nr. 19 Cahul”.

Susţine că conform contractului de vânzare-cumpărare a terenului aferent din 26 noiembrie 2003, ÎI„Saghin Iacob” a procurat terenul cu suprafaţa de 0,1544 ha aferent clădirii cumpărate de la SA „BTA nr. 19 Cahul” la preţul de 5021 lei. Ulterior, la 28 noiembrie 2003, contractul a fost înregistrat la OCT Cahul, cu atribuirea nr. cadastral 1701121088. Afirmă că după procurarea terenului menţionat, întru executarea dispoziţiei enunţate, terenul cu suprafaţa de 0,0679 ha a fost utilizat ca parcare pentru automobilele ÎI „Saghin Iacob” şi SA „BTA nr. 19 Cahul”, cât şi cale de acces spre terenul, ce aparţine cu drept de proprietate ÎI „Saghin Iacob”. Invocă că prin decizia Consiliului or. Cahul nr. 5/11 (55/11)-XXIII din 12 mai 2011 a fost vîndut SA „BTA nr. 19 Cahul” terenul aferent obiectului privat cu suprafaţa de 1,1406 ha, cu nr. cadastral 1701121070, din str. M. Viteazul,4, or.

Cahul. În baza deciziei menţionate, între Primăria or. Cahul şi SA „BTA nr. 19 Cahul” a fost încheiat contractul de vânzare-cumpărare a terenului aferent, în suprafaţa căruia a fost inclus atât terenul utilizat pentru parcare, cât şi cel de acces spre terenul, ce aparţine cu drept de proprietate ÎI „Saghin Iacob”. Mai invocă că decizia Consiliului or. Cahul nr. 5/11 (55/11)-XXIII din 12 mai 2011 şi contractul de vânzare-cumpărare a terenului aferent încheiat între Primăria or. Cahul şi SA „BTA nr. 19 Cahul” contravin dispoziţiei primarului or. Cahul nr. 115 din 14 februarie 2003, prin care a fost stabilit modul de folosire a terenului menţionat. Consideră că prin actele enunţate au fost încălcate drepturile proprietarului privind accesul liber la proprietatea sa.

Menţionează că ÎI „Saghin Iacob” a înaintat Consiliului or. Cahul o cerere prealabilă, prin care a solicitat anularea deciziei Consiliului or. Cahul nr. 5/11 (55/11)-XXIII din 12 mai 2011 „Cu privire la vânzarea-cumpărarea terenului aferent obiectelor private” şi a contractului de vânzare-cumpărare a terenului aferent încheiat între Primăria or. Cahul şi SA „BTA nr. 19 Cahul”, însă aceasta a fost respinsă. Prin urmare, solicită anularea deciziei Consiliului or. Cahul nr. 5/11 (55/11)-XXIII din 12 mai 2011 „Cu privire la vânzarea-cumpărarea terenului aferent obiectelor private” şi a contractului de vânzare-cumpărare a terenului privat încheiat între Primăria or. Cahul şi SA „BTA nr. 19 Cahul”.

La 09 iulie 2012, SA „BTA nr. 19 Cahul” a depus o cerere de chemare în judecată împotriva Primăriei or. Cahul cu privire la contestarea actului administrativ şi declararea nulităţii contractului de vânzare-cumpărarea terenului aferent. În motivarea acţiunii reclamanta a indicat că la 14 februarie 2003, primarul or. Cahul a emis dispoziţia nr. 115, prin care a dispus retragerea de la SA „BTA nr. 19 Cahul” a suprafeţei de teren de 0,2223 ha şi vânzarea ÎI „Saghin Iacob” a terenului cu suprafaţa de 0,1544 ha aferent clădirii cumpărate de la SA „BTA nr.19 Cahul”, cu atribuirea adresei juridice str. M. Viteazul, 4a, precum şi transmiterea terenului cu suprafaţa de 0,0679 ha în folosinţă comună a câte ½ cotă-parte pentru cale de acces şi parcare pentru automobilele ÎI „Saghin Iacob” şi SA „BTA nr. 19 Cahul”.

Ulterior, în baza dispoziţiei menţionate, la 26 noiembrie 2003, Primăria or. Cahul a încheiat cu ÎI „Saghin Iacob” contractul de vânzare-cumpărare a terenului aferent cu suprafaţa de 0,1544 ha, la preţul de 5021 lei. Menţionează că la 04 mai 2012, în urma procesului judiciar iniţiat de către ÎI „Saghin Iacob”, SA „BTA nr. 19 Cahul” a aflat despre dispoziţia primarului or. Cahul nr. 115 din 14 februarie 2003, iar la 17 mai 2012, a înaintat în adresa primarului or. Cahul o cerere, prin care a solicitat anularea dispoziţiei menţionate, însă nu a primit nici un răspuns. Consideră că dispoziţia primarului or. Cahul nr. 115 din 14 februarie 2003 este lovită de nulitate din motivul că conform art. 9 din Codul funciar, de competenţa consiliilor raionale ţin repartizarea şi retragerea terenurilor, în modul stabilit de lege, iar primarul, la emiterea dispoziţiei menţionate, şi-a depăşit atribuţiile sale.

Prin urmare, solicită anularea dispoziţiei primarului or. Cahul nr. 115 din 14 februarie 2003 „Cu privire la retragerea unui teren de la SA „BTA nr.19 Cahul” şi vânzarea terenului ÎI „Saghin Iacob” şi a contractului de vânzare- cumpărare a terenului aferent din 26 noiembrie 2003 încheiat între Primăria or. Cahul şi ÎI „Saghin Iacob”. Prin încheierea Judecătoriei Cahul din 17 iulie 2012 pricinile civile enunţate au fost conexate într-un singur proces. La 05 august 2013, ÎI „Saghin Iacob” a depus o cerere de chemare în judecată suplimentară, prin care a solicitat anularea deciziei Primăriei or. Cahul din 17 martie 2011 cu privire la formarea bunului imobil, prin care au fost separate bunurile imobile din str. M. Viteazul,4, or.

Cahul înregistrate în Registrul bunurilor imobile cu nr. cadastral 1701121070, cu suprafaţa de 1,1406 ha, nr. cadastral 170112107001 cu suprafaţa de 3164,3 m2, nr. cadastral 170112107004 cu suprafaţa de 128,3 m2, nr. cadastral 170112107005 cu suprafaţa de 153,1 m2, nr. cadastral 170112107006 cu suprafaţa de 475,2 m2 în trei bunuri imobile cu nr. cadastral 1701121070 cu suprafaţa de 1,1406 ha, nr. cadastral 170112107001 cu suprafaţa de 3164,3 m2, nr. cadastral 170112107004 cu suprafaţa de 128,3 m2, nr. cadastral 170112107005 cu suprafaţa de 153,1 m2, nr. cadastral 170112107006 cu suprafaţa de 475,2 m2, nr. cadastral 1701121327 cu suprafaţa de 0,0237 ha, nr. cadastral 1701121326 cu suprafaţa de 0,0346 ha, a actului de constatare pe teren în vederea formării bunului imobil şi a studiului privind formarea bunului imobil.

Prin încheierea Judecătoriei Cahul din 04 decembrie 2012 a fost atras în proces Dumitru Ialanji în calitate de intervenient accesoriu. Prin hotărârea Judecătoriei Cahul din 03 decembrie 2013 acţiunea ÎI „Saghin Iacob” a fost admisă parţial şi au fost anulate decizia Consiliului or. Cahul nr. 5/11 (55/11)-XXIII din 12 mai 2011 „Cu privire la vânzarea- cumpărarea terenului aferent obiectelor private”, contractul de vânzare- cumpărare a terenului aferent încheiat între Primăria or. Cahul şi SA „BTA nr. 19 Cahul” şi decizia Primăriei or. Cahul din 17 martie 2011 cu privire la formarea bunurilor imobile din str. M. Viteazul,4, or. Cahul. Acţiunea SA „BTA nr. 19 Cahul” a fost respinsă ca neîntemeiată.

Prin încheierea Curţii de Apel Cahul din 20 mai 2014 a fost înlocuită partea la proces ÎI „Saghin Iacob” cu succesorul ei în drepturi SRL „Total- Auto”. Prin decizia Curţii de Apel Cahul din 20 mai 2014 a fost admis apelul declarat de către SA „BTA nr. 19 Cahul”, casată integral hotărârea primei instanţe şi emisă o nouă hotărâre, prin care acţiunile au fost respinse ca neîntemeiate. La 29 august 2014, în termenul prevăzut de lege, SRL „Total-Auto” a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, cerând admiterea acestuia, casarea deciziei instanţei de apel şi menţinerea hotărârii primei instanţe. Recurenta SRL „Total-Auto”, în motivarea recursului, a indicat că decizia instanţei de apel este ilegală şi neîntemeiată, deoarece la pronunţarea deciziei, instanţa de apel a aplicat eronat normele de drept material, iar concluziile, expuse în decizie, sunt în contradicţie cu circumstanţele pricinii.

Menţionează că decizia Primăriei or. Cahul din 17 martie 2011 cu privire la formarea bunurilor imobile din str. M. Viteazul,4, or. Cahul este ilegală, fiind emisă cu încălcarea competenţei, deoarece consiliul local are competenţa de a adopta decizia de formare a bunului imobil. Susţine că concluzia instanţei de apel precum că primarul or. Cahul prin decizia din 17 martie 2011 cu privire la formarea bunurilor imobile nu şi-a depăşit atribuţiile, deoarece conform pct. 5 din Regulamentul cu privire la vânzarea-cumpărarea terenurilor aferente, aprobat prin Hotărârea Guvernului RM nr. 1428 din 16 decembrie 2008, în cazul formării, conform prezentului punct, a unor bunuri noi, modificările corespunzătoare se introduc în registrul bunurilor imobile în baza deciziei primarului – pentru terenurile aferente din domeniul privat al unităţii administrativ-teritoriale, este greşită.

La data emiterii deciziei Primăriei or. Cahul din 17 martie 2011, Regulamentul menţionat prevedea că în cazul formării, conform pct. 4 şi prezentului punct, a unor bunuri noi, modificările corespunzătoare se introduc în registrul bunurilor imobile în baza deciziei consiliului local – pentru terenurile aferente din domeniul privat al unităţi administrativ-teritoriale. Afirmă că conform art. 17 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 354-XV din 28 octombrie 2004 cu privire la formarea bunurilor imobile, la cererea de formare a bunului imobil se anexează acordul scris, după caz, al titularilor cu ale căror drepturi este grevat dreptul de proprietate asupra bunului imobil sau al proprietarilor bunurilor imobile adiacente care pot fi lezaţi în drepturi la formarea bunului.

Invocă că în şedinţa de judecată s-a stabilit că SRL „Total-Auto”, succesorul în drepturi al ÎI „Saghin Iacob”, este proprietar al bunului imobil adiacent, care s-a format prin decizia Primăriei or. Cahul din 17 martie 2011 şi care, în baza dispoziţiei primarului or. Cahul nr. 115 din 14 februarie 2003, terenul cu suprafaţa de 0,0679 ha a fost transmis în folosinţă comună a cîte ½ cotă-parte pentru cale de acces şi parcarea automobilelor ÎI „Saghin Iacob” şi SA „BTA nr. 19 Cahul”. Astfel, fără a fi separate în natură cotele-părţi atribuite în folosinţă comună prin dispoziţia enunţată, s-a format un bun imobil, fără acordul ÎI „Saghin Iacob”. Mai invocă că instanţa de apel greşit a calculat că suprafaţa rămasă de 3,9 ari din calea de acces transmisă în folosinţă SRL „Total-Auto” prin dispoziţia primarului or.

Cahul nr. 115 din 14 februarie 2003 constituie mai mult de ½ cotă-parte acordată acestuia şi corespunde normelor de urbanism stabilite în pct.19 lit. a) al Regulamentului cu privire la formarea bunurilor imobile, deoarece bunul imobil nu s-a format în privinţa suprafeţei rămase de 3,9 ari şi nu a fost înaintată în instanţa de judecată pretenţie privind partajarea terenului respectiv, iar autoritatea publică locală nu a abrogat şi nu a modificat dispoziţia primarului or. Cahul nr. 115 din 14 februarie 2003, precum şi nu a fost emisă o altă decizie a Consiliului local, prin care SRL „Total-Auto” să-i fi fost atribuită în folosinţă suprafaţa de teren de 3,9 ari cu statut de cale de acces. Astfel, SRL „Total-Auto” nu va avea acces la proprietatea sa, încălcându-i-se dreptul de posesie şi folosinţă asupra terenului.

Menţionează că în legătură cu faptul că decizia Primăriei or. Cahul din 17 martie 2011 cu privire la formarea bunului imobil este ilegală, sunt ilegale şi actele, care au fost emise în baza acestei decizii şi, anume, decizia Consiliului or. Cahul nr. 5/11 (55/11)-XXII din 12 mai 2011 şi contractul de vânzare- cumpărare a terenului aferent încheiat între Primăria or. Cahul şi SA „BTA nr. 19 Cahul”. Susţine că prin decizia Consiliului or.

Cahul nr. 5/11 (55/11)-XXII din 12 mai 2011 s-a dispus vânzarea SA „BTA nr. 19 Cahul” a terenului aferent obiectului privat cu suprafaţa de 1,1406 ha, nr. cadastral 1701121070, însă la materialele dosarului lipseşte o decizie a consiliului local de atribuire SA „BTA nr.19 Cahul” a terenului aferent cu suprafaţa 1,1406 ha, după cum prevede Regulamentul cu privire la vânzarea-cumpărarea terenurilor aferente, aprobat prin Hotărârea Guvernului RM nr. 1428 din 16 decembrie 2008. Prin referinţa depusă la 21 octombrie 2014 SA „Baza de transport auto nr. 19 Cahul” respingerea recursului ca fiind inadmisibil. În conformitate cu art. 440 alin. (2) Codul de procedură civilă, completul din 3 judecători prin încheierea din 22 octombrie 2014 a considerat recursul admisibil şi a dispus examinarea fondului de un complet din 5 judecători.

În conformitate cu art. 444 CPC, recursul se examinează fără înştiinţarea participanţilor la proces. Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul neîntemeiat şi care urmează a fi respins cu menţinerea deciziei instanţei de apel din următoarele considerente. În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. a) CPC, instanţa de recurs, după ce judecă recursul, este în drept să respingă recursul şi să menţină decizia instanţei de apel. Pe parcursul judecării pricinii s-a constatat că prin dispoziţia primarului or. Cahul nr. 115 din 14 februarie 2003 „Cu privire la retragerea unui teren de la SA „BTA nr. 19 Cahul” şi vânzarea terenului ÎI „Saghin Iacob” a fost retrasă de la SA „BTA nr. 19 Cahul” suprafaţa de teren de 0,2223 ha aferent clădirii vândute ÎI „Saghin Iacob” din str. M. Viteazul, 4, or.

Cahul. Totodată, prin dispoziţia enunţată s-a dispus vânzarea ÎI „Saghin Iacob” a terenului cu suprafaţa de 0,1544 ha, aferent clădirii cumpărate de la SA „BTA nr. 19 Cahul”, cu atribuirea adresei juridice str. M. Viteazul, precum şi transmiterea terenului cu suprafaţa de 0,0679 ha în folosinţă comună a câte ½ cotă-parte pentru cale de acces şi parcare pentru automobilele ÎI „Saghin Iacob” şi SA „BTA nr. 19 Cahul”. Actele pricinii denotă faptul că la 26 noiembrie 2003, între Primăria or. Cahul şi ÎI „Saghin-Iacob” a fost încheiat contractul de vânzare-cumpărare a terenului aferent, prin care ultima a cumpărat terenul aferent cu suprafaţa de 0,1544 ha din or. Cahul. De asemenea, actele pricinii denotă faptul că prin decizia Primăriei or.

Cahul din 17 martie 2011 cu privire la formarea bunului imobil au fost separate bunurile imobile din str. M. Viteazul,4, or. Cahul înregistrate în Registrul bunurilor imobile cu nr. cadastral 1701121070, cu suprafaţa de 1,1406 ha, nr. cadastral 170112107001 cu suprafaţa de 3164,3 m2, nr. cadastral 170112107004 cu suprafaţa de 128,3 m2, nr. cadastral 170112107005 cu suprafaţa de 153,1 m2, nr. cadastral 170112107006 cu suprafaţa de 475,2 m2 în trei bunuri imobile cu nr. cadastral 1701121070 cu suprafaţa de 1,1406 ha, nr. cadastral 170112107001 cu suprafaţa de 3164,3 m2, nr. cadastral 170112107004 cu suprafaţa de 128,3 m2, nr. cadastral 170112107005 cu suprafaţa de 153,1 m2, nr. cadastral 170112107006 cu suprafaţa de 475,2 m2, nr. cadastral 1701121327 cu suprafaţa de 0,0237 ha şi nr. cadastral 1701121326 cu suprafaţa de 0,0346 ha (f. d. 125). La 12 mai 2011, Consiliul or.

Cahul a emis decizia nr. 5/11 (55/11)-XXIII „Cu privire la vânzarea-cumpărarea terenului aferent obiectivelor private”, prin care a vîndut SA „BTA nr. 19 Cahul” terenul aferent obiectului privat cu suprafaţa de 1,1406 ha, cu nr. cadastral 1701121070, din str. M. Viteazul,4, or. Cahul. În baza deciziei menţionate, între Primăria or. Cahul şi SA „BTA nr. 19 Cahul” a fost încheiat contractul de vânzare-cumpărare a terenului aferent construcţiei proprietate privată cu suprafaţa de 1,1406 ha din str. M. Viteazul,4, or. Cahul. Înaintând prezenta cerere de chemare în judecată, ÎI „Saghin Iacob” a solicitat anularea deciziei Consiliului or. Cahul nr. 5/11 (55/11)-XXIII din 12 mai 2011 „Cu privire la vânzarea-cumpărarea terenului aferent obiectelor private” şi a contractului de vânzare-cumpărare a terenului privat încheiat între Primăria or.

Cahul şi SA „BTA nr. 19 Cahul”, precum şi anularea deciziei Primăriei or. Cahul din 17 martie 2011 cu privire la formarea bunului imobil, a actului de constatare pe teren în vederea formării bunului imobil şi a studiului privind formarea bunului imobil. La rîndul său, SA „Baza de transport auto nr. 19 Cahul”, înaintând prezenta cerere de chemare în judecată, a solicitat anularea dispoziţiei primarului or. Cahul nr. 115 din 14 februarie 2003 „Cu privire la retragerea unui teren de la SA „BTA nr. 19 Cahul” şi vânzarea terenului ÎI „Saghin Iacob” şi a contractului de vânzare-cumpărare a terenului aferent din 26 noiembrie 2003 încheiat între Primăria or. Cahul şi ÎI „Saghin Iacob”. Prima instanţă, fiind investită cu judecarea pricinii în cauză, a ajuns la concluzia temeiniciei parţiale a acţiunii ÎI „Saghin Iacob” şi netemeiniciei acţiunii SA „Baza de transport auto nr. 19 Cahul”.

Ulterior, instanţa de apel, fiind investită cu judecarea apelului declarat de către SA „Baza de transport auto nr. 19 Cahul”, a ajuns la concluzia temeiniciei acestuia, casând hotărârea primei instanţe şi pronunţând o nouă hotărâre, prin care a respins acţiunile ca neîntemeiate. Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie, analizând materialele anexate la dosar, în coraport cu legislaţia în vigoare ce guvernează raportul juridic litigios, a ajuns la concluzia că soluţia dată de către instanţa de apel este una întemeiată şi legală.

Conform art. 14 alin. (2) lit. lit. d) şi e) din Legea nr. 436-XVI din 28 decembrie 2006 privind administraţia publică locală, pornind de la domeniile de activitate ale autorităţilor administraţiei publice locale de nivelul întîi stabilite la art.4 al Legii privind descentralizarea administrativă, consiliul local realizează următoarele competenţe: decide vînzarea, privatizarea, concesionarea sau darea în arendă ori în locaţiune a bunurilor domeniului privat al satului (comunei), oraşului (municipiului), după caz, în condiţiile legii şi decide atribuirea şi propune schimbarea destinaţiei terenurilor proprietate a satului (comunei), oraşului (municipiului), după caz, în condiţiile legii. Din materialele dosarului şi, anume, din decizia Consiliului or.

Cahul nr.5/11 (55/11)-XXIII din 12 mai 2011 „Cu privire la vânzarea-cumpărarea terenului aferent obiectelor private” rezultă că Consiliul or. Cahul, la adoptarea deciziei, s-a condus de prevederile Legii nr. 435-XVI din 28 decembrie 2006 privind administraţia publică locală, ale Codului funciar, ale Legii nr. 1308-XIII din 25 iulie 1997 privind preţul normativ şi modul de vânzare-cumpărare a pămîntului şi ale Regulamentului cu privire la vânzarea-cumpărarea terenurilor aferente, aprobat prin Hotărârea Guvernului RM nr. 1428 din 16 decembrie 2008. Totodată, din decizia Consiliului or. Cahul enunţată rezultă că propunerea privitor la vânzarea terenului cu suprafaţa de 1,1406 ha, cu nr. cadastral 1701121070 din str. M. Viteazul,4, or.

Cahul a fost examinată la şedinţa Comisiei funciare a Consiliului or. Cahul, fiind întocmit procesul-verbal nr. 3 din 04 mai 2011 şi fiind însoţită de avizul comisiei consultative de specialitate. Mai mult ca atît, din materialele dosarului rezultă că decizia Consiliului or. Cahul nr. 5/11 (55/11)-XXIII din 12 mai 2011 „Cu privire la vânzarea- cumpărarea terenului aferent obiectelor private” a fost supusă controlului obligatoriu de legalitate de către Oficiul teritorial Cahul al Cancelariei de Stat, în urma căruia nu au fost depistate careva încălcări ale legislaţiei la emiterea deciziei menţionate, fapt confirmat prin răspunsul Oficiului teritorial Cahul al Cancelariei de Stat nr. 1304/0T2-121 din 15 martie 2013 (f. d. 118). La caz, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie reţine că dispoziţia primarului or.

Cahul nr. 115 din 14 februarie 2003 „Cu privire la retragerea unui teren de la SA „BTA nr. 19 Cahul” şi vânzarea terenului ÎI „Saghin Iacob” şi decizia Consiliului or. Cahul nr. 5/11 (55/11)-XXIII din 12 mai 2011 „Cu privire la vânzarea-cumpărarea terenului aferent obiectelor private” constituie două acte administrative independente, care nu au tangenţă unul cu altul, fiind emise în două situaţii juridice diferite, aşa cum prin dispoziţia primarului or. Cahul nr. 115 din 14 februarie 2003 terenul cu suprafaţa de 0,0679 ha a fost transmis în folosinţă comună a câte ½ cotă-parte ca cale de acces şi parcare a automobilelor SRL „Total-Auto” (succesorul în drepturi a ÎI „Saghin Iacob”) şi SA „BTA nr. 19 Cahul”, iar prin decizia Consiliului or.

Cahul nr. 5/11 (55/11)-XXIII din 12 mai 2011 a fost vândut SA „BTA nr. 19 Cahul” terenul aferent obiectului privat cu suprafaţa de 1,1406 ha, teren al cărui proprietar este administraţia publică locală şi actele administrative indicate nu emit soluţii contrare, deoarece titularii de drept pot înstrăina terenurile, pe care le deţin cu drept de proprietate, în baza unui temei legal. Mai mult ca atât, s-a stabilit că după emiterea dispoziţiei primarului or.Cahul enunţată, SRL „Total-Auto” (succesorul în drepturi a ÎI „Saghin Iacob”) nu a întreprins careva măsuri pentru a înregistra la OCT Cahul dreptul de folosinţă asupra ½ cotă-parte din terenul cu suprafaţa de 0,0679 ha, atribuit în folosinţă prin dispoziţia primarului.

La caz, se mai reţine că prin vânzarea SA „BTA nr. 19 Cahul” a terenului aferent obiectului privat cu suprafaţa de 1,1406 ha, cu nr. cadastral 1701121070, din str. M. Viteazul,4, or. Cahul nu se încalcă dreptul de proprietate al SRL „Total-Auto” (succesorul în drepturi a ÎI „Saghin Iacob”) privitor la accesul la proprietatea sa, deoarece conform dispoziţiei primarului or. Cahul nr. 115 din 14 februarie 2003 „Cu privire la retragerea unui teren de la SA „BTA nr. 19 Cahul” şi vânzarea terenului ÎI „Saghin Iacob”, atît SRL „Total-Auto ” (succesorul în drepturi a ÎI „Saghin Iacob”) , cît şi SA „BTA nr. 19 Cahul” le revine cîte ½ cotă-parte din suprafaţa de 0,0679 ha transmisă în folosinţă comună pentru cale de acces.

Conform pct. 1 subpct. 6) din Anexa nr. 4 la Legea drumurilor nr. 509- XIII din 22 iunie 1995, cale de acces la drumul public este un drum special amenajat pentru intrarea pe (ieşirea din) teritoriul obiectivului. Conform art. 2 lit. lit. a) şi b) din Legea menţionată, drumuri publice sunt drumuri de utilitate publică destinate circulaţiei rutiere şi pietonale în scopul satisfacerii cerinţelor generale de transport rutier ale economiei naţionale şi ale populaţiei şi de apărare a ţării, iar drumuri private sunt drumuri de utilitate privată destinate satisfacerii cerinţelor proprii de circulaţie rutieră şi pietonală în activităţile economice, industriale şi altele asemenea, drumuri de acces în incinte, ca şi cele din interiorul acestora, drumuri pentru organizări de şantiere.

Aceste drumuri sunt administrate de persoanele fizice sau juridice care le au în proprietate sau în administrare. Astfel, legiuitorul face distincţie între drumurile publice şi private de calea de acces pe teritoriul obiectivului şi permite ca ultima să fie proprietate privată a persoanelor juridice. Conform dosarului cadastral privind formarea bunurilor imobile din str. M. Viteazul,4, or. Cahul, al bunului imobil cu nr. cadastral 1701121070, calea de acces, acordată prin dispoziţia primarului or. Cahul nr. 115 din 14 februarie 2003, atât pentru SA „BTA nr. 19 Cahul”, cât şi pentru SRL „Total-Auto” (succesorul în drepturi a ÎI „Saghin Iacob”) era de 0,0679 ha (f. d. 123-134).

Conform extrasului din Registrul bunurilor imobile, SA „BTA nr. 19 Cahul” a privatizat terenul cu suprafaţa de 2,88 ari pentru cale de acces, astfel, SRL „Total-Auto” (succesorul în drepturi a ÎI „Saghin Iacob”) i-a rămas în folosinţă terenul cu suprafaţa de 3,9 ari pentru cale de acces, ceea ce constituie mai mult de 1/2 cotă-parte din terenul transmis în folosinţă comună pentru cale de acces, iar faptul că terenul rămas nu este amenajat ca cale de acces nu constituie temei pentru a presupune că SRL „Total-Auto” este lipsită de calea de acces spre proprietatea sa. Or, conform art. 7 alin. (1) din Legea drumurilor, construcţia, amenajarea, întreţinerea şi exploatarea căilor de acces la drumurile publice sunt în sarcina celor care le au în administrare, folosinţă sau proprietate.

Actele pricinii denotă faptul că suprafaţa rămasă de 3,9 ari din calea de acces transmisă în folosinţă SRL „Total-Auto” (succesorul în drepturi a ÎI „Saghin Iacob”) prin dispoziţia primarului or. Cahul nr. 115 din 14 februarie 2003 corespunde normelor de urbanism stabilite în pct. 19 lit. a) din Regulamentul cu privire la formarea bunurilor imobile, care prevede că proiectarea fiecărui bun imobil supus formării se efectuează cu respectarea normelor de urbanism, inclusiv ca sectorul de teren să fie asigurat cu drum de acces pentru asigurarea accesului la sectorul de teren, iar lăţimea drumului de acces pentru transport nu trebuie să fie mai mică de 3,5 m, lăţimea pasajului pentru pietoni nu mai mică de 1 m. Din fotografiile anexate la materialele dosarului rezultă că porţiunea de teren rămasă îi permite SRL „Total-Auto” (succesorul în drepturi a ÎI „Saghin Iacob”) să aibă acces la proprietatea sa (f. d. 103-111).

Or, SRL „Total-Auto” (succesorul în drepturi a ÎI „Saghin Iacob”) nu a prezentat probe, raport de expertiză, o concluzie a specialistului, care ar confirma că porţiunea de teren rămasă nu permite amenajarea căii de acces către proprietatea sa, pe cînd în conformitate cu art. 118 alin. (l) CPC, fiecare parte trebuie să dovedească circumstanţele care le invocă drept temei al pretenţiilor şi obiecţiilor sale dacă legea nu dispune altfel. În asemenea circumstanţe, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră că instanţa de apel corect a concluzionat că nu au fost stabilite careva temeiuri pentru anularea deciziei Consiliului or. Cahul nr. 5/11 (55/11)-XXIII din 12 mai 2011 „Cu privire la vânzarea-cumpărarea terenului aferent obiectelor private”.

Totodată, instanţa de apel corect a concluzionat că deşi SRL „Total-Auto” (succesorul în drepturi a ÎI „Saghin Iacob”) contestă contractul de vânzare - cumpărare încheiat între Primăria or. Cahul şi SA „BTA-19 Cahul”, nu a indicat nici un temei legal de nulitate a acestui contract de vânzare - cumpărare, iar contestarea legalităţii actului administrativ nu impune nulitatea actului juridic încheiat ca urmare a acestuia, or, temeiurile de nulitate a actului juridic sunt prevăzute de Codul civil, care urmează a fi invocate de către persoanele, care au interes născut. Prin urmare, instanţa de apel temeinic şi legal a respins pretenţiile recurentei cu privire la anularea deciziei Consiliului or. Cahul nr. 5/11 (55/11)- XXIII din 12 mai 2011 „Cu privire la vânzarea-cumpărarea terenului aferent obiectelor private” şi a contractului de vânzare-cumpărare a terenului privat încheiat între Primăria or.

Cahul şi SA „BTA nr. 19 Cahul”. De asemenea, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră că instanţa de apel temeinic şi legal a respins pretenţia recurentei cu privire la anularea deciziei Primăriei or. Cahul din 17 martie 2011 cu privire la formarea bunului imobil. Conform art. 14 alin. (l) din Legea nr. 354-XV din 28 octombrie 2004 cu privire la formarea bunurilor imobile, formarea bunurilor imobile are loc în următoarea consecutivitate a acţiunilor: se depune cerere de formare a bunului imobil; se efectuează studiul privind posibilitatea formării bunului imobil; se elaborează proiectul de formare a bunului imobil; se întocmeşte planul cadastral sau geometric al bunului imobil format; se emite decizia de formare a bunului imobil; se înscrie bunul imobil în Registrul bunurilor imobile.

Din dosarul cadastral de formare a bunului imobil prin separare situat în or. Cahul, str. M. Viteazul 4, cu nr. cadastral 1701121070 rezultă că consecutivitatea acţiunilor prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea menţionată au fost respectate. Conform art. 15 alin. (2) lit. d) din Legea menţionată, dacă cererea de formare a bunului imobil este adresată unui alt executant de lucrări cadastrale decât celui al oficiului cadastral teritorial, la cerere se anexează acordul scris, după caz. al titularilor cu ale căror drepturi este grevat imobilul sau al proprietarilor imobilelor adiacente care pot fi lezaţi în drepturi la formarea bunului imobil. În speţă, s-a stabilit că la formarea bunului imobil, nu era necesar acordul scris al SRL „Total-Auto” (succesorul în drepturi a ÎI „Saghin Iacob”), deoarece proprietar al terenului respectiv este administraţia publică locală, Primăria or.

Cahul, fapt confirmat prin extrasul din Registrul bunurilor imobile şi, respectiv, la formarea bunului imobil nu au fost încălcate careva interese ale SRL „Total- Auto” (succesorul în drepturi a ÎI „Saghin Iacob”), deoarece aceasta are posibilitate de a-şi crea cale de acces către proprietatea sa pe terenul rămas de 3,9 ari din suprafaţa de teren transmisă în folosinţă prin dispoziţia primarului or. Cahul nr. 115 din 14 februarie 2003. Conform pct. 19 lit. c) din Regulamentul cu privire la formarea bunurilor imobile, aprobat prin Hotărârea Guvernului RM nr. 61 din 29 ianuarie 1999, proiectarea fiecărui bun imobil supus formării se efectuează cu respectarea normelor de urbanism, inclusiv ca pentru fiecare proprietar al încăperii să fie asigurat accesul separat la încăperea ce-i aparţine sau posibilitatea de a amenaja o intrare separată la această încăpere.

Conform art. 3 lit. a) din Legea cu privire la formarea bunurilor imobile, formarea bunului imobil se iniţiază de către proprietarul lui, inclusiv statul sau unitatea administrativ-teritorială, prin intermediul autorităţilor împuternicite cu administrarea bunului, iar conform art. 19 alin. (3) din Legea menţionată, contractul sau decizia de formare a bunului imobil se întocmeşte de către proprietarii bunurilor imobile după elaborarea planului bunului imobil, care devine parte componentă a contractului sau deciziei. Pct. 7 din Regulamentul cu privire la formarea bunurilor imobile prevede că în cazul bunurilor proprietate publică, decizia de formare este adoptată de primăria satului (comunei), oraşului (municipiului) pe teritoriul căreia este situat bunul imobil proprietate a unităţii administrativ teritoriale, sau autoritatea centrală de specialitate împuternicită cu administrarea proprietăţii de stat (în continuare organul competent).

Reieşind din prevederile legale enunţate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră că instanţa de apel corect a concluzionat că primarul or. Cahul, la emiterea deciziei din 17 martie 2011 de formare a bunurilor imobile, nu şi-a depăşit atribuţiile. În contextul celor expuse, instanţa de recurs conchide că instanţa de apel temeinic şi legal a respins acţiunea SRL „Total-Auto” (succesorul în drepturi al ÎI „Saghin Iacob”), iar argumentele invocate de către recurentă în acest sens nu pot fi reţinute ca întemeiate. Astfel, din considerentele menţionate şi având în vedere faptul că decizia instanţei de apel este întemeiată şi legală, iar argumentele invocate de către recurentă sunt neîntemeiate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a respinge recursul şi de a menţine decizia instanţei de apel.

În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. a) CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie, d e c i d e: Se respinge recursul declarat de către Societatea cu răspundere limitată „Total-Auto”. Se menţine decizia Curţii de Apel Cahul din 20 mai 2014 în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Societăţii cu răspundere limitată „Total- Auto” împotriva Consiliului orăşenesc Cahul, Primăriei oraşului Cahul şi Societăţii pe acţiuni „Baza de transport auto nr. 19 Cahul”, intervenient accesoriu Dumitru Ialanji cu privire la contestarea actului administrativ şi declararea nulităţii contractului de vânzare-cumpărare a terenului aferent şi la cererea de chemare în judecată a Societăţii pe acţiuni „Baza de transport auto nr. 19 Cahul” împotriva Primăriei oraşului Cahul cu privire la contestarea actului administrativ şi declararea nulităţii contractului de vânzare-cumpărare a terenului aferent.

Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele completului, Svetlana Novac judecătorul Judecătorii Tatiana Vieru Valentina Clevadî Oleg Sternioală Ion Corolevschi

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.