Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Respins
Dosarul nr.
3ra-1626/14
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
24 noiembrie 2014
Părțile
Arseni Vladimir vs Comisia Electorală Centrală
Pe scurt
Înregistrarea candidatului independent

3ra-1626/14 — Contestarea hotărîrii CEC

Curtea de Apel Chişinău dosarul nr. 3ra-1626/14 Judecător: N.Vascan Republica Moldova Curtea Supremă de Justiţie DECIZIE 24 noiembrie 2014 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedintele şedinţei, judecătorul Svetlana Filincova Judecători: Galina Stratulat, Iurie Bejenaru, Dumitru Mardari, Iuliana Oprea judecînd recursul declarat de Arseni Vladimir, în pricina civilă la contestaţia lui Arseni Vladimir împotriva Comisiei Electorale Centrale cu privire la contestarea actului administrativ şi constatarea faptului ignorării de către CEC a prevederilor art. 26 alin. (1) lit. k) din Codul electoral, împotriva hotărîrii Curţii de Apel Chişinău din 14 noiembrie 2014, prin care contestaţia a fost respinsă, CONSTATĂ: La 06.11.2014, reclamantul Arseni Vladimir a depus o contestaţie privind anularea hotărîrii Comisiei Electorale Centrale nr. 2878 din 04 noiembrie 2014, cu privire la cererea de înregistrare a dlui Miţcul Alexandru în calitate de candidat independent la funcţia de deputat în Parlamentul Republicii Moldova şi a simbolului electoral în legătură cu alegerile parlamentare din 30 noiembrie 2014 şi constatarea faptului ignorării de către Comisia Electorală Centrală a art. 26 alin. (1) lit. k) din Codul electoral.

În motivarea contestaţiei, reclamantul Arseni Vladimir a indicat că hotărîrea Comisiei Electorale Centrale nr. 2878 din 04 noiembrie 2014 ar fi ilegală, deoarece consideră că potrivit Codului electoral al RM, contestaţiile privind acţiunile şi hotărîrile CEC se depun la Curtea de Apel Chişinău, contestaţia va conţine descrierea faptelor invocate ca presupuse încălcări, probele temeiul legal, cerinţele contestatarului, semnătura şi datele de identitate ale persoanei care o depune. În cazul contestărilor privind hotărîrile organelor electorale, sarcina probării legalităţii revine acestor organe. Contestaţiile depuse la instanţele de judecată se examinează în conformitate cu prevederile Codului de procedură civilă şi ale Legii contenciosului administrativ.

Instanţele de judecată adoptă şi pronunţă hotărîrea în conformitate cu prevederile Codului de procedură civilă şi ale Legii contenciosului administrativ. Prin hotărîrea Curţii de Apel Chişinău din 14 noiembrie 2014, contestaţia înaintată de Arseni Vladimir privind anularea hotărîrii Comisiei Electorale Centrale nr. 2878 din 04 noiembrie 2014, cu privire la cererea de înregistrare a dlui Miţcul Alexandru în calitate de candidat independent la funcţia de deputat în Parlamentul Republicii Moldova şi a simbolului electoral în legătură cu alegerile parlamentare din 30 noiembrie 2014 şi constatarea faptului ignorării de către Comisia Electorală Centrală a art. 26 alin. (1) lit. k) din Codul electoral, a fost respinsă ca neîntemeiată.

1 În motivarea hotărîrii, instanţa de fond a invocat prevederile art. 25 alin. (1) lit. a) din Legea contenciosului administrativ, art. 18 alin. (2), 25, 26 alin. (1) lit. k), 41 alin. (1), 2 lit. c) şi (3) lit. a), 44 alin. (1) lit. b), h) şi i), 65 alin. (1), (4) şi (5), 66 alin. (1) şi (3), 67 alin. (1) şi (2), 75, 78 din Codul electoral, menţionînd că, în urma examinării materialelor depuse de către candidatul independent Miţcul Alexandru, Comisia Electorală Centrală a constatat că acestea nu corespund rigorilor stabilite privind înregistrarea în calitate de candidat independent, deoarece nu au fost prezentate listele de subscripţie care i-au fost eliberate în data de 20.10.2014 cu nr. 001701-001800; nu a fost prezentată versiunea electronică a simbolului electoral pentru imprimare în buletinul de vot, conform parametrilor solicitaţi, iar nr. 17 indicat în descriere nu înseamnă numărul de înregistrare al dlui Miţcul Alexandru în calitate de candidat independent la funcţia de deputat în Parlamentul Republicii Moldova pentru alegerile parlamentare din 30.11.2014, ci numărul de înregistrare în Registrul de evidenţă a listelor de subscripţie eliberate; copia de pe buletinul de identitate al dlui Miţcul Alexandru era incompletă.

La fel, instanţa de fond a considerat neîntemeiat argumentul reclamantului Arseni Vladimir precum că hotărîrea Comisiei Electorale Centrale nr. 2878 din 04.11.2014, ar fi fost adoptată cu încălcarea legislaţiei electorale, concluzionînd că hotărîrea contestată a fost adoptată în conformitate cu prevederile art. 18, 41, 44, 75 şi 78 din Codul electoral şi în conformitate cu Regulamentul privind modul de întocmire, autentificare, prezentare şi verificare a listelor de subscripţie, aprobat prin hotărîrea Comisiei Electorale Centrale nr. 2682 din 01.10.2014, fiind adoptată conform legii, de către organul competent şi conform unei proceduri stabilite, întrunind toate condiţiile de legalitate. Considerînd ilegală hotărîrea instanţei de fond, la 21.11.2014, Arseni Vladimir a contestat-o cu recurs, solicitînd admiterea recursului, casarea hotărîrii Curţii de Apel Chişinău din 14 noiembrie 2014 şi remiterea cauzei la rejudecare în instanţa de fond.

În motivarea recursului, recurentul a invocat neaplicarea legii care trebuia să fie aplicată, precum şi interpretarea eronată a legii. A mai indicat că instanţa de fond nu a verificat legalitatea hotărîrii contestate, deoarece nu a avut o aşa posibilitate, or, pîrîtul nu a fost obligat să prezinte actele care au stat la baza emiterii hotărîrii CEC. Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul neîntemeiat şi care urmează a fi respins cu menţinerea hotărîrii primei instanţe, din considerentele ce urmează. În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. a) CPC, instanţa, după ce judecă recursul, este în drept să respingă recursul şi să menţină decizia instanţei de apel şi hotărârea primei instanţe, precum şi încheierile atacate cu recurs.

Potrivit materialelor cauzei, prin contestaţia depusă în instanţă de judecată, Arseni Vladimir a solicitat anularea hotărîrii Comisiei Electorale Centrale nr. 2878 din 04 noiembrie 2014, cu privire la cererea de înregistrare a dlui Miţcul Alexandru în calitate de candidat independent la funcţia de deputat în Parlamentul Republicii Moldova şi a simbolului electoral în legătură cu alegerile parlamentare din 30 noiembrie 2014 şi constatarea faptului ignorării de către Comisia Electorală Centrală a art. 26 alin. (1) lit. k) din Codul electoral. 2 Fiind investită cu judecarea pricinii în cauză, prima instanţă a ajuns la concluzia netemeiniciei acţiunii şi respingerii acesteia.

Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră că soluţia adoptată de prima instanţă este întemeiată, rezultată din interpretarea şi aplicarea corectă a normelor de drept material şi procedural, cu examinarea obiectivă a circumstanţelor pricinii, fapt ce impune menţinerea acesteia.

Astfel, la 23.11.2014, Miţcul Alexandru a depus la Comisia Electorală Centrală demersul privind înregistrarea în calitate de candidat independent la funcţia de deputat în Parlamentul Republicii Moldova pentru alegerile parlamentare din 30.11.2014, cu anexarea documentelor-datele biografice ale candidatului; declaraţia privind consimţămîntul de a candida la funcţia de deputat în Parlamentul Republicii Moldova la alegerile din 30.11.2014, conţinînd declaraţia pe propria răspundere despre lipsa interdicţiilor legale judecătoreşti de a candida; declaraţia privind averea imobiliară, depunerile bancare, hîrtiile de valoare, sumele primite ca moştenire şi veniturile din ultimii 2 ani, precum şi sursele acestor venituri, inclusiv veniturile din fondurile de investiţii, sub formă de dobîndă, din darea în arendă a proprietăţii; simbolul electoral pe suport de hîrtie pentru imprimare în buletinul de vot care reprezintă un cerc compus din trei culori ce simbolizează culoarea drapelului Republicii Moldova şi integritatea Republicii Moldova în interiorul căruia este plasată cifra 17 ce înseamnă numărul de înregistrare al candidatului independent Miţcul Alexandru.

Potrivit prevederilor art. 44 alin. (1) lit. b), h), i) din Codul electoral, pentru înregistrarea candidaţilor, Comisiei Electorale Centrale sau consiliilor electorale de circumscripţie li se prezintă cel mai tîrziu cu 30 de zile înainte de ziua alegerilor, următoarele documente: listele de subscripţie cu numărul suficient de semnături ale susţinătorilor candidatului independent; simbolul electoral în variantă electronică şi pe hîrtie; copia de pe actul de identitate al candidatului.

La caz, instanţa de recurs reţine că, examinînd materialele depuse de către candidatul independent Miţcul Alexandru, Comisia Electorală Centrală a constatat că acestea nu corespund rigorilor stabilite la art. 44 alin (1) lit. b), h) şi i) din Codul electoral privind înregistrarea în calitate de candidat independent, deoarece nu au fost prezentate listele de subscripţie care i-au fost eliberate în data de 20.10.2014 cu nr. 001701-001800; nu a fost prezentată versiunea electronică a simbolului electoral pentru imprimare în buletinul de vot, conform parametrilor solicitaţi, iar nr. 17 indicat în descriere nu înseamnă numărul de înregistrare al dlui Miţcul Alexandru în calitate de candidat independent la funcţia de deputat în Parlamentul Republicii Moldova pentru alegerile parlamentare din 30.11.2014, ci numărul de înregistrare în Registrul de evidenţă a listelor de subscripţie eliberate; copia de pe buletinul de identitate al dlui Miţcul Alexandru era incompletă.

De asemenea, la 24.10.2014, Miţcul Alexandru a solicitat eliberarea legitimaţiilor persoanelor împuternicite să colecteze semnături în susţinerea candidatului independent, acestuia fiindu-i eliberate legitimaţii la data de 25.10.2014 cu nr. 41 - 46. Mai mult ca atît, Miţcul Alexandru, prin scrisoarea CEC nr.8/3466 din 28.10.2014, a fost atenţionat asupra necesităţii înlăturării, pînă la 30.10.2014, a încălcărilor menţionate supra. 3 Potrivit prevederilor art. 18 alin. (2) din Codul electoral, Comisia Electorală Centrală adoptă hotărîri cu votul majorităţii membrilor. Hotărîrile de modificare, de completare şi de abrogare a hotărîrilor adoptate anterior se adoptă în aceleaşi condiţii. Potrivit art. 41 alin. (1), (2) lit. c), (3) lit. a) din Codul electoral, în cazul alegerilor parlamentare, procesul de desemnare a candidaţilor începe cu 60 de zile înainte de ziua alegerilor şi se termină cu 30 de zile înainte de ziua alegerilor.

În cazul alegerilor locale, desemnarea candidaturilor se efectuează după constituirea circumscripţiilor electorale şi consiliilor electorale de circumscripţie conform art. 120. Dreptul de a desemna candidaţi pentru alegeri, în cazul în care se întrunesc toate condiţiile stabilite de prezentul cod, îl au cetăţenii Republicii Moldova care îşi înaintează propria candidatură (candidaţii independenţi). Declaraţiile candidaţilor privind consimţămîntul lor de a candida se depun după cum urmează: declaraţiile candidaţilor la alegerile în Parlament se depun la Comisia Electorală Centrală. Conform prevederilor art. 75 din Codul electoral, candidaţi la funcţia de deputat în Parlament pot fi persoanele cu drept de vot care au împlinit, inclusiv în ziua alegerilor, vîrsta de 18 ani, deţin cetăţenia Republicii Moldova, au domiciliul în ţară şi întrunesc condiţiile prevăzute de prezentul cod.

Potrivit art. 78 din Codul electoral, listele de subscripţie pentru susţinerea candidatului independent se întocmesc şi se verifică în condiţiile art. 42 şi 43, care se aplică în modul corespunzător. Pentru a fi înregistrat de Comisia Electorală Centrală, candidatul independent prezintă liste de subscripţie care conţin semnăturile a cel puţin 2 000 şi cel mult 2 500 de susţinători cu drept de vot. În cazul în care, la verificarea de către Comisia Electorală Centrală, în listele de subscripţie se depistează semnături false sau semnături repetate în mai multe liste, semnăturile respective se exclud. Dacă, la verificare, se constată că nu este prezentat numărul necesar de semnături sau, după excluderea semnăturilor nevalabile, numărul lor s-a redus faţă de plafonul minim prevăzut la alin.(2), candidatul independent nu este înregistrat, comunicîndu-i-se hotărîrea respectivă în termen de 24 de ore de la adoptare.

Nu se admite depunerea unor liste de subscripţie suplimentare după ce Comisia Electorală Centrală a primit şi a înregistrat în registru setul de documente prevăzut la art.44. Astfel, Colegiul consideră că instanţa de fond just a conchis că, în temeiul prevederilor art. 18, 41, 44, 75 şi 78 din Codul electoral şi în conformitate cu Regulamentul privind modul de întocmire, autentificare, prezentare şi verificare a listelor de subscripţie, aprobat prin hotărîrea Comisiei Electorale Centrale nr. 2682 din 01.10.2014, Comisia Electorală Centrală, prin hotărîrea nr. 2878 din 04.11.2014, în mod legitim şi întemeiat a hotărît de a respinge cererea de înregistrare a lui Miţcul Alexandru în calitate de candidat independent la funcţia de deputat în Parlamentul Republicii Moldova pentru alegerile parlamentare din 30.11.2014 şi a simbolului electoral.

Potrivit prevederilor art. 65 alin. (1), (4) şi (5) din Codul electoral, alegătorii şi concurenţii electorali pot contesta acţiunile/inacţiunile şi hotărîrile consiliilor şi birourilor electorale şi acţiunile/inacţiunile concurenţilor electorali. Depunerea cererii în instanţa de judecată trebuie precedată de contestarea prealabilă în organul electoral ierarhic superior organului al cărui act se contestă, cu excepţia contestaţiilor ce se referă la exercitarea dreptului la vot sau la administrarea alegerilor depuse la biroul electoral în ziua alegerilor. Deciziile organelor electorale şi ale Consiliului Coordonator al Audiovizualului asupra contestaţiilor pot fi atacate în instanţa de judecată.

Contestaţia va conţine descrierea faptelor invocate ca presupuse încălcări, 4 probele, temeiul legal, cerinţele contestatarului, semnătura şi datele de identitate ale persoanei care o depune. în cazul contestaţiilor privind hotărîrile organelor electorale, sarcina probării legalităţii revine acestor organe. Prin urmare, instanţa de fond corect a considerat neîntemeiat argumentul reclamantului Arseni Vladimir precum că hotărîrea Comisiei Electorale Centrale nr. 2878 din 04.11.2014, ar fi fost adoptată cu încălcarea legislaţiei electorale.

În acelaşi timp, potrivit art. 16 alin.(1) al Legii contenciosului administrativ, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său, recunoscut de lege, printr-un act administrativ şi nu este mulţumită de răspunsul primit la cererea prealabilă sau nu a primit nici un răspuns în termenul prevăzut de lege, este în drept să sesizeze instanţa de contencios administrativ competentă pentru anularea, în tot sau în parte, a actului respectiv şi repararea pagubei cauzate. Pornind de la prevederile normei de drept evocate supra, Colegiul conchide că instanţa de fond just a statuat că contestatarul Arseni Vladimir nu a indicat care drept al său a fost lezat şi nici prevederile din Codul electoral care după părerea acestuia au fost încălcate prin adoptarea hotărîrii Comisiei Electorale Centrale nr. 2878 din 04.11.2014.

Referitor la pretenţia cu privire la constatarea faptului ignorării de către Comisia Electorală Centrală a prevederilor art. 26 alin. (1) lit. k) din Codul electoral, instanţa de recurs o consideră la fel neîntemeiată După cum rezultă din informaţia prezentată de către reprezentantul pîrîtei, Comisia Electorală Centrală, prin scrisoarea nr. 8/3582 din 08.11.2014, i-a comunicat reclamantului Arseni Vladimir că la data de 08.11.2014, i-au fost transmise la adresa electronică terziman.va@mail.ru hotărîrile solicitate din data de 03 şi 04.11.2014. Mai mult, şedinţele Comisiei Electorale Centrale sunt deschise pentru mass - media şi pentru public şi se anunţă cu 48 de ore înainte de şedinţă pe site-ul CEC, iar hotărîrile sunt plasate în decurs de 24 de ore de la adoptare pe site-ul oficial şi se publică în termen de 5 zile, în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, reclamantul avînd posibilitatea de a dispune de informaţia solicitată.

Totodată, conform prevederilor art. 14 alin. (1) din Legea cu privire la transparenţa în procesul decizional nr. 239 -XVI din 13.11.2008, în cazul actelor ce urmează a fi adoptate de către Comisia Electorală Centrală în perioada electorală, proiectele de decizii urgente pot fi supuse elaborării şi adoptării fără respectarea etapelor prevăzute de legea menţionată. La fel, instanţa de recurs remarcă şi prevederile art. 25 din Codul electoral, care stipulează că şedinţele Comisiei Electorale Centrale, se convoacă de către preşedintele acesteia din proprie iniţiativă sau la cererea a trei membri ai comisiei. În cazul în care membrii comisiei cer convocarea şedinţei, decizia de convocare va fi luată în cel mult 48 de ore de la prezentarea cererii.

Toate şedinţele la care Comisia Electorală Centrală examinează probleme electorale, inclusiv şedinţele la care urmează să adopte hotărâri asupra problemelor electorale, sînt deschise pentru reprezentanţii mijloacelor de informare în masă şi pentru public. Şedinţele se anunţă cu 48 de ore înainte de desfăşurarea lor, cu excepţia şedinţelor din perioada electorală, cînd trebuie anunţate într-un termen mai scurt în virtutea faptului că problemele cer o examinare urgentă. Comisia Electorală Centrală asigură transparenţa operaţiilor electorale, fapt ce permite mijloacelor de informare în masă şi populaţiei să aprecieze activitatea comisiei.

Faţă de cele ce preced, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ 5 lărgit al Curţii Supreme de Justiţie conchide că hotărîrea primei instanţe este legală şi întemeiată, fiind adoptată în limitele competenţei, cu aplicarea corectă a legii materiale care guvernează raportul juridic litigios, astfel toate criticele formulate în recurs sunt nejustificate şi se combat prin constatările relatate supra. Ţinînd cont de cele expuse, în baza art. 445 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură civilă al RM, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie, DECIDE: Se respinge recursul declarat de Arseni Vladimir.

Se menţine hotărîrea Curţii de Apel Chişinău din 14 noiembrie 2014, în pricina civilă la contestaţia lui Arseni Vladimir împotriva Comisiei Electorale Centrale cu privire la contestarea actului administrativ şi constatarea faptului ignorării de către CEC a prevederilor art. 26 alin. (1) lit. k) din Codul electoral. Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele şedinţei, Judecătorul Svetlana Filincova Judecătorii Galina Stratulat Iurie Bejenaru Dumitru Mardari Iuliana Oprea 6

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.