2ra-3129/14 — Exercitarea dreptului de ipotecă

prima instanţă – V. Orîndaș dosarul nr. 2ra-3129/14 instanţa de apel – L. Bulgac, N. Craiu, M. Guzun DECIZIE 21 noiembrie 2014 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedinte, judecătorul Valeriu Doagă Judecătorii Vera Macinskaia Sveatoslav Moldovan Dumitru Mardari Ala Cobăneanu examinând recursurile declarate de Elena Verșinin, reprezentată de avocatul Laura Urschi şi Societatea pe Acţiuni Banca Comercială Română Chişinău în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Societăţii pe Acţiuni Banca Comercială Română Chişinău împotriva Elenei Verşinin şi Mohamad Al Saleh cu privire la exercitarea dreptului de ipotecă împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 01 iulie 2014, prin care a fost admis apelul declarat de Elena Verşinin, casată hotărârea Judecătoriei Centru, mun.

Chişinău din 08 octombrie 2013 şi adoptată o nouă hotărâre, prin care acţiunea a fost respinsă şi împotriva deciziei suplimentare a Curţii de Apel Chişinău din 29 iulie 2014, prin care a fost admisă parţial cererea Elenei Verşinin privind emiterea unei decizii suplimentare şi încasate de la Societatea pe Acţiuni Banca Comercială Română Chişinău în beneficiul Elenei Verşinin cheltuieli de judecată în mărime de 5000 lei, în rest cererea a fost respinsă constată: La 29 martie 2013, SA Banca Comercială Română Chişinău a depus cerere de chemare în judecată împotriva Elenei Verşinin şi Mohamad Al Saleh cu privire la exercitarea dreptului de ipotecă. În motivarea acţiunii a indicat că în conformitate cu contractul de credit nr. 2041 din 11 iulie 2008, Banca a acordat un credit Elenei Verşinin în mărime de 450000lei, cu termen de rambursare până 10 iulie 2023 şi dobândă fluctuantă de 22 % anuale.

Menţionează că în scopul asigurării creditului acordat, a fost încheiat cu Elena Verşinin contractul de gaj/ipotecă din 11 iulie 2008, autentificat notarial şi înregistrat în registrul actelor notariale cu nr. 13726 la data de 11 iulie 2008 de către notarul public Mirela Amihalachioaie-Ţurcan, obiect al cărui constituie apartamentul nr. 53, nr. cadastral 0100101.108.01.053, cu suprafaţa totală de 58,6 m.p., inclusiv suprafaţa locativă de 44 m.p., din str. Grenoble, nr. 161/3, mun. Chişinău, admis în garanţie cu valoarea de ipotecă în mărime de 493500 lei. 1 Cu referire la prevederile art. 1236 Cod civil invocă că pârâta nu şi-a onorat obligaţiunile stabilite în contractul de credit, astfel la situaţia din 15 martie 2013, a acumulat datorii în mărime totală de 738248,49 lei constituite din sold credit – 360000 lei, dobânda – 298177,62 lei, dobânda majorată – 4360,36 lei, penalitate la dobândă – 65219,32 lei şi comision de gestiune – 10491,18 lei.

Afirmă că conform pct. 8.6. al contractului de credit, pentru plata cu întârziere a oricăror sume din contractul de credit, pârâtul va plăti reclamantului dobânda majorată cu 5 puncte procentuale peste dobânda curentă, şi conform pct. 10.2. banca este în drept să aplice faţă de debitor o penalitate în mărime de 0,1 % pe zi minim 10,00 lei din suma dobânzii neachitate, în cazul în care debitorul nu achită dobânda în termenul stabilit.

Susţine că la 24 februarie 2010 a notificat debitorii ipotecari Elena Verşinin prin aviz de recepţie la 27 februarie 2010 şi Al Saleh Mohamad – personal, despre iniţierea procedurii de executare a dreptului de ipotecă şi a solicitat transmiterea bunului ipotecat conform contractului de ipotecă sus menţionat pentru a fi comercializat în conformitate cu alin. (2) lit. a) art. 30 al Legii cu privire la ipotecă şi art. 490-491 Cod civil sau achitarea deplină a sumei creditului şi plăţilor aferente contractului de credit inclusiv dobânzile şi penalităţile. Indică că la 10 septembrie 2010 a fost înregistrat preavizul de executare a dreptului de ipotecă la OCT Chişinău şi din nou înmânat debitorilor ipotecari.

Menționează că în termenul stabilit în notificare şi preaviz cât şi în pretenţiile anterioare, nici una din solicitări nu au fost satisfăcute. Îşi întemeiază pretenţiile în baza art. art. 7, 31, 33, 36 ale Legii cu privire la ipotecă nr. 142-XVI din 26 iunie 2008, art. 71 al Legii cu privire la gaj nr. 449-XV din 30 iulie 2001, art. art. 483, 487-490, 512, 513, 572, 576, 668 Cod civil, art. art. 5, 6, 40, 80, 166, 168 CPC.

Solicită deposedarea Elenei Verşinin şi Mohamed Al Saleh şi transmiterea silită în posesia SA Banca Comercială Română Chişinău pentru comercializare prin negocieri directe a bunului imobil ipotecat conform contractului de ipotecă din 11 iulie 2008 şi anume apartamentul nr. 53, nr. cadastral 0100101.108.01.053, cu suprafaţa totală de 58,6 m.p., inclusiv suprafaţa locativă de 44,0 m.p., precum şi asupra tuturor ameliorărilor şi îmbunătăţirilor, reconstrucţiilor, asupra oricărui bun imobil care se uneşte prin accesiune cu bunul imobil ipotecat, precum şi asupra bunurilor noi, ce rezultă din transformarea bunului imobil ipotecat din str. Grenoble, nr. 161/3, mun. Chişinău, evacuarea Elenei Verşinin şi Mohamed Al Saleh şi a tuturor persoanelor şi bunurilor lor mobile din bunul imobilul care constă din: apartamentul nr. 53, nr. cadastral 0100101.108.01.053, cu suprafaţa totală de 58,6 m.p., inclusiv suprafaţa locativă de 44 m.p.

din str. Grenoble, nr. 161/3, mun. Chişinău, fără acordarea altui spaţiu locativ şi încasarea în mod solidar de la Elena Verşinin şi Mohamed Al Saleh a taxei de stat în mărime de 2467,50 lei achitată la depunerea prezentei cereri şi alte cheltuieli suportate pentru acţiunea înaintată. Prin hotărârea Judecătoriei Centru, mun. Chişinău din 08 octombrie 2013 a fost admisă integral acţiunea, deposedaţi Elena Verşinin Victor şi Mohamad Al Saleh şi transmis în posesia Băncii Comerciale Române Chişinău SA pentru comercializare prin negocieri directe a bunului imobil ipotecat conform contractului de ipotecă din 11 iulie 2008 şi anume apartamentul nr. 53, nr. cadastral 0100101.108.01.053, cu suprafaţa totală de 58,6 m.p., inclusiv suprafaţa locativă de 44 m.p., precum şi asupra 2 tuturor ameliorărilor şi îmbunătăţirilor, reconstrucţiilor, asupra oricărui bun imobil care se uneşte prin accesiune cu bunul imobil ipotecat din mun.

Chişinău, str. Grenoble, nr. 161/3 cu evacuarea Elenei Verşinin şi Mohamed Al Saleh şi a tuturor persoanelor şi bunurilor lor mobile din bunul imobil care constă din apartamentul nr. 53, nr. cadastral 0100101.108.01.053, cu suprafaţa totală de 58,6 m.p., inclusiv suprafaţa locativă de 44 m.p., din mun. Chişinău, str. Grenoble, nr. 161/3, fără acordarea altui spaţiu locativ şi încasate în mod solidar din contul Elenei Verşinin şi Mohamad Al Saleh în beneficiul Băncii Comerciale Române Chişinău SA a taxei de stat în sumă de 2467,50 lei şi a cheltuielilor pentru citarea publică a pârâţilor în sumă de 120 lei. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 01 iulie 2014 a fost admis apelul declarat de Elena Verşinin, casată hotărârea primei instanţe şi adoptată o nouă hotărâre, prin care a fost respinsă acţiunea.

Prin decizia suplimentară a Curţii de Apel Chişinău din 29 iulie 2014 a fost admisă parţial cererea Elenei Verşinin privind emiterea unei decizii suplimentare şi încasate de la SA Banca Comercială Română Chişinău în beneficiul Elenei Verşinin cheltuieli de judecată în mărime de 5000 lei, în rest cererea de emitere a unei decizii suplimentare a fost respinsă. La 28 august 2014, Elena Verşinin, reprezentată de avocatul Laura Urschi a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel şi deciziei suplimentare a instanţei de apel, solicitând admiterea acestuia, casarea integrală a deciziei instanţei de apel, deciziei suplimentare a instanţei de apel şi hotărârii primei instanţe şi pronunţarea unei noi hotărâri prin care să respingă integral acţiunea privind deposedarea pârâţilor şi transmiterea în posesia BCR a bunului imobil ipotecat şi anume a apartamentului 53, str. Grenoble 161/3, mun.

Chişinău, nr. cadastral 0100101.108.01.053, să constate în echivalent bănesc datoria integrală a Elenei Verşinin faţă de Banca Comercială Română, Chişinău SA în sumă de 492013,47 lei, datorie acumulată până la data de 01 iulie 2014 conform contractului de credit nr. 2041 din 11 iulie 2008 şi stinsă integral, să recunoască ca reziliate din data de 01 iulie 2014 contractul de credit nr. 2041 din 11 iulie 2008 şi contractul de ipotecă din 11 iulie 2008, să dispună compensarea din contul intimatului a cheltuielilor de judecată suportate de recurentă pentru 2 instanţe de judecată, şi anume onorariul avocatului - în sumă de 10000 lei conform chitanţelor nr. 446416 din 28 octombrie 2013 şi nr. 446436 din 01 august 2014, precum şi taxa de stat - 1850,63 lei pentru examinarea apelului şi 1233,75 lei pentru examinarea recursului.

În motivarea recursului a invocat că dreptul la un proces echitabil, dreptul la apărare şi dreptul la un recurs efectiv prevăzute art. art. 6 şi 13 ale CEDO au fost încălcate grav prin faptul că soluţionarea pricinii în primă instanţă s-a desfăşurat în absenţa ei cu vicierea intenţionată a procedurii de citare, drept consecinţă fiind lipsită de posibilitatea de a înainta în prima instanţă cerere reconvenţională întru a-şi apăra drepturile, ceea ce a permis BCR să abuzeze în calcularea unor sume exagerate sub formă de dobânzi şi penalităţi la credit, să calculeze în continuare asemenea penalităţi şi alte plăţi şi să obstrucţioneze dreptul dânsei de a rezilia contractul cu banca. Prin aceste acţiuni a fost sever afectat dreptul la proprietate a ei consfinţit de art. 1 al Protocolului nr. 1 la CEDO.

Menţionează că instanţa de apel în deciziile contestate nu a făcut nici o referire la cele invocate mai sus. Drept consecinţă, ea este ţinută forţat în relaţiile contractuale 3 cu banca şi aceasta din urmă în continuare calculează dobânzi, penalităţi şi alte plăţi, deşi dânsa a achitat în total băncii suma de 719533,47 lei pentru a restitui un credit de doar 450000 lei. Consideră că deciziile din 01 iulie 2014 şi 29 iulie 2014 emise de Curtea de Apel Chişinău şi hotărârea din 08 octombrie 2013 emisă de Judecătoria Centru, mun. Chişinău sunt neîntemeiate şi arbitrare. Invocă că la caz au fost săvârşite asemenea încălcări care au dus la soluţionarea greşită a pricinii, aprecierea probelor de către instanţa de apel a fost arbitrară şi erorile comise duc la încălcarea gravă a drepturilor fundamentale ale omului.

Instanţa de apel nu s-a pronunţat deloc iniţial prin decizia din 01 iulie 2014 şi doar la cererea recurentei, prin decizia suplimentară din 29 iulie 2014 a respins ca nefondate cerinţele ei referitor la rezilierea contractelor de credit şi ipotecă, şi de constatare a faptului stingerii integrale a datoriei faţă de bancă prin achitarea datoriei de 492013 lei. Indică că drept motiv al respingerii instanţa de apel s-a limitat în a cita prevederile art. 372 alin. (3) CPC şi anume că în apel nu pot fi înaintate pretenţii noi. Instanţa, însă, cu desăvârşire trece sub tăcere că ea a putut face uz de drepturile sale procesuale doar în instanţa de apel căci în prima instanţă nu a fost citată şi despre existenţa vreunui litigiu ea nu a ştiut, până când nu i s-a înmânat hotărârea judecătorească.

Susține că instanţa nu a apreciat deloc circumstanţele şi probele invocate de dânsa, şi anume că intimatul intenţionat a omis adresa corectă a ei, făcând toate notificările, preavizele contractuale şi citările în prima instanţă la o adresă eronată şi anume str. Grenoble 16/3, ap. 53, Chişinău, pe când adresa corectă este str. Grenoble 161/3, ap. 53, Chişinău. Consideră că intimatul intenţionat a lipsit-o de posibilitatea de a-şi da seama de starea juridică a lucrurilor referitoare la creditul luat prin preavizarea acesteia la o altă adresă, decât cea menţionată în contratul de ipotecă. Astfel, intimatul artificial a creat acumularea unei sume impunătoare a dobânzilor şi a lipsit-o de dreptul de aplanare a conflictului în termeni utili sau de minimalizare a datoriei faţă de bancă.

Menţionează că în temeiul art. 105 alin. (1) CPC, citaţia şi înştiinţarea se trimit prin scrisoare recomandată cu aviz de primire sau prin persoana împuternicită de judecată. Data înmânării citaţiei sau înştiinţării se înscrie pe citaţie sau înştiinţare în partea care se înmânează destinatarului, precum şi pe cotor, care se restituie instanţei, iar conform prevederilor art. 105 alin. (5) CPC citaţia sau înştiinţarea adresată persoanei fizice se înmânează personal contra semnătură pe cotor. În temeiul art. 108 alin. (1) CPC, dacă locul de aflare a pârâtului nu este cunoscut şi reclamantul dă asigurări că, deşi a făcut tot posibilul, nu a reuşit să afle domiciliul acestuia, preşedintele instanţei dispune citarea acestuia prin publicitate.

Publicarea în presă se consideră citare legală. Iar în temeiul alin. (4) al aceluiași articol, în cazul în care pârâtul se prezintă în judecată şi dovedeşte că citarea prin publicitate s-a făcut cu rea-voinţă toate actele de procedură posterioare încuviinţării acestei citări se anulează. Afirmă că argumentele de mai sus îşi găsesc reflectarea şi în Recomandarea nr. 54 a Curţii Supreme de Justiţie cu privire la aplicarea corectă a normelor procedurale despre citarea participanţilor la proces, descriu pe larg procedura citării legale - dacă locul de aflare a pârâtului nu este cunoscut şi reclamantul dă asigurări că 4 deşi a făcut tot posibilul nu a reuşit să afle domiciliul acestuia, preşedintele instanţei dispune citarea publică.

Remarcă că din practica CEDO în speţa Dias versus Portugalia este menţionat că „citarea prin afişaj public se realizează de abia după ce s-a încercat găsirea reclamantului”. Cu referire la art. 61 CPC consideră că banca a demonstrat reaua-credinţă atât în relaţiile contractuale cu dânsa cât şi prin inducerea intenţionată în eroare a instanţei de judecată referitor la adresa corectă a ei. Aceste omisiuni intenţionate au fost efectuate de banca doar în scopuri pur pecuniare. Invocă că intimatul a prezentat date eronate cu privire la sumele datorate, intenţionat exagerând mărimea acestora.

Consideră că reieşind din faptul că preavizul de exercitare a dreptului la ipotecă a fost făcut în septembrie 2010, legislaţia aplicabilă speţei, prin prisma art. 6 Cod civil este legislaţia bancară de până la 01 ianuarie 2012. Menţionează că conform pct. 3 al Hotărârii privind aprobarea regulamentului cu privire la creditele expirate, credit expirat este considerat când plata n-a fost primită în termen de maximum 30 zile. Pentru perioada când creditul este considerat ca expirat, dobânda se sporeşte fiind menţinută la evidenţă în bilanţul contabil până ce creditul devine în stare de neacumulare. Creditul este considerat în stare de neacumulare în cazul în care plata n-a fost achitată mai mult de 60 zile.

Banca, însă, cu rea credinţă a aşteptat modificările legislaţiei care abrogau noţiunea de „stare de neacumulare”, continuând să calculeze dobânzi şi penalităţi fabuloase la creditul contractat de recurentă, iar după intrarea în vigoare a noilor reglementări - şi anume a Hotărârii BNM cu privire la aprobarea Regulamentului cu privire la clasificarea activelor şi angajamentelor condiţionate nr. 231 din 27 noiembrie 2011, intrat în vigoare la 01 ianuarie 2012 - banca a mai acumulat dobânzi şi penalităţi până la 29 martie 2013, când a înaintat acţiunea cu privire intrarea în posesie a imobilului ipotecat de dânsa. Subliniază că banca nu a solicitat restituirea datoriei, ci deodată intrarea în posesie a bunului imobil.

Dobânda solicitată de BCR la 26 martie 2013 era de 298177 lei, iar la 27 iunie 2014 dobânda era deja 393176 lei, conform certificatului nr. 3003 din 01 iulie 2014. Indică că în temeiul art. 268 Cod civil, termenul de prescripţie pentru calcularea penalităţilor este de 6 luni. Penalitatea calculată de bancă la 29 martie 2013 era de 65219 lei, iar la 27 iunie 2014 penalitate era deja de 128800 lei. Menţionează că din momentul aflării despre litigiu ea a înaintat către BCR două oferte de soluţionare amiabilă a cauzei prin oferta din 15 noiembrie 2013 (recepţionată prin aviz de bancă la 19 noiembrie 2013) şi oferta din 26 decembrie 2013 (recepţionată de bancă la 03 ianuarie 2014, însă la 29 ianuarie 2014 a recepţionat refuzul BCR de a negocia.

Mai invocă că normele de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat atât de prima instanţă, cât şi de instanţa de apel. Consideră că instanţa de apel nu era în drept a respinge cerinţele ei doar în temeiul art. 372 alin. (3) CPC. Remarcă că în decizia din 29 iulie 2014 instanţa motivează că Elena Verşinin nu este limitată în drept de a înainta o acţiune separată.

5 Consideră că a o impune să meargă în prima instanţă cu acţiune separată, după ce flagrant i s-au încălcat drepturile procesuale în prezenta cauză este o violare a dreptului la un proces echitabil, a dreptului la apărare, a dreptului la un recurs efectiv şi a dreptului la proprietate consfinţite de art. art. 6, 13 ale CEDO şi art. 1 al Protocolului nr. 1 al CEDO, deoarece în toată perioada în care intimatul a făcut omisiuni intenţionate şi cu rea-credinţă a omis notificarea şi tergiversat examinarea cauzei - intimatul a continuat să calculeze dobânzi, penalităţi şi alte plăţi la creditul recurentei - generând o povară pecuniară insuportabilă pentru dânsa. În cazul iniţierii unei acţiuni separate de către dânsa în prima instanţă, banca va prezenta calculele datoriei la acea dată, net ulterioară.

Invocă că deciziile instanţei de apel nu sunt corespunzător motivate, deoarece în deciziile contestate lipseşte cu desăvârşire poziţia şi argumentele aduse de dânsa în instanţa de apel şi este reflectată doar poziţia şi argumentele băncii. Astfel, instanţa nu a respectat principiul contradictorialităţii, lipsind instanţa superioară de o imagine obiectivă şi echidistantă asupra litigiului, denaturându-i natura şi temeiul şi în consecinţă încălcând prevederile art. 389 alin. (1) lit. d) CPC, care stipulează că decizia instanţei de apel trebuie să conţină lămuririle participanţilor la proces.

Susţine că în decizia din 01 iulie 2014 în pct.12 este menţionat că ea a achitat băncii la 03 iunie 2014 suma de 227520 lei, ceea ce este o eroare, deoarece dânsa a achitat această sumă extrajudiciar, în executare benevolă a obligaţiilor contractuale în perioada iulie 2008 - aprilie 2013. În acelaşi punct este menţionat că pârâţii (eroare din nou, căci se are în vedere apelanta) sunt disponibili de a calcula de comun acord cu banca restanţa, deoarece contractul de credit are o perioadă scadentă până la 10 iulie 2023. Consideră că această afirmaţie a instanţei vine în totală contradicţie cu pretenţiile ei de a rezilia contractele şi în consecinţă conchide că aprecierea probelor de către instanţa de apel a fost arbitrară.

Indică că copia notificării cu privire la rezilierea contractelor adresată băncii şi înregistrată sub nr. 16345 la data de 01 iulie 2014 a fost anexată la materialele dosarului în şedinţa din 01 iulie 2014. Afirmă că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate eronat şi anume instanţa de apel nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată. Instanţa de apel nu şi-a întemeiat deloc deciziile pe vreo normă de drept material, iar ea în apărarea intereselor sale a invocat o multitudine de norme a legilor materiale încălcate de bancă, printre care prevederile art. 31 alin. (1) şi (2) Legea cu privire la ipotecă, art. 29 alin. (1) Legea cu privire la gaj, art. 13 alin. (1), (2), (8), (9) Legea privind protecţia consumatorului.

La 28 august 2014, Banca Comercială Română Chișinău SA a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel şi deciziei suplimentare a instanţei de apel, solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei instanţei de apel şi deciziei suplimentare a instanţei de apel cu admiterea cerinţelor sale în sensul formulat în acţiunea iniţială. Totodată, a solicitat încasarea de la Elena Verşinin şi Mohamad Al Saleh a sumei taxei de stat achitată la depunerea recursului în mărime de 1233,75 lei.

În motivarea recursului a invocat ilegalitatea deciziei instanţei de apel şi deciziei suplimentare a instanţei de apel, considerând că instanţa de apel nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată, obiectul acţiunii fiind deposedarea şi transmiterea silita a obiectului ipotecii cu evacuarea din imobil, ca rezultat a admiterii restanţelor la credit 6 potrivit prevederilor art. art. 483, 576 din Codul civil, şi art. 30 alin (1) din Legea cu privire la ipotecă nr. 142-XVI din 26 iunie 2008, şi anume nu a aplicat prevederile Codului Civil și Legii cu privire la ipotecă, rejudecând cauza în instanţa de apel respingând acţiunea recurentului ca nefondată, nejustificând faptul că plăţile au fost efectuate în perioada examinării acţiunii în instanţa de apel.

În acest sens, face referire la Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova nr. 1 din 10 martie 2014, pct. 2, cu privire la aplicarea unor prevederi ale legislaţiei privind gajul şi ipoteca - Se va avea în vedere că dispoziţiile Codului civil (art. 454-495) şi ale Legii cu privire la gaj se aplică atât asupra regimului juridic al gajului, cât şi asupra regimului juridic al ipotecii, însă instanţele de judecată vor aplica prevederile generale privind gajul la soluţionarea litigiilor legate de ipotecă, în măsura în care Legea cu privire la ipotecă nu stabileşte alte norme speciale.

Afirmă că în sensul art. 4 alin. (2) din Legea cu privire la gaj, normele din această lege se vor extinde asupra raporturilor juridice de ipotecă în măsura în care nu este stipulat expres altfel în legea menţionată sau în situaţia în care nu este reglementat altfel în Legea cu privire la ipotecă, deoarece Legea cu privire la ipotecă este o lege specială în raport cu Legea cu privire la gaj şi Codul civil, în sensul că instanţa de apel în coraport cu cele menţionate urma să aprecieze existenţa datoriei care a fost argumentată şi probată de bancă şi să dispună transmiterea silită a ipotecii pentru ulterioara comercializare, iar intimaţii nu pot invoca recunoaşterea contractului de credit nr. 2041 din 11 iulie 2008 şi contractului de ipotecă din 11 iulie 2008 ca reziliat şi constatarea echivalentului datoriei intimaţilor faţă de bancă în sumă de 492013,47 lei datorie acumulată până la data pronunţării deciziei şi stinsă integral, atâta timp cât obligaţiunea de bază rămâne neachitată or în decizia recurată, instanţa de apel în mod eronat şi nelegitim a considerat că sunt întrunite toate condiţiile pentru casarea hotărârii instanţei de fond, iar argumentele îşi găsesc reflectarea prin probele anexate la materialele cauzei, pe când probele prezentate de BCR Chișinău SA invocă absolut contrariul celor admise de care instanţa de apel,

iar afirmaţiile intimaţilor la prevederile Regulamentului BNM cu privire la creditele expirate nu-şi găsesc temeinicia, deoarece în această normă este elaborată pentru reflectarea în bilanţul a activelor Băncii și raportarea acestora către BNM dar nu modalitatea de calcul a plăţilor ce reies din contractul de credit. Consideră că concluziile instanţei de apel expuse în decizie sunt interpretate eronat, indicând că esenţa gajului ca garant al asigurării obligaţiunii de bază constă în dreptul creditorului gajist de a cere comercializarea obiectului gajat şi a obţine mijloacele băneşti primite de la această comercializare în mărime ce nu depăşeşte suma de datorii conform obligaţiunii garantate.

La fel, menţionează că în cazul în care mijloacele obţinute nu sunt suficiente pentru acoperirea cerinţelor creditorului gajist, el are dreptul, dacă altceva nu este stipulat în lege sau în contract, să obţină mijloacele lipsă din alte bunuri în ordinea generală fără a beneficia în acest caz de privilegiul ce rezultă din dreptul de gaj, iar dacă însă suma obţinută de la comercializarea obiectului de gaj va fi mai mare decât suma datoriei, diferenţa se transmite debitorului gajist. În cazul în care în calitate de debitor gajist este un terţ, care nu este debitor conform contractului de bază(credit), obligaţiile lui faţă de creditorul gajist nu pot depăşi suma obţinută în urma comercializării bunurilor gajate, dacă altceva nu este prevăzut de contract.

7 Remarcă că legiuitorul menţionează că creditorul gajist poate exercita următoarele drepturi: să vândă el însuşi bunurile gajate, să le vândă sub controlul instanţei de judecată şi să le ia în posesiune spre a le administra, să exercite alte drepturi în privinţa gajului asupra mijloacelor băneşti în corespundere cu Legea cu privire la gaj - art. 487 Cod civil, astfel, banca şi-a rezervat dreptul de a le comercializa personal bunurile grevate cu gaj. După ce a obţinut în posesiune bunul gajat, creditorul gajist/ipotecar este îndreptăţit, dacă a depus la registru un preaviz în modul prevăzut la art. 488 alin. (2), să procedeze la vânzarea, prin negocieri directe, prin tender sau prin licitaţie publică, a bunului gajat, fără nici o întârziere nejustificată, contra unui preţ comercial rezonabil şi în interesul maior al debitorului gajist (art. 491 Cod civil).

Formarea preţului este dictată de o gamă largă de factori, care numai analizaţi în ansamblu permit a face concluzia preţului rezonabil. Consideră că instanţa de apel a examinat cauza într-un mod tendenţios, arbitrar şi nemotivat neglijând esenţa raporturilor stabilite în prezentul litigiu, ceea ce a rezultat în administrarea unei soluţii ilegale. La fel, consideră că deciziile nu pot fi menţinute, deoarece examinarea pricinii în ordinea de apel a avut loc în mod superficial, cu interpretarea eronată a prevederilor legale. În conformitate cu art. 434 alin. (1) CPC, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale. La caz se constată că recurenţii s-au conformat prevederilor legale şi au declarat recursurile în termen.

Prin referinţa depusă la 17 octombrie 2014, Elena Verşinin a solicitat respingerea recursului declarat de SA Banca Comercială Română. Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră necesar de a admite recursul, de a casa decizia instanţei de apel şi decizia suplimentară a instanţei de apel cu restituirea pricinii spre rejudecare în instanţa de apel din considerentele ce urmează. În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. c) CPC, instanţa, după ce judecă recursul, este în drept să admită recursul, să caseze integral decizia instanţei de apel şi să trimită pricina spre rejudecare în instanţa de apel în toate cazurile în care eroarea judiciară nu poate fi corectată de către instanţa de recurs.

După cum rezultă din materialele pricinii, la 11 iulie 2008 între SA Banca Comercială Română şi Elena Verşinin a fost semnat contractul de credit nr. 2041, potrivit căruia Banca a acordat ultimei un credit de investiţii pe termen lung în sumă de 450000 lei, pe o perioadă de 180 luni, pentru procurarea apartamentului cu trei odăi amplasat în mun. Chişinău, str. Grenoble, nr. 161/3, ap. 53 (f. d. 12-14). Este cert şi faptul că la aceeaşi dată părţile contractante în scopul garantării rambursării în termenele prevăzute de Contractul de credit nr. 2041 din 11 iulie 2008, a creditului bancar, a dobânzilor aferente şi a executării în termen a obligaţiilor asumate au încheiat Contractul de gaj (ipotecă) potrivit căruia Eleba Verşinin, în calitate de debitor gajist a depus în gaj bunul imobil ce constă din imobilul cu nr. cadastral 010010110801053 şi anume apartamentul nr. 53, suprafaţa de 58,6 m.p., compus din trei odăi, situat pe adresa mun.

Chişinău, str. Grenoble 161/3, admis în garanţie la valoarea de 493500 lei (f. d. 19-20). Contractul menţionat a fost autentificat de notarul privat Mirela Amihalachioaie-Ţurcan şi înregistrat cu nr. 13726, totodată 8 fiind înregistrată sub nr. 13727 şi declaraţia soţului Elenei Verşinin, Al Saleh Mohamed prin care şi-a dat acordul la gajarea apartamentului nr. 53, amplasat în mun. Chişinău, str. Grenoble 161/3.

Înaintând acţiunea în judecată împotriva Elenei Verşinin, SA Banca Comercială Română a solicitat deposedarea Elenei Verşinin şi Mohamed Al Saleh şi transmiterea silită în posesia SA Banca Comercială Română Chişinău pentru comercializare prin negocieri directe a bunului imobil ipotecat conform contractului de ipotecă din 11 iulie 2008 şi anume apartamentul nr. 53, nr. cadastral 0100101.108.01.053, cu suprafaţa totală de 58,6 m.p., inclusiv suprafaţa locativă de 44,0 m.p., precum şi asupra tuturor ameliorărilor şi îmbunătăţirilor, reconstrucţiilor, asupra oricărui bun imobil care se uneşte prin accesiune cu bunul imobil ipotecat, precum şi asupra bunurilor noi, ce rezultă din transformarea bunului imobil ipotecat din str. Grenoble, nr. 161/3, mun.

Chişinău, evacuarea Elenei Verşinin şi Mohamed Al Saleh şi a tuturor persoanelor şi bunurilor lor mobile din bunul imobilul care constă din: apartamentul nr. 53, nr. cadastral 0100101.108.01.053, cu suprafaţa totală de 58,6 m.p., inclusiv suprafaţa locativă de 44 m.p. din str. Grenoble, nr. 161/3, mun. Chişinău, fără acordarea altui spaţiu locativ şi încasarea în mod solidar de la Elena Verşinin şi Mohamed Al Saleh a taxei de stat în mărime de 2467,50 lei achitată la depunerea acţiunii şi alte cheltuieli suportate pentru acţiunea înaintată. Fiind investită cu judecarea pricinii în cauză, prima instanţă a constatat temeinicia acţiunii, admiţând-o integral. La rîndul său instanţa de apel, judecând apelul declarat de Elena Verşinin împotriva hotărârii primei instanţe, a constatat netemeinicia acesteia şi, casând-o a adoptat o nouă hotărâre cu privire la respingerea acţiunii.

Ulterior, examinând cererea Elenei Verşinin privind emiterea unei decizii suplimentare, instanţa de apel a admis-o parţial şi a încasat de la SA Banca Comercială Română Chişinău în beneficiul Elenei Verşinin cheltuieli de judecată în mărime de 5000 lei, în rest cererea de emitere a unei decizii suplimentare fiind respinsă. În conformitate cu art. 118 alin. (3) CPC, circumstanţele care au importanţă pentru soluţionarea justă a pricinii sunt determinate definitiv de instanţa judecătorească pornind de la pretenţiile şi obiecţiile părţilor şi ale altor participanţi la proces, precum şi de la normele de drept material şi procedural ce urmează a fi aplicate.

În conformitate cu art. 130 alin. (1) şi (2) CPC, instanţa judecătorească apreciază probele după intima ei convingere, bazată pe cercetarea multiaspectuală, completă şi nemijlocită a tuturor probelor din dosar în ansamblu şi interconexiunea lor, călăuzindu-se de lege şi nici un fel de probe nu au pentru instanţă judecătorească o forţă probantă prestabilită fără aprecierea lor.

Iar, în conformitate cu art. 373 alin. (1) şi (2) CPC, instanţa de apel verifică, în limitele cererii de apel, ale referinţelor şi obiecţiilor înaintate, legalitatea şi temeinicia hotărârii atacate în ceea ce priveşte constatarea circumstanţelor de fapt şi aplicarea legii în primă instanţă; instanţa de apel verifică circumstanţele şi raporturile juridice stabilite în hotărârea primei instanţe, precum şi cele care nu au fost stabilite, dar care au importanţă pentru soluţionarea pricinii, apreciază probele din dosar şi cele prezentate suplimentar în instanţă de apel de către participanţii la proces. Reieşind din limitele judecării apelului consfinţite în norma enunţată şi din specificul obiectului acţiunii în cauză, instanţa de recurs reţine că contrar acestor prevederi, instanţa de apel judecând apelul a trecut în mod superficial asupra 9 circumstanţelor pricinii, fără a da o apreciere corespunzătoare materialului probator anexat la dosar.

Aşadar, la emiterea unei asemenea soluţii instanţa de apel a reţinut că potrivit certificatului din 01 iulie 2014 eliberat de SA Banca Comercială Română Chişinău, întru executarea contractul de credit nr. 2041 din 11 iulie 2008 Elena Verşinin a achitat la data de 03 iunie 2014 suma de 227520 lei, iar la data de 27 iunie 2014 a achitat suma de 492013,47 lei, în total fiind achitată suma de 719533,47 lei, în acest mod fiind stinsă o parte considerabilă din datoria acumulată faţă de SA Banca Comercială Română Chişinău, ca urmare nu poate fi vorba despre executarea silită a dreptului de gaj. Instanţa de recurs conchide însă că concluzia dată de instanţa de apel contravine atât materialului probator cât şi susţinerilor invocate de către Elena Verşinin în cererea sa de apel, nefiind clar în baza căror probe instanţa şi-a întemeiat concluzia menţionată.

Or, din certificatul eliberat de SA Banca Comercială Română Chişinău la 01 iulie 2014, la care face referire instanţa de apel, se confirmă achitarea de către Elena Verşinin numai a sumei de 492013,47 lei la data de 27 iunie 2014, iar privitor la suma de 227520 lei Banca nu face careva referire şi nici nu indică expres ce sumă a fost achitată în total de Elena Verşinin în vederea stingerii datoriei formate în baza contractului de credit nr. 2041 din 11 iulie 2008. La fel, se va menţiona că deja în cererea de recurs SA Banca Comercială Română Chişinău afirmă că până la 03 iunie 2014 Elena Verşinin a achitat suma de 201 701 lei 89 bani, iar la data de 27 iunie 2014 ultima a achitat 492 013 lei 47 bani, pe când Elena Verşinin declară că dânsa a achitat în perioada iulie 2008–aprilie 2013 în vederea executării clauzelor contractuale a achitat suma de 227520 lei iar până la 01 iulie 2014 suma de 492013,47 lei, în total a achitat Băncii suma de 719533,47 lei (f. d. 99 verso), astfel considerând că a stins integral datoria conform contractului de credit nr. 2041 din 11 iulie 2008. În situaţia descrisă este evident că la materialele pricinii lipsesc probe certe şi pertinente care ar confirma cu certitudine suma concretă achitată de către Elena Verşinin, prin urmare, instanţa de apel,

pripit a ajuns la concluzia că Elena Verşinin a achitat în total către SA Banca Comercială Română Chişinău suma de 719533,47 lei. Aspectele descrise, însă, urmau a fi cercetate minuţios de către instanţa de apel, în vederea stabilirii certe şi definitive a circumstanţelor relevante pentru soluţionarea justă a pricinii, precum şi întru evitarea stabilirii unor fapte şi date eronate care, în ipoteza devenirii irevocabile a hotărârii judecătoreşti, ar putea fi invocate ca temeiuri ale degrevării de probaţiune. În această ordine de idei, se atestă că soluţia instanţei de apel nu conţine o argumentare clară din care să rezulte procesul deliberării şi adoptării soluţiei la care s-a ajuns, astfel instanţa de recurs fiind în imposibilitatea să exercite controlul judiciar asupra unei asemenea soluţii şi să verifice temeinicia şi legalitatea hotărârii atacate cu privire la oricare dintre motivele prevăzute de lege.

Distinct de cele mai sus arătate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră că decizia instanţei de apel urmează a fi casată cu remiterea pricinii spre rejudecare în instanţa de apel. La rejudecarea pricinii instanţa de apel urmează să ţină cont de cele menţionate şi rejudecând pricina, să emită o hotărâre întemeiată şi legală. 10 În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. c) CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie decide: Se admit recursurile declarate de Elena Verşinin, reprezentată de avocatul Laura Urschi şi Societatea pe Acţiuni Banca Comercială Română Chişinău.

Se casează integral decizia Curţii de Apel Chişinău din 01 iulie 2014 şi decizia suplimentară a Curţii de Apel Chişinău din 29 iulie 2014 în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Societăţii pe Acţiuni Banca Comercială Română Chişinău împotriva Elenei Verşinin şi Mohamad Al Saleh cu privire la exercitarea dreptului de ipotecă cu restituirea pricinii pentru rejudecare la Curtea de Apel Chişinău, de un alt complet de judecători. Decizia nu se supune nici unei căi de atac. Preşedinte, judecătorul Valeriu Doagă Judecătorii Vera Macinskaia Sveatoslav Moldovan Dumitru Mardari Ala Cobăneanu 11