Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Inadmisibil
Dosarul nr.
2rac-532/14
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
12 noiembrie 2014
Părțile
SAR Donaris Group SA vs SRL Foc
Pe scurt
Temeiurile declarării recursului

2rac-532/14 — Încasarea despăgubiri de asigurare şi cheltuielilor de judecată

prima instanţă: V. Clima nr. 2rac-532/14 instanţa de apel: L. Bulgac, M. Guzun, N. Craiu ÎNCHEIERE 12 noiembrie 2014 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele completului, judecătorul: Valeriu Doagă Judecătorii: Iuliana Oprea şi Sveatoslav Moldovan examinând chestiunea cu privire la admisibilitatea recursului declarat de societatea de asigurări-reasigurări ,,Donaris Group” societate pe acţiuni, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de societatea de asigurări-reasigurări ,,Donaris Group” societate pe acţiuni împotriva societăţii cu răspundere limitată ,,Foc” cu privire la încasarea sumei şi cheltuielilor de judecată, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 24 iunie 2014, prin care s-a respins apelul declarat de societatea de asigurări- reasigurări ,,Donaris Group” societate pe acţiuni şi s-a menţinut hotărârea Judecătoriei Ciocana mun.

Chişinău din 05 decembrie 2013, prin care acţiunea a fost respinsă c o n s t a t ă La 12 august 2013 societatea de asigurări-reasigurări ,,Donaris Group” societate pe acţiuni a depus cerere de chemare în judecată împotriva societăţii cu răspundere limitată ,,Foc” cu privire la încasare sumei şi cheltuielilor de judecată. În motivarea cererii de chemare în judecată societatea de asigurări-reasigurări ,,Donaris-Group” societate pe acţiuni a indicat că la 20 octombrie 2011 a încheiat cu Nicoară Gheorghe contractul de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto internă seria AU nr. 0140365 a automobilului de model Mercedes 313 CDI, n/î C PA 172. La 25 februarie 2012 a avut loc accidentul rutier pe strada 31 August 1989, mun.

Chişinău cu implicarea automobilului de model Mercedes 313 CDI, n/î C PA 172, care se afla în posesia societăţii cu răspundere limitată ,,Foc” şi condus de Grubleac Grigore şi automobilului de model ,,Mitsubishi Autlender”, n/î IL BD 146, condus de Sîtnic Victor. Prin procesul-verbal cu privire la contravenţie din 25 februarie 2012 şi decizia agentului constatator vinovat de producerea accidentului rutier a fost recunoscut Grubleac Grigore, care a fost sancţionat cu amendă în mărime de 800 lei. Din foaia de parcurs rezultă că automobilul de model Mercedes 313 CDI, n/î C PA 172 la momentul producerii accidentului rutier se afla în gestiunea societăţii cu răspundere limitată ,,Foc”, iar Grubleac Grigore era angajat în calitate de şofer al acesteia.

În urma deschiderii dosarului de daune nr. 0430/12 din 27 februarie 2012 s-a stabilit că costul prejudiciului cauzat automobilului de model ,,Mitsubishi Autlender”, n/î IL BD 146 în urma producerii accidentului rutier este în sumă de 9145,87 lei. La 06 martie 2012 societatea de asigurări-reasigurări ,,Donaris-Group” societate pe acţiuni a achitat păgubitului Sîtnic Victor prejudiciul material în mărime de 9145,87 lei şi este în drept să înainteze o acţiune în ordine de regres împotriva societăţii cu răspundere limitată ,,Foc”. Cere societatea de asigurări-reasigurări ,,Donaris Group” societate pe acţiuni 1 încasarea din contul societăţii cu răspundere limitată ,,Foc” a despăgubirii de asigurare în mărime de 9145,87 lei şi compensarea cheltuielilor de judecată (f.d.

4-7). Prin hotărârea Judecătoriei Ciocana mun. Chişinău din 05 decembrie 2013 acţiunea societăţii de asigurări-reasigurări ,,Donaris Group” societate pe acţiuni a fost respinsă. S-a încasat din contul societăţii de asigurări-reasigurări ,,Donaris Group” societate pe acţiuni în beneficiul societăţii cu răspundere limitată ,,Foc” cheltuielile de judecată în mărime de 15,10 lei (f.d. 60,66-68). La 14 decembrie 2013 societatea de asigurări-reasigurări ,,Donaris Group” societate pe acţiuni a declarat apel nemotivat împotriva hotărârii Judecătoriei Ciocana mun. Chişinău din 05 decembrie 2013, iar la 24 februarie 2014 apel motivat împotriva aceleiaşi hotărâri (f.d. 64, 78-82). Curtea de Apel Chişinău prin decizia din 24 iunie 2014 a respins apelul declarat de societatea de asigurări-reasigurări ,,Donaris Group” societate pe acţiuni şi a menţinut hotărârea Judecătoriei Ciocana mun.

Chişinău din 05 decembrie 2013 (f.d. 106-110). În motivarea soluţiei instanţele de judecată au invocat că Grubleac Grigore este vinovat de producerea accidentului rutier şi urmează să achite prejudiciul cauzat automobilului de model ,,Mitsubishi Autlender”, n/î IL BD 146. Au mai indicat că societatea cu răspundere limitată ,,Foc” nu este posesorul automobilului de model Mercedes 313 CDI, n/î C PA 172, deoarece acesta se afla în posesia Tatianei Babiuc în baza procurii nr. 6619 din 11 octombrie 2011, împuternicită de Nicoară Gheorghe.

La 20 august 2014 societatea de asigurări-reasigurări ,,Donaris Group” societate pe acţiuni a declarat recurs împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 24 iunie 2014, solicitând admiterea acestuia, casarea ambelor hotărâri judecătoreşti, emiterea unei noi hotărâri prin care să fie încasat din contul societăţii cu răspundere limitată ,,Foc” suma de 9145,87 lei, taxele de stat achitate la înaintarea acţiunii, depunerea apelului şi recursului în mărime de 270 lei, 202,50 lei, 135 lei şi cheltuielile de asistenţă juridică în mărime de 3000 lei. În motivarea cererii de recurs societatea de asigurări-reasigurări ,,Donaris Group” societate pe acţiuni a indicat că Legea nr. 414-XVI din 06 martie 2012 cu privire la asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse de autovehicule prevede obligativitatea încheierii contractului de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto şi dreptul de regres în cazul în care nu a fost acoperită răspunderea civilă.

În cazul în care proprietarul transmite dreptul de folosinţă unei persoane, acesta transmite şi dreptul de posesie asupra acestui bun, iar automobilul de model Mercedes 313 CDI, n/î C PA 172 la data survenirii riscului asigurat se afla în posesia societăţii cu răspundere limitată ,,Foc”, care-l exploata în activitatea de antreprenoriat - transportul de călători. Societatea cu răspundere limitată ,,Foc” nu deţine contract de asigurare de răspundere civilă, care să acopere răspunderea materială faţă de terţii păgubiţi. În conformitate cu art. 439 alin. (2) Codul de procedură civilă, după parvenirea dosarului, un complet din 3 judecători decide asupra admisibilităţii recursului, dispune expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înştiinţarea despre necesitatea depunerii obligatorii a referinţei timp de o lună de la data primirii acesteia.

În cazul neprezentării referinţei în termenul stabilit, admisibilitatea recursului se decide în lipsa acesteia. În conformitate cu art. 439 alin. (3) Codul de procedură civilă, judecătorul raportor verifică încadrarea în prevederile legii a temeiurilor invocate în recurs şi face un raport verbal în faţa completului de judecată instituit în conformitate cu alin. (2). Verificând argumentele invocate de societatea de asigurări-reasigurări ,,Donaris 2 Group” societate pe acţiuni în cererea de recurs pe baza materialelor din dosar, audiind raportul verbal al judecătorului raportor, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat este inadmisibil din următoarele motive.

Temeiurile de declarare a recursului sunt prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4) Codul de procedură civilă. Societatea de asigurări-reasigurări ,,Donaris Group” societate pe acţiuni în cererea de recurs temeiuri prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4) Codul de procedură civilă nu a invocat. În conformitate cu art. 433 lit. a) Codul de procedură civilă, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4). În conformitate cu art. 440 alin. (1) Codul de procedură civilă, în cazul în care se constată existenţa unuia din temeiurile prevăzute la art. 433, completul din 3 judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra inadmisibilităţii recursului.

Încheierea se emite conform prevederilor art. 270 şi nu conţine nicio referire cu privire la fondul recursului. Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie menţionează că procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. 432 alin. (2), (3) şi (4) Codul de procedură civilă. În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a relevat în jurisprudenţa sa constantă că „ ... art. 6 paragraful 1 al Convenţiei Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale nu impune motivarea în detaliu a unei decizii prin care o instanţă de recurs, întemeindu-se pe dispoziţii legale specifice, respinge recursul declarat împotriva sentinţei pronunţate de o instanţă inferioară, ca fiind lipsit de şanse de succes.” (cauza Rebait şi alţii contra Franţei, Comisia Europeană a Drepturilor Omului, 25 februarie 1995, nr.26561/1995).

Astfel, din motivele menţionate şi având în vedere că Curtea de Apel Chişinău şi Judecătoria Ciocana mun. Chişinău au examinat pricina sub toate aspectele, cu respectarea normelor de drept material, procedural şi apreciind corect probele administrate au emis hotărâri legale, iar argumentele invocate de societatea de asigurări- reasigurări ,,Donaris Group” societate pe acţiuni în cererea de recurs poartă caracter declarativ şi nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4) Codul de procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul inadmisibil.

În conformitate cu art. 270, art. 433 lit. a) şi art. 440 alin. (1) Codul de procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie d i s p u n e: Recursul declarat de societatea de asigurări-reasigurări ,,Donaris Group” societate pe acţiuni se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele completului, Judecătorul: Valeriu Doagă Judecătorii: Iuliana Oprea Sveatoslav Moldovan 3

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.