- Dosarul nr.
- 3r-237/14
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 7 noiembrie 2014
- Părțile
- Arseni Vladimir vs Comisia Electorală Centrală
- Pe scurt
- Restituirea cererii de chemare in judecată
3r-237/14 — Privind contestarea actului administrativ
Dosarul nr.3r-237/14 prima instanţă: CA Chişinău - Sv. Caitaz DECIZIE 07 noiembrie 2014 mun.
Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedinte, judecătorul Nicolae Clima Judecătorii Oleg Sternioală, Maria Ghervas examinând recursul declarat de către Vladimir Arseni în pricina civilă la contestaţia depusă de către Vladimir Arseni împotriva Comisiei Electorale Centrale cu privire la anularea hotărârii din 24 octombrie 2014 cu privire la acreditarea unui expert electoral internaţional din partea Comisiei Electorale Naţionale a Republicii Estonia în vederea monitorizării alegerilor parlamentare din 30 noiembrie 2014 şi constatarea faptului ignorării de către Preşedintele Comisiei Electorale Centrale a prevederilor art. 26 alin. (1) lit. k) Cod Electoral, împotriva încheierii Curţii de Apel Chişinău din 03 noiembrie 2014, prin care a fost restituită cererea de chemare în judecată şi anexa la cerere din 31 octombrie 2014, CONSTATĂ: La 27 octombrie 2014 Vladimir Arseni a depus contestaţie împotriva Comisiei Electorale Centrale, solicitând anularea hotărârii din 24 octombrie 2014 privind acreditarea unui expert electoral internaţional din partea Comisiei Electorale Naţionale a Republicii Estonia în vederea monitorizării alegerilor parlamentare din 30 noiembrie 2014, constatarea faptului ignorării de către Preşedintele Comisiei Electorale Centrale a prevederilor art. 26 alin. (1) lit. k) Cod Electoral.
În motivarea acţiunii reclamantul a invocat că în cadrul şedinţei Comisiei Electorale Centrale din 24 octombrie 2014 a solicitat informaţie cu conţinut electoral şi anume proiectele hotărârilor. Preşedintele Comisiei Electorale Centrale, contrar prevederilor art. 26 alin. (1) lit. k) Cod electoral, a refuzat în admiterea acestei solicitări, invocând că alegătorii nu dispun de dreptul de a primi astfel de proiecte. 1 De asemenea, a calificat hotărârea Comisiei Electorale Centrale din 24 octombrie 2014 cu privire la acreditarea unui expert electoral internaţional din partea Comisiei Electorale Naţionale a Republicii Estonia în vederea monitorizării alegerilor parlamentare din 30 noiembrie 2014, ca fiind contradictorie cu prevederile Codului Electoral.
Reclamantul solicită anularea hotărârii Comisiei Electorale Centrale din 24 octombrie 2014 cu privire la acreditarea unui expert electoral internaţional din partea Comisiei Electorale Naţionale a Republicii Estonia în vederea monitorizării alegerilor parlamentare din 30 noiembrie 2014, precum şi constatarea faptului ignorării de către Preşedintele Comisiei Electorale Centrale – Iurie Cecan a prevederilor art. 26 alin. (1) lit. k) Cod electoral. Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 28 octombrie 2014 nu s-a dat curs contestaţiei depuse de către Vladimir Arseni din motiv că reclamantul nu a indicat temeiul legal în susţinerea contestaţiei formulate, esenţa încălcării drepturilor, intereselor sau libertăţilor reclamantului şi nici nu au fost descrise presupusele încălcări admise de Comisia Electorală Centrală la adoptarea hotărârii contestate.
Reclamantului i-a fost acordat termen până la 31 octombrie 2014 pentru înlăturarea neajunsurilor depistate, cu explicarea faptului că în cazul îndeplinirii în termen a tuturor cerinţelor enumerate în încheiere, cererea va fi considerată ca depusă la data prezentării iniţiale în judecată, iar în caz contrar, ea nu se va considera depusă şi se va restitui reclamantului fără examinare. (f. d. 3) La 31 octombrie 2014 Vladimir Arseni a înaintat o anexă la contestaţie în motivarea căreia a invocat că la emiterea încheierii din 28 octombrie 2014 instanţa de judecată a luat în consideraţie numai prevederile Codului de Procedură Civilă totodată fiind ignorate prevederile Codului electoral şi că drept probă a faptului încălcării de către Preşedintele Comisiei Electorale Centrale a prevederilor art. 26 alin. (1) lit. k) Cod Electoral serveşte înregistrarea video a şedinţei Comisiei Electorale Centrale, plasată pe site-ul oficial al Comisiei Electorale Centrale.
(f. d. 7) Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 03 noiembrie 2014 a fost restituită cererea de chemare în judecată înaintată de Vladimir Arseni cu remiterea tuturor materialelor. La 05 noiembrie 2014 Vladimir Arseni a declarat recurs împotriva încheierii Curţii de Apel Chişinău din 03 noiembrie 2014, solicitând admiterea recursului, casarea încheierii din 03 noiembrie 2014, examinarea cauzei sau remiterea pentru rejudecare la Curtea de Apel Chişinău. De asemenea, recurentul a solicitat să fie citat pentru şedinţa instanţei de recurs. În motivarea recursului recurentul şi-a exprimat dezacordul cu încheierea primei instanţe, menţionând că neexaminarea contestaţiei în perioada electorală este o ignorare a prevederilor Codului Electoral.
La fel, este de opina că în cazul contestării hotărârilor organelor electorale, sarcina probării legalităţii revine acestor organe, fapt reglementat şi de Legea contenciosului administrativ, iar ca consecință rezultă că anume Comisia Electorală Centrală este obligată să demonstreze legalitatea hotărârii supuse contestării. Examinând argumentele recursului în raport cu circumstanţele cauzei, Colegiul Civil şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie conchide 2 că recursul înaintat de Vladimir Arseni urmează a fi respins cu menţinerea încheierii instanţei de fond din următoarele motive. Potrivit art. 427 lit. a) CPC instanţa de recurs după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să respingă recursul şi să menţină încheierea.
Conform art. 65 al. (5) al Codului electoral contestaţia va conţine descrierea faptelor invocate ca presupuse încălcări, probele, temeiul legal, cerinţele contestatarului, semnătura şi datele de identitate ale persoanei care o depune. În cazul contestaţiilor privind hotărârile organelor electorale, sarcina probării legalităţii revine acestor organe. În conformitate cu prevederile art. 67 al. (5) din Codul electoral, contestaţiile depuse la instanţele de judecată se examinează în conformitate cu prevederile Codului de procedură civilă şi ale Legii contenciosului administrativ. Astfel, în conformitate cu art. 168 al. (2) CPC judecătorul, care a primit cererea de chemare în judecată spre examinare, verifică dacă aceasta întruneşte exigenţele prevăzute de lege.
Dacă cererea de chemare în judecată nu întruneşte exigenţele prevăzute de lege, urmează a fi aplicate prevederile art.171 alin.(1). Iar dispozițiile art. 171 al. (1) CPC indică că după ce constată că cererea a fost depusă în judecată fără a se respecta condiţiile art.166 şi 167 alin.(1) lit. a), b), c) şi e), judecătorul emite, în cel mult 5 zile de la repartizarea cererii, o încheiere pentru a nu se da curs cererii, comunicând persoanei care a depus cererea acest fapt de încălcare şi acordându-i un termen rezonabil pentru lichidarea neajunsurilor.
După cum denotă din actele cauzei, înaintând contestația împotriva Comisiei Electorale Centrale, Vladimir Arseni a solicitat anularea hotărârii Comisiei Electorale Centrale din 24 octombrie 2014 cu privire la acreditarea unui expert electoral internaţional din partea Comisiei Electorale Naţionale a Republicii Estonia în vederea monitorizării alegerilor parlamentare din 30 noiembrie 2014 şi constatarea faptului ignorării de către Preşedintele Comisiei Electorale Centrale a prevederilor Codului Electoral şi anume a art. 26 alin. (1) lit. k), însă nu a indicat în contestație circumstanțele de fapt și de drept pe care își întemeiază cerințele.
Ca urmare prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 28 octombrie 2014 nu s-a dat curs contestaţiei depuse de către Vladimir Arseni din motiv că cererea a fost depusă fără respectarea prevederilor art. 166 alin. (2) lit. d), e), i) şi anume fără a se indica esenţa încălcării sau a pericolului de încălcare a drepturilor, libertăţilor sau intereselor legitime ale reclamantului, cererea nu conţine circumstanţele de fapt şi de drept pe care reclamantul îşi întemeiază pretenţiile şi probele de care acesta dispunea în momentul depunerii cererii. La fel, a fost menţionat faptul că contrar prevederilor art. 167 alin. (1) lit. c) CPC, la cerere nu au fost anexate documente care certifică circumstanţele, pe care reclamantul îşi întemeiază pretenţiile şi copiile de pe aceste documente pentru pârât (dacă acesta nu dispune de ele), nu a fost anexat la cererea de chemare în judecată nici actul administrativ contestat.
Astfel fiind, reclamantului i-a fost acordat termen de până la 31 octombrie 2014 pentru înlăturarea neajunsurilor şi i-a fost comunicat că în caz de neîndeplinire a indicaţiilor instanţei cererea de chemare în judecată va fi restituită fără examinare. Aici se va remarca că copia încheierii menţionate a fost recepţionată de către Vladimir Arseni la 29 octombrie 2014, atât la adresa electronică 3 terziman.va@mail.ru (f. d. 5), cât şi contra semnătură fapt confirmat de recipisa anexată la materialele dosarului (f. d.6). Tot actele cauzei denotă că la data de 31 octombrie 2014 Vladimir Arseni a depus o anexă la contestaţie în care a invocat că instanţa la emiterea încheierii din 28 octombrie 2014 a luat în consideraţie numai prevederile Codului de procedură civilă, iar prevederile Codului electoral au fost ignorate.
Dat fiind faptul că reclamantul nu a lichidat neajunsurile cererii de chemare în judecată în interiorul termenului acordat, Curtea de Apel Chişinău prin încheierea din 03 noiembrie 2014 a restituit contestaţia depusă de Vladimir Arseni (f. d. 8-9). Conform art. 171 al. (2) CPC dacă persoana care a depus cererea îndeplineşte în termen toate cerinţele enumerate în încheierea judecătorului, cererea se consideră depusă la data prezentării iniţiale în judecată. În caz contrar, ea nu se consideră depusă şi împreună cu actele anexate se restituie reclamantului printr-o încheiere judecătorească ce poate fi atacată cu recurs. În interpretarea corectă a prevederilor legale enunţate se evidenţiază că reclamantului i se acordă un termen pentru înlăturarea neajunsurilor, iar în cazul neîndeplinirii în termen a indicaţiilor menţionate în încheiere, survine sancţiunea pentru neîndeplinirea în termen a actului de procedură, la caz, restituirea contestației.
Or, în conformitate cu art. 113 alin. (1) CPC dreptul de a efectua actul de procedură încetează odată cu expirarea termenului prevăzut de lege sau stabilit de instanţa judecătorească (judecător). De altfel, participanţii la proces sunt obligaţi să se folosească cu bună-credinţă de drepturile lor procesuale şi sunt în drept de a-şi exercita toate drepturile lor procedurale acordate de legislaţia procedurală civilă. În această ordine de idei se constată temeinicia încheierii Curţii de Apel Chişinău din 03 noiembrie 2014, prin care a fost restituită contestație depusă de către Arseni Vladimir, ca urmare a neglijării indicaţiilor primei instanțe, circumstanțe ce atrag consecinţele dispoziţiilor art. 171 alin. (2) CPC.
În acest context, instanța de recurs apreciază critic argumentele recurentului cu referire la faptul că neexaminarea contestației în perioada electorală este o ignorare a prevederilor Codului electoral, întrucât art. 165 al. (5) și art. 76 al. (5) al Codului electoral indică expres că contestaţia va conţine descrierea faptelor invocate ca presupuse încălcări, probele, temeiul legal, cerinţele contestatarului, semnătura şi datele de identitate ale persoanei care o depune. Contestaţiile depuse la instanţele de judecată se examinează în conformitate cu prevederile Codului de procedură civilă. Iar, prevederile art. 166-167 CPC indică expres cerințele ce urmează să fie respectate de reclamant la depunerea cererii de chemare în judecată.
Or, pentru depunerea și primirea spre examinare a cererii de chemare în judecată este necesar nu doar existența premizelor și condițiilor de exercitare a dreptului la acțiune, dar și respectarea condițiilor de formă și conținut a acesteia. Aici este importat de menționat şi faptul că examinarea contestației în forma care a fot depusă de recurent, exclude judecarea obiectivă și multilaterală a acesteia și face imposibilă emiterea unei hotărâri legale și întemeiate. 4 În circumstanțele relatate, nu pot fi reținute argumentele recurentului cu referire la ilegalitatea încheierii atacate, deoarece aceasta a fost adoptată cu respectarea şi aplicarea corectă a legislaţiei procedurale. Ce ţine de solicitarea lui Vladimir Arseni cu privire la citarea dânsului la proces pentru şedinţa de examinare a prezentului recurs, aceasta urmează a fi respinsă, deoarece, conform art. 426 alin. (3) CPC recursul împotriva încheierii se examinează fără participarea părţilor.
Faţă de cele ce preced şi având în vedere faptul, că argumentele invocate în recurs sunt neîntemeiate, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul urmează a fi respins cu menţinerea încheierii primei instanţe. În conformitate cu art. 427 lit. a) CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, DECIDE: Se respinge recursul declarat de către Vladimir Arseni.
Se menţine încheierea Curţii de Apel Chişinău din 03 octombrie 2014, în pricina civilă la contestaţia depusă de către Vladimir Arseni împotriva Comisiei Electorale Centrale cu privire la anularea hotărârii din 24 octombrie 2014 cu privire la acreditarea unui expert electoral internaţional din partea Comisiei Electorale Naţionale a Republicii Estonia în vederea monitorizării alegerilor parlamentare din 30 noiembrie 2014 şi constatarea faptului ignorării de către Preşedintele Comisiei Electorale Centrale a prevederilor art. 26 alin. (1) lit. k) Cod Electoral. Decizia este irevocabilă. Preşedinte, judecătorul Nicolae Clima Judecătorii Oleg Sternioală Maria Ghervas 5