2rac-546/14 — Dizolvarea întreprinderii

dosarul nr.2rac-546/14 prima instanţă: V. Orîndaş instanţa de apel: N. Cernat, A. Gavriliţa, A. Pahopol ÎNCHEIERE 30 octombrie 2014 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele completului, judecătorul Nicolae Clima Judecătorii Tamara Chişca-Doneva, Ion Druţă examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de Vladimir Prodan, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de Vladimir Prodan împotriva societăţii comerciale „Steaua Grup” societate cu răspundere limitată cu privire la dizolvarea întreprinderii, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 08 iulie 2014, prin care a fost respins apelul declarat de Vladimir Prodan şi menţinută hotărîrea judecătoriei Comerciale de Circumscripţie din 25 martie 2014, c o n s t a t ă: La 26 aprilie 2013, Vladimir Prodan a depus cerere de chemare în judecată împotriva societăţii comerciale „Steaua Grup” societate cu răspundere limitată.

Cere Vladimir Prodan, dizolvarea societăţii comerciale SRL „Steaua - Media”, cu sediul în Republica Moldova, mun. Chişinău, str. Tighina 49/3, of.21, în vederea lichidării ei, desemnarea administratorului Societăţii în calitate de lichidator al acesteia; punerea în sarcina lichidatorului obligaţiei de a prezenta spre publicare în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, în două ediţii consecutive, avizul despre lichidarea agentului economic şi de a informa în termen de 15 zile fiecare creditor cunoscut despre lichidare şi despre termenul de înaintare a creanţelor şi transmiterea unei copii de pe hotărîrea irevocabilă organului care a efectuat înregistrarea de stat pentru Radierea acesteia. Ulterior, reclamantul a indicat în calitate de pîrît, persoana juridică a cărei lichidare se solicită, SRL „Steaua Media”, iar SRL „Steaua Grup” a fost indicată ca intervenient.

În motivarea acţiunii a invocat reclamantul, că SRL „Steaua - Media”, cu Sediul în Republica Moldova, mun. Chişinău, str. Tighina 49/3, of. 21, a fost înregistrată la 04.06.2001. Fondatorii societăţii comerciale menţionate au fost: SRL 1 „Steaua Grup” cu 33,4% din capitalul social; Vladimir Soltan cu 33,3%; Vladimir Prodan cu 33,3%. Menţionează reclamantul că urmare a înstrăinării cotei părţi a asociatului Vladimir Soltan, asociaţi ai societăţii comerciale citate sunt SRL „Steaua Grup” cu 51% din capitalul social şi Vladimir Prodan cu 49%. Deşi la momentul fondării asociaţii aveau scopuri comune, începînd cu anul 2011 asociatul majoritar SRL „Steaua Grup”, nu a mai participat la adunările generale convocate de cel de al doilea asociat şi administratorul Vladimir Prodan şi nu a manifestat nici un interes pentru existenţa societăţii comerciale citate.

Astfel, la data de 24.05.2011, în adresa SRL „Steaua Grup”, a fost expediată invitaţia pentru participarea la adunarea generală, în calitate de asociat, numită pentru 03.06.2011 şi ordinea de zi, dar asociatul fără motive nu s-a prezentat, deşi pe ordinea de zi era propusă analiza situaţiei ulterioare a Companiei şi demisia administratorului. Ulterior, la 09.06.2011, în adresa aceluiaşi asociat au fost expediate actele indicate care urmau să fie analizate la adunarea generală şi modelul procesului-verbal al Adunării Generale în care s-a propus inclusiv retragerea asociatului Vladimir Prodan din societatea menţionată, transmiterea cotei părţi ale celuilalt asociat sau lichidarea companiei. Această scrisoare a rămas fără răspuns.

La 07.11.2012 a fost cerută convocarea adunării generale extraordinare a asociaţilor la care a fost propusă adoptarea hotărîrii de lichidare a SRL „Steaua – Media” şi numirea lichidatorului. Motivul convocării adunării a servit inactivitatea pe parcursul a mai mulţi ani a societăţii. Deşi în textul invitaţiei a fost indicat expres faptul că neconvocarea sau neexaminarea ordinii de zi propuse va avea ca efect iniţierea procedurii de lichidare pe cale judiciară, nici la această adunare nu s-a prezentat asociatul SRL „Steaua Grup”. De asemenea, la 20.11.2012 a fost solicitată convocarea repetată a adunării generale extraordinare cu aceiaşi ordine de zi, dar care din nou nu a avut loc din cauza neprezentării asociatului majoritar.

Precizează reclamantul că în astfel de condiţii SRL „Steaua – Media” pe parcursul a mai bine de 3 luni, este în imposibilitate să convoace adunarea generală, nu poate decide asupra mai multor probleme inclusiv eliberarea din funcţie a administratorului şi a contabilei. Susţine reclamantul că în condiţii descrise societatea este inactivă, dar totodată este necesar de a întocmi şi a prezenta organelor de resort dările de seamă şi rapoartele, este necesar de a achita salariul contabilei, suportînd doar inconveniente şi prejudicii, motiv pentru care asociatul Prodan Vladimir solicită dizolvarea şi lichidarea acesteia. Prin hotărîrea Judecătoriei Comerciale de Circumscripţie din 25 martie 2014, cererea de chemare în judecată a fost respinsă ca neîntemeiată.

La 22 aprilie 2014, Vladimir Prodan a declarat apel împotriva hotărîrii Judecătoriei Comerciale de Circumscripţie din 25 martie 2014, solicitînd casarea hotărîrii cu emiterea unei noi hotărîri de admitere a cererii de chemare în judecată. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 08 iulie 2014, apelul declarat de Vladimir Prodan a fost respins şi menţinută hotărîrea primei instanţe. La 28 august 2014, Vladimir Prodan a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei instanţei de apel şi 2 hotărîrii primei instanţe, cu pronunţarea unei noi hotărîri prin care să fie dispusă dizolvarea SRL „Steaua – Media” şi numirea unui lichidator. În motivarea recursului a invocat recurentul că decizia instanţa de apel este ilegală şi neîntemeiată.

Instanţa de apel a interpretat în mod eronat legea precum şi a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată. În acest sens, indică recurentul că instanţele ierarhic inferioare nu au ţinut cont de dreptul asociatului, prevăzut de art. 59 alin. 3 al Legii cu privire la Societăţile cu răspundere limitată, de a cere dizolvarea. Consideră recurentul eronată afirmaţia instanţei de apel potrivit căreia nu sunt întrunite condiţiile iniţierii procedurii de lichidare a persoanei juridice, deoarece, art. 81 alin.2 al Legii cu privire la Societăţile cu răspundere limitată, nu prevede faptul existenţei unei proceduri strict stabilite, ci doar menţionează faptul că dizolvarea şi lichidarea societăţii pot fi cerute în cazul în care este imposibilă răscumpărarea sau separarea părţii sociale.

Astfel, nu există vre-o prevedere legală care ar obliga asociatul să parcurgă o anumită etapă prealabilă pînă a cere dizolvarea societăţii al cărui co-fondator este, dacă mai mult de trei luni consecutiv nu poate fi convocată adunarea generală. De asemenea, invocă recurentul că atît instanţa de apel, cît şi prima instanţă au examinat superficial respectiva cauză. Indică recurentul că în motivarea deciziei sale, Curtea de Apel, menţionează că prin prisma materialelor pricinii şi argumentelor apelantului se evidenţiază faptul că într-adevăr de către adunarea generală a asociaţilor se face imposibilă adoptarea hotărîrilor în cursul a 3 luni consecutive, însă cu referire la art.59 din Legea societăţilor cu răspundere limitată, ţinînd cont de prevederile art. 58 alin. 2 al aceleiaşi legi, Colegiul Civil consideră că iniţierea procedurii de lichidare putea fi depusă doar în baza unei hotărîri a asociaţilor.

Consideră recurentul că Curtea de Apel a făcut referire la prevederile art. 58 alin. 2 al Legii cu răspundere limitată fără să ţină cont de faptul că acesta normă nu poate fi nicidecum aplicabilă speţei. Instanţa nu a ţinut cont de faptul că cererea de chemare în judecată este depusă de asociatul minoritar care nu putea convoca adunarea asociaţilor deja mai bine de 3 ani, motiv pentru care şi a solicitat lichidarea companiei pentru a nu suporta şi în continuare prejudicii. Mai indică instanţa de apel că din materialele cauzei nu poate fi determinată imposibilitatea de răscumpărare a părţii sociale, sau a separării părţii sociale, însă susţine recurentul că această afirmaţie este la fel de eronată deoarece în dosar sunt probe care demonstrează faptul că apelantul a încercat să răscumpere partea socială pe care o deţine şi separarea acestuia din societate.

Examinînd cererea de recurs declarată de Vladimir Prodan, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul urmează a fi respins ca inadmisibil din următoarele considerente. Potrivit art. 440 CPC, procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în temeiurile prevăzute în art. 433 CPC. În conformitate cu art.433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră 3 inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art.432 alin.(2), (3) şi (4). În conformitate cu art.432 alin.(1), (2), (3) şi (4) CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sînt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.

Se consideră că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care instanţa judecătorească: a) nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată; b) a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată; c) a interpretat în mod eronat legea; d) a aplicat în mod eronat analogia legii sau analogia dreptului.

Se consideră că normele de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care: a) pricina a fost judecată de un judecător care nu avea dreptul să participe la judecarea ei; b) pricina a fost judecată în absenţa unui participant la proces căruia nu i s-a comunicat locul, data şi ora şedinţei de judecată; c) în judecarea pricinii au fost încălcate regulile privind limba de desfăşurare a procesului; d) instanţa a soluţionat problema drepturilor unor persoane care nu au fost implicate în proces; e) în dosar lipseşte procesul-verbal al şedinţei de judecată; f) hotărîrea a fost pronunţată cu încălcarea competenţei jurisdicţionale.

Săvîrşirea altor încălcări decît cele indicate la alin.(3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. Astfel, analizînd argumentele recursului prin prisma existenţei temeiurilor de declarare a recursului, Colegiul constată că acestea nu se încadrează în limitele stabilite de norma precitată, instanţa de apel aplicînd corect normele de drept material şi procedural.

Colegiul consideră că argumentele invocate în cererea de recurs sunt irelevante şi declarative, motiv pentru care acestea nu pot fi reţinute de către instanţa de recurs întru admiterea cererii şi casarea deciziei instanţei de apel. Mai mult, Colegiul învederează că dezacordul recurentului cu decizia instanţei de apel, relatarea situaţiei, în viziunea recurentului, fără a indica vreun temei prevăzut de art.432 alin.(2), (3) şi (4) CPC, face ca acesta să fie respins de către instanţa de recurs din considerentul că motivele indicate în dezacord nu se încadrează în prevederile normei precitate şi nu constituie temei de casare a deciziei, recursul exercitat avînd caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificîndu-se numai legalitatea deciziei dar nu şi temeinicia în fapt.

În aceeaşi ordine de idei, Colegiul precizează că potrivit regulilor din Secţiunea a II-a din Capitolul XXXVIII CPC, instanţa de recurs nu verifică modul de apreciere 4 a probelor de către instanţele de fond şi de apel. Forţa atribuită unei probe sau alteia, coraportul dintre probe, suficienţa probelor şi concluziile făcute în urma probaţiunii sunt în afara controlului instanţei de recurs. Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, la caz, menţionează şi jurisprudenţa CEDO, conform cărei recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purceii contra Irlandei, 16 aprilie 1991), însă motivele recursului sunt similare celor invocate în cadrul judecării pricinii, asupra căror instanţa de apel, s-a pronunţat în mod corespunzător.

Din considerentele enumerate şi avînd în vedere faptul că, argumentele recursului nu se încadrează în temeiurile prevăzute de art. 432 alin.(2), (3) şi (4) din CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de Vladimir Prodan ca inadmisibil. În conformitate cu art. 270, 432, 433 lit. a), art. 434 alin. (1) şi art. 440 CPC completul Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, dispune Recursul declarat de Vladimir Prodan se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă. Preşedintele completului, Nicolae Clima Judecătorul Judecătorii Tamara Chişca-Doneva Ion Druţă 5