- Dosarul nr.
- 2ds-74/14
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 29 octombrie 2014
- Părțile
- Anatolie Jitaru vs Tatiana Jitaru, intervenient accesoriu Directia Economie, Asistentă Socială şi Protectie a Familiei
- Pe scurt
- Explicarea hotărîrii
2ds-74/14 — Explicarea deciziei
dosarul nr. 2ds-74/14 prima instanţă: N. Bărescu instanţa de apel: T. Duca, D. Puşca, A. Albu Instanţa de recurs: N. Clima, S. Moldovan, I. Corolevschi, I. Druţă, T. Vieru ÎNCHEIERE 29 octombrie 2014 mun.
Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele completului, judecătorul Nicolae Clima Judecătorii: Svetlana Novac, Ion Corolevschi, Oleg Sternioală şi Tatiana Vieru examinînd cererea depusă de Anatolie Jitaru privind explicarea hotărîrii, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Anatolie Jitaru împotriva Tatianei Jitaru, intervenient accesoriu Direcţia Economie, Asistenţă Socială şi Protecţie a Familiei privind desfacerea căsătoriei şi stabilirea domiciliului copilului minor, la cererea reconvenţională a Tatianei Jitaru împotriva lui Anatolie Jitaru privind stabilirea domiciliului copilului minor, c o n s t a t ă: La 31 iulie 2013 Anatolie Jitaru a depus cerere de chemare în judecată împotriva împotriva Tatianei Jitaru, intervenient accesoriu Direcţia Economie, Asistenţă Socială şi Protecţie a Familiei privind desfacerea căsătoriei şi stabilirea domiciliului copilului minor.
În şedinţa de judecată din 31 noiembrie 2013 reprezentantul Tatianei Jitaru a depus cerere reconvenţională împotriva acţiunii lui Anatolie Jitaru prin care a solicitat stabilirea domiciliului minorei Yana Jitaru cu mama Tatiana Jitaru. Prin hotărârea Judecătoriei Edineţ din 09 decembrie 2013 acţiunea iniţială a fost admisă parţial, fiind desfăcută căsătoria dintre Anatolie Jitaru şi Tatiana Jitaru, iar capătul de cerere privind stabilirea domiciliului minorei Yana Jitaru, cu tata Anatolie Jitaru, a fost respins. Acţiunea reconvenţională a Tatianei Jitaru împotriva lui Anatolie Jitaru privind stabilirea domiciliului copilului minor Yana Jitaru, cu mama Tatiana Jitaru a fost admisă. S-a determinat locul de trai a copilului minor Yana Jitaru, cu mama Tatiana Jitaru.
Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 01 aprilie 2014 apelul declarat de către Anatolie Jitaru a fost admis, cu casarea hotărârii Judecătoriei Edineţ din 01 aprilie 2014 în partea ce ţine de stabilirea domiciliului copilului minor (f.d. 136, 137-142). 1 S-a stabilit domiciliul copilului minor Yana Jitaru cu tatăl.
Prin decizia Curții Supreme de Justiție din 26 august 2014 recursul declarat de Tatiana Jitaru a fost admis, casată decizia Curţii de Apel Bălţi din 01 aprilie 2014, cu menţinerea hotărârii Judecătoriei Edineţ din 09 decembrie 2013. La 25 septembrie 2014 Anatolie Jitaru a depus cerere privind explicarea deciziei Curții Supreme de Justiție din 26 august 2014, cu indicarea locului de trai al copilului minor Yana Jitaru, în Republica Moldova sau în Italia, expunerea asupra dreptului mamei, Tatiana Jitaru, de a ieși din țară cu copilul minor Yana Jitaru, fără acordul tatălui Anatolie Jitaru, precum și aplicarea față de Tatiana Jitaru în calitate de măsură de asigurare a acțiunii, a interdicției de traversare a Frontierei de Stat a Republicii Moldova împreună cu minora Yana Jitaru, pînă la soluționarea litigiului în cauză.
Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră cererea lui Anatolie Jitaru cu privire la explicarea hotărîrii ca neîntemeiată şi care urmează a fi respinsă din următoarele motive. În conformitate cu art. 251 alin. (1) CPC, dacă sînt necesare explicaţii referitor la sensul, extinderea sau aplicarea dispozitivului hotărîrii sau dacă hotărîrea cuprinde dispoziţii contradictorii, instanţa emitentă poate, la cererea participanţilor la proces sau a executorului judecătoresc, să dea explicaţii asupra dispozitivului ori să omită dispoziţiile contradictorii fără a modifica cuprinsul hotărîrii.
Instanţa de recurs reţine că, prin cererea depusă, Anatolie Jitaru bazîndu-se pe norma sus-menționată, a depus cerere privind explicarea deciziei Curții Supreme de Justiție din 26 august 2014, cu indicarea locului de trai al copilului minor Yana Jitaru, în Republica Moldova sau în Italia, expunerea asupra dreptului mamei, Tatiana Jitaru, de a ieși din țară cu copilul minor Yana Jitaru, fără acordul tatălui Anatolie Jitaru, precum și aplicarea față de Tatiana Jitaru în calitate de măsură de asigurare a acțiunii, a interdicției de traversare a Frontierei de Stat a Republicii Moldova împreună cu minora Yana Jitaru, pînă la soluționarea litigiului în cauză.
În acest context şi reieşind din conţinutul prevederilor citate, Colegiul conchide că cererea depusă de Anatolie Jitaru privind explicarea deciziei urmează a fi depusă la Judecătoria Edineț, care în calitate de instanţă emitentă, prin hotărîrea din 09 decembrie 2013 a admis parţial acţiunea inițială depusă de Anatolie Jitaru, fiind desfăcută căsătoria dintre Anatolie Jitaru şi Tatiana Jitaru, iar capătul de cerere privind stabilirea domiciliului minorei Yana Jitaru, cu tata Anatolie Jitaru, a fost respins, cu admiterea acţiunii reconvenţionale a Tatianei Jitaru împotriva lui Anatolie Jitaru privind stabilirea domiciliului copilului minor Yana Jitaru, cu mama Tatiana Jitaru. Or, în acest caz dacă sunt necesare explicaţii referitoare la sensul, extinderea sau aplicarea hotărîrii, doar instanţa emitentă poate oferi aceste explicaţii.
Astfel, din considerentele menţionate Colegiul ajunge la concluzia de a respinge cererea privind explicarea hotărîrii, deoarece nu a fost adresată instanţei corespunzătoare. În conformitate cu art. art. 251, 269-270 Cod de procedură civilă, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie, 2 d i s p u n e: Se respinge cererea depusă de Anatolie Jitaru privind explicarea deciziei Curții Supreme de Justiție din 26 august 2014, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Anatolie Jitaru împotriva Tatianei Jitaru, intervenient accesoriu Direcţia Economie, Asistenţă Socială şi Protecţie a Familiei privind desfacerea căsătoriei şi stabilirea domiciliului copilului minor, la cererea reconvenţională a Tatianei Jitaru împotriva lui Anatolie Jitaru privind stabilirea domiciliului copilului minor.
Încheierea este irevocabilă. Preşedintele completului, Judecătorul Nicolae Clima Judecătorii Svetlana Novac Ion Corolevschi Oleg Sternioală Tatiana Vieru 3