Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Inadmisibil
Dosarul nr.
3ra-1224/14
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
22 octombrie 2014
Părțile
Hariton Andrei vs CNAS
Pe scurt
Temeiurile declarării recursului

3ra-1224/14 — Contestarea actului administrativ

prima instanţă: I. Ţurcan nr.3ra-1224/14 instanţa de apel: L.Bulgac, M.Guzun, N.Craiu ÎNCHEIERE 22 octombrie 2014 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele completului, judecătorul Galina Stratulat Judecătorii Maria Ghervas, Iurie Bejenaru examinînd chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de către Casa Naţională de Asigurări Sociale, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată declarată de către Hariton Andrei împotriva Casei Naţionale de Asigurări Sociale privind anularea actelor administrative, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 27 mai 2014, prin care a fost respins apelul declarat de către Casa Naţională de Asigurări Sociale, cu menţinerea hotărîrii Judecătoriei Centru, mun.

Chişinău din 27 februarie 2014, c o n s t a t ă La 22 iulie 2014 Hariton Andrei a depus cerere de chemare în judecată împotriva Casei Naţionale de Asigurări Sociale contestînd refuzul pîrîtului de a include în stagiul de cotizare al reclamantului perioada 1996-1999, în care reclamantul a lucrat la SRL”Vector-Hag” şi respectiv refuzul de a include în calculul venitul mediu asigurat şi realizat de reclamant în perioada respectivă, necesare reclamantului pentru stabilirea şi calcularea pensie pentru limită de vîrstă. În motivarea acţiunii reclamantul a invocat, că, la data de 04 februarie 2011, a împlinit vîrsta de 62 ani, astfel beneficiind de dreptul la stabilirea pensiei pentru limită de vîrstă.

La data de 04 februarie 2011, reclamantul s-a adresat către Casa Teritorială de Asigurări Sociale Criuleni cu cerere privind stabilirea pensiei, anexînd la cerere toate actele necesare, care confirmă stagiul şi venitul asigurat al reclamantului. Menţionează reclamantul, că pîrîtul i-a stabilit pensia în mărime de 803,81 lei, fapt cu care reclamantul nu este de acord, deoarece consideră, că mărimea pensiei nu a fost calculată corect, dar contrar cerinţelor art. 53/46/ din Legea privind pensiile de asigurări sociale de stat din următoarele considerente, care stabileşte, că ” pensia pentru limită de vârstă se determină prin cumularea drepturilor la pensie din perioada anterioară şi cea posterioară intrării în vigoare a prezentei legi”.

Anexa nr. 4 la legea nominalizată prevede formula de calcul a pensiei pentru limită de vârstă. Consideră reclamantul că pîrîtul incorect a stabilit coeficientul individual de pensionar, care urma să fie calculat conform al. 3 art. 53 al Legii susmenţionate, însă în calcul nu a fost luată perioada de timp 1996-1999, în care reclamantul a lucrat la SRL”Vector-Hag" şi nici salariul primit de reclamant în perioada respectivă şi confirmat prin certificatul nr.3 din 28.01. 2011, eliberat de întreprinderea nominalizată.

Prin hotărîrea Judecătoriei Centru mun.Chişinău din 27 februarie 2014 acţiunea a fost admisă integral.S-a recunoscut ca ilegal refuzul Casei Naţionale de Asigurări Sociale a R.Moldova din 15 iulie 2013, nr.V-H-1056/13 cu privire la neincluderea stagiului de cotizare a reclamantului realizat pînă la adresarea după pensie pentru perioada 1996-1999 la SRL “Vector-Hag” şi neincluderea ilegală în calculul venitului mediu asigurat şi realizat conform certificatului nr.3 din 28 ianuarie 2011 la SRL “Vector-Hag”. S-a obligat Casa Naţională de Asigurări Sociale a R.Moldova să-i recalculeze lui Hariton Andrei cuantumul pensiei stabilite pentru limită de vîrstă începînd cu 04 februarie 2011, cu includerea a venitului mediu asigurat pentru perioada din 1996 pînă la 1999 la SRL “Vector-Hag” conform certificatelor nr.3 din 28 ianuarie 2011, ce confirmă stagiul de muncă şi venitul asigurat.

S-a obligat Casa Naţională de Asigurări Sociale a R.Moldova să-i achite lui Hariton Andrei diferenţa pensiei de la momentul stabilirii pensiei pînă la momentul pronunţării hotărîrii în cauză. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 27 mai 2014 s-a respins apelul declarant de către Casa Naţională de Asigurări Sociale a R.Moldova, fiind menţinută fără modificări hotărîriea Judecătoriei Centru, mun.Chişinău din 27 februarie 2014. La 30 iulie 2014 Casa Naţională de Asigurări Sociale a R.Moldova a depus recurs împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 27 mai 2014, solicitînd admiterea recursului, casarea deciziei instanţei de apel şi hotărîrii primei instanţe, cu emiterea unei noi hotărîri de respingere integrală a acţiunii.

În motivarea recursului Casa Naţională de Asigurări Sociale a menţionat că decizia instanţei de apel şi hotărîrea primei instanţe sunt emise cu aplicarea eronată a normelor de drept material şi procedural, nu au fost verificate toate circumstanţele şi rapoartele juridice invocate de către recurent, care au importanţă pentru soluţionarea pricinii, fiind apreciate incorect probele. Studiind temeiurile recursului în raport cu materialele pricinii civile, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat este inadmisibil. În conformitate cu art.432 CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.

Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art.432 alin.(2), (3) şi (4). Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de către Casa Naţională de Asigurări Sociale a R.Moldova nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432, alin.(2), (3) şi (4) CPC. Astfel, instanţa de apel a examinat pricina sub toate aspectele, a verificat şi a apreciat corect probele prezentate, iar argumentele invocate în recursul declarat de către Casa Naţională de Asigurări Sociale în esenţa lor sînt expuse asupra circumstanţelor de fapt şi nu de drept, cărora instanţa de apel le-a dat o apreciere corectă conform cerinţelor art. 130 CPC.

Totodată, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează şi faptul că procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. 432, alin.(2), (3) şi (4) CPC, fără a se examina temeinicia lor. Pe cînd, alte argumente invocate în recurs nu au relevanţă, deoarece nu denotă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept procedural, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate şi urmează a fi respinse, or recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificîndu-se numai legalitatea deciziei dar nu şi temeinicia în fapt.

Aici, Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează că conform jurisprudenţei CEDO, recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purcell contra Irlandei, 16 aprilie 1991), însă motivele recursului invocat în speţă sunt similare celor invocate în cadrul judecării pricinii, asupra căror instanţa de apel s-a pronunţat în mod corespunzător. Distinct de cele relatate, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de către Casa Naţională de Asigurări Sociale ca inadmisibil.

În conformitate cu art. art. 270, 431 alin. (2), art. 433 lit. a), art. 440 CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie d i s p u n e Recursul declarat de către Casa Naţională de Asigurări Sociale se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele completului, judecătorul Galina Stratulat Judecătorii Maria Ghervas Iurie Bejenaru

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.