3ra-1099/14 — Contestarea actului administrativ

prima instanţă: O. Cojocaru dosarul nr. 3ra-1099/14 (Judecătoria Buiucani mun. Chișinău) instanţa de apel: D. Manole, E. Fistican, N. Traciuc (Curtea de Apel Chișinău) ÎNCHEIERE 22 octombrie 2014 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele completului, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Valentina Clevadî, Ion Corolevschi examinând, fără înştiinţarea participanţilor la proces, chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de către Fundația republicană pentru copii “Speranța”, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Fundației republicane pentru copii “Speranța” împotriva Preturii sect. Buiucani mun.

Chișinău cu privire la contestarea actului administrativ, împotriva deciziei Curţii de Apel Chișinău din 10 iunie 2014 prin care a fost respins apelul declarat de către Fundația republicană pentru copii “Speranța” şi menţinută hotărârea Judecătoriei Buiucani mun. Chișinău din 28 octombrie 2013, c o n s t a t ă La 24 iunie 2013 Fundația republicană pentru copii “Speranța” a depus cerere de chemare în judecată împotriva Preturii sect. Buiucani mun. Chișinău cu privire la contestarea actului administrativ. Prin hotărârea Judecătoriei Buiucani mun. Chișinău din 28 octombrie 2013 acțiunea a fost respinsă ca fiind neîntemeiată. Prin decizia Curţii de Apel Chișinău din 10 iunie 2014 a fost respins apelul declarat de către Fundația republicană pentru copii “Speranța” şi menţinută hotărârea Judecătoriei Buiucani mun.

Chișinău din 28 octombrie 2013. La 13 iunie 2014, în termenul prevăzut de lege, Fundația republicană pentru copii “Speranța” a declarat recurs împotriva deciziei Curţii de Apel Chișinău din 10 iunie 2014, cerând admiterea recursului, casarea hotărârilor judecătorești contestate și emiterea unei hotărâri noi de admitere integrală a acțiunii. Recurenta în motivarea recursului a invocat ilegalitatea actelor judecătorești contestate. Pretinde că instanţele ierarhic inferioare au interpretat şi aplicat în mod eronat normele de drept material și procedural, precum şi au apreciat arbitrar probele prezente la materialele cauzei.

Susține că nu s-a ținut cont de faptul sesizării Curții Europene a Drepturilor Omului cu o cerere din partea Fundației privind încălcarea dreptului la proprietate și a dreptului la un proces echitabil de către autoritățile naționale prin decizia Curții Supreme de Justiție din 11 octombrie 2007 conform căreia au fost anulate decizia Primarului general al mun. Chișinău cu privire la repartizarea unui lot de pământ Fundației republicane pentru copii “Speranța”, decizia Consiliului mun. Chișinău cu privire la acceptarea vânzării în proprietatea Fundației a lotului respectiv și contractului de vânzare-cumpărare a terenului încheiat între Fundație și Primăria mun. Chișinău. Mai indică recurenta că în continuare este proprietara terenului cu suprafața de 0,922 ha amplasat pe adresa mun.

Chișinău, str. Ghidighici nr. 3/3 achiziționat de la Primăria mun. Chișinău, fapt probat prin extrasul din Registrul bunurilor imobile ce relevă înscrierea în acest sens. Iar dispoziția Preturii sect. Buiucani mun. Chișinău nr. 143 din 16 aprilie 2013 a cărei anulare se solicită prin prezenta acțiune, de modificare a dispoziției nr. 113 din 04 aprilie 2013 “Cu privire la demontarea traseului de carting din str. Ghidighici nr. 3/3”, conform căreia Fundația republicană pentru copii “Speranța” a fost obligată să demonteze și să evacueze traseul de carting (cartodromul), cu restabilirea terenului la starea inițială din surse financiare proprii, a fost emisă fără a da o apreciere corespunzătoare faptului că Fundația este proprietara terenului asupra căruia cartodromul a fost construit.

Suplimentar, indică că hotărârile contestate nu satisfac standardele procedurale relevante ale motivării unui act judecătoresc. La 25 iulie 2014 în adresa intimatei Pretura sect. Buiucani mun. Chișinău a fost expediată copia recursului declarat de către Fundația republicană pentru copii “Speranța”, cu înştiinţarea despre necesitatea depunerii referinţei la recurs. La 22 august 2014 intimata Pretura sect. Buiucani mun. Chișinău a depus referință la recursul declarat, în care a invocat caracterul neîntemeiat și abuziv al acestuia și a solicitat respingerea lui cu menținerea în vigoare a actelor judecătorești atacate. Indică că emiterea dispoziției nr. 143 din 16 aprilie 2013 se motivează prin faptul că traseul de carting activează în lipsa autorizației contrar Regulamentului privind eliberarea autorizațiilor de funcționare a unităților comerciale și prestarea serviciilor sociale pe teritoriul mun.

Chișinău, aprobat prin decizia Consiliului mun. Chișinău nr. 13/4 din 27 decembrie 2007. Mai indică că termenul de valabilitate al ultimei autorizații eliberate recurentei la moment când aceasta era proprietara terenului de pe adresa mun. Chișinău, str. Ghidighici nr. 3/3, a expirat la 01 octombrie 2010, de atunci cartodromul activând în mod ilegal. Cu privire la argumentul Fundației republicane pentru copii “Speranța” precum că este în continuare proprietara legitimă a terenului respectiv, menționează intimata că din momentul emiterii deciziei Curții Supreme de Justiție din 11 octombrie 2007 prin care actele juridice de transmitere în proprietate au fost anulate, Fundația nu mai poate fi considerată proprietara terenului.

Apreciază temeiurile recursului ca fiind declarative, instanțele ierarhic inferioare emițând o soluție legitimă și corectă de respingere a acțiunii înaintate. Examinând temeiurile recursului declarat de către Fundația republicană pentru copii “Speranța” în raport cu materialele pricinii civile şi obiecţiile expuse în referinţa intimatei Pretura sect. Buiucani mun. Chișinău, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, consideră că recursul este inadmisibil, din următoarele considerente.

2 În conformitate cu art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin.(2), (3) şi (4). Potrivit art. 432 CPC, alin. (2), (3) şi (4), se consideră că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care instanţa judecătorească: a) nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată; b) a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată; c) a interpretat în mod eronat legea; d) a aplicat în mod eronat analogia legii sau analogia dreptului.

Se consideră că normele de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care: a) pricina a fost judecată de un judecător care nu avea dreptul să participe la judecarea ei; b) pricina a fost judecată în absenţa unui participant la proces căruia nu i s-a comunicat locul, data şi ora şedinţei de judecată; c) în judecarea pricinii au fost încălcate regulile privind limba de desfăşurare a procesului; d) instanţa a soluţionat problema drepturilor unor persoane care nu au fost implicate în proces; e) în dosar lipseşte procesul-verbal al şedinţei de judecată; Săvîrşirea altor încălcări decît cele indicate la alin.(3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de către Fundația republicană pentru copii “Speranța” nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC. Or, argumentele invocate în recurs se referă la dezacordul recurentei cu soluţia pronunţată de către instanţele fond şi de apel şi nu relevă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau de drept procedural, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate. Astfel, argumentul recurentei precum că instanţele ierarhic inferioare au interpretat şi aplicat în mod eronat normele de drept material prin neaprecierea corespunzătoare a calității sale de proprietar al terenului amplasat pe adresa mun.

Chișinău str. Ghidighici nr. 3/3 asupra căruia a fost construit traseul de carting, nu poate fi reținut ca temei al admisibilităţii prezentului recurs deoarece din momentul emiterii deciziei Curții Supreme de Justiție din 11 octombrie 2007 prin care actele juridice de transmitere în proprietate a terenului au fost anulate, Fundația republicană pentru copii “Speranța” nu mai deține în proprietate respectivul teren și nu poate pretinde asupra dreptului de a-l folosi. 3 Iar extrasul din registrul bunurilor imobile conform căruia în rubrica proprietarul terenului cu nr. cadastral 0100518.073.01, de pe adresa mun.

Chișinău, str. Ghidighici nr. 3/3, este indicată recurenta, nu poate fi reținut ca relevant deoarece același extras include informația privind anularea contractului de vânzare a terenului către recurentă în temeiul deciziei Curții Supreme de Justiție din 11 octombrie 2007. Cât despre argumentul recurentei privind sesizarea la 06 aprilie 2008 a Curții Europene a Drepturilor Omului cu o cerere privind încălcarea dreptului la proprietate și a dreptului la un proces echitabil cu referire la decizia Curții Supreme de Justiție din 11 octombrie 2007, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie accentuează că simplul fapt de depunere a unei cereri la Curtea de la Strasbourg nu constituie temei legal de admisibilitate al recursului și nici motiv de admitere a acțiunii recurentei în contencios administrativ.

Pe marginea argumentului motivării insuficiente a actelor judecătorești contestate, instanța de recurs îl apreciază ca fiind declarativ, fiind invocat în exclusivitate pentru a justifica într-un oarecare mod înaintarea prezentului recurs. Alte argumente invocate în recursul declarat nu au relevanţă, deoarece nu denotă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau de drept procedural, respectiv nu constituie temei pentru casare a deciziei recurate, şi urmează a fi respinse. Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie accentuează că recursul exercitat conform Secţiunii a II-a din CPC are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificându-se exclusiv legalitatea deciziei adoptate, dar nu şi temeinicia în fapt a acesteia.

Distinct de cele relatate, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează că conform jurisprudenţei degajate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să dispună de puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (speţa Purcell contra Irlandei, decizia cu privire la admisibilitate din 16 aprilie 1991), însă motivele recursului invocate în speţă sunt similare celor indicate în procesul judecării pricinii, asupra căror instanţele ierarhic inferioare s- au pronunţat deja în modul corespunzător.

Astfel, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de către Fundația republicană pentru copii “Speranța”, ca fiind inadmisibil. În conformitate cu art. art. 270, 431 alin. (1) şi (2), art. 433 lit. a), art. 440 CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, 4 d i s p u n e: Recursul declarat de către Fundația republicană pentru copii “Speranța” se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele completului, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Valentina Clevadî Ion Corolevschi 5