Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Inadmisibil
Dosarul nr.
2ra-2883/14
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
16 octombrie 2014
Părțile
Ceban Nina vsi Popescu Vasile
Pe scurt
Temeiurile declarării recursului

2ra-2883/14 — Încasarea prejudiciului material şi moral

prima instanță: D. Musteaţă, dosarul nr. 2ra-2883/14 instanţa de apel: M. Antonov, G. Druguş, S. Vrabii ÎNCHEIERE 16 octombrie 2014 mun.

Chișinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedinte, judecătorul Nicole Clima Judecătorii Ion Druţă Tamara Chişca-Doneva examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de către Popescu Vasile, reprezentat de avocatul Fiodor Gonţa, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Ninei Ceban împotriva lui Popescu Vasile cu privire la încasarea prejudiciului material, moral și a cheltuielilor de judecată, împotriva deciziei Curții de Apel Bender din 17 iunie 2014, prin care a fost respins apelul declarat de către Popescu Vasile, reprezentat de avocatul Fiodor Gonţa, și menținută hotărârea Judecătoriei Anenii Noi din 20 martie 2014, prin care acțiunea a fost admisă parțial, c o n s t a t ă: La 19 noiembrie 2013, Ceban Nina a depus cerere de chemare în judecată împotriva lui Popescu Vasile cu privire la încasarea prejudiciului material, moral și a cheltuielilor de judecată.

În motivarea acţiunii a indicat că în gospodăria sa deținea o vită cu vârsta de 7 ani și greutatea de 350 kg, pe care în fiecare zi o ducea la rândul de vaci, care a fost format după o înțelegere prealabilă cu proprietarii de vite, astfel, au convenit că proprietarii, care dețin vite în gospodărie, inclusiv și Popescu Vasile, fiecare pe rând să iasă cu vitele la pășune. Susține că la 11 septembrie 2013, de dimineață a dus vita la rândul format, ziua în care grijă de vite a avut Popescu Vasile, însă, seara, când a mers să întâlnească rândul, a observat că îi lipsește vaca sa și doar a doua zi de dimineață vaca a fost găsită pierită într-un şanţ săpat. Menționează că la 12 septembrie 2013, medicul veterinar a constatat decesul vitei şi în acest sens a eliberat o adeverință veterinară cu nr. 0036004, prin care s-a confirmat greutatea vitei de 350 kg.

Invocă că prin certificatul emis de către Biroul Executiv al CC ”Univesalcoop” se confirmă că la 25 octombrie 2013, prețul unui kg de masă vie de bovine constituie 19,20 lei. Solicită încasarea de la Popescu Vitalie în beneficiul său a prejudiciului material în sumă de 6720 lei, prejudiciul moral în sumă de 10000 lei și a cheltuielilor de judecată în sumă de 3701,60 lei, formate din taxa de stat în sumă de 201,60, lei și asistența juridică în sumă de 3500 lei. Prin hotărârea Judecătoriei Anenii Noi din 20 martie 2014, acțiunea a fost admisă parțial, fiind încasat de la Popescu Vasile în beneficiul Ninei Ceban suma de 6720 lei cu titlu de prejudiciu material și cheltuielile de judecată în sumă de 3701,60 lei, în total suma de 10421, 60 lei, în rest acțiunea a fost respinsă.

Prin decizia Curții de Apel din 17 iunie 2014, a fost respins apelul declarat de către Popescu Vasile, reprezentat de avocatul Fiodor Gonţa, și menținută hotărârea primei instanțe. În motivarea deciziei, instanţa de apel a invocat prevederile art.1422 alin.(2) și 1398 alin.(2) din Cod civil care reglementează aspecte ce ţin de obligațiile care se nasc din cauzarea de daune și care indică că cel care acționează față de altul în mod ilicit, cu vinovăție este obligat să repare prejudiciul patrimonial, iar în cazurile prevăzute de lege și prejudiciul moral cauzat prin acțiunile sau omisiunile.

Cu referire la prevederile enunțate și în coraport cu materialele pricinii, instanța a reținut că Popescu Vasile a recunoscut că a primit în dimineața zilei din 11 septembrie 2013, de la Ceban Nina vita la locul stabilit de către proprietarii vitelor, însă, în seara zile menţionate nu a predat vita Ninei Ceban la locul destinat, după cum a fost stabilit de comun acord, astfel, Popescu Vasile fiind responsabil de compensarea prejudiciului material cauzat în urma pieririi vitei. Totodată, instanţa de apel a indicat că, prima instanţă a dat o apreciere obiectivă şi justă probelor administrate, a constatat şi elucidat pe deplin toate circumstanţele care au importanţă pentru soluţionarea pricinii şi corect a aplicat normele de drept material şi procedural şi în consecinţă a adoptat o hotărîre legală şi întemeiată.

La 18 iulie 2014, Popescu Vasile, reprezentat de avocatul Fiodor Gonţa, a declarat recurs împotriva deciziei instanței de apel, solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei instanței de apel și hotărârii primei instanțe cu emiterea unei noi hotărâri de respingere a acţiunii. În motivarea recursului a invocat dezacordul cu decizia instanței de apel, considerând-o ilegală și emisă cu aplicarea eronată a normelor de drept material, fără a fi constate circumstanțe importante pentru soluționarea pricinii. Susține că la 11 septembrie 2013, dânsul și-a îndeplinit pe deplin obligațiunile sale de păstor și a adus vacile de la pășune în satul Bulboaca, pentru a fi distribuite proprietarilor, însă pe teritoriul satului a fost săpat un şanţ pentru conectarea stației Peco la apeductul de apă, care pe o perioadă de trei luni nu a fost acoperită și nici îngrădită, așa cum prevăd normele legale cu privire la construcție.

Cu referire la prevederile art. 1410 alin.(1), (2) al Codului civil, afirmă că obligația de a repara prejudiciul material cauzat intimatei o poartă stația Peco şi administrația Primăriei, care n-au asigurat îngrădirea şanţului săpat. Menționează că în acest sens a fost prezentată și opinia publică a corespondentului postului de televiziune „Publica TV”, care corespunde cu prevederile legii, mai mult, dânsul nu a încheiat cu intimata vre-un contract în scris cu privire la răspunderea sa materială, iar potrivit prevederilor art. 210 alin.(1) al Codului civil, trebuie să fie încheiate în scris actele juridice dintre persoanele juridice, dintre persoanele juridice şi persoanele fizice şi dintre persoanele fizice dacă valoarea obiectului nu depășește 1000 lei.

Consideră că instanța de apel la emiterea deciziei eronat a concluzionat precum că dânsul a văzut că vita s-a desprins de la cireadă, iar reieșind de obiceiul format din sat acesta era răspunzător de animale până la aducerea la punctul de destinație, adică până la intrarea în sat, deoarece, dânsul nu este obligat să ducă vita până la domiciliul intimatei, mai mult, nu este responsabil nici de existența unor pericole sub formă de şanţuri sau alte obstacole create de alte persoane care au și adus la cauzarea pieririi vitei în cauză. Examinând temeiurile recursului, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul declarat de către Popescu Vasile, reprezentat de avocatul Gonţa Fiodor, este inadmisibil din considerentele ce urmează.

În conformitate cu art. 432 alin. (1) CPC, părțile și alți participanți la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural. Alineatele (2) și (3) aceluiași articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alin.(4) stabilește că săvârșirea altor încălcări decât cele indicate la alin.(3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluționarea greșită a pricinii sau în cazul în care instanța de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art.432 alin. (2), (3) şi (4). Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul declarat de către Popescu Vasile reprezentat de avocatul Fiodor Gonţa nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432, alin.(2), (3) şi (4) CPC, or recurentul nu a invocat nici un temei care ar indica la ilegalitatea deciziei instanței de apel. Mai mult, argumentele invocate în recurs se axează asupra fondului cauzei, constituind o reproducere a celor aduse în cererea de apel. Prin urmare, argumentele recursului nu indică la încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural de către instanța de apel, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate.

Or, recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia în fapt. În acest context, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție reiterează şi faptul că procedura admisibilității constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. art. 432, alin.(2), (3) şi (4) CPC.

Aici, completul Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ţine să menţioneze că conform jurisprudenţei CEDO, recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purcell contra Irlandei, 16 aprilie 1991), pe când în recursul declarat de către Popescu Vasile, reprezentat de avocatul Fiodor Gonţa, asemenea aspecte nu se regăsesc. Distinct de cele relatate, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de către Popescu Vasile, reprezentat de avocatul Fiodor Gonţa, ca inadmisibil.

În conformitate cu art. art. 270, 431 alin. (2), art. 433 lit. a), art. 440 CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție, dispune: Recursul declarat de către Popescu Vasile, reprezentat de avocatul Fiodor Gonţa, se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă. Preşedinte, judecătorul Nicolae Clima Judecătorii Ion Druţă Tamara Chişca-Doneva

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.