- Dosarul nr.
- 2ra-2940/14
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 15 octombrie 2014
- Părțile
- ÎI Licurici Melnic împotriva Universcoop Donduşeni şi notarul Nina Batrîn; Zaporojan Lilia
- Pe scurt
- Cererea de revizuire depusă cu încălcarea termenului prevăzut la art. 450 Codul de procedură civilă
2ra-2940/14 — Modificarea contractului de vânzare-cumpărare
prima instanţă: L. Țurcan dosarul nr.2ra-2940/14 instanţa de apel: E. Ababei, G. Polivenco și G. Scutelnic DECIZIE 15 octombrie 2014 mun.
Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedinte, judecătorul: Valeriu Doagă Judecătorii: Ala Cobăneanu, Vera Macinskaia Maria Ghervas şi Sveatoslav Moldovan examinând recursul declarat de către întreprinderea individuală „Licurici Melnic”, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de întreprinderea individuală „Licurici Melnic” împotriva cooperativei raionale de consum „Universcoop” din orașul Donduşeni şi notarul Nina Batrîn cu privire la modificarea contractului de vînzare- cumpărare, împotriva deciziei Curţii de Apel Bălți din 20 mai 2014, prin care s-a respins apelul întreprinderii individuale „Licurici Melnic” și s-au menţinut încheierea Judecătoriei Dondușeni din 12 noiembrie 2012 și hotărârea Judecătoriei Dondușeni din 26 iulie 2013,
c o n s t a t ă La 26 octombrie 2007 întreprinderea individuală „Licurici Melnic” a depus cerere de chemare în judecată împotriva cooperativei raionale de consum „Universcoop” din orașul Donduşeni şi notarul Nina Batrîn cu privire la modificarea contractului de vînzare- cumpărare (f.d.1-2 Vol. ). În motivarea acţiunii întreprinderea individuală „Licurici Melnic” a invocat că la 07 februarie 2000 a încheiat cu cooperativa raională de consum „Universcoop” din orașul Donduşeni contract de vînzare-cumpărare a cafenelei din satul Mîndîc cu suprafața totală de 239,6 m.p., inclusiv construcțiile auxiliare veranda de sticlă liter „a” cu suprafața de 21 m.p., terasa liter „a”1 cu suprafața de 12,8 m.p., terasa liter „a”2 cu suprafața de 9,2 m.p.
care a fost autentificat de notarul Nina Batrîn. Punctul 2 din contractul nominalizat prevede că în proprietatea întreprinderii individuale „Licurici Melnic” a trecut încăperea cafenelei din satul Mîndîc cu construcțiile auxiliare. Invocă că dovada dreptului de proprietate asupra bunului imobil dat constituie Extrasul din Registrul bunurilor imobile din 13 ianuarie 2000 care a fost eliberat de filiala Drochia a Oficiului Cadastral Teritorial Soroca. În baza contractului de vînzare-cumpărare nr. 197 din 07 februarie 2000 a fost efectuată inventarierea tehnică a obiectului în cauză procurat. Planul cadastral indică amplasarea terenului și a construcțiilor de pe teren precum cafeneaua, veranda, 2 terase, beciul și sistemul de canalizare a apelor reziduale.
Menționează că toate construcțiile sunt vizualizate în acte, dar beciul, veceul și canalizarea nu sunt specificate. Nu este specificat și pilonul de aprovizionare cu energie electrică care se află în apropierea cafenelei. 1 În certificatul eliberat de cooperativa raională de consum „Universcoop” din orașul Donduşeni nr. 23 din 13 martie 2007 este indicat că cafeneaua din satul Mîndîc a fost vîndută Verei Melnic împreună cu încăperile auxiliare: beci, canalizare și veceu.
Oficiul Cadastral Teritorial Drochia prin certificatul nr. 464 din 12 septembrie 2007 a confirmat că la 27 ianuarie 2000, cînd s-a efectuat inventarierea tehnică pe teritoriul cafenelei din satul Mîndîc, raionul Drochia în afară de construcția principală erau următoarele construcții accesorii și comunicații: beci cu suprafața de 12 m.p., canalizație cu lungimea de 8,25 m cu rezervor de acumulare, care însă nu au fost incluse în decizia Comitetului Executiv Dondușeni nr. 8/6 din 11 august 1998 și în contractul de vînzare-cumpărare litigios. Prin adresa Întreprinderii de Stat „Cadastru” nr. 01-07/1851 din 19 octombrie 2007 s-a explicat că la categoria de construcții auxiliare sau accesorii se atribuie cele destinate în mod permanent întrebuințării unei construcții principale care este legată de aceasta prin destinație comună, respectiv aceasta urmează situația juridică a construcției principale și nu poate fi obiect independent al înregistrării de stat.
Consideră că beciul, veceul, sistemul de canalizare a apelor reziduale și pilonul de alimentare cu energie electrică sunt în permanență destinate întrebuințării cafenelei și urmează situația juridică a acesteia. Cere întreprinderea individuală „Licurici Melnic” modificarea punctului 1 și 2 a contractului de vînzare-cumpărare nr. 197 din 07 februarie 2000 cu specificarea expresă că construcțiile auxiliare ale cafenelei din satul Mîndîc sunt: beciul, veceul, sistemul de canalizare a apelor reziduale și pilonul de alimentare cu energie electrică. Prin hotărârea Judecătoriei Dondușeni din 20 noiembrie 2007 acţiunea depusă de întreprinderea individuală „Licurici Melnic” a fost admisă. S-a modificat contractul de vînzare-cumpărare nr. 197 din 07 februarie 2000 cu specificarea că construcțiile auxiliare ale cafenelei din satul Mîndîc la cele deja indicate sunt și: beciul, veceul, sistemul de canalizare a apelor reziduale și pilonul de alimentare cu energie electrică (f.d.
23-25 Vol. ). La 06 iulie 2012 Zaporojan Lilia a depus cerere de revizuire a hotărârii Judecătoriei Dondușeni din 20 noiembrie 2007 (f.d. 2-4 Vol. I). În motivarea cererii de revizuire Zaporojan Lilia a indicat că în procedura Judecătoriei Drochia se află spre examinare pricina civilă la cererea de chemare în judecată a întreprinderii individuale „Licurici Melnic” împotriva Consiliului sătesc Mîndîc cu privire la anularea deciziei nr. 4/12 din 21 mai 2004 privind delimitarea terenurilor aferente construcției ce aparține întreprinderii individuale „Licurici Melnic”. Prin încheierea Judecătoriei Drochia din 12 aprilie 2012 s-a dispus atragerea sa în calitate de intervenient accesoriu în pricina dată.
Luînd cunoștință cu materialele dosarului a aflat despre hotărârea Judecătoriei Dondușeni din 20 noiembrie 2007. Hotărîrea judecătorească nominalizată o consideră ilegală din următoarele motive. Prin decizia Consiliului sătesc Mîndîc nr. 4/12 din 21 mai 2004 adoptată în baza cererilor depuse de întreprinderea individuală „Licurici Melnic” și ConsumCOOP Tîrnova au fost delimitate terenurile aferente construcției ce aparține întreprinderii individuale „Licurici Melnic” și ConsumCOOP Tîrnova. Întreprinderii individuale „Licurici Melnic” i s-a atribuit terenul aferent cu suprafața de 0,13 ha, iar ConsumCOOP Tîrnova terenul aferent cu suprafața de 0,07 ha. În temeiul contractului nr. 1939 din 22 iunie 2004 împreună cu Zaporojan Valeriu au devenit proprietarii bunului imobil cu destinație construcție comercială cu suprafața de 67 m.p.
număr cadastral 3427204172.01, situat în satul Mîndîc, raionul Drochia. 2 Menționează că întreprinderea individuală „Licurici Melnic” deține în proprietate bunurile imobile cu suprafața de 239,6 m.p. și 12 m.p., nr. cadastrale 3427204171.01 și 3427204171.02. Terenurile nr. cadastrale 3427204171 și 3427204172 pe care sunt amplasate bunurile imobile sunt proprietatea autorității publice locale. Sistemul de canalizare, veceul și pilonul de alimentare cu energie electrică sunt destinate pentru exploatarea bunurilor imobile care le aparțin inclusiv și lor, deoarece pînă la efectuarea delimitării terenurilor prin decizia Consiliului sătesc Mîndîc nr. 4/12 din 21 mai 2004 acestea au constituit un singur bun imobil.
Consideră că urmau a fi atrași în proces, deoarece pînă la delimitare terenul pe care era amplasată construcția sa și a lui Zaporojan Valeriu, precum și construcția întreprinderii individuale „Licurici Melnic” a constituit un singur bun imobil. La fel, urma a fi atrasă în proces și Primăria satului Mîndîc întrucît îi aparținea dreptul de proprietate asupra terenului. La 16 octombrie 2012 Primarul satului Mîndîc a depus cerere de revizuire a hotărârii Judecătoriei Dondușeni din 20 noiembrie 2007 (f.d. 26-27 Vol. I). În motivarea cererii de revizuire Primarul satului Mîndîc a indicat că în procedura Judecătoriei Drochia se află spre examinare pricina civilă la cererea de chemare în judecată a întreprinderii individuale „Licurici Melnic” împotriva Consiliului sătesc Mîndîc cu privire la anularea deciziei nr. 4/12 din 21 mai 2004 privind delimitarea terenurilor aferente construcției ce aparține întreprinderii individuale „Licurici Melnic”.
La 07 august 2012 a aflat despre hotărîrea Judecătoriei Dondușeni din 20 noiembrie 2007, a cărei revizuire solicită pe aceleași temeiuri care au fost invocate de Zaporojan Lilia. Prin încheierea Judecătoriei Dondușeni din 12 noiembrie 2012 s-a admis cererea de revizuire depusă de Zaporojan Lilia și s-a casat hotărîrea Judecătoriei Dondușeni din 20 noiembrie 2007 (f.d. 60-61 Vol. I). La 17 ianuarie 2013 întreprinderea individuală „Licurici Melnic” a înaintat demers solicitînd antrenarea în proces în calitate de intervenient accesoriu a Oficiului Cadastral Teritorial Drochia (f.d. 68 Vol. I). Prin încheierea Judecătoriei Dondușeni din 15 mai 2013 s-a antrenat în proces Zaporojan Lilia în calitate de pîrîtă, iar Primăria satului Mîndîc și Oficiul Cadastral Teritorial Drochia în calitate de intervenienți accesorii (f.d.
133-134 Vol. I). Prin hotărârea Judecătoriei Dondușeni din 26 iulie 2013 acţiunea depusă de întreprinderea individuală „Licurici Melnic” a fost admisă parțial. S-a modificat contractul de vînzare-cumpărare nr. 197 din 07 februarie 2000 cu specificarea că construcțiile auxiliare ale cafenelei din satul Mîndîc la cele deja indicate este și beciul. În rest a respins acțiunea (f.d. 181, 184-192 Vol.I). La 23 august 2013 întreprinderea individuală „Licurici Melnic” a depus apel nemotivat, iar la 29 noiembrie 2013 a depus apel motivat împotriva încheierii Judecătoriei Dondușeni din 12 noiembrie 2012 și hotărârii Judecătoriei Dondușeni din 26 iulie 2013 (f.d. 193, 212-218 Vol.I). Curtea de Apel Bălți prin decizia din 20 mai 2014 a respins apelul declarat de întreprinderea individuală „Licurici Melnic” și a menţinut încheierea Judecătoriei Dondușeni din 12 noiembrie 2012 și hotărârea Judecătoriei Dondușeni din 26 iulie 2013 (f.d.
25-30 Vol. II).
La 03 august 2014 întreprinderea individuală „Licurici Melnic” a declarat recurs împotriva deciziei Curţii de Apel Bălți din 20 mai 2014, încheierii Judecătoriei 3 Dondușeni din 12 noiembrie 2012 și hotărârii Judecătoriei Dondușeni din 26 iulie 2013 cerînd admiterea recursului, casarea hotărîrilor judecătoreşti şi emiterea unei noi hotărîri de respingere a cererii de revizuire ca inadmisibilă cu menținerea hotărârii Judecătoriei Dondușeni din 20 noiembrie 2007. În motivarea recursului întreprinderea individuală „Licurici Melnic” reiterînd circumstanțele pricinii a indicat că temeiul invocat de Zaporojan Lilia în cererea de revizuire, că în anul 2012 a aflat despre hotărârea Judecătoriei Dondușeni din 20 noiembrie 2007 nu poate fi reținut, deoarece despre hotărîrea respectivă revizuienta a aflat cel puțin la 03 iunie 2010. Din actele pricinii se atestă faptul că Zaporojan Lilia a cunoscut despre Acordul adițional la contractul nr. 197 din 07 februarie 2000, care a avut la bază hotărârea Judecătoriei Dondușeni din 20 noiembrie 2007. Așadar, Zaporojan Lilia a cunoscut despre hotărârea Judecătoriei Dondușeni din 20 noiembrie 2007 încă în anul 2010 și cererea de revizuire este tardivă.
Prima instanță și instanța de apel nu au constatat și elucidat pe deplin circumstanțele importante pentru soluționarea pricinii, au emis concluzii contradictorii cu circumstanțele pricinii și eronat au concluzionat că Zaporojan Lilia pînă la 12 aprilie 2012 nu a cunoscut despre hotărârea Judecătoriei Dondușeni din 20 noiembrie 2007. Invocă că instanțele judecătorești nu au cercetat și dat apreciere probelor anexate la materialele dosarului, că instanța de apel nu s-a expus asupra argumentelor din cererea de apel fiindu-i astfel grav încălcat dreptul la un proces echitabil garantat de art. 6 § 1 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale. Menționeză că din hotărîrile Curții Europene a Drepturilor Omului în care Republica Moldova este parte rezultă că cauzele principale la care este condamnată țara sunt admiterea cererilor depuse peste termen și emiterea hotărîrilor vădit nefondate.
În conformitate cu art. 439 alin. (2) Codul de procedură civilă, după parvenirea dosarului, un complet din 3 judecători decide asupra admisibilităţii recursului, dispune expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înştiinţarea despre necesitatea depunerii obligatorii a referinţei timp de o lună de la data primirii acesteia La 29 septembrie 2014 Zaporojan Lilia și Primarul satului Mîndîc au depus referinţe la cererea de recurs declarată de întreprinderea individuală „Licurici Melnic” solicitînd respingerea acesteia ca inadmisibilă. În conformitate cu art. 441 Codul de procedură civilă, în cazul în care recursul este considerat admisibil, un complet din 5 judecători examinează fondul recursului.
Prin încheierea Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie din 08 octombrie 2014 recursul declarat de către întreprinderea individuală „Licurici Melnic” a fost considerat admisibil fără a prejudicia fondul. În conformitate cu art. 442 alin. (1) Codul de procedură civilă, judecînd recursul declarat împotriva deciziei date în apel, instanţa verifică, în limitele invocate în recurs şi în baza referinţei depuse de către intimat, legalitatea hotărîrii atacate, fără a administra noi dovezi. În conformitate cu art. 444 Codul de procedură civilă, recursul se examinează fără înştiinţarea participanţilor la proces.
Judecînd recursul declarat în limitele invocate pe baza materialelor din dosar şi a referinţelor, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră că acesta este depus în termen, întemeiat şi care urmează a fi admis cu casarea deciziei instanţei de apel, încheierii și hotărîrii primei instanţe şi 4 emiterea unei noi hotărîri sub formă de încheiere prin care a respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire depusă de Zaporojan Lilia din următoarele motive. În conformitate cu art. 434 Codul de procedură civilă, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărîrii sau a deciziei integrale. Curtea de Apel Bălți a trimis în adresa părţilor copia deciziei la 30 mai 2014 (f.d.
31 Vol. II). Întreprinderea individuală „Licurici Melnic” a recepționat copia deciziei Curţii de Apel Bălți din 20 mai 2014 la 04 iunie 2014 fapt ce se atestă prin semnătura de pe avizul de recepție anexat la materialele dosarului (f.d. 35 Vol. II). Astfel, recursul declarat de întreprinderea individuală „Licurici Melnic” la 03 august 2014 se consideră depus în termen. În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. b) Codul de procedură civilă, instanţa, după ce judecă recursul, este în drept să admită recursul şi să caseze integral sau parţial decizia instanţei de apel şi hotărîrea primei instanţe, pronunţînd o nouă hotărîre.
Din actele pricinii rezultă că la 26 octombrie 2007 întreprinderea individuală „Licurici Melnic” a depus cerere de chemare în judecată împotriva cooperativei raionale de consum „Universcoop” din orașul Donduşeni şi notarul Nina Batrîn cu privire la modificarea contractului de vînzare-cumpărare (f.d.1-2 Vol. ). Prin hotărârea Judecătoriei Dondușeni din 20 noiembrie 2007 acţiunea depusă de întreprinderea individuală „Licurici Melnic” a fost admisă integral (f.d. 23-25 Vol. ). La 06 iulie 2012 Zaporojan Lilia și Primarul satului Mîndîc la 16 octombrie 2012 au depus cereri de revizuire a hotărârii Judecătoriei Dondușeni din 20 noiembrie 2007 (f.d. 2-4 Vol. I). Prin încheierea Judecătoriei Dondușeni din 12 noiembrie 2012 s-a admis cererea de revizuire depusă de Zaporojan Lilia și s-a casat hotărîrea Judecătoriei Dondușeni din 20 noiembrie 2007 (f.d.
60-61 Vol. I). În privința cererii de revizuire a Primarului satului Mîndîc prima instanță nu s-a pronunțat, însă Primarul satului Mîndîc încheierea din 12 noiembrie 2012 prin care a fost admisă numai cererea de revizuire a Liliei Zaporojan nu a contestat în modul stabilit de lege. Prin hotărârea Judecătoriei Dondușeni din 26 iulie 2013 acţiunea depusă de întreprinderea individuală „Licurici Melnic” a fost admisă parțial (f.d. 181, 184-192 Vol.I). Curtea de Apel Bălți prin decizia din 20 mai 2014 a respins apelul declarat de întreprinderea individuală „Licurici Melnic” și a menţinut încheierea Judecătoriei Dondușeni din 12 noiembrie 2012 și hotărârea Judecătoriei Dondușeni din 26 iulie 2013 (f.d.
25-30 Vol. II). Judecînd pricina în ordine de recurs, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie a constatat că Curtea de Apel Bălți şi Judecătoria Dondușeni au încălcat normele de drept procedural. În conformitate cu art.453 alin.(2) Codul de procedură civilă, încheierea de admitere a cererii de revizuire se pronunţă în camera de deliberare şi se supune căilor de atac o dată cu fondul, în condiţiile legii. Studiind materialele dosarului și cererea de revizuire depusă de Zaporojan Lilia, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră că cererea de revizuire urmează a fi respinsă ca fiind inadmisibilă din următoarele motive.
Temeiurile pentru revizuirea hotărîrilor judecătoreşti irevocabile de către legislator sunt specificate exhaustiv în art. 449 Codul de procedură civilă. 5 Zaporojan Lilia în cererea depusă a invocat temei de revizuire a hotărârii Judecătoriei Dondușeni din 20 noiembrie 2007 art. 449 lit. c) Codul de procedură civilă. În conformitate cu art. 449 lit. c) Codul de procedură civilă, revizuirea se declară în cazul în care: instanţa a emis o hotărîre cu privire la drepturile persoanelor care nu au fost implicate în proces. În conformitate cu art. 450 lit. c) Codul de procedură civilă, cererea de revizuire se depune: în termen de 3 luni din ziua în care persoana interesată a luat cunoştinţă de circumstanţele respective – în cazul prevăzut la art.449 lit.c).
Nu pot fi reținute argumentele invocate de Zaporojan Lilia că în anul 2012 a aflat despre hotărârea Judecătoriei Dondușeni din 20 noiembrie 2007, cînd prin încheierea Judecătoriei Drochia din 12 aprilie 2012 s-a dispus atragerea ei în calitate de intervenient accesoriu în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a întreprinderii individuale „Licurici Melnic” împotriva Consiliului sătesc Mîndîc cu privire la anularea deciziei nr. 4/12 din 21 mai 2004 privind delimitarea terenurilor aferente construcției ce aparține întreprinderii individuale „Licurici Melnic”. La materialele dosarului este anexată copia hotărîrii Judecătoriei Drochia din 03 iunie 2010 (dosar nr. 2/55) din conținutul căreia rezultă că Zaporojan Lilia a participat în calitate de intervenient accesoriu în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a întreprinderii individuale „Licurici Melnic” împotriva Consiliului sătesc Mîndîc cu privire la atribuirea terenului aferent construcției (f.d.
82 Vol. I). Prin adresa nr. 2093 din 08 februarie 2013 Președintele Judecătoriei Drochia a confirmat că copia acordului adițional la contractul de vînzare-cumpărare nr. 197 din 07 februarie 2000 este anexat la dosarul civil nr. 2-55/2010 la cererea de chemare în judecată a întreprinderii individuale „Licurici Melnic” împotriva Consiliului sătesc Mîndîc cu privire la atribuirea terenului aferent construcției (f.d. 85 Vol. I). În pct. 1 al acordului adițional la contractul de vînzare-cumpărare nr. 197 din 07 februarie 2000 este indicat că acesta este încheiat în temeiul hotărârii Judecătoriei Dondușeni din 20 noiembrie 2007. Acordului adițional este înscris în Registrul bunurilor imobile la 16 ianuarie 2008 (f.d.
86, 93 Vol. I). Conform art. 496 alin. (1) și (3) Codul civil, în registrul bunurilor imobile sînt descrise imobilele şi sînt indicate drepturile reale care au ca obiect aceste bunuri. Orice persoană interesată poate lua cunoştinţă de registrul bunurilor imobile. Articolul 6 alin. (1) Legea cadastrului bunurilor imobile nr. 1543 din 25 februarie 1998 prevede că înregistrarea are un caracter deschis. Organul care efectuează înregistrarea este obligat să elibereze, în termen de 7 zile lucrătoare sau într-un alt termen stabilit de lege, oricărei persoane fizice care s-a legitimat şi a depus o cerere scrisă şi oricărei persoane juridice care l-a sesizat oficial informaţiile solicitate despre toate drepturile înregistrate asupra oricărui bun imobil.
Nu se eliberează extrase referitoare la bunurile imobile ale căror date constituie secret de stat. Prin urmare, Zaporojan Lilia avînd calitate de intervenient accesoriu în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a întreprinderii individuale „Licurici Melnic” împotriva Consiliului sătesc Mîndîc cu privire la atribuirea terenului aferent construcției, încă în anul 2010 a cunoscut despre hotărârea Judecătoriei Dondușeni din 20 noiembrie 2007. Așadar, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie conchide că Zaporojan Lilia a depus cererea de revizuire cu omiterea termenului prevăzut la art. 450 Codul de procedură civilă. În hotărîrea din 31 ianuarie 2012 Curtea Europeană pentru Drepturile Omului în cauza Pîrnău şi alţii versus Moldova a reiterat că securitatea raporturilor juridice 6 presupune respectarea principiului res judicata, care este principiul caracterului definitiv al hotărîrilor judecătoreşti.
Acest principiu constă în faptul că niciuna dintre părţi nu are dreptul să ceară revizuirea unei hotărîri judecătoreşti definitive şi obligatorie doar cu scopul reexaminării cauzei şi adoptării unei noi hotărîri pe marginea acesteia. Competenţa instanţelor judecătoreşti superioare de revizuire trebuie să fie exercitată pentru a corecta erorile judiciare şi omisiunile justiţiei, dar nu pentru efectuarea unei noi examinări. Revizuirea nu trebuie folosită ca un recurs deghizat şi simpla posibilitate de existenţă a două opinii diferite pe aceiaşi temă nu este un motiv pentru reexaminare. O abatere de la acest principiu este justificată doar atunci cînd apare necesitatea în virtutea circumstanţelor de un caracter substanţial şi obligatoriu.
Or, admiterea nejustificată a cererii de revizuire încălcă principiul securităţii raporturilor juridice şi va duce în mod inevitabil la o nouă condamnare a Republicii Moldova de Curtea Europeană pentru Drepturile Omului. Astfel, din considerentele menţionate şi avînd în vedere că instanţele judecătoreşti au încălcat normele de drept procedural admiţînd cererea de revizuire depusă cu încălcarea termenului prevăzut la art. 450 Codul de procedură civilă, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a admite recursul declarat de întreprinderea individuală „Licurici Melnic”, a casa decizia Curţii de Apel Bălți din 20 mai 2014, hotărârea Judecătoriei Dondușeni din 26 iulie 2013, încheierea Judecătoriei Dondușeni din 12 noiembrie 2012 şi a emite o nouă hotărîre sub formă de încheiere prin care a respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire depusă de Zaporojan Lilia.
În conformitate cu art. 453 alin. (1) lit. a), 453 alin.(2), 445 alin. (1) lit. b), alin. (3) Codul de procedură civilă, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie d e c i d e Se admite recursul declarat de întreprinderea individuală „Licurici Melnic”. Se casează decizia Curţii de Apel Bălți din 20 mai 2014, hotărârea Judecătoriei Dondușeni din 26 iulie 2013 și încheierea Judecătoriei Dondușeni din 12 noiembrie 2012. Se emite o nouă hotărîre sub formă de încheiere prin care: Se respinge cererea de revizuire depusă de Zaporojan Lilia împotriva hotărârii Judecătoriei Dondușeni din 20 noiembrie 2007, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de întreprinderea individuală „Licurici Melnic” împotriva cooperativei raionale de consum „Universcoop” din orașul Donduşeni şi notarul Nina Batrîn cu privire la modificarea contractului de vînzare-cumpărare.
Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedinte, Judecătorul: Valeriu Doagă Judecătorii: Ala Cobăneanu Vera Macinskaia Maria Ghervas Sveatoslav Moldovan 7