- Dosarul nr.
- 2ra-2777/14
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 15 octombrie 2014
- Părțile
- Loghinov Ion vs Popov Silvian, Andrei Esaulov, A. Danilenco, intervenienti accesorii IS CRIS Registru, executorii judecatoresti R. Talmaci, V. Zamsa
- Pe scurt
- Termenul de declarare a apelului
2ra-2777/14 — Cu privire la recunoașterea valabilității contractului de vînzare-cumpărare, recunoașterea dreptului de proprietate, repunerea în teremenul de contestare, ridicarea sechestrului, anularea procesului verbal de sechestru, transmiterea automobilului
prima instanţă: A. Miron dosarul nr. 2ra-2777/14 instanţa de apel: M. Ciugureanu, S. Arnaut, M. Anton DECIZIE 15 octombrie 2014 mun.
Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedintele completului, judecătorul Nicolae Clima Judecătorii Svetlana Novac, Ion Corolevschi Iurie Diaconu, Tatiana Vieru examinând recursul declarat de către Loghinov Ion, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Ion Loghinov împotriva lui Popov Silvian, Esaulov Andrei, intervenienţi accesorii Direcţia principală înregistrare a transportului şi calificare a conducătorilor auto a Ministerului Dezvoltării Informaţionale şi executorii judecătoreşti: Talmaci Roman, Valentina Zamşa cu privire la recunoaşterea valabilităţii contractului de vînzare-cumpărare, recunoaşterea dreptului de proprietate, repunerea în termenul de contestare, ridicarea sechestrului, anularea procesului-verbal de sechestru şi transmiterea automobilului proprietarului, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 21mai 2014, prin care apelul declarat de către Esaulov Andrei a fost admis, casată hotărîrea primei instanţe şi emisă o nouă hotărâre cu privire la respingerea acţiunii, constată: La 29 aprilie 2011, Loghinov Ion a depus cerere de chemare în judecată împotriva executorului judecătoresc Talmaci Roman, intervenienţi accesorii Popov Silvian şi Esaulov Andrei cu privire la ridicarea sechestrului.
În motivarea acţiunii Loghinov Ion a indicat că la 20 octombrie 2010 a încheiat o tranzacţie de vînzare-cumpărare cu Popov Silvian a automobilului de model Mercedes Vito cu numărul de înmatriculare K PS 404, la preţul de 7 000 euro, fapt confirmat prin recipisa întocmită la aceiaşi dată. Menţionează că cu Popov Silvian au convenit că înregistrarea automobilului cumpărat, se v-a face la o dată ulterioară, astfel i-a fost eliberată procură pentru a putea circula liber şi fără îngrădiri. La 15 martie 2011, executorul judecătoresc Talmaci Roman a întocmit procesul- verbal de sechestru, prin care a sechestrat automobilul aflat în proprietatea lui, pentru care-va datorii existente a lui Popov Silvian faţă de Esaulov Andrei.
Procesul-verbal enunţat nu a fost contestat, deoarece Popov Silvian i-a promis că va stinge datoria existentă faţă de Esaulov Andrei. Ulterior, executorul judecătoresc a transmis automobilul dat la păstrarea unei alte 1 persoane, astfel fiind lipsit de dreptul de a se bucura de proprietatea sa. Solicită Loghinov Ion ridicarea sechestrului aplicat pe automobilul de model Mercedes Vito cu numărul de înmatriculare K PS 404 şi anularea procesului-verbal de sechestru din 15 martie 2011, întocmit de către executorul judecătoresc Talmaci Roman.
La 08 noiembrie 2011, Ion Loghinov prin intermediul avocatului său a înaintat cerere de concretizare a acţiunii de bază împotriva lui Popov Silvian, Esaulov Andrei, intervenienţi accesorii Direcţia principală înregistrare a transportului şi calificare a conducătorilor auto a Ministerului Dezvoltării Informaţionale şi executorii judecătoreşti: Talmaci Roman, Valentina Zamşa cu privire la recunoaşterea valabilităţii contractului de vînzare-cumpărare; recunoaşterea dreptului de proprietate; obligarea Direcţiei principale înregistrare a transportului şi calificare a conducătorilor auto a Ministerului Dezvoltării Informaţionale de a îi înregistra automobilul de model Mercedes Vito cu numărul de înmatriculare K PS 404; repunerea în termenul de contestare a procesului-verbal din 15 martie 2011; ridicarea sechestrului de pe automobilul enunţat; anularea proceselor- verbale de sechestru din 15 martie 2011 şi 15 aprilie 2011 şi transmiterea automobilului dat în proprietatea lui (f.d.17-19).
În motivarea cererii de concretizare Loghinov Ion a menţionat aceleaşi argumente invocate în acţiunea de bază. Totodată în plus a mai susţinut că de la data transmiterii bunului, a intrat în posesia, folosinţă şi dispoziţia acestuia, însă la 15 martie 2011 de către executorul judecătoresc Roman Talmaci a fost aplicat sechestru pe automobilul aflat în litigiu din motiv că, fostul proprietar Silvian Popov datorează suma de 7 000 euro şi suma de 1 666,75 lei lui Esaulov Andrei în temeiul ordonanței judecătorești din 11 ianuarie 2011. Prin hotărîrea Judecătoriei Rîşcani mun. Chişinău din 29 februarie 2012, a fost admisă acţiunea.
S-a recunoscut valabilitatea contractului de vînzare-cumpărare din 20 octombrie 2010, încheiat între Popov Silvian avînd calitatea de vînzător şi Ion Loghinov avînd calitatea de cumpărător, asupra automobilului de model Mercedes Vito 110 cu numărul de înmatriculare K PS 404, anul fabricării 2000, numărul caroseriei VAS 63829413297014, numărul motorului 61198050131235. S-a recunoscut dreptul de proprietate a lui Loghinov Ion, asupra automobilului de model Mercedes Vito 110 cu numărul de înmatriculare K PS 404, anul fabricării 2000, numărul caroseriei VAS 63829413297014, numărul motorului 61198050131235. S-au anulat procesele-verbale de sechestru emise la 15 martie 2011 şi 15 aprilie 2011 de către executorii judecătorești Talmaci Roman şi Zamşa Valentina cu ridicarea sechestrului de pe automobilul de model Mercedes Vito 110 cu numărul de înmatriculare K PS 404, anul fabricării 2000, numărul caroseriei VAS 63829413297014, numărul motorului 61198050131235 şi transmiterea lui Ion Loghinov a automobilului enunţat, împreună cu cheile şi paşaportul tehnic ale acestuia.
S-a încasat taxa de stat în mod solidar de la Popov Silvian şi Esaulov Andrei în mărime de 100 lei (f.d.50-55). Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 19 iulie 2012, a fost admis apelul declarat de către Esaulov Andrei, casată hotărîrea Judecătoriei Rîşcani mun. Chişinău din 29 februarie 2012 şi pricina a fost remisă la rejudecare în prima instanţă (f.d.91-95). În cadrul rejudecării pricinii în prima instanță, Loghinov Ion a depus cerere suplimentară, solicitînd ridicarea sechestrului de pe automobilul de model Mercedes Vito 2 110 cu numărul de înmatriculare K PS 404, anul fabricării 2000, numărul caroseriei VAS 63829413297014, numărul motorului 61198050131235, aplicat prin încheierea executorului judecătoresc Vladimir Bezede nr. 009-171/11 din 18 aprilie 2011 (f.d.134).
În motivarea cererii suplimentare, Loghinov Ion a invocat că prin încheierea enunţată a fost aplicat sechestru pe automobilul dat, în scopul executării documentului executoriu în favoarea creditoarei Angela Danilorva. Totodată susţine că despre încheierea menţionată a aflat la 06 februarie 2013, dar din considerentul că nu cunoştea cine este creditorul în favoarea cărora a fost aplicat sechestru, a înaintat interpelare pe numele executorilor judecătoreşti, care a fost respinsă. Astfel, a acumulat probele prin intermediul instanţelor de judecată. Prin hotărîrea Judecătoriei Rîşcani mun. Chişinău din 11 septembrie 2013, acţiunea a fost admisă.
S-a recunoscut valabilitatea contractului de vînzare-cumpărare a mijlocului de transport de model Mercedes Vito 110 cu numărul de înmatriculare K PS 404, anul fabricării 2000, numărul caroseriei VAS 63829413297014, numărul motorului 61198050131235, încheiat la 20 octombrie 2010, între Popov Silvian avînd calitatea de vînzător şi Ion Loghinov avînd calitatea de cumpărător.
S-a recunoscut dreptul de proprietate a lui Loghinov Ion, asupra automobilului de model Mercedes Vito 110 cu numărul de înmatriculare K PS 404, anul fabricării 2000, numărul caroseriei VAS 63829413297014, numărul motorului 61198050131235. S-a repus în termen şi s-au anulat procesele-verbale de sechestru emise la 15 martie 2011 şi 15 aprilie 2011 de către executorii judecătoreşti Talmaci Roman şi Zamşa Valentina cu ridicarea sechestrului de pe automobilul de model Mercedes Vito 110 cu numărul de înmatriculare K PS 404, anul fabricării 2000, numărul caroseriei VAS 63829413297014, numărul motorului 61198050131235 şi transmiterea acestuia lui Ion Loghinov.
Hotărîrea dată serveşte drept temei de înregistrare a dreptului de proprietate a lui Ion Loghinov asupra automobilului de model Mercedes Vitop 110, cu numărul de înmatriculare înmatriculare K PS 404, anul fabricării 2000, numărul caroseriei VAS 63829413297014, numărul motorului 61198050131235. S-a încasat taxa de stat în mod solidar de la Popov Silvian şi Esaulov Andrei, Angela Danilenco în mărime de 100 lei (f.d.147, 159-163). Prin încheierea Judecătoriei Rîşcani mun. Chişinău din 11 septembrie 2013, capătul de cerere înaintat de către Loghinov Ion împotriva Întreprinderii de Stat „CRIS Registru” privind obligarea de a înregistra automobilul de model Mercedes Vito 110 cu numărul de înmatriculare K PS 404, anul fabricării 2000, numărul caroseriei VAS 63829413297014, numărul motorului 61198050131235, a fost scoasă de pe rol, din motiv că nu a fost respectată procedura prealabilă (f.d.148, 164-166).
Prin hotărîrea suplimentară a Judecătoriei Rîşcani mun. Chişinău din 11 noiembrie 2013, a fost ridicat sechestru de pe automobilul de model Mercedes Vito 110 cu numărul de înmatriculare K PS 404, anul fabricării 2000, numărul caroseriei VAS 63829413297014, numărul motorului 61198050131235, aplicat prin încheierea executorului judecătoresc Vladimir Bezede nr. 009-171/1 din 18 aprilie 2011 (f.d.178- 180). La 16 octombrie 2013, Esaulov Andrei a declarat apel împotriva hotărîrii Judecătoriei Rîşcani mun. Chişinău din 11 septembrie 2013 (f.d.185-186). 3 Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 07 mai 2014, a fost respins demersul lui Loghinov Ion cu privire la restituirea cererii de apel declarate de către Esaulov Andrei ca fiind depusă cu omiterea termenului legal.
S-a repus apelantul Andrei Esaulov, în termenul de declarare a cererii de apel (f.d.219-223). Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 21 mai 2014, a fost admis apelul declarat de către Esaulov Andrei, casată hotărîrea Judecătoriei Rîşcani mun. Chişinău din 11 septembrie 2013 şi emisă o nouă hotărîre prin care a fost respinsă ca nefondată acţiunea depusă de către Loghinov Ion (f.d.224-229). La 18 iulie 2014, Ion Loghinov a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitînd admiterea acestuia, casarea deciziei din 21 mai 201 şi a încheierii din 07 mai 2014 emise de către Curtea de Apel Chișinău cu emiterea unei noi decizii prin care să fie restituită cererea de apel ca fiind tardivă, iar în cazul dacă se va considera că cererea de apel este declarată în termen, se solicită casarea deciziei instanţei de apel cu menţinerea hotărîrii primei instanţe.
În motivarea recursului Ion Loghinov a invocat că instanţa de apel eronat a aplicat normele de drept material, iar în concluzie a emis o decizie ilegală. Susţine că la adoptarea încheierii instanţa de apel a aplicat eronat normele de drept procedural şi neîntemeiat a fost repus Esaulov Andrei în termenul de declarare a apelului, fără careva temeiuri justificative. În conformitate cu art. 434 alin. (1) CPC, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale. Prin prisma normei de drept enunţate, instanţa de recurs constată că recursul depus la 18 iulie 2014, este declarat în termen. În conformitate cu art. 444 CPC, recursul se examinează fără înştiinţarea participanţilor la proces.
Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră necesar de a admite recursul, de a casa decizia instanţei de apel şi a restitui pricina spre rejudecare în instanţa de apel din considerentele ce urmează. În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. c) CPC, instanţa, după ce judecă recursul, este în drept să admită recursul, să caseze integral decizia instanţei de apel şi să trimită pricina spre rejudecare în instanţa de apel în toate cazurile în care eroarea judiciară nu poate fi corectată de către instanţa de recurs.
Loghinov Ion s-a adresat în instanța de judecată cu acțiune împotriva lui Popov Silvian, Esaulov Andrei, intervenienţi accesorii Direcţia principală înregistrare a transportului şi calificare a conducătorilor auto a Ministerului Dezvoltării Informaţionale şi executorii judecătoreşti: Talamci Roman, Valentina Zamşa cu privire la recunoaşterea valabilităţii contractului de vînzare-cumpărare; recunoaşterea dreptului de proprietate; obligarea Direcţiei principale înregistrare a transportului şi calificare a conducătorilor auto a Ministerului Dezvoltării Informaţionale de a îi înregistra automobilul de model Mercedes Vito cu numărul de înmatriculare K PS 404; repunerea în termenul de contestare a procesului-verbal din 15 martie 2011; ridicarea sechestrului de pe automobilul enunţat; anularea proceselor-verbale de sechestru din 15 martie 2011 şi 15 aprilie 2011 şi transmiterea automobilului dat în proprietatea lui (f.d.17-19).
4 Fiind investită cu judecarea pricinii în cauză, prima instanţă a ajuns la concluzia temeiniciei acţiunii şi admiterii acesteia integral. Judecînd apelul declarat de Esaulov Andrei, instanţa de apel, a considerat necesar repunerea apelului în termen şi admiterea acestuia, casând hotărârea primei instanţe şi pronunţând o nouă hotărâre cu privire la respingerea acţiunii. Instanţa de recurs conchide, însă, că o astfel de soluţie rezultă din nedeterminarea exactă a naturii juridice a litigiului, criteriu, care presupune prin sine lămurirea completă şi certă a situaţiei de fapt sub toate aspectele, mai mult că concluziile instanţei de apel sunt bazate pe o apreciere unilaterală şi arbitrară a materialului probator, fapt ce vine în contradicţie cu normele de drept procedural.
În conformitate cu art. 118 alin. (3) CPC, circumstanțele care au importanţă pentru soluţionarea justă a pricinii sunt determinate definitiv de instanţa judecătorească pornind de la pretenţiile şi obiecţiile părţilor şi ale altor participanţi la proces, precum şi de la normele de drept material şi procedural ce urmează a fi aplicate. Iar, în conformitate cu art. 373 alin. (1) şi (2) CPC, instanţa de apel verifică, în limitele cererii de apel, ale referinţelor şi obiecţiilor înaintate, legalitatea şi temeinicia hotărârii atacate în ceea ce priveşte constatarea circumstanţelor de fapt şi aplicarea legii în primă instanţă; instanţa de apel verifică circumstanţele şi raporturile juridice stabilite în hotărârea primei instanţe, precum şi cele care nu au fost stabilite, dar care au importanţă pentru soluţionarea pricinii, apreciază probele din dosar şi cele prezentate suplimentar în instanţă de apel de către participanţii la proces.
În acest context se va remarca că cererea de apel a fost depusă de către Esaulov Andrei cu omiterea termenului stabilit de art. 362 CPC, solicitînd repunerea în termen a apelului. În conformitate cu art. 362 alin. (1) şi (3) CPC, termenul de declarare a apelului este de 30 de zile de la data pronunţării dispozitivului hotărîrii, dacă legea nu prevede altfel. Repunerea în termen de apel se face de către instanţa de apel în cazurile şi în ordinea prevăzute de art. 116. Astfel în conformitate cu art. 116 alin. (1) şi (3) CPC, persoanele care, din motive întemeiate, au omis termenul de îndeplinire a unui act de procedură pot fi repuse în termen de către instanţă. La cererea de repunere în termen se anexează probele ce dovedesc imposibilitatea îndeplinirii actului.
Cu referire la prevederile enunţate instanţa de recurs conchide că expunându-şi opinia cu privire la motivele care au constituit drept temei de omiterea termenului de declararea a apelului instanţa de apel în mod evaziv s-a referit la faptul că acesta a fost omis din motive întemeiate şi anume pe motivul că copia dispozitivului hotărîrii primei instanţe a fost recepţionată de către Esaulov Andrei la 19 septembrie 2013. Faptul dat a fost stabilit fără a se ţine cont că legislatorul expres a prevăzut că termenul de depunere a apelului este în termen de 30 zile din momentul pronunţării dispozitivului hotărîrii de către prima instanţă şi nici de cum din momentul recepţionării acesteia. Sub acest aspect, se menţionează că instanţa de apel urma să examineze cererea de repunere a lui Esaulov Andrei în termenul de declarare a apelului şi să verifice motivele imposibilităţii îndeplinirii actului procedural în termen prin prisma art. 116 CPC.
Acest fapt indică la examinarea unilaterală a pricinii, ce constituie o încălcare a drepturilor celorlalți participanți ai procesului, de a se bucura de drepturile sale 5 procedurale în condiţiile normelor în vigoare, precum şi a principiul egalităţii armelor în proces. În această ordine de idei este cert că omiterea aspectelor menţionate de către instanţa de apel, direct indică la examinarea superficială a apelului, fără ca acesta să fie supus controlului prin prisma prevederilor legale, aplicabile cazului. Sub aspectul celor relatate se constată că soluţia instanţei de apel nu conţine o argumentare clară din care să rezulte procesul deliberării şi adoptării soluţiei la care s-a ajuns, astfel instanţa de recurs fiind în imposibilitatea să exercite controlul judiciar asupra unei asemenea soluţii şi să verifice temeinicia şi legalitatea hotărârii atacate cu privire la oricare dintre motivele prevăzute de lege.
Distinct de cele mai sus enunțate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră că încheierea și decizia instanţei de apel urmează a fi casate cu remiterea pricinii spre rejudecare în instanţa de apel, de la faza primirii cererii de apel. La judecarea pricinii, instanţa de apel urmează să ţină cont de cele menţionate, creând condiţii obiective şi reale participanţilor la proces şi judecând pricina, să emită o hotărâre întemeiată şi legală. În conformitate cu art.445 alin.(1) lit. e) Codul de procedură civilă, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d e c i d e: Se admite recursul declarat de către Ion Loghinov.
Se casează integral încheierea Curţii de Apel Chişinău din 07 mai 2014 şi decizia Curţii de Apel Chişinău din 21 mai 2014 în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Ion Loghinov împotriva lui Popov Silvian, Esaulov Andrei, intervenienţi accesorii Direcţia principală înregistrare a transportului şi calificare a conducătorilor auto a Ministerului Dezvoltării Informaţionale şi executorii judecătoreşti: Talamci Roman, Valentina Zamşa cu privire la recunoaşterea valabilităţii contractului de vînzare- cumpărare, recunoaşterea dreptului de proprietate, repunerea în termenul de contestare, ridicarea sechestrului, anularea procesului-verbal de sechestru şi transmiterea automobilului proprietarului, cu restituirea pricinii pentru rejudecare la Curtea de Apel Chişinău, de un alt complet de judecată, de la faza primirii cererii de apel.
Decizia nu se supune nici unei căi de atac. Preşedinte completului, Judecătorul Nicolae Clima Judecătorii Svetlana Novac Ion Corolevschi Iurie Diaconu Tatiana Vieru 6