3ra-1314/14 — Contestarea actului administrativ

prima instanţă – D. Şuşchevici dosarul nr. 3ra-1314/14 instanţa de apel – L. Bulgac, N. Craiu, M. Guzun ÎNCHEIERE 08 octombrie 2014 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Vera Macinskaia Dumitru Mardari examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de către Iurie Martiniuc în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Iurie Martiniuc împotriva Ministerului Apărării al Republicii Moldova cu privire alocarea spaţiului locativ împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 20 mai 2014 prin care a fost respins apelul declarat de Iurie Martiniuc şi menţinută hotărârea Judecătoriei Centru mun.

Chişinău din 12 decembrie 2013, prin care a fost respinsă acţiunea constată: La 24 iunie 2013, Iurie Martiniuc a depus cerere de chemare în judecată împotriva Ministerului Apărării al RM cu privire la alocarea spaţiului locativ. În motivarea acţiunii a indicat că dânsul a fost militar şi angajat în serviciu militar din anul 1984, iar din anul 1992 prin contract. Menţionează că pe parcursul serviciului a executat diferite funcţii în calitate de ofiţer, ultima funcţie fiind specialist principal al Direcţiei Organizare - Mobilizarea Marelui Stat Major al Ministerului Apărării al RM, gradul militar locotenent-colonel. Relatează că în anul 2004, cu o vechime în muncă de serviciu militar de mai mult de 23 ani, a fost trecut în rezervă.

Indică că pe parcursul serviciului militar, împreună cu familia sa formată din 3 persoane, a fost nevoit să locuiască la gazdă sau la cămin din lipsă de spaţiu locativ. Declară că în conformitate cu legislaţia în vigoare la momentul respectiv, Ministerul Apărării al RM, urma să asigure familia sa cu spaţiu locativ de stat, astfel, dânsul de nenumărate ori s-a adresat către Ministerul Apărării al RM, cu solicitarea de a i se acorda spaţiu locativ din fondul de stat, din limita alocaţiilor prevăzute în bugetul Ministerului Apărării al RM pentru acest scop, dar fără rezultat. 1 Afirmă că unicul fapt realizat de Ministerul Apărării al RM a fost includerea reclamantului într-o listă generală a solicitanţilor.

Explică că procesul de acordare a spaţiului locativ a fost tergiversat şi până în prezent, reclamantului nu i s-a acordat spaţiu locativ, drept care este asigurat de normele constituţionale ale Republicii Moldova, de legislaţia respectivă în vigoare la momentul respectiv şi de contractul încheiat cu Ministerul Apărării al RM. Explică că la 25 mai 2013, dânsul s-a adresat cu o cerere prealabilă Ministerului Apărării al RM, solicitând soluţionarea problemei privind asigurarea cu spaţiu locativ sau achitarea compensaţiei băneşti, iar ca rezultat a primit un răspuns pe care î-l califică ca fiind evaziv interpretându-l ca un refuz administrativ. Consideră că acest răspuns este ilegal, deoarece în conformitate cu prevederile art. 21 al Legii cu privire la statutul militarilor nr. 162 din 22 iulie 2005, în redacţia existentă la momentul îndeplinirii de către reclamant a serviciului militar, autorităţile publice erau obligate să-l asigure cu spaţiu locativ.

Este de opinia că în atare circumstanţe, au fost încălcate şi prevederile contractului cu privire la executarea serviciului militar semnat de el şi Ministerul Apărării al RM, care prevede indirect şi condiţia de asigurare a reclamantului şi familiei sale cu spaţiu locativ în conformitate cu normele legale stabilite. Menţionează că la moment, Iurie Martiniuc precum şi întreaga lui familie nu este asigurat cu spaţiu locativ, nu are viză de reşedinţă, fiind lipsit ilegal de un set întreg de drepturi cetăţeneşti, precum dreptul la un trai decent, la locuinţă, la vot.

Reclamantul Iurie Martiniuc şi-a întemeiat pretenţiile invocate în acţiune în baza prevederilor art. 47 din Constituţia RM, art. 21 alin. (15) din Legea nr. 162 din 22 iulie 2005 cu privire la statutul militarilor, care este abrogată dar care în opinia reclamantului la momentul îndeplinirii serviciului militar era în vigoare, dânsul întrunind toate condiţiile enumerate în acest act normativ, art. 9 alin. (3) din Legea cu privire la protecţia socială şi juridică a militarilor şi a membrilor familiilor lor, a cetăţenilor care trec pregătirea militară nr. 970 din 17 martie 1992, precum şi art. 2 din Legea contenciosului administrativ nr. 793 din 10 februarie 2000. Solicită Iurie Martiniuc obligarea pârâtului de a-i acorda dânsului şi membrilor familiei sale spaţiu locativ de stat din fondul locativ de stat, din limita alocaţiilor prevăzute în bugetul Ministerul Apărării pentru acest scop şi încasarea cheltuielilor de judecată.

Prin hotărârea Judecătoriei Centru mun. Chişinău din 12 decembrie 2013 a fost respinsă acţiunea. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 20 mai 2014 a fost respinsă cererea de apel declarată de Iurie Martiniuc şi menţinută hotărârea primei instanţe. La 15 august 2014 Iurie Martiniuc a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitând admiterea acestuia, casarea integrală a deciziei instanţei de apel şi a hotărârii primei instanţe cu pronunţarea unei noi hotărâri prin care acţiunea să fie admisă integral. În motivarea recursului a invocat dezacordul cu decizia contestată, menţionând că instanţa de apel a neglijat dreptul legal al recurentului la spaţiu locativ excluzând obligarea intimatului de a-l asigura cu spaţiu locativ sau a unei variante alternative compensatorii.

2 Recurentul şi-a exprimat dezacordul cu decizia instanţei de apel pe care o consideră adoptată ilegal contrar legislaţiei în vigoare, neîntemeiată şi pasibilă de a fi casată pe motiv că nu au fost constatate şi elucidate pe deplin circumstanţe care au importanţă pentru soluţionarea pricinii în fond, nu au fost dovedite circumstanţele considerate de prima instanţă ca fiind stabilite, nu sa dat apreciere probelor neelucidate de prima instanţă. Consideră că concluziile instanţei de apel, expuse în decizie, sunt în contradicţie cu circumstanţele pricinii, au fost încălcate sau aplicate greşit normele de drept procesuale şi materiale.

Relatează că atât instanţa de apel şi prima instanţă nu a aplicat Legea cu privire la statutul militarilor nr.162 din 22 iulie 2005 şi Legea nr.970 din 17 martie 1992 cu privire la protecţia socială şi juridică a militarilor şi a membrilor familiilor lor, care era în vigoare la momentul apariţiei dreptului recurentului de a fi asigurat cu spaţiu locativ, iar în cazul neasigurării, de a primi compensaţia bănească pentru procurarea acestuia, sau de a i se oferi alte posibilităţi alternative de soluţionare a litigiului dat. Explică că instanţa de apel nu a dat apreciere faptului că pe parcursul a 23 ani de neexecutare de către intimat a obligaţiunilor sale stabilite de normele legislaţiei speciale, reclamantul şi familia sa au fost lipsiţi de un mod de viaţă decent, de condiţii elementare de viaţă privată, viza de reşedinţă şi respectiv acces la servicii medicale, situaţie care persistă până în prezent.

Mai susţine că instanţa de apel nu a dat apreciere obligaţiunilor intimatului stabilite de prevederile „Contractului cu privire la executarea serviciului militar” încheiat între Iurie Martiniuc şi Ministerul Apărării al RM din 25 decembrie 1992, care prevedea expres şi condiţia de asigurare a lui Iurie Martiniuc şi familiei sale cu spaţiu locativ în conformitate cu normele legale stabilite.

Apreciază ca fiind eronate concluziile instanţei de apel reflectate în pct. 13, 20 şi 26 din decizie, deoarece la momentul abrogării Legii cu privire la protecţia socială şi juridică a militarilor şi a membrilor familiilor lor nr.970 din 17 martie 1992, Iurie Martiniuc nu era militar în funcţie, neasigurat cu locuinţă, însă deja beneficia de dreptul de asigurare obligatorie cu locuinţă, iar acest drept în opinia dânsului, nu poate fi anulat prin abrogarea legii, deoarece modificările operate nu au caracter retroactiv şi prin urmare, nu pot schimba situaţia juridica avută până la modificarea respectivă a legislaţiei. Astfel menţionează că recurentul a fost lipsit de un drept legal stabilit, aşa cum prevede art.3 CPC RM.

De asemenea declară că nu pot fi reţinute nici concluziile invocate în pct. 13 din decizie precum că la momentul depunerii cererii de Iurie Martiniuc în instanţă, intimatul nu mai era obligat să-1 asigure cu spaţiu locativ, acestea fiind apreciate de reclamant ca fiind nişte concluzii eronate a legislaţiei în vigoare. La fel, recurentul supune criticii şi afirmaţia precum că asigurarea recurentului cu spaţiu locativ urmează a fi efectuată în condiţii generale, pe motiv că iarăşi a fost interpretată eronat norma legală iar recurentul ca subiect de drept special, asigurarea acestuia cu spaţiu locativ este reglementată de o legislaţie specială şi anume Legea cu privire la statutul militarilor, în vigoare la momentul obţinerii de către recurent a dreptului de asigurare cu spaţiu locativ.

3 Consideră că cu toate că norma respectivă a fost ulterior exclusă din legislaţie, acest drept obţinut legal de către recurent nu poate fi îngrădit de instanţa de judecată iar dânsul nu poate fi trecut în altă categorie de persoane care au necesitatea în asigurare cu spaţiu locativ şi beneficiază doar de a sta în rândul general respectiv.

Afirmă că instanţa de apel nu a luat în consideraţie faptul că urmare a trecerii în rezervă a lui Iurie Martiniuc în anul 2004 cu un stagiu de activitate ca militar în forţele armate de mai bine de 23 de ani, statutul î-i permite să beneficieze de prevederile din legislaţia specială care prevedea acordarea compensaţiei băneşti pentru procurarea spaţiului locativ pentru militarii trecuţi în rezervă, această reglementare nefiind pusă sub condiţia alocării mijloacelor financiare din bugetul de stat, dar Ministerul Apărării fiind obligat să acorde necondiţionat compensaţia respectivă acelor militari care având vechimea respectivă, la momentul trecerii în rezervă, nu sunt asiguraţi cu spaţiu locativ sau dispun de spaţiu locativ de serviciu fără drept de privatizare.

Precizează că o atare obligaţiune a intimatului este absolut expres stabilită în legislaţie iar instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra acestui fapt. Indică că o altă concluzie eronată a instanţei de apel este expusă în pct. 21 al deciziei şi anume că instanţa de fond a dat o interpretare justa normei materiale care guvernează obiectul litigiului, a elucidat pe deplin probele administrate. Susţine că în preambulul hotărârii instanţa de fond eronat a indicat că cererea lui Iurie Martiniuc ca cerere privind alocarea spaţiului locativ, pe când în toate materialele dosarului cererea a fost cu obligarea Ministerului Apărării al RM privind asigurarea reclamantului cu spaţiu locativ, acest aspect nefiind elucidat de instanţa de apel.

La fel, consideră că contrar materialelor dosarului instanţa de fond a indicat greşit numărul de persoane a familiei recurentului, fapt care de asemenea nu a fost nici infirmat şi nici confirmat de Curtea de Apel Chişinău. Relatează că atât instanţa de fond cât şi instanţa de apel nu s-a expus asupra nerespectării clauzelor contractului încheiat dintre Iurie Martiniuc şi Ministerul Apărării al RM şi nici nu a fost dată careva apreciere.

Menţionează că instanţa de apel nu s-a expus asupra faptului că prima instanţă a constatat în cadrul şedinţelor sale un fapt, însă în hotărârea sa a conchis altceva şi anume constatând că vechimea în serviciul militar din Armata Naţională a recurentului de 19 ani şi 6 luni (termen calculat din 1984), instanţa de fond însă a considerat că calcularea termenului decurs în aşteptarea spaţiului locativ trebuie calculat din anul 2000. Explică că instanţa de apel şi prima instanţă nu au dat apreciere faptului că listă generală a solicitanţilor pentru asigurare cu spaţiu locativ din partea Ministerului Apărării în prezent este secretizată, contrar art.4 alin.(1), art.6 alin.(1), art.8 din Legea nr. 982 din 11 mai 2000 privind accesul la informaţie.

Declară că Ministerul Apărării nu a pus la dispoziţie instanţei de judecată informaţia solicitată de recurent, care probează încălcările admise de intimat, considerând că lista privind solicitanţii pentru asigurarea cu spaţiu locativ din partea intimatului, conţine doar date publice deschise care pot fi utilizate în mod liber, reutilizate şi redistribuite de către oricine care este interesat. 4 Invocă că contrar art. 119 alin. (1) CPC, instanţa de fond nu a dat curs şi a respins nemotivat două cereri ale recurentului de reclamare a probelor de la Ministerul Apărării iar instanţa de apel nu sa expus asupra acestor fapte şi nu sa pronunţat nici într-un fel, trecându-le cu vederea, contrar alin.(3) şi (4) ale art.130 CPC al RM.

Indică că instanţa de apel a trecut cu vederea şi probele aduse de apelant, care demonstrează că în procesul de repartizare a spaţiilor locative, de către Ministerul Apărării al RM au fost admise mai multe erori fiind neglijate şi art. 121 CPC al RM şi anume hotărârea Comisiei de repartizare a spaţiului locativ din 21 februarie 2013 şi referinţa intimatului către Judecătoria Centru, mun. Chişinău. Susţine că instanţa de apel nu s-a expus nici asupra faptului, că instanţa de fond nu a dat apreciere probelor prezentate de recurent, care demonstrează că persoane din „Listă generală a solicitanţilor pentru asigurare cu spaţiu locativ din partea Ministerului Apărării” care au fost angajate după luna august 2000, au fost asiguraţi cu spaţiu locativ deja de mulţi ani.

Invocă că instanţele ierarhic inferioare nu au aplicat prevederile art. 513 şi 514 ale Codului Civil, care obligă instanţa de judecată la adoptarea hotărârii să ţină cont de obligaţiunile intimatului de executare a clauzelor contractuale, iar în cazul în care intimatul nu îşi execută obligaţiile asumate, recurentul este îndreptăţit să ceară obligarea executării forţate a obligaţiei asumate. De asemenea declară că instanţa de apel nu a ţinut cont nici de prevederile pct. 14 al Regulamentului privind modul de asigurare cu locuinţe a militarilor Armatei Naţionale aprobat prin hotărârea Guvernului RM nr. 1428 din 18 decembrie 2007, care stabileşte că beneficiarul va obţine dreptul de proprietate asupra locuinţei după 15 ani de vechime în serviciu.

Menţionează că instanţa de apel nu a luat în consideraţie hotărârile Curţii Europene a Drepturilor Omului pronunţate împotriva Republicii Moldova pe diverse cazuri similare cum ar fi „Prodan contra Republicii Moldova” şi „Cogut contra Ministerului Apărării”. Totodată, recurentul face referire şi la practica jurisprudenţei internaţionale, şi anume la hotărârile CEDO (cazul Posti şi Raiko vs Finlanda nr.27824/95 şi Allatulchilla şi alţii vs Finlanda nr.35538/96) menţionând că acestea au statuat expres că acţiunile de contencios administrativ împotriva organului puterii executive poate fi admisă cu condiţia că reclamantul v-a demonstra în instanţa de judecată că reprezentanţii organului executiv (Ministerului Apărării) acţiunile căruia se atacă, nu au executat obligaţiunile sale, care reiese din competenţa sa funcţională.

La 16 septembrie 2014 Ministerul Apărării al RM a depus referinţă asupra cererii de recurs declarate de Iurie Martiniuc, solicitând declararea recursului ca fiind inadmisibil, deoarece instanţele ierarhic inferioare la adoptarea soluţiilor a elucidat pe deplin toate circumstanţele de fapt şi de drept, dând o apreciere justă probelor din dosar, aplicând corect şi justificat prevederile normative, iar hotărârile nominalizate le apreciază ca întemeiate şi integral legale. Susţine că recurentul în cererea sa nu invocă careva temeiuri de drept pentru declararea recursului, ci doar pretinde la reaprecierea probelor. 5 În conformitate cu art. 434 alin. (1) CPC, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale.

Din materialele dosarului rezultă că copia deciziei recurate a fost expediată în adresa recurentului la 13 iunie 2014, fapt confirmat prin copia scrisorii de însoţire nr. 1499 (f. d. 117). Alte date care ar atesta momentul recepţionării deciziei recurate, la materialele pricinii lipsesc. Prin urmare, se constată că recurentul s-a conformat prevederilor legale şi a declarat recursul la 15 august 2014, în termen. Examinând temeiurile recursului, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul este inadmisibil din considerentele ce urmează. În conformitate cu art. 432 alin. (1) CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.

Alineatele (2) şi (3) ale aceluiaşi articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alin. (4) stabileşte că săvârşirea altor încălcări decât cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4). Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de Iurie Martiniuc nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC. Prin urmare, argumentele recursului nu indică la încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural de către instanţa de apel, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate. Or, recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia în fapt.

În acest context, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează şi faptul că procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC. Aici, completul Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie relevă că conform jurisprudenţei CEDO, recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purcell contra Irlandei, 16 aprilie 1991), pe când în recursul declarat de Iurie Martiniuc, asemenea aspecte nu se regăsesc.

6 Distinct de cele relatate, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de Iurie Martiniuc ca inadmisibil. În conformitate cu art. art. 270, art. 433 lit. a), art. 440 CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, dispune: Recursul declarat de Iurie Martiniuc se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă. Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Vera Macinskaia Dumitru Mardari 7