2ra-2647/14 — Repararea prejudiciului material, încasarea penalităţii şi repararea prejudiciului moral

prima instanţă – Z. Aramă dosarul nr. 2ra-2647/14 instanţa de apel – N. Budăi, I. Muruianu, A. Gavriliţa ÎNCHEIERE 24 septembrie 2014 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Vera Macinskaia Dumitru Mardari examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de Societatea Comercială „Parstar Petrol” Societate cu Răspundere Limitată în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Vioricăi Cebotari împotriva Societăţii Comerciale „Parstar Petrol” Societate cu Răspundere Limitată cu privire la repararea prejudiciului material, încasarea penalităţii şi repararea prejudiciului moral împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 22 mai 2014, prin care a fost admis apelul declarat de Societatea Comercială „Parstar Petrol” Societate cu Răspundere Limitată şi modificată hotărârea Judecătoriei Cimişlia din 06 decembrie 2013 în partea încasării penalităţii prin micşorarea sumei încasate, în rest hotărârea a fost menţinută constată: La 29 septembrie 2011 Viorica Cebotari a depus cerere de chemare în judecată împotriva SC „Parstar Petrol” SRL cu privire la repararea prejudiciului material, încasarea penalităţii şi repararea prejudiciului moral.

În motivarea acţiunii a indicat că la 17 iunie 2011 orele 22.00, ea în calitate de consumator, a predat automobilul personal de model „Suzuki SX4”, nr. de înmatriculare CM AJ 745 prestatorului de servicii - spălătoriei auto, situată la staţia de alimentare cu combustibil a SC „Parstar Petrol” SRL din or. Cimişlia, str. Barbu Lăutarii 1A, pentru a fi spălat, iar mai târziu a fost anunţată că din neglijenţa lucrătorilor spălătoriei auto, automobilul dânsei a fost deteriorat. Menţionează că conform evaluării efectuate de către specialiştii de la SA „Daac- Hermes” pentru care a achitat 328 lei, suma reparaţiei a fost evaluată la 33445 lei, bani achitaţi de ea pentru reparaţia automobilului. Afirmă că la 15 iulie 2011 a înaintat în adresa pârâtului o reclamaţie, propunându-i soluţionarea litigiului pe cale extrajudiciară prin achitarea prejudiciului material şi prejudiciului moral, care însă a rămas nesatisfăcută, până-n prezent neprimind nici un răspuns.

1 Susţine că conform art. 13 al Legii privind protecţia consumatorului, remedierea gratuită a deficienţelor apărute la produs se face necondiţionat de către prestator într- un termen de cei mult 14 zile calendaristice de la data înaintării reclamaţiei de către consumator. Încălcarea termenului de 14 zile are ca efect conform art. 27 al legii nominalizate achitarea unei penalităţi în mărime de 5% din sumă pentru fiecare zi de întârziere. Indică că la 10 septembrie 2011 penalitatea constituia 74300,6 lei (33773 lei x 5% x 44 zile (de la data stipulată în reclamaţie pentru achitarea prejudiciului până la 10 septembrie 2011) = 74300,6 lei).

Remarcă că Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie nr. 7 din 09 octombrie 2006 „Cu privire la practica aplicării legislaţiei despre protecţia consumatorilor la judecarea cauzelor civile” stipulează că agentul economic este obligat să repare prejudiciul şi în cazul în care acesta a fost cauzat în urma deteriorării obiectului primit de la consumator pentru efectuarea lucrărilor sau prestarea serviciilor. Invocă că prestatorul a ignorat-o, a încălcat cerinţele legii, i-a creat incomodităţi psihologice şi morale prin refuzul de a achita costul reparaţiei autoturismului, prin ce i- a cauzat un prejudiciu moral pe care-l estimează la 10000 lei. Îşi întemeiază acţiunea pe prevederile art. art. 1, 5, 9, 10, 13, 15, 27 Legea privind protecţia consumatorilor, art. 572, 1422 Cod civil, art. 5, 6, 22, 26, 39, 55, 56, 94, 121, 122, 166, 167 CPC.

Solicită încasarea de la pârât în beneficiul ei a sumei prejudiciului material cauzat în mărime de 33773 lei, penalităţii în temeiul art. art. 13, 15, 27 al Legii privind protecţia consumatorului: 33773 lei x 5% x 44 zile (până la 10 septembrie 2011) = 74300,6 lei şi în temeiul art. 15 al Legii privind protecţia consumatorului - prejudiciul moral în mărime de 10000 lei. La fel, solicită încasarea de la pârât a cheltuielilor de judecată constituite din plata pentru serviciile avocatului în mărime de 2500 lei şi suma taxei de stat achitate parţial care constituie 150 lei. La 27 octombrie 2011 Judecătoria Cimişlia a admis în proces în calitate de intervenient accesoriu pe Andrei Creţu. Prin hotărârea Judecătoriei Cimişlia din 05 aprilie 2012 acţiunea a fost admisă parţial, încasat de la SC „Parstar Petrol” SRL cu sediul or.

Cimişlia str. Barbu Lăutaru nr. 1 a, în beneficiul Vioricăi Cebotari cu titlu de prejudiciu material 33773 lei, cu titlu de penalităţi 74300,60 lei cu titlu de prejudiciu moral 5000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare 2650 lei, în total 113073,60 lei, în rest acţiunea a fost respinsă şi încasat de la SC „Parstar Petrol” SRL în beneficiul statului taxa de stat în sumă de 3192,20 lei. Totodată, a fost menţionat că cazul neexecutării hotărârii în termen de 90 zile de la data când aceasta va deveni definitivă de la debitor chiar şi în lipsa vinovăţiei se va percepe dobânda de întârziere determinată conform art. 619 Cod civil. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 17 octombrie 2012 a fost admis apelul declarat de SC „Parstar Petrol” SRL, casată integral hotărârea primei instanţe şi restituită pricina pentru rejudecare în aceeaşi instanţă, în alt complet.

Prin încheierea Judecătoriei Cimişlia din 15 martie 2013 a fost introdus în proces Mihail Cebotari în calitate de intervenient accesoriu. Prin hotărârea Judecătoriei Cimişlia din 06 decembrie 2013 acţiunea a fost admisă parţial, încasat de la SC „Parstar Petrol” SRL în beneficiul Vioricăi Cebotari 2 suma de 33773 lei în contul recuperării prejudiciului material, 5000 lei în contul recuperării prejudiciului moral, 74300,60 lei cu titlu de penalităţi, 2650 lei cheltuieli de judecată, iar în total de încasat 115723,60 lei, în rest acţiunea a fost respinsă. La fel a fost încasat de la SC „Parstar Petrol” SRL taxa de stat în beneficiul statului în mărime de 3192,20 lei.

Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 22 mai 2014 a fost admis apelul declarat de SC „Parstar Petrol” SRL, modificată hotărârea primei instanţe în partea încasării de la SC „Parstar Petrol” SRL în beneficiul Vioricăi Cebotari a penalităţii în mărime de 74300,60 lei cu micşorarea la 50000 lei, în rest hotărârea a fost menţinută. La 23 iunie 2014 SC „Parstar Petrol” SRL a declarat recurs împotriva deciziei instanței de apel, solicitând adresarea către Plenul Curţii Supreme de Justiţie, în temeiul art. 12/2 alin. (1) CPC pentru a primi un aviz consultativ cu privire la modul de punere în aplicare a legii, şi anume: Legea cu privire la protecţia consumatorilor nr. 105-XV din 2003, art. 1398 Cod civil în legătură cu faptul că în procesul judecării pricinii se atestă dificultăţi la aplicare corectă a normelor de drept material, admiterea acestuia, casarea integrală a hotărârilor judecătoreşti, pronunţând o nouă hotărâre de respingere integrală a acţiunii.

Menţionează că prin ilegalităţile comise de către Judecătoria Cimişlia şi Curtea de Apel Chişinău, societăţii i se încalcă grav dreptul la un recurs efectiv, fiind impusă ilegal la cheltuieli de judecată nejustificate. În motivarea recursului a invocat că instanţa de apel a încălcat: normele de drept material, aplicate eronat, deoarece prima instanţă şi instanţa de apel au aplicat legea care nu trebuia aplicată, precum şi că Curtea de Apel a ignorat normele de drept procedural - contrar dispoziţiilor art. 373 alin. (5) CPC nu s-a expus în privinţa tuturor pretenţiilor invocate în apel, şi anume: în speţă este răspundere delictuală a autorului prejudiciului Andrei Creţu, conform art. 1398 Cod civil sau litigiu de protecţie a drepturilor consumatorului cu răspunderea SC „Parstar Petrol” SRL.

Consideră că concluziile instanţelor judecătoreşti sunt în contradicţie totală cu circumstanţele pricinii, instanţa de apel vădit intenţionat a adoptat o decizie ilegală şi aprecierea probelor de către instanţa de apel a fost arbitrară. Afirmă că prima instanţă şi instanţa de apel au dat o apreciere greşită circumstanţelor de fapt şi de drept. Remarcă că dorind să efectueze expertiza tehnică de o terţă parte competentă în domeniu, abilitată în conformitate cu legislaţia, într-un termen de cel mult 14 zile calendaristice de la data înaintării pretenţiei de către consumator, conform alin. (2) art. 18 al Legii nr. 105 din 13 martie 2003, pentru a evalua prejudiciul şi constata legătura cauzală între accident şi prejudiciul evaluat de SA „DAAC Hermes” la 20 iunie 2011 pentru remedierea gratuită a deficientelor apărute la automobil, a constatat că acesta este deja reparat, evaluarea fiind imposibilă.

Indică că la 29 iulie 2011, peste 11 zile de la înaintarea reclamaţiei, fără a aştepta termenul legal de 14 zile pentru examinarea reclamaţiei stabilit la alin. (1) art. 18 a Legii nr. 105 din 13 martie 2003, care expira la 02 august 2011, Viorica Cebotari a achitat SA „DAAC Hermes” restul sumei de 15445 lei. 3 Consideră că instanţa a aplicat o legea care nu trebuia aplicată, şi anume art. 18 şi art. 32 din Legea privind protecţia consumatorilor, pe când urma a fi aplicat art. 1398 Cod civil – răspunderea delictuală. Menţionează că conform alin. (1) şi alin. (2) art. 18 Legea privind protecţia consumatorilor, remedierea gratuită a deficienţelor apărute la serviciul necorespunzător în cadrul termenului de garanţie sau termenului de valabilitate, se face necondiţionat de către prestator într-un termen de cel mult 14 zile calendaristice de la data înaintării reclamaţiei de către consumator.

Dacă prestatorul refuză să satisfacă reclamaţia consumatorului conform prevederilor alin. (1), ei sunt obligaţi să dovedească vina consumatorului în ceea ce priveşte deficienţele apărute la serviciul prestat prin expertiza tehnică efectuată de o terţă parte competentă în domeniu, abilitată în conformitate cu legislaţia, într-un termen de cel mult 14 zile calendaristice de la data înaintării pretenţiei de către consumator. În caz contrar, ei sunt obligaţi să îndeplinească cerinţele prevăzute la alin. (1). Insistă că SC „Parstar Petrol” SRL nu i-a fost acordat termenul de 14 zile pentru efectuarea expertizei tehnice şi remedierea gratuită a deficientelor apărute, în legătură cu ce consideră că încasarea penalităţii este ilegală.

Afirmă că alin. (1) art. 18 şi alin. (1) art. 32 Legea nr. 105 din 13 martie 2003, sunt aplicabile în situaţia în care se solicită remedierea deficienţelor apărute serviciului necorespunzător în cadrul termenului de garanţie sau termenului de valabilitate, definite la art. 1 al legii citate, în baza căror instanţele de judecată şi-au întemeiat soluţia adoptată. Astfel, indică că deficienţa apărută ca urmare a deteriorării autoturismului la 17 iunie 2011 nu are nimic comun cu termenul de garanţie sau termenul de valabilitate stabilit la art. 18 alin. (1) şi art. 32 din Legea cu privire la protecţia consumatorilor, în cadrul căreia autoturismul de model „Suzuki SX4” trebuia să-şi păstreze careva caracteristici prescrise sau declarate, iar vânzătorul va fi obligat să le înlăture.

Remarcă că la 17 iunie 2011 autoturismul a fost deteriorat ca urmare a acţiunilor neglijente a lucrătorului neîmputernicit al întreprinderii de deservire socială - servicii de spălătorie auto a SC „Parstar Petrol” SRL, Andrei Creţu, faţă de care conform deciziei agentului constatator din 20 iunie 2011, în baza art. 242 alin. (1) Cod contravenţional i-a fost aplicată sancţiunea sub formă de amendă în mărime de 40 u. c, iar prin decizia Judecătoriei Cimişlia din 08 august 2011 în baza art. 231 alin. (5) Cod contravenţional, sancţiune arest contravenţional 15 zile, care nu au fost contestate.

Mai menţionează că conform pct. 26 al Hotărârii Plenului CSJ nr. 7 din 09 octombrie 2006 cu privire la practica aplicării legislaţiei despre protecţia consumatorilor la judecarea cauzelor civile, înţelegerea consumatorului, contrar regulilor stabilite, realizată nemijlocit cu lucrătorul neîmputernicit al întreprinderii de deservire socială, privind efectuarea personală a lucrului, fără întocmirea contractului, nu dă naştere dreptului de garanţie şi, eventual, dreptului la despăgubire în favoarea consumatorului şi, respectiv, obligaţia corelativă pentru întreprindere nu poate servi drept temei de a pune pe seama întreprinderii răspunderea pentru neexecutarea unei asemenea înţelegeri, pentru pierderea sau deteriorarea bunurilor.

În astfel de cazuri, răspunderea o poartă lucrătorul întreprinderii care şi-a asumat obligaţiunea de a 4 îndeplini lucrările, iar această situaţie nu cade sub incidenţa Legii privind protecţia consumatorilor. Consideră că SC „Parstar Petrol” SRL ar urma să poarte răspundere potrivit Legii privind protecţia consumatorului, în situaţia în care pretenţiile consumatorului erau îndreptate spre calitatea de spălare a automobilului. În cazul din speţă, este prezentă o situaţie a răspunderii delictuale şi nicidecum a relaţiilor de consumator. Relatează că conform pct. 32 al Hotărârii Plenului CSJ nr. 7 din 09 octombrie 2006, prejudiciul cauzat consumatorului prin acţiunile persoanelor terţe urmează să fie reparat potrivit dispoziţiilor generale, dar nu conform normelor speciale a Legii privind protecţia consumatorilor.

Deoarece în situaţia în care se constată prezenţa relaţiilor de consumator, prestatorul SC „Parstar Petrol” SRL ar urma să poarte răspundere pentru prejudiciul real cauzat estimat în mărime de 33773 lei în temeiul lit. j) art. 10 Legii privind protecţia consumatorilor, care stabileşte că prestatorul este obligat să răspundă pentru prejudiciul cauzat de serviciul prestat necorespunzător, şi nicidecum cu aplicarea alin. (1) art. 18 şi alin. (1) art. 32 a Legii privind protecţia consumatorilor, care sunt aplicabile în cadrul termenului de garanţie sau termenului de valabilitate. Invocă că prima instanţă nejustificat a admis penalităţi în favoarea consumatorului în mărime disproporţionat de mare, în sumă de 74300,60 lei, ce depăşeşte de 2,2 ori presupusul prejudiciu material în mărime de 33773 lei, micşorate la 50000 lei de către instanţa de apel, care de asemenea este neîntemeiată.

Conform alin. (1) art. 630 Cod civil, în cazuri excepţionale, luându-se în considerare toate împrejurările, instanţa de judecată poate dispune reducerea clauzei penale disproporţionat de mari. O altă persoană decât autorul prejudiciului este obligată să repare prejudiciul numai în cazurile expres prevăzute de lege.

Afirmă că corespunzător pct. 6 din Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie nr. 9 din 09 octombrie 2006 „Cu privire la aplicarea de către instanţele judecătoreşti a legislaţiei ce reglementează prejudiciul moral”, prejudiciul moral, născut din cauzarea de daune (răspunderea civilă delictuală), se repară de cel care l-a cauzat altuia printr-o faptă ilicită extracontractuală (art. 616 alin. (2) Cod civil şi art. 219 alin. (4) CPP), fiind o sancţiune prevăzută de o regulă generală, care presupune: să se fi săvârşit o faptă cu caracter ilicit, între fapta ilicită săvârşită şi prejudiciul cauzat altei persoane să existe o legătură directă de cauzalitate, autorul faptei cauzatoare de prejudiciu să fi fost în culpă, autorul să fi avut capacitatea delictuală în momentul săvârşirii faptei.

Remarcă că Viorica Cebotari a tăinuit de instanţa de judecată existenţa contractului de asigurarea facultativă auto CASCO, fapt confirmat în textul hotărârii primei instanţe, conform căreia la momentul deteriorării automobilului nu dispunea de poliţa de asigurare facultativă, însă potrivit răspunsului SAR „Donaris Grup” SA din 23 ianuarie 2014, intimata dispunea de asemenea contract înregistrat sub nr. CSK 2010-01-0329 pentru perioada 10 noiembrie 2010 – 09 noiembrie 2011, fapt ce-i permitea repararea integrală a prejudiciului.

Consideră că recursul este efectiv, adică este capabil să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul posedă puterea de a îndrepta în mod direct 5 starea de lucruri (cauza Purcel vs Irlanda, 16 aprilie 1991), motivele recursului invocate în speţă sunt similare celor invocate în cadrul judecării pricinii, care nu au fost însă apreciate corespunzător, motivele invocate în recurs încadrându-se în cele prevăzute în art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC. Menţionează că în conformitate cu alin. (1) art. 122 CPC, dacă în procesul judecării pricinii într-o instanţă de judecată se atestă dificultăţi la aplicarea corectă a normelor de drept material sau procedural, instanţa de judecată solicită Plenului Curţii Supreme de Justiţie, din oficiu sau la cererea participanţilor la proces, să emită un aviz consultativ cu privire la modul de punere în aplicare a legii.

Susţine că decizia instanţei de apel a fost pronunţată la 22 mai 2014, iar decizia motivată i-a fost înmânată SC „Parstar Petrol” SRL la 11 iunie 2014. Prin referinţa depusă la 26 august 2014 Viorica Cebotari, reprezentată de avocatul V. Berezovschi a menţionat că instanţa de apel a examinat pricina sub toate aspectele cu respectarea normelor de procedură şi aplicarea corectă a legii materiale, iar în esenţa lor argumentele recursului sunt similare celor invocate în instanţa de apel, precum şi că au fost verificate minuţios la judecarea pricinii în ordine de apel, considerând că recursul înaintat de SC „Parstar Petrol” SRL urmează a fi calificat drept unul inadmisibil. În conformitate cu art. 434 alin. (1) CPC, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale.

La caz se constată că recurentul s-a conformat prevederilor legale şi a declarat recursul în termen. Examinând temeiurile recursului, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul este inadmisibil din considerentele ce urmează. În conformitate cu art. 432 alin. (1) CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.

Alineatele (2) şi (3) ale aceluiaşi articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alin. (4) stabileşte că săvârşirea altor încălcări decât cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4). Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de SC „Parstar Petrol” SRL nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC. Prin urmare, argumentele recursului nu indică la încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural de către instanţa de apel, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate. 6 Or, recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia în fapt.

În acest context, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează şi faptul că procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC. Aici, completul Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie relevă că conform jurisprudenţei CEDO, recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purcell contra Irlandei, 16 aprilie 1991), pe când în recursul declarat de SC „Parstar Petrol” SRL, asemenea aspecte nu se regăsesc.

Distinct de cele relatate, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de SC „Parstar Petrol” SRL ca inadmisibil. În conformitate cu art. art. 270, art. 433 lit. a), art. 440 CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, dispune: Recursul declarat de Societatea Comercială „Parstar Petrol” Societate cu Răspundere Limitată se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă. Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Vera Macinskaia Dumitru Mardari 7