2ra-2669/14 — Încasarea sumei

prima instanţă – I. Naşco dosarul nr. 2ra-2669/14 instanţa de apel – M. Antonov, Gr. Druguş, S. Vrabii ÎNCHEIERE 24 septembrie 2014 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Vera Macinskaia Dumitru Mardari examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de Anatoli Iaţîna, reprezentat de către avocatul Andrei Habravan în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Întreprinderii Mixte Compania de Asigurări „Grawe Carat Asigurări” Societate pe Acţiuni împotriva lui Anatoli Iaţîna cu privire la încasarea sumei împotriva deciziei Curţii de Apel Bender din 08 aprilie 2014, prin care a fost respins apelul declarat de Anatoli Iaţîna şi menţinută hotărârea Judecătoriei Ştefan- Vodă din 09 iulie 2013, prin care acţiunea a fost admisă constată: La 07 decembrie 2012 ÎM CA „Grawe Carat Asigurări” SA a depus cerere de chemare în judecată împotriva lui Anatoli Iaţîna cu privire la încasarea sumei.

În motivarea acţiunii a indicat că în temeiul contractului de mandat nr. 145 din 05 februarie 2009 Anatoli Iaţîna a acţionat în calitate de intermediar în asigurări şi la 18 februarie 2010 a raportat intermedierea poliţei de asigurare MD/03CA/03118720 pentru care a încasat în numele asigurătorului de la persoana asigurată prima de asigurare în mărime de 1117 lei pe care nu a depus-o/virat-o la contul asigurătorului. Menţionează că la 10 septembrie 2012 a fost efectuată inventarierea documentelor de strictă evidenţă transmise în gestiunea mandatarului prin care s-a constatat lipsa mai multor documente de strictă evidenţă. În corespundere cu concluzia comisiei de inventariere a fost expediată notificarea nr. 1398/12 din 13 septembrie 2012 privind rezilierea contractului de mandat, iar mandatarul a fost atenţionat despre restituirea tuturor documentelor de strictă evidenţă.

Afirmă că la 19 septembrie 2012 mandatarul Anatoli Iaţîna a declarat că documentele menţionate au fost pierdute în perioada 2009-2012 în diferite circumstanţe, fapt pentru care solicită publicarea anunţului despre pierderea acestora. Susţine că art. 2.1.3. al contractului de mandat nr. 145 din 05 februarie 2009 prevede că mandatarul este obligat să încaseze de la clienţi, în numerar sau prin 1 transfer bancar direct la contul asigurătorului primele de asigurare la încheierea contractului de asigurare, integral odată eliberarea documentelor de asigurare, iar art. 2.1.4. stipulează şi obligaţia mandatarului de a depune/vira încasările realizate zilnic. Respectiv, art. 3.1.3.

prevede că mandatarul poartă răspundere materială deplină pentru integritatea şi păstrarea bunurilor materiale şi mijloacelor financiare transmise spre folosire şi administrare, inclusiv pentru pierderea documentelor de strictă evidenţă primite (poliţe de asigurare, contracte de asigurare, certificate) mandatarul are obligaţia să plătească prima de asigurare anuală maximală prevăzută pentru poliţa pierdută şi să publice din contul său anunţ de pierdere în Monitorul Oficial. Mai indică că la 26 septembrie 2012 a înaintat în adresa pârâtului reclamaţia nr. 1508, iar la 12 noiembrie 2012 reclamaţia repetată privind achitarea benevolă a datoriei şi ca urmare a reclamaţiilor înaintate, la 17 noiembrie 2012 pârâtul a comunicat despre restituirea benevolă a sumei de 36962,94 lei cu titlu de rambursare a împrumutului şi suma de 320 lei cu titlu de taxa pentru publicaţia în Monitorul Oficial.

Invocă că pârâtul nu a restituit suma de 1117 lei cu titlu de prima de asigurare pe contractul MD/03CA/03118720, prima de asigurare maximală anuală pentru 18 poliţe de răspundere civilă (BU 17969, 19237, 19299, 55507, 62917, 62918, 62919, 76181, 76658, 76659, 76660, 111197, 111198, 116075, 117665, 117690, 118477, 124705 X 3780 lei, ceea ce constituie suma de 68040 lei şi prima de asigurare maximală anuală pentru 2 poliţe de asigurare medicală peste hotare (0,99 Euro (tarif pentru o zi) x 365 zile X 7 persoane = 2529 Euro), ceea ce constituie suma de 5058 Euro. Îşi întemeiază acţiunea pe prevederile art. 47 alin. (33) din Legea cu privire la asigurări nr. 407-XVI din 21 decembrie 2006, art. 572 alin. (2) şi art. 1043 Cod civil.

Solicită încasarea de la Anatoli Iaţîna în beneficiul ÎM CA „Grawe Carat Asigurări” SA a sumelor în mărime de 69157 lei şi 5058 Euro, precum şi a cheltuielilor de judecată. Prin hotărârea Judecătoriei Ştefan-Vodă din 09 iulie 2013 a fost încasat de la Anatoli Iaţîna în beneficiul ÎM CA „Grawe Carat Asigurări” SA datoria în sumă de 69157 lei, 5058 Euro sau în lei moldoveneşti conform cursului oficial la momentul executării hotărârii şi încasat de la Anatoli Iaţîna în beneficiul ÎM CA „Grawe Carat Asigurări” SA cheltuielile de judecată în sumă de 4448 lei. Prin aceeaşi hotărâre, a fost aplicat sechestrul pe bunurile lui Anatoli Iaţîna în valoarea acţiunii admise de 69157 lei, 5058 Euro şi 4448 lei.

Prin decizia Curţii de Apel Bender din 08 aprilie 2014 a fost respins apelul declarat de Anatoli Iaţîna şi menţinută hotărârea primei instanţe. La 08 iulie 2014 Anatoli Iaţîna, reprezentat de către avocatul Andrei Habravan a declarat recurs împotriva deciziei instanței de apel, solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei instanţei de apel şi hotărârii primei instanţe cu respingerea acţiunii. Susţine că decizia instanţei de apel i-a fost comunicată la 21 mai 2014. În motivarea recursului a invocat ilegalitatea hotărârilor judecătoreşti, considerându-le emise cu încălcarea normelor de drept material. Afirmă că instanţele judiciare au aplicat legea care nu trebuia să fie aplicată, au aplicat o lege nepotrivită pentru raportul juridic litigios, ce constituie temei pentru declararea recursului în conformitate cu art. 432 alin. (2) lit. a) CPC.

2 Consideră că la caz a existat un raport juridic de muncă, care este guvernat în principal de prevederile Codului muncii. Instanţele inferioare greşit au ajuns la concluzia că recurentul urmează să poarte răspundere materială deplină, fiind obligat la restituirea primelor maximale anuale pentru poliţele pierdute. Susţine că legea care urma să fie aplicată - Codul muncii prevede expres că salariatul poartă răspundere materială în limita unui salariu mediu lunar (art. 336), în prejudiciul ce urmează a fi reparat nu se include venitul ratat de angajator (art. 333 alin. (2)), răspunderea materială deplină poate fi angajată dacă există un contract-tip aprobat de Guvern, cu privire la răspunderea deplină, încheiat între salariat şi angajator (art. 338 alin. (1) lit. a), art. 339 alin. (2)). Invocă că aprecierea probelor de către instanţele inferioare a fost arbitrară, fapt care a dus la soluţionare greşită a litigiului.

Menţionează că existenţa contractului de mandat, precum şi a procurilor eliberate lui nu pot fi luate în considerare la aplicarea legii, ce nu trebuia să fie aplicată, şi la încadrarea raportului juridic. Deci, nu este probată răspunderea civilă a ui, contrar concluziilor la care au ajuns instanţele inferioare. Indică că deşi se pune la îndoială, pentru că nu este probat, „a primit” un şir de acte, acţionând în calitate de salariat, nu şi de mandatar. Or, funcţia principală pe care o exercita recurentul rămânea a fi cea de Director al Reprezentanţei Ştefan-Vodă ÎM CA „Grawe Carat Asigurări” SA, nu şi cea de mandatar. De altfel, la „primirea” actelor calitatea de mandatar a lui trebuia specificată expres.

Cu referire la art. 432 alin. (4) CPC, afirmă că conform Extrasului din Registrul de eliberare a poliţelor AORC s-ar putea considera eronat că el a primit un număr anumit de poliţe. Însă, din analiza aceluiaşi Extras se vede clar că este indicat numărul de numerotare a unor chitanţe, dar ce se subînţelege prin aceste chitanţe nu se poate desprinde. Mai mult ca atât, în majoritatea cazurilor de aşa-numita eliberare a „chitanţelor” lipseşte data de eliberare, acolo unde figurează numele lui sunt indicate alte persoane cărora li s-au eliberat actele, iar nu în puţine cazuri chiar şi semnătura celui ce a primit diferă. Remarcă că chiar şi admiţând existenţa raportului civil de mandat, în cazul analizat, un argument important se desprinde din însăşi contractul de mandat, care în pct. 3.1.3 prevede răspunderea materială pentru pierderea documentelor şi obligarea la plată a primei pentru poliţa pierdută.

Or, el nu putea pierde ceea, ce nu a primit în modul corespunzător. Deci, rămâne neclar cine a primit, ce a primit şi când a primit. Consideră că Judecătoria Ştefan-Vodă a admis, iar Curtea de Apel Bender a menţinut ilegal hotărârea. Menţionează că analizând atent Anexa suplimentară ale poliţelor nereturnate de el în coroborare cu Extrasului din Registrul de eliberare a poliţelor AORC, rezultă indubitabil că din cele 18 poliţe pretinse de intimat precum că ar fi nereturnate, 6 poliţe fie că în genere nu sunt transpuse în extras, fie că au fost „eliberate” altor persoane, 2 poliţe de asigurare medicală la fel nu sunt reflectate în extras.

Cu referire la art. 121 CPC, consideră că aprecierea arbitrară a probelor de către instanţele inferioare rezultă şi din faptul că a fost admis ca probă procesul-verbal de inventariere din 10 septembrie 2012 a Reprezentanţei Ştefan-Vodă ÎM CA „Grawe Carat Asigurări” SA, fără a ţine cont de încălcarea procedurii de inventariere a 3 formularelor tipizate de documente primare cu regim special. Astfel, formarea Comisiei de inventariere şi/sau comisiei centrale, după caz, trebuia să fie dispusă prin Ordinul (Dispoziţia) privind efectuarea inventarierii, emise de conducătorul entităţii (nu a reprezentanţei) (pct. 10 alin. (1), pct. 11 din Ordinul nr. 60 din 29 mai 2012 cu privire la aprobarea Regulamentului privind inventarierea).

Afirmă că comisia centrală trebuia să organizeze efectuarea inventarierii şi să instruiască membrii comisiei de inventariere în vederea organizării inventarierii. Comisia de inventariere trebuia să se constituie din cel puţin 3 persoane, în care nu pot intra gestionarii depozitelor supuse inventarierii şi contabilii care ţin evidenţa subdiviziunii respective (pct. 15 din Ordinul nr. 60 din 29 mai 2012 cu privire la aprobarea Regulamentului privind inventarierea). Iar denumirea bunurilor supuse inventarierii şi cantităţile trebuiau să fie înregistrate în listele de inventariere şi alte formulare-tip, în corespundere cu nomenclatorului prevăzut în pct. 23 al Regulament privind inventarierea (pct. 22 alin. (1) din Ordinul nr. 60 din 29 mai 2012 cu privire la aprobarea Regulamentului privind inventarierea).

Indică că contrar celor enunţate, la caz nu se adevereşte existenţa unui ordin de formare a comisiei centrale care trebuie să organizeze comisia de inventariere, componenţa comisiei de inventariere nu corespunde exigenţelor legale şi rezultatele inventarierii nu iau forma cerută de legislaţiei, nefiind întocmite pe formulare tipizate, nu conţin datele privind valoarea bunului, constatarea faptului încălcării. Astfel, cu referire la art. 122 alin. (3) CPC consideră că procesul-verbal de inventariere nu poate fi apreciat drept probă admisibilă. De asemenea, consideră că la soluţionarea litigiului, prima instanţă şi instanţa de apel, au respins neîntemeiat cererea lui de a dispune efectuarea unei expertize, în formă protocolară, fapt reflectat în procesul-verbal al şedinţei, în vederea elucidării unor aspecte importante pentru judecarea cauzei apărute în proces.

Astfel, au fost admise erori care au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, în special dreptul la un proces echitabil şi egalitatea părţilor în drepturile procedurale. Prin referinţa depusă la 29 august 2014 ÎM CA „Grawe Carat Asigurări” SA a solicitat declararea ca fiind inadmisibil a recursului înaintat de Anatoli Iaţîna, şi menţinerea deciziei instanţei de apel şi hotărârii primei instanţe. În conformitate cu art. 434 alin. (1) CPC, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale. Din materialele cauzei rezultă că copia deciziei instanţei de apel a fost expediată în adresa recurentului la 19 mai 2014, fapt confirmat prin scrisoarea de însoţire nr. 6- 2/1812 (f. d. 165), iar recurentul susţine că a luat cunoştinţă de aceasta la 21 mai 2014. Astfel, instanţa de recurs consideră că recurentul s-a conformat prevederilor legale şi a declarat recursul la 08 iulie 2014, în termen.

Examinând temeiurile recursului, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul este inadmisibil din considerentele ce urmează. 4 În conformitate cu art. 432 alin. (1) CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.

Alineatele (2) şi (3) ale aceluiaşi articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alin. (4) stabileşte că săvârşirea altor încălcări decât cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4). Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de Anatoli Iaţîna, reprezentat de către avocatul Andrei Habravan nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC. De altfel, nici argumentul recurentului precum că instanţele ierarhic inferioare au respins neîntemeiat, în formă protocolară, cererea lui cu privire la dispunerea efectuării unei expertize, nu poate fi reţinut, acesta fiind unul declarativ.

Or, nici din procesele-verbale ale şedinţelor de judecată în prima instanţă din 24 decembrie 2012, 17 ianuarie 2013, 22 februarie 2013, 28 martie 2013, 10 aprilie 2013, 08 mai 2013 şi 09 iulie2013 şi nici din procesele-verbale ale şedinţelor de judecată în instanţa de apel din 11 februarie 2014, 04 martie 2014 şi 08 aprilie 2014 nu rezultă că Anatoli Iaţîna a înaintat un astfel de demers, care ar fi fost respins de instanţele de judecată în formă protocolară (f. d. 29, 66-70, 131, 138, 157-159), iar observaţii asupra proceselor verbale menţionate, în conformitate cu art. 275 alin. (6) CPC, ultimul nu a depus. Prin urmare, argumentele recursului nu indică la încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural de către instanţa de apel, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate.

Or, recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia în fapt. În acest context, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează şi faptul că procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC.

Aici, completul Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie relevă că conform jurisprudenţei CEDO, recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purcell contra Irlandei, 16 aprilie 1991), pe când în recursul declarat de Anatoli Iaţîna, reprezentat de către avocatul Andrei Habravan, asemenea aspecte nu se regăsesc. 5 Distinct de cele relatate, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de Anatoli Iaţîna, reprezentat de către avocatul Andrei Habravan ca inadmisibil.

În conformitate cu art. art. 270, art. 433 lit. a), art. 440 CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, dispune: Recursul declarat de Anatoli Iaţîna, reprezentat de către avocatul Andrei Habravan se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă. Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Vera Macinskaia Dumitru Mardari 6