- Dosarul nr.
- 2rc-583/14
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 24 septembrie 2014
- Părțile
- SRL Cenagrosem în proces de insolvabilitate
- Pe scurt
- Exercitarea de către administrator a atribuţiilor
2rc-583/14 — Intentarea procesului de insolvabilitate
Prima instanţă: N. Craiu dosar nr. 2rc-583/14 DECIZIE 24 septembrie 2014 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedintele şedinţei, judecătorul Svetlana Filincova Judecătorii Iurie Bejenaru, Galina Stratulat examinînd recursul declarat de directorul SRL „Cenagrosem” în proces de insolvabilitate, Ion Covrig, în pricina civilă la cererea introductivă a SRL „Agromacon-Invest” privind intentarea procesului de insolvabilitate faţă de SRL „Cenagrosem”, împotriva încheierii Curţii de Apel Chişinău din 08 mai 2014, prin care a fost admis demersul administratorului provizoriu SRL „Cenagrosem” – ÎI “Verdeş Alexandru” şi aplicat în privinţa lui Ion Cîrlig amendă în mărime de 3000 lei a c o n s t a t a t: La 18 februarie 2014, SRL „Agromacon-Invest” a depus cerere cu privire la intentarea procesului de insolvabilitate faţă de SRL „Cenagrosem” din motivul incapacităţii de plată.
Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 21 februarie 2014, cerere cu privire la intentarea procesului de insolvabilitate faţă de SRL „Cenagrosem” a fost admisă spre examinare. Prin hotărîrea Curţii de Apel Chişinău din 23 aprilie 2014 a fost constată insolvabilitatea SRL „Cenagrosem”, intentat procesul de insolvabilitate şi numit în calitate de administrator ÎI „Verdeş Alexandru”. Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 08 mai 2014, a fost dispusă aducerea silită a lui Ion Covrig pentru a fi audiat. Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 08 mai 2014, a fost amendat Ion Covrig cu amendă în mărime de 3 000 lei în folosul statului. La 04 iunie 2014 Ion Covrig a depus recurs împotriva încheierii Curţii de Apel Chişinău din 08 mai 2014, solicitînd casarea acesteia.
În motivarea recursului a invocat că, la 01 martie 2014 nu a fost înştiinţat de către ÎI „Verdeş Alexandru” despre faptul că este obligat să-i prezinte în termen de 3 zile documentele de constituire, evidenţă contabilă, ştampila, explicaţii cu privire la situaţia curentă a întreprinderii. A mai invocat că, la 08 mai 2014, orele 15:30 a recepţionat citaţia de la Curtea de Apel Chişinău pentru a participa la şedinţa de judecată la 08 mai 2014, ora 11:30, astfel, a fost în imposibilitate de a participa la şedinţa de judecată. Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat la 04 iunie 2014 de către Ion Covrig, este în termen.
Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul neîntemeiat şi care urmează a fi respins din considerentele ce urmează. În conformitate cu art.427 lit.a) CPC, instanţa de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să respingă recursul şi să menţină încheierea. Actele cauzei denotă că, la 18 februarie 2014, SRL „Agromacon-Invest” a depus cerere cu privire la intentarea procesului de insolvabilitate faţă de SRL „Cenagrosem” din motivul incapacităţii de plată, iar prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 21 februarie 2014, cerere cu privire la intentarea procesului de insolvabilitate faţă de SRL „Cenagrosem” a fost admisă spre examinare.
Prin hotărîrea Curţii de Apel Chişinău din 23 aprilie 2014 a fost constată insolvabilitatea SRL „Cenagrosem” şi intentat procesul de insolvabilitate cu numirea în calitate de administrator ÎI „Verdeş Alexandru”. Instanţa de recurs reţine că, după cum s-a stabilit cu certitudine, prin demersul înaintat de către ÎI „Verdeş Alexandru”, directorului SRL „Cenagrosem” – Ion Covrig, a fost obligat să prezinte administratorului procesului de insolvabilitate documentele contabile, ştampila SRL „Cenagrosem”, actele de constituire şi alte documente pe care le deţineau aceştia. Astfel, deoarece persoana vizată s-a eschivat de la obligaţia de a prezenta administratorului procesului de insolvabilitate ÎI „Verdeş Alexandru” documentele contabile, ştampila, actele de constituire şi alte documente, ultimul a solicitat aplicarea amenzii faţă de directorul SRL „Cenagrosem” – Ion Covrig.
Curtea de Apel Chişinău prin încheierea din 08 mai 2014 a admis demersul înaintat şi a aplicat faţă de Ion Covrig amendă în mărime de 3000 lei. Or, Colegiul atestă ca fiind întemeiată şi legală încheierea dată din considerentele ce urmează. Art. 83 a Legii insolvabilităţii nr. 149 din 29 iunie 2012 reglementează obligaţiile debitorului de a prezenta informaţii şi explicaţii. Astfel, dacă cererea introductivă este admisă, debitorul este obligat să prezinte explicaţiile şi informaţiile necesare pentru adoptarea unei decizii privind examinarea cererii. Debitorul este obligat să participe la şedinţele instanţei de insolvabilitate, la adunarea creditorilor şi/sau la şedinţele comitetului creditorilor.
Debitorul este obligat să dea informaţii şi lămuriri instanţei de insolvabilitate, administratorului/lichidatorului, comitetului creditorilor şi adunării creditorilor asupra raporturilor relevante pentru procedura de insolvabilitate, să le aducă la cunoştinţă faptele de natură să atragă răspundere pentru o infracţiune sau contravenţie. Astfel de informaţii şi lămuriri nu pot fi folosite într-un proces penal sau contravenţional decît cu învoirea debitorului. Acesta trebuie, de asemenea, să susţină administratorul / lichidatorul în executarea sarcinilor şi atribuţiilor şi este obligat să se prezinte, citat de instanţă, pentru a da informaţii şi lămuriri şi pentru a colabora. 2 Neprezentarea debitorului la şedinţa instanţei de insolvabilitate, la adunarea creditorilor sau la şedinţa comitetului creditorilor nu împiedică desfăşurarea lor dacă prezentarea nu este cerută în mod expres de instanţă.
Art. 68 alin. (9) al Legii insolvabilităţii prevede că, pentru neexecutarea cerinţelor administratorului/lichidatorului sau pentru impedimentele puse lor prin neasigurarea accesului în încăperile de producţie, în depozite, în locurile de păstrare a bunurilor, în spaţiile comerciale şi în spaţiile cu o altă destinaţie, prin neprezentarea de explicaţii, date, informaţii şi de documente, precum şi prin alte acţiuni sau inacţiuni, persoanele culpabile sînt sancţionate, la demersul administratorului /lichidatorului, prin amendă judecătorească de pînă la 3000 de lei, care se achită la bugetul de stat. Pentru neexecutarea intenţionată şi repetată a cerinţelor administratorului/lichidatorului sau pentru impedimentul, pus lor prin diferite acţiuni, al exercitării atribuţiilor, instanţa aplică amendă judecătorească de la 3000 la 6000 de lei.
Demersul se examinează de către instanţă cu citarea administratorului /lichidatorului şi a persoanei a cărei amendare se solicită. Neprezentarea lor însă nu împiedică examinarea cauzei. Încheierea de aplicare a amenzii poate fi atacată cu recurs. Deci, după cum s-a stabilit cu certitudine, prin demersul înaintat de ÎI „Verdeş Alexandru”, directorul SRL „Cenagrosem” – Ion Covrig a fost obligat să prezinte administratorului procesului de insolvabilitate documentele contabile, ştampila SRL „Cenagrosem”, actele de constituire şi alte documente pe care le deţineau aceştia. Demersul i-a fost adus la cunoştinţă lui Ion Covrig, însă ultimul nu l-a executat pînă la moment. În circumstanţele date, instanţa corect a aplicat lui Ion Covrig amenda prin prisma art. 68 al.
(9) al Legii insolvabilităţii. Faţă de cele ce preced, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră necesar de a respinge recursul şi de a menţine încheierea primei instanţe. În conformitate cu art. 427 lit. a) CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d e c i d e Se respinge recursul declarat de către directorul SRL „Cenagrosem” în proces de insolvabilitate, Ion Covrig. Se menţine încheierea Curţii de Apel Chişinău din 08 mai 2014, în pricina civilă la cererea introductivă a SRL „Agromacon-Invest” privind intentarea procesului de insolvabilitate faţă de SRL „Cenagrosem”. Decizia este irevocabilă din momentul emiterii.
Preşedintele şedinţei, judecătorul Svetlana Filincova Judecătorii Iurie Bejenaru Galina Stratulat 3