- Dosarul nr.
- 2rc-435/14
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 10 septembrie 2014
- Părțile
- IM Fortagro Com SRL vs SRL Vegfrutis
- Pe scurt
- Masurile de asigurare a actiunii
2rc-435/14 — Separarea bunurilor din masa debitoare
Prima Instanță: Curtea de Apel Cahul, Judecător – Ion Dănăilă Dosar 2rc-435/14 DECI ZI E 10 septembrie 2014 municipiul Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție În componența: Președintele completului, judecător – Svetlana Filincova Judecătorii – Galina Stratulat, Maria Ghervas Examinînd cererea de recurs declarată de ÎM „FORTAGRO-COM” SRL, în pricina civilă intentată la cererea de chemare în judecată depusă de ÎM „FORTAGRO-COM” SRL împotriva ÎM „VEGFRUTIS” SRL în proces de insolvabilitate, privind separarea bunurilor din masa debitoare împotriva încheierii Curții de Apel Cahul din 02 iunie 2014, prin care a fost admisă parțial cererea de asigurare a acțiunii, a con st at at: La 21 octombrie 2013 ÎM „FORTAGRO-COM” SRL a depus cerere de chemare în judecată împotriva ÎM „VEGFRUTIS” SRL în proces de insolvabilitate, solicitînd separarea bunurilor din masa debitoare.
În motivarea cererii a menționat că la 27 martie 2009 între ÎM „FORTAGRO- COM” SRL și ÎM „VEGFRUTIS” SRL a fost încheiat contractul de parteneriat nr.01/03-09, în baza căruia ÎM „FORTAGRO-COM” SRL a devenit coproprietar a utilajului de producție. Costul utilajului prevăzut de contractul nr.01/03-09 din 27 martie 2009 este de 500 000 euro. A mai indicat că utilajul de producție vizat de contractul nr.01/03-09 din 27 martie 2009 a fost inclus în masa debitoare ÎM „VEGFRUTIS” SRL în proces de insolvabilitate, prejudiciind ÎM „FORTAGRO-COM” SRL. Totodată, ÎM „FORTAGRO-COM” SRL a solicitat aplicarea măsurilor de asigurare a acțiunii și anume aplicarea interdicției de înstrăinare a utilajului de producție a concentratului de măr a ÎM „FORTAGRO-COM” SRL, precum și aplicarea interdicției ÎM „VEGFRUTIS” SRL și a altor persoane de a utiliza acest utilaj, înlăturarea impedimentelor în accesul la bun și înlăturarea încălcării dreptului de folosință.
A motivat necesitatea aplicării măsurilor de asigurare a acțiunii prin faptul că bunurile procurate de ÎM „FORTAGRO-COM” SRL – utilaj de producție, sunt 1 folosite de fără nici un drept de „Basarabia-Agroexport” SRL, unde în calitate de director este Cimpoieș Serghei, care este și director al ÎM „VEGFRUTIS” SRL. Prin încheierea Curții de Apel Cahul la 02 iunie 2014 a fost introdus în proces în calitate de intervenient accesoriu de partea pîrîtului – Cimpoieș Elena administratorul debitorului ÎM „VEGFRUTIS” SRL. Prin încheierea Curții de Apel Cahul din 02 iunie 2014 s-a admis parțial cererea de asigurare a acțiunii înaintată de ÎM „FORTAGRO-COM” SRL. S-a interzis înstrăinarea utilajului de producere a concentratului de măr a ÎM „VEGFRUTIS” SRL pînă la examinarea cauzei.
La 09 iunie 2014 ÎM „FORTAGRO-COM” SRL a declarat recurs împotriva încheierii Curții de Apel din 02 iunie 2014 privind asigurarea acțiunii, solicitînd casarea parțială a încheierii recurate. Recurentul consideră încheierea contestată ca fiind nefondată, lipsită de suport normativ, care rezultă din aprecierea subiectivă și incompletă a probelor și a legislației. Mai indică că instanța nu a indicat în nici un mod bunurile care urmează a fi supuse asigurării acțiunii. Conform art.426 alin.(3) Cod Procedură Civilă recursul împotriva încheierii se examinează în termen de 3 luni într-un complet din 3 judecători, pe baza dosarului şi a materialelor anexate la recurs, fără examinarea admisibilităţii şi fără participarea părţilor.
La 19 august 2014, Cimpoieș Elena – reprezentantul ÎM „VEGFRUTIS” SRL în proces de insolvabilitate, a depus referință la cererea de recurs declarată de ÎM „FORTAGRO-COM” SRL, solicitînd respingerea recursului ca fiind neîntemeiat. În motivarea cererii a indicat că ÎM „FORTAGRO-COM” SRL a depus o altă cerere de chemare în judecată care se examinează de către Judecătoria Comrat și că sunt 2 dosare similare, avînd același obiect al acțiunii.
A mai indicat că a recepționat de la executorul judecătoresc înștiințarea privind executarea silită a documentului executoriu din 19 septembrie 2011 în vederea asigurării acțiunii și anume aplicarea interdicției de utilizare și înstrăinare asupra: БУМ/utilaj de descărcare - код/cod 236, Бункер для приема яблок/Buncăr pentru recepționarea merelor - cod numeric 234, Мойка/spălătorie - cod numeric 22222, Ленточный инспекционный транспортер/banda transportatoare - cod numeric 2.7, Наклонный транспортер/ transportator înclinat - cod numeric 2.8, Бюхер/bucher , Пресс Flottweg/Press Flottweg - cod numeric 204, Асептическое оборудование/echipament aseptic - cod numeric 1.3, Емкость/Vas 160 д/л/d/l cod numeric 5.35.
Studiind materialele dosarului în raport cu temeiurile invocate în recurs, colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră recursul declarat de ÎM „FORTAGRO-COM” SRL ca fiind 2 întemeiat și care urmează a fi admis și casată parțial încheierea Curții de Apel Cahul din 02 iunie 2014 din următoarele considerente. Conform art.427 lit.c) Cod Procedură Civilă instanța de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să admită recursul și să caseze integral sau parțial încheierea, soluționînd prin decizie problema în fond. Conform art.174 Cod Procedură Civilă la cererea participanţilor la proces, judecătorul sau instanţa poate lua măsuri de asigurare a acţiunii.
Asigurarea se admite în orice fază a procesului pînă la etapa în care hotărîrea judecătorească devine definitivă, în cazul în care neaplicarea măsurilor de asigurare a acţiunii ar face imposibilă executarea hotărîrii judecătoreşti. Colegiul reține că, în speță, prin încheierea Curții de Apel din 02 iunie 2014 a fost admisă parțial cererea de asigurare a acțiunii înaintată de recurentul ÎM „FORTAGRO-COM” SRL și anume în partea interzicerii înstrăinării utilajului de producere a concentratului de măr a SRL „Vegfrutis” din or.Comrat str. Tanchistov 1, c/f 1005611003102. Necesitatea aplicării măsurii date de asigurare a acțiunii, solicitate de recurent, a fost dictată de raționamentul executării unei eventuale hotărîri judecătorești, excluzînd posibilitatea cauzării unui prejudiciu recurentului prin înstrăinarea bunurilor vizate de măsurile asiguratorii, bunuri a căror separare pretinde recurentul.
În acest sens, colegiul apreciază ca fiind corect aplicate prevederile legii și dispusă interdicția înstrăinării bunurilor ÎM „VEGFRUTIS” SRL, însă instanța greșit a apreciat necesitatea aplicării interdicției asupra întregului utilaj de producere a concentratului de măr, în condițiile în care pretențiile ÎM „FORTAGRO-COM” SRL nu vizează utilajul de producție în ansamblu, ci o parte a utilajului de producție, după cum reiese din cererea de chemare în judecată, factura XT1707599 din 22 aprilie 2009 și anexa nr.1 a contractului nr.01/03-09 din 27 martie 2009. Astfel, recurentul just a invocat că instanța nu a indicat bunurile supuse asigurării acțiunii și prin urmare urmează a fi casată încheierea emisă privind asigurarea acțiunii în partea interzicerii înstrăinării utilajului de producere a concentratului de măr a ÎM „VEGFRUTIS” SRL, aplicînd măsura de asigurare a acțiunii – interdicția înstrăinării asupra bunurilor aflate în posesia ÎM „VEGFRUTIS” SRL după cum urmează: БУМ для выгрузки яблок/utilaj de descărcare a merelor код/cod 236 - 1 шт/1 buc.,Бункер для приема яблок/Buncăr pentru recepția merelor (бетонный на 500т/beton 500 t.) 36x10x1,5 код/cod - 234 - 1ш., Мойка/spălătorie код/cod 22222 - 1 шт/1 buc., Ленточный инспекционный транспортер/bandă transportatoare код/cod 2.7-1 шт/buc.,
Наклонный транспортер/transportator înclinat (элеватор подачи яблок/elevator de aprovizionare a merelor) код/cod 2.8-1 шт/buc., Бюхер/bucher, включая блок 3 приемки мезги и насос/inclusiv utilajul de acces a pastei și pompă - 1 шт/buc., Пресс Flottweg/press Flottweg 2500 в комплекте с барабанным фильтром/în set cu filtru tambur - 1 шт./buc, Пресс Flottweg/press Flottweg 1750 - 1 шт/buc., Асептическое оборудование (блок стерилизации и охлаждения), в том числе пастеризатор трубчатый/выпарная/ Echipament aseptic (sterilizare și unitate de răcire), inclusiv un tubular pasteurizator / evaporare код/cod 3.6 и/și 194, Насос/Pompă CS50-175-2-10/BM.T82 DN65/50 код/cod 1.2-2 шт/buc., П.Емкость/Vas 16куб.\536-160НиБ-2202 код/cod 1.3 - 3 шт/buc., Емкость/Vas 160 д\л код/cod 5.35-3 шт/buc, ori anume bunurile date sunt expres indicate în factura XT1707599 din 22 aprilie 2009 și anexa nr.1 a contractului nr.01/03-09 din 27 martie 2009, precum și în cererea de chemare în judecată.
Totodată, colegiul consideră corectă aprecierea instanței privind netemeinicia cererii de asigurare a acțiunii în partea interzicerii utilizării bunurilor, întru evitarea perturbării activității economice a întreprinderii, unde utilajul vizat este nemijlocit destinat activității de producție, ori în caz contrar nu s-ar realiza scopul asigurării acțiunii, ci s-ar cauza prejudicii ÎM „VEGFRUTIS” SRL. În rest, argumentele invocate de recurent sunt calificate de instanța de recurs ca fiind declarative și lipsite de un suport logico-juridic. Însuși aprecierea recurentului este contradictorie, ori în motivarea cererii se invocă necesitatea casării în totalitate a încheierii considerate drept nefondată și eronată, ca ulterior, în aceeași cerere să se solicite casarea în parte a încheierii, fără a indica clar obiecțiile sale și partea încheierii necesară a fi supusă casării.
Mai mult ca atît, recurentul s-a limitat doar la indicarea prevederilor legii în partea ce ține de asigurarea acțiunii, fără a argumenta presupusa apreciere subiectivă a probelor dată de instanță. La fel, Colegiul apreciază critic argumentele invocate de intimat în referință privind existența a 2 dosare similare, avînd același obiect. În speță, pricina civilă a fost intentată la cererea de chemare în judecată depusă de ÎM „FORTAGRO- COM” SRL împotriva ÎM „VEGFRUTIS” SRL în proces de insolvabilitate, privind separarea bunurilor din masa debitoare.
Totodată, instanța de recurs atestă faptul că pricina civilă la care face referire intimatul a fost intentată la cererea de chemare în judecată depusă de ÎM „FORTAGRO-COM” SRL împotriva SRL „Basarabia-Agroexport” și SRL „Vegrutis” privind obligarea înlăturării impedimentelor, fapt confirmat prin titlul executoriu emis de Judecătoria Comrat la 05 noiembrie 2013, dosar nr.2-924/2011 și care a fost invocat de însuși intimatul –
ÎM „VEGFRUTIS” SRL.
Mai mult ca atît, argumentul intimatului privind existența deja a unui titlu executoriu prin care s-a dispus interdicția înstrăinării bunurilor este reținut de instanța de recurs ca fiind unul declarativ, ori din conținutul titlului executoriu emis de Judecătoria Comrat la 05 noiembrie 2013, dosar nr.2-924/2011 și la care 4 face referire intimatul, reiese că instanța a dispus doar interdicția utilizării bunurilor susmenționate și nu interdicția înstrăinării.
Prin urmare, recursul declarat de ÎM „FORTAGRO-COM” SRL urmează a fi admis, cu casarea parțială a încheierii Curții de Apel Cahul din 02 iunie 2014 în partea aplicării interdicției înstrăinării bunurilor cu emiterea unei noi încheieri, prin care să fie aplicată interdicția de înstrăinare a bunurilor conform anexei nr.1 a contractului nr.01/03-09 din 27 martie 2009 și facturii XT1707599 din 22 aprilie 2009. Astfel, reieșind din cele menționate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, în conformitate cu art.427 Cod Procedură Civilă, Decide: Se admite cererea de recurs declarată de societatea pe acțiuni ÎM
„FORTAGRO-COM” SRL.
Se casează parțial încheierea Curții de Apel Cahul din 02 iunie 2014 privind asigurarea acțiunii în pricina civilă intentată la cererea de chemare în judecată depusă de ÎM „FORTAGRO-COM” SRL împotriva ÎM „VEGFRUTIS” SRL în proces de insolvabilitate, privind separarea bunurilor din masa debitoare, în partea aplicării interdicției înstrăinării utilajului de producere a concentratului de măr a ÎM „VEGFRUTIS” SRL, cu emiterea unei noi încheieri prin care: Se aplică măsura de asigurare a acțiunii – interdicția de înstrăinare a bunurilor aflate în posesia ÎM „VEGFRUTIS” SRL și anume: БУМ для выгрузки яблок/utilaj de descărcare a merelor код/cod 236 - 1 шт/1 buc.,Бункер для приема яблок/Buncăr pentru recepția merelor (бетонный на 500т/din beton cap.500 t.) 36x10x1,5 код/cod - 234 - 1ш., Мойка/spălătorie код/cod 22222 - 1 шт/1 buc., Ленточный инспекционный транспортер/bandă transportatoare код/cod 2.7-1 шт/buc., Наклонный транспортер/transportator înclinat (элеватор подачи яблок/elevator de aprovizionare a merelor) код/cod 2.8-1 шт/buc., Бюхер/bucher, включая блок приемки мезги и насос/inclusiv utilajul de acces a pastei și pompă - 1 шт/buc., Пресс Flottweg/press Flottweg 2500 в комплекте с барабанным фильтром/în set cu filtru tambur - 1 шт./buc, Пресс Flottweg/press Flottweg 1750 - 1 шт/buc., Асептическое оборудование (блок стерилизации и охлаждения),
в том числе пастеризатор трубчатый/выпарная/ Echipament aseptic (sterilizare și unitate de răcire) inclusiv un tubular pasteurizator/evaporare код/cod 3.6 и/și 194, Насос/Pompă CS50-175-2-10/BM.T82 DN65/50 код/cod 1.2-2 шт/buc., П.Емкость/Vas 16куб.\536-160НиБ-2202 код/cod 1.3 - 3 шт/buc., Емкость/Vas 160 д\л код/cod 5.35-3 шт/buc. În rest, încheierea Curții de Apel Cahul din 02 iunie 2014 se menține. Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Președintele completului, Judecătorul – Svetlana Filincova Judecătorii – Galina Stratulat Iurie Bejenaru 5