- Dosarul nr.
- 2r-885/14
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 10 septembrie 2014
- Părțile
- Lucia Michiciuc împotriva lui Gheorghe Michiciuc
- Pe scurt
- Se impune cu taxă de stat fiecare cerere de chemare în judecată
2r-885/14 — Cu privire la recunoaşterea dreptului de proprietate şi împărţirea bunurilor
Dosarul nr.2r-885/14 prima instanţă: Iu. Sciastlivîi instanţa de apel: V. Pruteanu, Iu. Cimpoi, A. Minciuna DECIZIE 10 septembrie 2014 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele completului, judecătorul Tatiana Vieru Judecătorii Sveatoslav Moldovan, Maria Ghervas examinând recursul declarat de către Lucia Michiciuc, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de Lucia Michiciuc împotriva lui Michiciuc Gheorghe cu privire la recunoaşterea dreptului de proprietate şi împărţirea averii comune în devălmăşie a soţilor, împotriva încheierii Curţii de Apel Chişinău din 30 iulie 2014, prin care cererea de apel a fost restituită, c o n s t a t ă: La 07 octombrie 2013, Lucia Michiciuc a depus cerere de chemare în judecată împotriva lui Michiciuc Gheorghe cu privire la recunoaşterea dreptului de proprietate şi împărţirea averii comune în devălmăşie a soţilor.
Prin hotărîrea Judecătoriei Ialoveni din 01 aprilie 2014, acţiunea a fost admisă parţial. S-a recunoscut dreptul de proprietate a lui Michiciuc Lucia asupra ½ cotă- parte din averea comună devălmaşă a soţilor Michiciuc Gheorghe şi Michiciuc Lucia care constă din teren cu numărul cadastral 5534101.527 cu mod de folosinţă lot pomicol cu suprafaţa de 0,0675 ha, căsuţă sezonieră cu numărul cadastral 5534101.527.01 şi din teren cu numărul cadastral 5534101.307, cu mod de folosinţă lot pomicol cu suprafaţa de 0,0626 ha, căsuţă de vacanţă cu număr cadastral 5534101.307.01, toate amplasate în Întreprinderea Pomicolă „Roua Dimineţii ECO”, în extravilanul satului Ulmu, raionul Ialoveni. S-a respins ca inadmisibilă cererea depusă de către Michiciuc Lucia împotriva lui Michiciuc Gheorghe privind împărţirea bunurilor proprietate comună în devălmăşie a soţilor.
S-a încasat din contul lui Michiciuc Gheorghe în beneficiul lui Michiciuc Lucia suma de 300 lei cheltuieli de judecată pentru achitarea taxei de stat. S-a încasat de la Michiciuc Gheorghe în contul bugetului de stat suma de 1 616,76 lei cu titlu de taxă de stat (f.d.48, 52-54). La 24 aprilie 2014, Michiciuc Lucia a declarat apel, împotriva hotărîrii primei instanţe, fără anexarea dovezii achitării taxei de stat (f.d. 56-57). Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 19 mai 2014, nu s-a dat curs cererii de apel depuse de către Michiciuc Lucia, fiindu-i acordat termen pentru achitarea taxei de stat în sumă de 2 643,59 lei, pînă la 04 iunie 2014 (f.d.62-64). La 10 iunie 2014, Lucia Michiciuc a depus cerere prin care a solicitat să fie scutită integral de la plata taxei de stat pentru examinarea apelului, motivînd prin situaţia financiară precară (f.d.
67). Totodată apelanta menţionează că încheierea instanţei de apel prin care i s-a acordat termen, a recepţionat-o la 06 iunie 2014. Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 11 iunie 2014, a fost admisă parţial cererea apelantei Lucia Michiciuc cu privire la scutirea de la plata taxei de stat fiind scutită ultima de la plata acesteia în mărime de 2 143,59 lei, la declararea apelului. A fost obligată apelanta Lucia Michiciuc să achite restul plăţii taxei de stat în mărime de 500 lei, pînă la 25 iunie 2014 (f.d.84-86). Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 30 iulie 2014, a fost restituită cererea de apel depusă de către Lucia Michiciuc, din motivul că apelanta nu a achitat taxa de stat în termenul şi mărimea indicată de către instanţa de apel (f.d.110-113).
La 15 august 2014, Lucia Michiciuc a depus recurs împotriva încheierii Curţii de Apel Chişinău din 30 iulie 2014, solicitând admiterea recursului, casarea încheierii enunţate cu emiterea unei noi soluţii prin care să fie dispusă scutirea de la plata taxei de stat pentru examinarea cererii de apel. În conformitate cu art. 425 CPC termenul de declarare a recursului împotriva încheierii este de 15 zile de la pronunţarea ei. La 07 august 2014, Curtea de Apel Chişinău a expediat în adresa participanţilor procesului, copia încheierii (f.d.114). Iar, potrivit plicului anexat de către recurentă la recursul declarat, se atestă faptul că ultima a recepţionat copia încheierii instanţei de apel, la 14 august 2014 (f.d.
117). În urma celor constatate, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat la 15 august 2014, este depus în termen. În motivarea recursului recurenta a menţionat că instanţa de apel eronat a ajuns la concluzia de a restitui cererea de apel. Studiind materialele dosarului, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul neîntemeiat şi care urmează a fi respins cu menţinerea încheierii instanţei de apel din următoarele considerente. În conformitate cu art. 427 lit. a) Codul de procedură civilă, instanţa de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să respingă recursul şi să menţină încheierea.
Din materialele dosarului rezultă că, la 24 aprilie 2014, Lucia Michiciuc a declarat apel fără anexarea dovezii taxei de stat, împotriva hotărîrii primei instanţe (f.d.56-57). Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 19 mai 2014, nu s-a dat curs cererii de apel depuse de către Michiciuc Lucia, fiindu-i acordat termen pentru achitarea taxei de stat în sumă de 2 643,59 lei, pînă la 04 iunie 2014 (f.d.62-64), care a fost recepţionată de către ultima, la 06 iunie 2014 (f.d.66). La 10 iunie 2014, Lucia Michiciuc a depus cerere prin care a solicitat să fie scutită integral de la plata taxei de stat pentru examinarea apelului, motivînd prin situaţia financiară precară (f.d. 67). Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 11 iunie 2014, a fost admisă parţial cererea apelantei Lucia Michiciuc cu privire la scutirea de la plata taxei de stat, fiind scutită ultima de la plata acesteia în mărime de 2 143,59 lei.
A fost obligată apelanta Lucia Michiciuc să achite restul plăţii taxei de stat în mărime de 500 lei, pînă la 25 iunie 2014 (f.d.84-86), care a fost expediată de către instanţa de apel, în adresa ultimei la 18.06.2014 (f.d.87). Din considerentul că apelanta Michiciuc Lucia, nu s-a prezentat la şedinţa de judecată din 25 iunie 2014, instanţa de apel a amînat examinarea pricinii pentru 30 iulie 2014 (f.d.89), expediindu-i citaţie în modul corespunzător (f.d.90), care a fost recepţionată, la 11 iulie 2014 (f.d.92). Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 30 iulie 2014, a fost restituită cererea de apel depusă de către Lucia Michiciuc, din motivul că apelanta nu a achitat taxa de stat în termenul şi mărimea indicată de către instanţa de apel (f.d.110-113).
Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră încheierea Curţii de Apel Chişinău întemeiată şi legală, bazată pe aprecierea justă a circumstanţelor de fapt şi aplicarea corectă a normelor de drept procedural din următoarele considerente. În temeiul art. 368 CPC, dacă cererea de apel este depusă fără plata taxei de stat instanţa dispune printr-o încheiere, să nu se de-a curs cererii acordând apelantului un termen pentru achitarea taxei de stat. Acest termen trebuie să fie rezonabil, obiectiv şi real, reieşind din circumstanţele concrete a pricinii, complexitatea pricinii, acţiunile ce urmează a fi efectuate de participant, suma ce urmează a fi achitată, posibilităţile persoanei de a achita suma ţinând cont de starea materială.
În conformitate cu art. 84 CPC, se impune cu taxă de stat fiecare cerere de chemare în judecată (iniţială şi reconvenţională), cererea intervenientului principal, cererea vizând pricinile cu procedură specială, cererea de eliberare a ordonanţei judecătoreşti, cererea de declarare a insolvabilităţii, cererea de eliberare a titlului executoriu privind executarea hotărârilor arbitrale, cererea de apel, de recurs şi de revizuire, precum şi cererea de eliberare a copiilor (duplicatelor) de pe actele judecătoreşti. Conform art. 3 alin. (1) lit. j) a Legii taxei de stat nr. 1216 din 03 decembrie 1992 pentru cererile de apel împotriva hotărârilor instanţelor judecătoreşti se achită 75% din taxa ce urmează a fi plătită la depunerea cererii de chemare în judecată sau altei cereri (plîngeri), iar în cazul litigiilor cu caracter patrimonial – 75% din taxa calculată din suma contestată.
Potrivit art. 85 alin. (4) CPC, persoana fizică sau juridică poate fi scutită de judecător sau instanţa judecătorească de plata taxei de stat sau de plata unei părţi a ei, în funcţie de situaţia materială şi de probele prezentate în acest sens. Raportând normele citate la caz, Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră concluziile instanţei de apel corecte şi întemeiate, rezultate din aprecierea justă a circumstanţelor pricinii şi aplicarea corectă a normelor de drept procesual. Astfel, s-a constatat că la 10 iunie 2014, Lucia Michiciuc a solicitat scutirea de la plata taxei de stat, din motiv că se află într-o stare financiară dificilă.
Instanţa de apel corect a dat apreciere situaţiei din speţa dată şi a scutit apelanta parţial de la plata taxei de stat pentru depunerea cererii de apel, de la suma de 2643,59 lei pînă la suma de 500 lei. Este de reţinut că suma enunţată, reprezintă o sumă reală, obiectivă care poate fi suportată de către apelantă, fără a afecta dreptul ei la un proces echitabil, cît şi accesul liber la justiţie. Curtea de Apel a expediat încheierea din 11 iunie 2014, în adresa Luciei Michiciuc, iar din motiv că nu a fost recepţionată de către ultima s-a dispus amînarea şedinţei de judecată pentru 30 iulie 2014 (f.d.89). Prin urmare citaţia expediată în adresa Luciei Michiciuc unde a fost informată, că la 30 iulie 2014, va avea loc şedinţa de judecată în instanţa de apel, a fost recepţionată de către aceasta, la 11 iulie 2014 (f.d.92).
În urma celor constatate Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că Curtea de Apel Chişinău prin încheierea din 30 iulie 2014 întemeiat a dispus restituirea cererii de apel depuse de Lucia Michiciuc din motiv că apelanta nu a îndeplinit în termen indicaţiile instanţei de apel şi nu a prezentat dovada plăţii taxei de stat. Or, în conformitate cu art. 369 alin. (1) lit. a) CPC instanţa de apel restituie cererea de apel dacă apelantul nu a achitat taxa de stat pentru depunerea cererii de apel. Argumentul recurentei că a fost citată cu întîrzîiere pentru şedinţele de judecată în instanţa de apel şi anume pentru 25 iunie şi 30 iulie 2014, este declarativ.
Cu referire la argumentul dat, este de reţinut că instanţa de apel, constatînd neprezenţa Luciei Michiciuc la şedinţa de judecată preconizată pentru 25 iunie 2014, a dispus amînarea acesteia pentru 30 iulie 2014. Iar, potrivit avizului de recepţie, ultima a recepţionat citaţia pentru 30 iulie 2014, expediată de către instanţa de judecată, la 11 iulie 2014 (f.d.92) Prin urmare Lucia Michiciuc a avut timp real şi rezonabil, pentru a se interesa de soarta dosarului şi a preciza suma concretă care urma a fi achitată de către ultima, ca taxă de stat pentru depunerea cererii de apel. Mai mult ca atît, Lucia Michiciuc la 28 iulie 2014 a declarat cerere de recuzare judecătorului Curţii de Apel Chişinău, iar din contextul acesteia rezultă că nu-i este clar motivul amînării şedinţei de judecată din 25 iunie 2014 pentru 30 iulie 2014, că nu cunoaşte la ce cont urmează să achite taxa de stat şi în ce sumă.
Instanţa de recurs, reţine că Lucia Michiciuc, urma să se folosească cu bună- credinţă de drepturile sale procedurale şi să se prezinte la Curtea de Apel pentru a se interesa la ce fază se află cererea sa de apel declarată. Or, conform art. 56 alin. (3) Codul de procedură civilă, participanţii la proces sînt obligaţi să se folosească cu bună-credinţă de drepturile lor procedurale. În cazul abuzului de aceste drepturi sau al nerespectării obligaţiilor procedurale, se aplică sancţiunile prevăzute de legislaţia procedurală civilă. Articolul 61 alin. (1) Codul de procedură civilă expres prevede că părţile sînt obligate să se folosească cu bună-credinţă de drepturile lor procedurale. Instanţa judecătorească pune capăt oricărui abuz de aceste drepturi dacă prin abuz se urmăreşte tergiversarea procesului sau inducerea sa în eroare.
Luînd în consideraţie cele expuse, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie concluzionează că argumentele invocate în recurs sunt neîntemeiate, fapt pentru care recursul urmează a fi respins cu menţinerea încheierii instanţei de apel. În conformitate cu art. 427 lit. a) CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d e c i d e : Se respinge recursul declarat de către Lucia Michiciuc. Se menţine încheierea Curţii de Apel Chişinău din 30 iulie 2014, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de Lucia Michiciuc împotriva lui Michiciuc Gheorghe cu privire la recunoaşterea dreptului de proprietate şi împărţirea averii comune în devălmăşie a soţilor.
Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele completului, Judecătorul Tatiana Vieru Judecătorii Sveatoslav Moldovan Maria Ghervas