Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Casat
Dosarul nr.
2rc-591/14
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
10 septembrie 2014
Părțile
SRL Temac Agro în proces de insolvabilitate
Pe scurt
Respingerea cererii privind repunerea in termen si validarea creantelor

2rc-591/14 — Repunerea în termen si validarea creantelor

prima instanţă: Curtea de Apel Chișinău (jud.I. Dănăilă) dosarul nr. 2rc-568/14 DECIZIE 10 septembrie 2014 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele şedinţei, judecătorul Iuliana Oprea Judecătorii Maria Ghervas, Dumitru Mardari examinînd recursul declarat de Inspectoratul Fiscal de Stat pe raionul Leova împotriva încheierii Curţii de Apel Cahul din 27 iunie 2014 de respingere a cererilor de repunere în termen și de validare a creanței în mărime de 9 337 lei ca fiind tardiv, înaintate de Inspectoratul Fiscal de Stat pe raionul Leova, adoptată în cadrul procesului de insolvabilitate față de Societatea cu răspundere limitată ”Temac-Agro” în procedura simplificată a falimentului.

c o n s t a t ă: La data de 30 decembrie 2013, administratorul Societăţii cu Răspundere Limitată „Temac -Agro”, Gantea Petru, a depus cerere introductivă privind intentarea procesului de insolvabilitate faţă de Societatea cu Răspundere Limitată „Temac-Agro” SRL din s. Beştemac r-1 Leova, invocînd incapacitatea de plată a datoriilor scadente în mărime de 15 097,02 lei. Debitorul a indicat că, la data de 01 decembrie 2013 societate are datorii scadente în mărime de 15 097,14 lei, faţă de bugetul public naţional, din care plăţi de bază - 13 100 lei; penalităţi şi amenzi - 1 997,02 lei. Debitorul a invocat prevederile art. art. 9-14, 16, 17 Legii insolvabilităţii, şi a indicat că Societatea cu răspundere limitată ”Temac-Agro” pe o perioadă de peste 3 ani nu desfăşoară activitate, nu dispune de careva bunuri, atît imobile cît şi mobile pentru acoperirea creanţelor creditorilor.

Prin încheierea Curţii de Apel Cahul din 16 ianuarie 2014 s-a admis spre examinare cererea introductivă depusă de Gantea Petru, administratorul debitorului „Temac - Agro” Societatea cu răspundere limitată privind intentarea procedurii de insolvabilitate a debitorului. S-au aplicat măsuri de asigurare, cu numirea în calitate de administrator provizoriu I.I.„ Cojocaru Vladimir” şi stabilită şedinţa de judecată pentru data de 21 februarie 2014. Prin Hotărîrea Curţii de Apel Cahul din 21 februarie 2014 s-a intentat faţă de debitorul Societatea cu răspundere limitată ”Temac-Agro” procedura simplificată a falimentului și procedura de dizolvare. A fost desemnat în calitate de lichidator Î.I. „Cojocaru Vladimir”.

Prin hotărîrea instanţei de insolvabilitate s-a stabilit termenul - limită de înregistrare a cererii de validare a creanţelor pentru întocmirea tabelului definitiv data de 01 aprilie 2014 şi stabilită şedinţa de validare a creanţelor pentru data de 18 aprilie 2014. Prin Încheierea Curţii de Apel Cahul din 18 aprilie 2014 s-a dispus validarea creanţei înaintată de Inspectoratul Fiscal de Stat pe rnul Leova: și anume - datoria faţă de bugetul de stat - 13 100,00 lei-rangul - III; - penalităţi în sumă de 1 949,89 lei, rangul VI. La data de 03 iunie 2014 creditorul Inspectoratul Fiscal de Stat pe rnul Leova a depus în instanţa de insolvabilitate o cerere privind admiterea creanţei suplimentare în mărime de 9 337 lei.

Tot odată, creditorul Inspectoratul Fiscal de Stat pe rnul Leova a solicitat repunerea în termen a cererii suplimentare de admitere a creanţelor, iar în calitate de temei a cererii a creditorul a indicat că, după intentarea procedurii simplificate de insolvabilitate Inspectoratul Fiscal de Stat pe rnul Leova a efectuat un control fiscal prin metoda verificării totale. În urma controlului fiscal s-a stabilit obligaţia fiscală (în perioada anterioară intentării procedurii insolvabilităţii) în sumă totală de 9 337 lei. Prin încheierea Curții de Apel Cahul, ca instanță de insolvabilitate, din 27 iunie 2014, a fost respinsă ca neîntemeiată cererile Inspectoratului Fiscal de Stat pe rnul Leova privind repunerea în termen a cererii suplimentare și de validare a creanței în mărime de 9 337 lei ca fiind tardiv.

La 07 iulie și 25 iulie 2014 Inspectoratul Fiscal de Stat pe rnul Leova a declarat recurs împotriva încheierii Curții de apel Cahul din 27 iunie 2014, solicitînd casarea încheierii recurate, restituind pricina spre rejudecare. În motivarea recursului a indicat, că este evidentă apariția obligației suplimentare a debitorului în perioada anterioară intentării procedurii simplificate a falimentului și procedurii de dizolvare a debitorului, deoarece încălcările legislației fiscale au fost depistate doar în rezultatul unui control fiscal efectuat prin metoda verificării totale, inițiat și efectuat după intentarea procedurii simplificate a falimentului, în baza documentelor contabile ale debitorului, prezentate de lichidatorul întreprinderii.

Astfel, susține recurentul că poate fi constatat cu certitudine faptul că, înaintînd cererea suplimentară de repunere în termen și de validare a creanțelor, Inspectoratul Fiscal de Stat pe rnul Leova a acționat în strictă conformitate cu respectarea prevederilor art. 145 alin. (2) și art. 142 alin. (2) al Legii insolvabilității nr.149 din 29 iunie 2012. La data de 18 iunie 2014 debitorul/intimat Societatea cu răspundere limitată ”Temac-Agro” a depus referință, prin care a solicitat respingerea cererii de recurs ca fiind neîntemeiată, invocînd ca temei faptul că debitorul nu activează din anul 2009 și rapoartele financiare pe ultimii trei ani de gestiune fiscală nu au fost prezentate la organul de control, fapt care în opinia intimatului, servește drept temei de a considera că, Inspectoratul Fiscal de Stat pe raionul Leova a fost în cunoștință de cauză despre existența și mărimea exacta a datoriilor la bugetul public national de stat, și urma să înainteze cereri de validare a creanțelor în termenele stabilite de lege și de instanța de insolvabilitate.

În conformitate cu art. 425 Cod de procedură civilă, termenul de declarare a recursului împotriva încheierii este de 15 zile de la pronunţarea ei. Recurentul declarînd recurs la 07 iulie 2014, s-a conformat prevederilor legale, astfel recursul se consideră depus în termen. În conformitate cu art. 426 al. (3) Cod de procedură civilă, recursul împotriva încheierii se examinează în termen de 3 luni într-un complet din 3 judecători, pe baza dosarului şi a materialelor anexate la recurs, fără examinarea admisibilităţii şi fără participarea părţilor. Studiind materialele dosarului în raport cu argumentele recursului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul întemeiat şi care urmează a fi admis, încheierea instanței de insolvabilitate casată integral, restituind pricina spre rejudecare din următoarele considerente.

În conformitate cu art. 427 lit. b) Cod de procedură civilă, instanţa de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să admită recursul şi să caseze integral sau parţial încheierea, restituind pricina spre rejudecare. După cum denotă actele cauzei, la data de 30 decembrie 2013, administratorul Societăţii cu Răspundere Limitată „Temac-Agro”, Gantea Petru, a depus cerere introductivă privind intentarea procesului de insolvabilitate faţă de Societatea cu Răspundere Limitată „Temac-Agro” SRL din s. Beştemac r-1 Leova, invocînd incapacitatea de plată a datoriilor scadente în mărime de 15 097,02 lei (f.d.1). Prin Încheierea Curţii de Apel Cahul din 16 ianuarie 2014 s-a admis spre examinare cererea introductivă depusă de Gantea Petru, administratorul debitorului „Temac - Agro” Societatea cu răspundere limitată privind intentarea procedurii de insolvabilitate a debitorului.

S-au aplicat măsuri de asigurare, cu numirea în calitate de administrator provizoriu I.I.„ Cojocaru Vladimir” şi stabilită şedinţa de judecată pentru data de 21 februarie 2014 (f.d.31-33). Prin Hotărîrea Curţii de Apel Cahul din 21 februarie 2014 s-a intentat faţă de debitorul Societatea cu răspundere limitată ”Temac-Agro” procedura simplificată a falimentului și procedura de dizolvare. A fost desemnat în calitate de lichidator Î.I. „Cojocaru Vladimir”. S-a stabilit termenul - limită de înregistrare a cererii de validare a creanţelor pentru întocmirea tabelului definitiv - data de 01 aprilie 2014 şi stabilită şedinţa de validare a creanţelor pentru data de 18 aprilie 2014 (f.d.76- 78). Prin încheierea Curţii de Apel Cahul din 18 aprilie 2014 2014 s-a dispus validarea creanţei înaintată de Inspectoratul Fiscal de Stat pe rnul Leova: și anume -datoria faţă de bugetul de stat - 13 100,00 lei-rangul - III; - penalităţi în sumă de 1 949,89 lei, rangul VI (f.d.

91-95). La data de 03 iunie 2014 creditorul Inspectoratul Fiscal de Stat pe rnul Leova a depus în instanţa de insolvabilitate o cerere suplimentară privind admiterea creanţei suplimentare în mărime de 9 337 lei (f.d.125). Prin Încheierea Curții de Apel Cahul din 27 iunie 2014, a fost respinsă ca neîntemeiată cererile Inspectoratului Fiscal de Stat pe rnul Leova privind repunerea în termen a cererii suplimentare și de validare a creanței în mărime de 9 337 lei ca fiind tardiv (f.d.135-137).

Conform art. 145 din Legea insolvabilităţii nr. 149 din 29.06.2012, este prevăzut, câcu excepţia cazului în care notificarea intentării procesului s-a făcut cu încălcarea dispoziţiilor prezentei legi, titularul de creanţe, anterioare intentării procesului, care nu depune cerere de validare a creanţelor pînă la expirarea termenului de înaintare a creanţelor prevăzut prin hotărîrea instanţei de insolvabilitate, este decăzut, în ceea ce priveşte creanţele respective, din următoarele drepturi: a) de a participa şi de a vota la adunarea creditorilor; b) de a înainta şi de a retrage candidatura administratorului insolvabilităţii/lichidatorului; c) de a participa la distribuirile de sume în cadrul procedurii de restructurare şi/sau al procedurii falimentului; d) de a îşi realiza creanţele împotriva debitorului, a membrilor ori asociaţilor acestuia; e) de a înainta propuneri de restructurare a debitorului.

La cererea întemeiată a creditorului, în cazuri excepţionale, dacă instanţa de judecată care examinează procesul de insolvabilitate constată că termenul de înaintare a creanţelor nu este respectat din cauza unor circumstanţe legate de persoana creditorului sau de obiectul creanţei ori dacă nu s-a respectat procedura de notificare a intentării procesului, instanţa de insolvabilitate repune, prin încheiere, în termen cererea de admitere a creanţelor. Încheierea de repunere în termen a cererii de admitere a creanţei poate fi contestată cu recurs de administratorul insolvabilităţii/lichidator, de debitor sau de creditori. Odată cu repunerea în termen a cererii de admitere a creanţei, instanţa de insolvabilitate numeşte o şedinţă specială de validare pe cheltuiala creditorului întîrziat.

La data validării creanţei repuse în termen, se rectifică tabelul definitiv al creanţelor. Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul întemeiat, iar încheierea Curții de Apel Cahul din 27 iunie 2014 urmează a fi casată cu restituirea pricinii la rejudecare, deoarece din probatoriul administrat de instanță se atestă, că după intentarea procedurii de insolvabilitate, Inspectoratul Fiscal de Stat pe rnul Leova, conform art. 129, 264 din Codul Fiscal nr. 1163-XIII din 24 aprilie 1997 a efectuat un control fiscal prin metoda verificării totale.

Conform Actului de control nr. 5-652935 din 18 aprilie 2014 al Inspectoratului Fiscal de Stat pe rnul Leova s-a exercitat un control fiscal total la Societatea cu răspundere limitată ”Temac-Agro” asupra respectării legislației fiscale privind corectitudinea calculării și virării la buget a impozitelor, taxelor, contribuțiilor de asigurări sociale de stat obligatorii, primelor obligatorii de asistență medicală și a altor plăți obligatorii pe perioada de activitate de la 07 mai 2012 – 31 ianuarie 2014 (f.d.126-127). Conform Deciziei nr. 2268 din 16 mai 2014 a Inspectoratului Fiscal de Stat pe rnul Leova față de debitor suplimentar au fost calculate impozite, taxe, și alte plăți în mărime de 9 337 lei, inclusiv: - plăți de bază -160 lei, - penalități și amenzi – 9 160 lei (f.d.128).

Astfel, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reține că, obligația fiscală a debitorului față de bugetul public national s-a majorat și constituie 9337 lei, or, conform prevederilor art. 142 alin. (2) al Legii insolvabilităţii nr.149 din 29 iunie 2012, nu se supun procedurii de verificare creanţele bugetare rezultînd dintr-un document executoriu necontestat în termenele prevăzute de legi speciale. Colegiul reţine că la caz sunt aplicabile prevederile art. 145 din Legea insolvabilităţii nr. 149 din 29.06.2012, privind repunerea în termen a cererii de admitere a creanţei. Faţă de cele ce preced, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră necesar de a admite recursul, de a casa încheierea Curţii de Apel Cahul din 27 iunie 2014 şi a restitui pricina spre rejudecare în același complet de judecată.

În conformitate cu art. 427 lit. b), art. 428 Cod de procedură civilă, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, decide: Se admite recursul declarat de către Inspectoratul Fiscal de Stat pe raionul Leova. Se casează integral încheierea Curţii de Apel Cahul din 27 iunie 2014 de respingere a cererilor de repunere în termen și de validare a creanței în mărime de 9 337 lei ca fiind tardive, înaintate de Inspectoratul Fiscal de Stat pe raionul Leova, adoptată în cadrul procesului de insolvabilitate față de Societatea cu răspundere limitată ”Temac-Agro” în procedura simplificată a falimentului, cu restituirea pricinii spre rejudecare la Curtea de Apel Cahul.

Decizia nu se supune nici unei căi de atac. Preşedinte, judecătorul Iuliana Oprea Judecătorii Maria Ghervas Dumitru Mardari

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.