Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Respins
Dosarul nr.
2ri-125/14
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
3 septembrie 2014
Părțile
SRL Agroemax împotriva SRL Miradera
Pe scurt
Acceptarea planului procedurii de restructurare, confirmarea planului procedurii de restructurare

2ri-125/14 — Intentarea procesului de insolvabilitate

dosarul nr. 2ri-125/14 prima instanţă: D. Manole DECIZIE 03 septembrie 2014 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele completului, judecătorul Nicolae Clima Judecătorii: Sveatoslav Moldovan, Ion Corolevschi, Ion Druţă şi Tatiana Vieru examinând recursurile declarate de Întreprinzătorul Individual „Postica Andrei” şi de creditorul „Agroemax” Societate cu Răspundere Limitată, în pricina civilă la cererea introductivă depusă de creditorul „Agroemax” Societate cu Răspundere Limitată împotriva debitorului „Miradera” Societate cu Răspundere Limitată cu privire la intentarea procesului de insolvabilitate, împotriva hotărârii Curţii de Apel Chişinău din 22 mai 2014, prin care a fost confirmat planul procedurii de restructurare în privinţa debitorului „Miradera” Societate cu Răspundere Limitată, c o n s t a t ă La 02 decembrie 2013, creditorul „Agroemax” Societate cu Răspundere Limitată a depus cerere împotriva debitorului „Miradera” Societate cu Răspundere Limitată cu privire la intentarea procesului de insolvabilitate.

În motivarea cererii, creditorul „Agroemax” Societate cu Răspundere Limitată a indicat că a încheiat cu Societatea cu Răspundere Limitată „Miradera” mai multe contracte de vînzare-cumpărare potrivit cărora ultima s-a obligat să-i livreze marfa stabilită în schimbul achitării preţului convenit. Diferenţa dintre sumele achitate de către „Agroemax” Societate cu Răspundere Limitată în avans şi utilajul livrat de „Miradera” Societate cu Răspundere Limitată constituie 603973,88 lei. Dorind să soluţioneze amiabil litigiul apărut între părţile contractante, creditorul a expediat în adresa debitorului „Miradera” Societate cu Răspundere Limitată mai multe pretenţii. În consecinţă, debitorul „Miradera” Societate cu Răspundere Limitată, la 05 aprilie 2013 a transferat din suma restantă doar 100000 lei, indicînd că pînă la 15 aprilie 2013 va stinge integral datoria.

1 Pentru că debitorul nu şi-a îndeplinit angajamentul asumat, la 25 aprilie 2013, „Agroemax” Societate cu Răspundere Limitată, a depus în instanţa de judecată o cerere de eliberare a ordonanţei judecătoreşti. La 30 aprilie 2013, Judecătoria Rîşcani mun. Chişinău a eliberat ordonanţa judecătorească prin care a dispus încasarea din contul debitorului în beneficiul creditorului a sumei restante. Susţine, creditorul „Agroemax” Societate cu Răspundere Limitată, că în cadrul procedurii de executare s-a stabilit că „Miradera” Societate cu Răspundere Limitată mai are datorii şi faţă de mai mulţi creditori. Consideră, reprezentantul „Agroemax” Societate cu Răspundere Limitată, că nu e posibilă stingerea de către debitor a tuturor creanţelor faţă de creditori din contul bunurilor de care dispune, fapt pentru care a înaintat respectiva cerere introductivă.

Solicită, creditorul „Agroemax” Societate cu Răspundere Limitată, admiterea cererii introductive, intentarea procesului de insolvabilitate în privinţa debitorului „Miradera” Societate cu Răspundere Limitată, numirea în calitate de administrator provizoriul Întreprinderea Individuală „Postica Andrei”. Prin hotărîrea Curţii de Apel Chişinău din 24 ianuarie 2014, Societatea cu Răspundere Limitată „Miradera” a fost declarată în stare de insolvabilitate. A fost intentat procesul de insolvabilitate faţă de Societatea cu Răspundere Limitată „Miradera”. A fost obligat debitorul „Miradera” Societate cu Răspundere Limitată să prezinte instanţei de insolvabilitate pînă la 13 februarie 2014 un plan al procedurii de restructurare.

A fost numit în calitate de administrator provizoriu Întreprinderea Individuală „Postica Andrei”. Au fost notificaţi creditorii în privinţa termenului limită de înregistrare a cererilor de admitere a creanţelor. A fost stabilit un termen de 15 zile lucrătoare pentru verificarea creanţelor de către lichidator, de întocmire şi de comunicare a tabelului definitiv, care începe să curgă din 11 martie 2014 şi expiră la 25 martie 2014. A fost stabilită şedinţa de validare a creanţelor pentru 27 martie 2014. Au fost notificaţi creditorii cu creanţe garantate să precizeze neîntîrziat bunurile din masa debitoare în privinţa cărora deţin un drept de preferinţă, precum şi temeiurile apariţiei acestui drept.

A fost obligat administratorul insolvabilităţii să efectueze notificările prevăzute la art. 35 alin. (2) şi (4) al Legii insolvabilităţii nr. 149 din 29 iunie 2012 şi să prezinte în termen de 15 zile lucrătoare de la data consolidării tabelului definitiv, un proiect al bilanţului de lichidare care să reflecte valoarea activelor sau actul de carenţă al acestora, inclusiv creanţele confirmate şi datoriile care se află pe rol în instanţa de judecată. Prin hotărârea Curţii de Apel Chişinău din 22 mai 2014, a fost confirmat planul procedurii de restructurare în privinţa debitorului „Miradera” Societate cu Răspundere Limitată. 2 A fost dispusă aplicarea planului procedurii de restructurare faţă de Societatea cu Răspundere Limitată „Miradera”.

A fost desemnat în calitate de administrator al procedurii de restructurare Întreprinderea Individuală „Catan Carolina”. A fost instituit moratoriu asupra executării silite a obligaţiilor pecuniare ale creditorilor, existente la data aplicării procedurii de restructurare. La 29 mai 2014, Întreprinderea Individuală „Postica Andrei” a depus recurs nemotivat împotriva hotărârii Curţii de Apel , fiind înregistrat în Secţia grefă din Cadrul Curţii Supreme de Justiţie la 31 iulie 2014. Tot la 31 iulie 2014, partea a înaintat cererea de recurs motivată împotriva hotărîrii Curţii de Apel din 22 mai 2014. Recurentul, Întreprinderea Individuală „Postica Andrei”, în motivarea recursului a indicat că instanţa de judecată a aplicat eronat normele de drept material şi a apreciat incorect circumstanţele pricinii.

Recurentul s-a pronunţat împotriva planului de restructurare a debitorului, precum şi împotriva desemnării Întreprinderii Individuale „Catan Carolina” în calitate de administrator al procedurii de restructurare. Dînsul a solicitat casarea hotărîrii Curţii de Apel Chişinău din 22 mai 2014 cu restituirea spre examinarea în alt complet de judecată.

La rîndul său, la 29 mai 2014, creditorul „Agroemax” Societate cu Răspundere Limitată a înaintat recurs nemotivat împotriva Curţii de Apel Chişinău din 22 mai 2014, fiind înregistrat în Secţia grefă din Cadrul Curţii Supreme de Justiţie la 31 iulie 2014. Cererea de recurs motivată a fost prezentată la 31 iulie 2014. Recurentul, reprezentantul creditorului „Agroemax” Societate cu Răspundere Limitată, în motivarea recursului a indicat că instanţa de judecată la confirmarea procedurii de restructurare a debitorului insolvabil nu a respectat prevederile ce se conţin în Legea insolvabilităţii nr. 149 din 29 iunie 2012. Conform art. 8 alin. (1) din Legea insolvabilităţii nr. 149 din 29 iunie 2012, hotărîrile şi încheierile instanţei de insolvabilitate pot fi atacate cu recurs în termen de 15 zile calendaristice din data pronunţării şi numai în cazurile prevăzute expres de prezenta lege.

Astfel, recursurile declarate la 29 mai 2014 sunt depuse în termen. Studiind materialele dosarului, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursurile neîntemeiate şi care urmează a fi respinse cu menţinerea hotărârii primei instanţe din următoarele considerente. În conformitate cu art. 445 al. (1) lit. a) CPC, instanţa, după ce judecă recursul, este în drept să respingă recursul şi să menţină decizia instanţei de apel şi hotărârea primei instanţe, precum şi încheierile atacate cu recurs. Din actele pricinii s-a constatat că la 02 decembrie 2013, creditorul „Agroemax” Societate cu Răspundere Limitată a depus cerere privind intentarea procesului de insolvabilitate în privinţa debitorului „Miradera” Societate cu Răspundere Limitată.

3 În consecinţă, prin hotărîrea Curţii de Apel Chişinău din 24 ianuarie 2014, a fost intentat procesul de insolvabilitate faţă de Societatea cu Răspundere Limitată „Miradera”, fiind numit în calitate de administrator provizoriu Întreprinderea Individuală „Postica Andrei” (f.d. 8-11). Reieşind din procesul-verbal privind rezultatul votării la Adunarea Creditorilor Societăţii cu Răspundere Limitată „Miradera” din 16 mai 2014, a fost aprobat planul procedurii de restructurare (f.d. 77). Tot actele cauzei denotă că prin hotărârea Curţii de Apel Chişinău din 22 mai 2014, a fost confirmat planul procedurii de restructurare în privinţa debitorului „Miradera” Societate cu Răspundere Limitată, fiind desemnat în calitate de administrator al procedurii de restructurare Întreprinderea Individuală „Catan Carolina”.

Nefiind de acord cu hotărîrea anterior enunţată, atît recurentul, Întreprinderea Individuală „Postica Andrei”, cît şi reprezentantul creditorului „Agroemax” Societate cu Răspundere Limitată au contestat-o cu recurs. Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră concluziile primei instanţe întemeiate şi legale, rezultate din aprecierea justă a circumstanţelor pricinii şi aplicarea corectă a normelor de drept material. Conform art. 10 alin. (2) şi (3) din Legea insolvabilităţii nr. 149 din 29 iunie 2012, temeiul general de intentare a unui proces de insolvabilitate constă în incapacitatea de plată a debitorului. Temeiul special de intentare a unui proces de insolvabilitate constă în supraîndatorarea debitorului în cazul în care acesta este persoană juridică responsabilă de creanţele creditorilor în limitele patrimoniului său.

În acest caz, la baza evaluării patrimoniului debitorului trebuie pusă continuarea activităţii lui dacă acest fapt este posibil. Astfel, potrivit raportului administratorului provizoriu din 05 decembrie 2013, s-a stabilit că totalul datoriilor debitorului „Miradera” Societate cu Răspundere Limitată constituie 5647039 lei dintre care: datorii comerciale în sumă de 3086043 lei, avansuri în sumă de 2013377 lei şi datorii la buget de 547619 lei (f.d. 50). Analizând indicii raportului financiar prezentat, s-a constatat că activele debitorului pot fi formulate din mijloace fixe în valoare de 399376 lei, animale la creştere în sumă de 237049 lei, conturi bancare în sumă de 225652 lei.

Prin prisma normei anterior citate raportate la circumstanţele stabilite, instanţa de recurs consideră justă concluzia primei instanţe cu privire la intentarea procesului de insolvabilitate în privinţa debitorului „Miradera” Societate cu Răspundere Limitată, or potrivit raportului administratorului provizoriu, Întreprinderea Individuală „Andrei Postica”, este evident faptul existenţei unei situaţii financiare precare a debitorului (f.d. 2-5). Instanţa de recurs menţionează că cele stabilite mai sus denotă că situaţia financiară a debitorului se caracterizează prin supraîndatorare faţă de creditori, ceea ce constituie temeiul general de intentare a procesului de insolvabilitate. 4 Potrivit art. 54 alin. (1) al Legii insolvabilităţii nr. 149 din 29 iunie 2012, una din atribuţiile adunării creditorilor constă în deciderea asupra sistării activităţii debitorului şi lichidării lui, aprobă planul de restructurare a acestuia.

În această ordine de idei, după cum şi anterior a fost menţionat, reieşind din chestiunea nr. 6 din procesul-verbal privind rezultatul votării la Adunarea Creditorilor Societăţii cu Răspundere Limitată „Miradera” din 16 mai 2014, prin hotărîre a fost aprobat planul procedurii de restructurare (f.d. 22-49, 77). Conform art. 183 alin. (1) din Legea nr. 149 din 29 iunie 2012, procedura de restructurare se aplică de către instanţa de insolvabilitate în temeiul unei hotărîri a adunării creditorilor. Prin urmare, corect prima instanţă a dispus aplicarea planului procedurii de restructurare faţă de „Miradera” Societate cu Răspundere Limitată (f.d.

96). Este neîntemeiată critica recurentului, creditorul „Agroemax” Societate cu Răspundere Limitată, referindu-se la faptul că planul de restructurare a întreprinderii nu respectă prevederile art. 189 – Structura planului procedurii de restructurare, art. 190 – Conţinutul planului procedurii de restructurare, din Legea insolvabilităţii nr. 149 din 29 iunie 2012. Analizînd conţinutul planului de restructurare a afacerii „Miradera” Societate cu Răspundere Limitată, întocmit în aprilie 2014, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră, că argumentele invocate de către recurent în această privinţă sunt nefondate, aşa cum nu sunt demonstrate prin probe concludente care ar confirma afirmaţiile aduse întru susţinerea recursului ci doar au un caracter declarativ, fiind lipsite de orice suport juridic (f.d.

22-49). Mai mult decît atît, respectivul plan de restructurare a fost votat în proporţie de 100 % „PENTRU” (985206 voturi) de către clasa creditorilor bugetari cu creanţe de gradul III şi IV; de clasa creditorilor chirografari, cu excepţia creditorilor de rang inferior (221091 voturi „PENTRU”, 644714 voturi „CONTRA”); de clasa creditorilor chirografari de rang inferior 100 % „PENTRU” (240403 voturi). În aceste circumstanţe, nu poate fi reţinut nici dezacordul recurentului „Agroemax” Societate cu Răspundere Limitată asupra aprobării procedurii planului de restructurare, pe motiv că creditorii de rangul V au votat împotrivă. Acest argument nu poate fi reţinut de către instanţa de judecată şi se respinge ca neîntemeiat din următoarele considerente: Potrivit art. 202 din Legea nr. 149 din 29 iunie 2012, examinarea chestiunii acceptării planului procedurii de restructurare a debitorului ţine de competenţa exclusivă a adunării creditorilor.

(2) Fiecare clasă de creditori cu drept de vot votează separat planul procedurii de restructurare. (3) Se consideră acceptat de către o clasă de creditori planul procedurii de restructurare votat de majoritatea lor care deţin mai mult de jumătate din valoarea creanţelor clasei respective. În susţinerea acestei poziţii, Colegiul face referire şi la prevederile art. 203 din aceeaşi lege care indică: se consideră acceptat planul procedurii de restructurare în cadrul unei clase de creditori chiar şi fără votul majorităţii dacă: a) creditorii 5 acestei clase nu sînt defavorizaţi prin plan în comparaţie cu situaţia în care s-ar fi aflat în lipsa lui; b) majoritatea claselor de creditori participante la votare au acceptat planul în modul corespunzător.

Necesită a fi menţionat că art. 204 alin. (4) din Lege stipulează că la data stabilită, planul procedurii de restructurare va fi confirmat de către instanţa de insolvabilitate dacă sînt întrunite cumulativ următoarele condiţii: a) cel puţin jumătate plus una din clasele de creditori acceptă ori consideră că acceptă planul; b) în cazul existenţei a doar două clase, planul se consideră acceptat dacă clasa cu cea mai mare valoare totală a creanţelor l-a acceptat; c) fiecare clasă de creditori defavorizată care a respins planul va fi supusă unui tratament corect şi echitabil prin plan.

Într-o altă ordine de idei, conform art. 217 alin. (1) şi (2) din Legea insolvabilităţii prevede că dacă, pe parcursul realizării planului procedurii de restructurare, debitorul nu respectă prevederile lui sau planul nu este realizat în termen, comitetul creditorilor sau fiecare creditor poate înainta o nouă cerere introductivă, care va avea ca efect intrarea în faliment şi lichidarea patrimoniului debitorului fără a mai fi necesară dovada insolvabilităţii lui. (2) Intentarea procedurii falimentului ca rezultat al neexecutării planului procedurii de restructurare conduce la revocarea planului. În acest caz, creditorii ale căror creanţe au fost stinse ca urmare a executării planului sînt obligaţi să restituie tot ceea ce au primit.

Creanţele unor astfel de creditori se restabilesc în tabelul creanţelor în mărimea corespunzătoare. Aici se va remarca că legiuitorul a oferit posibilitate părţii, în prezenta speţă – creditorul „Agroemax” Societate cu Răspundere Limitată, de a înainta o nouă cerere introductivă în situaţia unei eventuale nerealizări a planului de către debitor, fiindu-i protejate drepturile de a dispune de creanţele sale. În consecinţă, temeiuri de admitere a cerinţei recurentului, „Agroemax” Societate cu Răspundere Limitată, în această parte nu sunt, urmînd a respinge recursul depus de către parte, ca fiind neîntemeiat. Referitor la argumentele invocate în cererea de recurs depusă de creditorul „Agroemax” Societate cu Răspundere Limitată în partea schimbării candidaturii administratorului procedurii planului, acestea vor fi examinate în continuare, dat fiind faptul că sunt similare celor invocate de Întreprinderea Individuală „Postica Andrei” în recursul său.

Astfel, ce ţine de recursul înaintat de Întreprinderea Individuală „Postica Andrei”, completul judiciar consideră că acesta, de asemenea, urmează a fi respins, cu menţinerea hotărârii primei instanţe, din următoarele considerente. Întreprinderea Individuală „Postica Andrei” a fost numit în calitate de administrator provizoriu la Societatea cu Răspundere Limitată „Miradera”, prin hotărîrea Curţii de Apel Chişinău din 24 ianuarie 2014 (f.d. 8-11). Potrivit art. 186 din Legea insolvabilităţii nr. 149 din 29 iunie 2012, odată cu acceptarea planului procedurii de restructurare, adunarea creditorilor alege administratorul insolvabilităţii, care se confirmă de către instanţa de insolvabilitate. (2) Administratorul insolvabilităţii se învesteşte în funcţie din data confirmării 6 desemnării sale de către instanţa de insolvabilitate şi activează pe întreaga perioadă de realizare a planului procedurii de restructurare sau pînă la eliberare de către instanţa de insolvabilitate.

Actele cauzei denotă că în ordinea de zi a Adunării Creditorilor din 16 mai 2014, nu a fost inclusă chestiunea cu privire la numirea administratorului procedurii planului. Prin urmare, nu pot fi reţinute argumentele recurentului, Întreprinderea Individuală „Postica Andrei” că instanţa de insolvabilitate a schimbat administratorul fără niciun temei legal. Or, în lipsa desemnării exprese în calitatea de administrator al procedurii planului, Întreprinderea Individuală „Postica Andrei” nu-şi poate exercita atribuţiile în această calitate. Mai mult decît atît, pe parcurs, de către reprezentantul creditorului „Agrotafex” Societate cu Răspundere Limitată, a fost înaintată cerere privind desemnarea în calitate de administrator al procesului de insolvabilitate a Carolinei Catan (f.d.

93-94), motivul de bază invocat fiind neîndeplinirea obligaţiilor de către Întreprinderea Individuală „Postica Andrei”, conflictul de interese şi lipsa evidentă de conlucrare între debitor şi administrator. Tot actele cauzei denotă că la adunarea creditorilor din 16 mai 2014, cu majoritate de voturi nu a fost aprobat raportul administratorului insolvabilităţii, Întreprinderea Individuală „Postica Andrei”, creditorilor fiindu-le prezentată o informaţie incompletă referitoare la situaţia economică a debitorului. În consecinţă, temeinic instanţa a ajuns la concluzia lipsei de conlucrare a administratorului procesului de insolvabilitate cu debitorul, lipsă care ar duce la compromiterea hotărîrii majorităţii creditorilor ce-au votat pentru aplicarea procedurii de restructurare.

Astfel, argumentele expuse în cererile de recurs, atît de către Întreprinderea Individuală „Postica Andrei”, cît şi de creditorul „Agroemax” Societate cu Răspundere Limitată, în privinţa desemnării administratorului procedurii de restructurare – Carolina Catan, sunt nejustificate.

Conform art. 71 din Legea nr. 149 din 29 iunie 2012, la cererea comitetului creditorilor, a adunării creditorilor, a administraţiei publice centrale de specialitate sau autorităţilor administraţiei publice locale (în cazul intentării procesului de insolvabilitate în privinţa întreprinderii de stat care a fost fondată de către organul central de specialitate sau a întreprinderii municipale care a fost fondată de autoritatea administraţiei publice locale, sau a întreprinderii în al cărei capital statutar statul deţine mai mult de 35% din pachetul de acţiuni), sau din oficiu, instanţa de insolvabilitate poate destitui administratorul/lichidatorul din motive întemeiate, inclusiv dacă acesta: a) nu îndeplineşte condiţiile privind indicatorii de performanţă; sau b) depăşeşte sau nu respectă atribuţiile ce îi revin prin prezenta lege, încalcă legislaţia; sau c) se află în conflict de interese cu orice parte în proces; sau 7 d) cade sub incidenţa prevederilor de incompatibilitate şi/sau a restricţiilor prevăzute de lege; sau e) se află în procedură de lichidare sau de insolvabilitate.

Avînd în vedere faptul că planul procedurii de restructurare a fost votat cu majoritate de voturi şi corespunde normelor legale, colegiul consideră întemeiată soluţia primei instanţe privind confirmarea planului procedurii de restructurare a debitorului „Miradera” Societate cu Răspundere Limitată şi desemnarea în calitate de administrator al procedurii de restructurare a Întreprinderii Individuale „Catan Carolina”. În cererea de recurs înaintată, creditorul „Agroemax” Societate cu Răspundere Limitată a indicat că instanţa de insolvabilitate nu a respectat prevederile art. 204 alin. (2) din Legea nr. 149 din 29 iunie 2012. Conform articolului enunţat, pînă la confirmarea planului procedurii de restructurare, instanţa de insolvabilitate audiază administratorul insolvabilităţii, comitetul creditorilor, dacă a fost desemnat, şi debitorul.

Din analiza procesului verbal al şedinţei de judecată din 22 mai 2014, Colegiul constată că această chestiune a fost discutată în şedinţa de judecată, unde atît Întreprinderea Individuală „Postica Andrei”, debitorul – „Miradera” Societate cu Răspundere Limitată, cît şi reprezentantul creditorului Inspectoratului Fiscal de Stat, au fost audiaţi vizavi de confirmarea planului procedurii de restructurare (f.d. 95). Astfel, acest argument al recurentului nu poate fi reţinut de către instanţa de judecată şi se respinge ca neîntemeiat. Mai mult decît atît, articolul 61 alin. (1) Codul de procedură civilă expres prevede că părţile sînt obligate să se folosească cu bună-credinţă de drepturile lor procedurale.

Instanţa judecătorească pune capăt oricărui abuz de aceste drepturi dacă prin abuz se urmăreşte tergiversarea procesului sau inducerea sa în eroare. În asemenea circumstanţe, Colegiul consideră restul argumentelor indicate în cererile de recurs, ca fiind strict declarative şi lipsite de suport juridic. Art. 6 al Convenţiei garantează participanţilor dreptul la un proces echitabil. Dreptul instituit de art. 6 al Convenţiei este un drept de ordin procesual, ce presupune apărarea tuturor drepturilor personale şi patrimoniale ale unui subiect de drept, în cadrul procedurilor interne şi care urmează a fi realizate cu respectarea imperativă a unor garanţii, ce trebuie să se înscrie în coordonatele unui proces echitabil, în sensul Convenţiei.

Curtea a statuat că textul art. 6 al Convenţiei obligă instanţele să-şi argumenteze deciziile luate. Această obligaţie nu poate fi înţeleasă în sensul că ele trebuie să răspundă în mod detaliat la fiecare argument al părţilor procesului. Obligaţia de motivare a deciziilor variază în funcţie de natura acestora. „O instanţă nu este obligată să dea un răspuns detaliat la fiecare argument înaintat de justiţiabil.

Totuşi, dacă o observaţie era esenţială pentru soluţionarea cauzei (în situaţia în care ar fi fost acceptată de către tribunal) şi a fost prezentată de părţi întru susţinerea poziţiei lor, atunci tribunalul trebuia să o trateze în mod 8 distinct în hotărîrea judecătorească” (Hiro Bălani vs Spania nr. 1021/2001 din 28 martie 2003). Faţă de cele ce preced, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie conchide, că hotărârea primei instanţe, este legală şi întemeiată, fiind adoptată în limitele competenţei, cu aplicarea corectă a legii materiale care guvernează raportul juridic litigios, astfel toate criticele formulate în recursurile înaintate sunt nejustificate şi se combat prin constatările relatate mai sus.

Astfel, din considerentele menţionate şi având în vedere faptul că prima instanţă a examinat pricina sub toate aspectele, cu respectarea normelor de drept material, iar argumentele recursurilor nu au suport legal, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră că atît recursul depus de Întreprinderea Individuală „Postica Andrei”, cît şi cel înaintat de creditorul „Agroemax” Societate cu Răspundere Limitată, sunt neîntemeiate şi care urmează a fi respinse, cu menţinerea hotărârii primei instanţe. În conformitate cu art.445 alin.(1) lit. a) Codul de procedură civilă, completul Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie d e c i d e Se respinge recursul declarat de Întreprinderea Individuală „Postica Andrei”.

Se respinge recursul declarat de creditorul „Miradera” Societate cu Răspundere Limitată. Se menţine hotărârea Curţii de Apel Chişinău din 22 mai 2014 în pricina civilă la cererea introductivă depusă de creditorul „Agroemax” Societate cu Răspundere Limitată împotriva debitorului „Miradera” Societate cu Răspundere Limitată cu privire la intentarea procesului de insolvabilitate. Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele completului, Nicolae Clima judecătorul Judecătorii Sveatoslav Moldovan Ion Corolevschi Ion Druţă Tatiana Vieru 9

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.