- Dosarul nr.
- 2rac-146/14
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 20 august 2014
- Părțile
- Focşa Anatolie vs Primarul or. Căuşeni
- Pe scurt
- Dacă există temeiurile specificate la art. 50 şi 51, judecătorul, expertul, specialistul, interpretul, grefierul şi executorul judecătoresc sunt obligaţi să se abţină de la judecată. În aceleaşi temeiuri, recuzarea poate fi înaintată de participanţii la proces sau poate fi examinată din oficiu de către instanţă.
2rac-146/14 — Cu privire la constatarea ilegalităţii refuzului eliberării avizelor de plată
dosarul nr. 2ac-146/14 ÎNCHEIERE 20 august 2014 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedintele completului, judecătorul Tatiana Vieru Judecătorii Maria Ghervas şi Ion Druţă examinând cererile de abţinere a judecătorilor Curţii de Apel Bender – Aurelia Parpalac, Svetlana Leu şi Silvia Vrabii, cu strămutarea pricinii la altă instanţă de judecată egală în grad, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Focşa Anatolie împotriva Primarului or. Căuşeni privind contestarea actului administrativ şi repararea prejudiciului moral, c o n s t a t ă: La 28 iunie 2012 Focşa Anatolie a depus cerere de chemare în judecată împotriva Primarului or.
Căuşeni privind contestarea actului administrativ şi repararea prejudiciului moral. Prin încheiere Judecătoriei Căuşeni din 20 noiembrie 2012 cererea de chemare în judecată depusă de Focşa Anatolie împotriva Primarului or. Căuşeni privind contestarea actului administrativ şi repararea prejudiciului moral a fost scoasă de pe rol (f.d. 19, 20-21). Ulterior, prin încheierea Judecătoriei Căuşeni din 18 ianuarie 2013 s-a corectat din oficiu greşeala materială din partea introductivă a încheierii sus-menţionate, înlocuindu-se data adoptării încheierii din „20 noiembrie 2012” cu data corectă de „20 decembrie 2012” (f.d. 27-28). Prin decizia Curţii de Apel Bender din 12 martie 2013 s-a casat încheierea Judecătoriei Căuşeni din 20 decembrie 2012 în pricina civilă la cererea de chemare în judecată intentată de Focşa Anatolie împotriva Primarului or.
Căuşeni privind contestarea actului administrativ şi repararea prejudiciului moral, cu restituirea pricinii spre rejudecare la Judecătoria Căuşeni (f.d. 33, 34). La 11 iunie 2013 Focşa Anatolie a depus cerere de concretizare a pretenţiilor solicitînd obligarea pîrîtului de a prezenta reclamantului avizele de plată pentru achitare impozitelor pe bunurile imobile şi anume: terenul agricol cu suprafaţa de 0,2233 ha amplasat în extravilanul or. Căuşeni, înregistrat la Oficiul Cadastral Teritorial Căuşeni cu nr. cadastral 2701306.096, precum şi terenul agricol cu suprafaţa de 0,5211 ha, amplasat în extravilanul or. Căuşeni, înregistrat la Oficiul Cadastral Teritorial Căuşeni cu nr. cadastral 2701409.001.
1 Prin hotărârea Judecătoriei Căuşeni din 18 septembrie 2013 acţiunea a fost respinsă ca nefondată (f.d. 63, 64-66). Prin decizia Curţii de Apel Bender din 28 noiembrie 2013 apelul declarat de către Focşa Anatolie a fost admis, cu casarea hotărîrii Judecătoriei Căuşeni din 18 septembrie 2013 şi restituirea pricinii spre rejudecare în primă instanţă în alt complet de judecată (f.d. 84, 85-86). Prin hotărîrea Judecătoriei Căuşeni din 07 aprilie 2014 acţiunea lui Focşa Anatolie împotriva Primarului or. Căuşeni cu privire la constatarea ilegalităţii refuzului eliberării avizelor de plată, prezentarea avizelor de plată pentru achitare impozitului pentru bunurile imobile cu nr. cadastrale 2701306.096 şi nr. 2701409.001, obligarea de a calcula şi recepţiona spre achitare restul impozitelor conform scutirilor de 15 % prevăzute de Codul Fiscal al Republicii Moldova, precum şi repararea prejudiciului moral în sumă de 200 000 lei, a fost respinsă ca neîntemeiată (f.d.
106, 109-110). La 14 aprilie 2014 şi respectiv la 08 mai 2014 Focşa Anatolie a declarat apel împotriva hotărârii Judecătoriei Căuşeni din 07 aprilie 2014. În şedinţa de judecată din 17 iunie 2014 judecătorul Curţii de Apel Bender Silvia Vrabii a prezentat declaraţia de abţinere a sa şi a judecătorilor Aurelia Parpalac şi Svetlana Leu, invocând drept motiv faptul că aceştia au participat la examinarea apelului declarat de către Focşa Anatolie împotriva hotărîrii Judecătoriei Căuşeni din 18 septembrie 2013, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată intentată de către Focşa Anatolie împotriva Primarului or. Căuşeni cu privire la contestarea actului administrativ şi repararea prejudiciului moral (f.d.
124). Analizînd materialele cauzei, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră necesar de a admite declaraţia de abţinere a judecătorilor Curţii de Apel Bender Aurelia Parpalac, Svetlana Leu şi Silvia Vrabii, reieşind din următoarele argumente. În conformitate cu art. 43 al. (2) lit. d) CPC, instanţa strămută pricina la o altă instanţă dacă din motivul abţinerii de la judecată unui sau mai multor judecători ori din alte motive întemeiate, substituirea judecătorilor săi, devine imposibilă. În conformitate cu art. 43 al. (4) CPC, strămutarea pricinii în cazurile prevăzute la alin. (2) lit. d), e), f), şi g) se efectuează de către instanţa ierarhic superioară a cărei încheiere este irevocabilă şi nu este susceptibilă de recurs.
În conformitate cu art. 49 al. (2) CPC, judecătorul care a luat parte la judecarea pricinii în instanţă de apel nu mai poate participa la judecarea ei în primă instanţă, repetat, în instanţă de apel şi nici în instanţă de recurs. În conformitate cu art. 50 al. (1) lit. d) CPC, judecătorul care judecă pricina urmează a fi recuzat dacă şi-a expus opinia asupra pricinii care se judecă. În conformitate cu art. 52 al. (1) CPC, dacă există temeiurile specificate la art. 50 şi 51, judecătorul, expertul, specialistul, interpretul, grefierul şi executorul judecătoresc sunt obligaţi să se abţină de la judecată. În aceleaşi temeiuri, recuzarea poate fi înaintată de participanţii la proces sau poate fi examinată din oficiu de către instanţă.
La caz, s-a constatat că prin încheierea Curţii de Apel Bender din 17 iunie 2014, cauza civilă intentată la cererea de chemare în judecată a lui Focşa Anatolie 2 împotriva Primarului or. Căuşeni privind contestarea actului administrativ şi repararea prejudiciului moral, a fost expediată la Curtea Supremă de Justiţie pentru examinarea declaraţiilor de abţinere şi strămutarea cauzei respective de la Curtea de Apel Bender la o altă instant egală în grad. Din materialele dosarului rezultă că judecătorii Curţii de Apel Bender Aurelia Parpalac, Svetlana Leu şi Silvia Vrabii au participat la examinarea apelului declarat de către Focşa Anatolie împotriva hotărîrii primei instanţe, cu casarea hotărîrii Judecătoriei Căuşeni din 18 septembrie 2013 şi restituirea pricinii spre rejudecare în primă instanţă în alt complet de judecată (f.d.
84, 85-86). Raportînd circumstanţele constatate la prevederile legale enunţate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră drept întemeiată cererea de abţinere şi de strămutare a pricinii depusă de judecătorii Aurelia Parpalac, Svetlana Leu şi Silvia Vrabii în temeiul art. 49 alin. (2) şi 50 alin. (1) lit. d) CPC. Totodată urmează de menţionat că conform art. IV alin. (1) al Legii nr. 177 din 25 iulie 2014 privind modificarea şi completarea unor acte legislative, Curtea de Apel Bender îşi încetează activitatea la data publicării prezentei legi adică din 08 august 2014. Astfel, avînd în vedere încetarea activităţii Curtea de Apel Bender, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră necesar strămutarea pricinii civile la cererea de chemare în judecată depusă de către Focşa Anatolie împotriva Primarului or.
Căuşeni cu privire la contestarea actului administrativ şi repararea prejudiciului moral, pentru examinarea cererii de apel, la Curtea de Apel Chişinău. În conformitate cu art. art. 43, 49, 50, 269-270 CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d i s p u n e : Se admite cererea de abţinere de la judecată şi de strămutare a pricinii depusă de judecătorii Curţii de Apel Bender- Aurelia Parpalac, Svetlana Leu şi Silvia Vrabii. Pricina civilă, la cererea de chemare în judecată înaintată de către Focşa Anatolie împotriva Primarului or. Căuşeni cu privire la contestarea actului administrativ şi repararea prejudiciului moral, se strămută pentru examinarea cererii de apel la Curtea de Apel Chişinău.
Încheierea nu se supune nici unei căi de atac. Preşedintele şedinţei, judecătorul Tatiana Vieru Judecătorii Maria Ghervas Ion Druţă 3 4