Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Inadmisibil
Dosarul nr.
2ra-2183/14
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
20 august 2014
Părțile
SRL Chişinău Gaz împotriva Lapti Boris
Pe scurt
Temeiurile declarării recursului

2ra-2183/14 — Încasarea datoriei şi a dobînzii de întîrzîiere

dosarul nr. 2ra-2183/14 prima instanţă: A. Catană instanţa de apel: V. Pruteanu, Iu. Cimpoi şi A. Minciuna ÎNCHEIERE 20 august 2014 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele completului, judecătorul Tatiana Vieru Judecătorii: Ion Druţă şi Maria Ghervas examinând admisibilitatea recursului declarat de Societatea cu Răspundere Limitată „Chişinău-Gaz”, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Societatea cu Răspundere Limitată „Chişinău-Gaz” împotriva lui Boris Lapti cu privire la încasarea datoriei şi a dobînzii de întîrziere, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 05 februarie 2014, prin care a fost admisă cererea de apel declarată de Boris Lapti cu casarea hotărârii Judecătoriei Centru mun.

Chişinău din 23 octombrie 2013 şi pronunţarea unei noi hotărîri, c o n s t a t ă: La 07 august 2013, Societatea cu Răspundere Limitată „Chişinău-Gaz” a depus cerere de chemare în judecată împotriva lui Boris Lapti cu privire la încasarea datoriei şi a dobînzii de întîrziere. În motivarea acţiunii, reclamantul a indicat că la 21 noiembrie 2006, a încheiat cu Boris Lapti contractul de furnizare a gazelor naturale nr. 3754, conform căruia primul s-a obligat să-i furnizeze ultimului gaze naturale, iar consumatorul – să-i achite contravaloarea acestora. Societatea cu Răspundere Limitată „Chişinău-Gaz” a menţionat că a respectat în întregime toate obligaţiile contractuale asumate, furnizînd volumul de gaze convenit.

Consideră, reclamantul, că Boris Lapti în calitatea sa de consumator nu a achitat preţul pentru gazele livrate, generînd apariţia în sarcina sa a unei datorii în sumă de 76999,82 lei. Datoria pîrîtului s-a format în urma conectării ilicite la reţeaua de gaze naturale. 1 La 22 mai 2009 instalaţia de utilizare a fost deconectată de la reţea din motivul neachitării datoriei, precum şi pentru încălcarea tehnicii securităţii. Mai indică, reclamantul, că la 22 noiembrie 2011, a fost depistată conectarea samovolă la reţeaua de gaze naturale din partea lui Boris Lapti, motiv pentru care a fost din nou deconectată reţeaua de utilizare. Pentru perioada 20 ianuarie 2012-20 iunie 2013 urmează a fi încasată şi dobînda de întîrziere în mărime de 10477,25 lei.

Solicită, Societatea cu Răspundere Limitată „Chişinău-Gaz”, încasarea din contul lui Boris Lapti datoria pentru consumul de gaze naturale în mărime de 76999,82 lei, dobînda de întîrziere în sumă de 10477,25 lei, precum şi cheltuielile de judecată suportate în mărime de 2624,32 lei, iar în total suma de 90101,39 lei. Prin hotărârea Judecătoriei Centru mun. Chişinău din 23 octombrie 2013, acţiunea a fost admisă integral, fiind încasată din contul lui Boris Lapti în beneficiul Societăţii cu Răspundere Limitată „Chişinău-Gaz” datoria pentru consumul de gaze naturale în mărime de 76999,82 lei, dobînda de întîrziere în sumă de 10477,25 lei, precum şi cheltuielile de judecată suportate în mărime de 2624,32 lei, iar în total suma de 90101,39 lei.

Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 05 februarie 2014, a fost admisă cererea de apel declarată de Boris Lapti cu casarea hotărârii Judecătoriei Centru mun. Chişinău din 23 octombrie 2013 şi pronunţarea unei noi hotărîri prin care acţiunea Societăţii cu Răspundere Limitată „Chişinău-Gaz” împotriva lui Boris Lapti a fost respinsă ca neîntemeiată. La 24 aprilie 2014, Societatea cu Răspundere Limitată „Chişinău-Gaz” a depus recurs împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei instanţei de apel cu menţinerea hotărîrii primei instanţe. În conformitate cu art. 434 al.(1) CPC, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale.

La 20 februarie 2014, Curtea de Apel Chişinău a expediat în adresa părţilor copia deciziei din 05 februarie 2014 (f. d. 83). Potrivit copiei plicului şi a scrisorii de însoţire, decizia menţionată a fost recepţionată de către recurent la 27 februarie 2014 (f.d. 92-93). Astfel, recursul declarat la 24 aprilie 2014 se consideră depus în termen. Recurentul, Societatea cu Răspundere Limitată „Chişinău-Gaz”, în motivarea recursului a indicat că, instanţa de apel la adoptarea deciziei contestate a încălcat normele de drept procedural şi material, nu a constatat şi elucidat circumstanţele care au importanţă pentru examinarea justă a pricinii. Examinând temeiurile recursului în raport cu materialele pricinii civile, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul este inadmisibil.

În conformitate cu art.439 alin.(2) Codul de procedură civilă, după parvenirea dosarului, un complet din 3 judecători decide asupra admisibilităţii recursului, dispune expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înştiinţarea despre necesitatea depunerii obligatorii a referinţei timp de o lună de la data primirii acesteia. 2 La 03 iunie 2014, Curtea Supremă de Justiţie a expediat în adresa lui Boris Lapti cererea de recurs cu înştiinţarea despre necesitatea depunerii referinţei. La 02 iulie 2014, Boris Lapti a depus referinţă, iar la 12 august 2014 anexă la referinţă, prin care a solicitat ca recursul înaintat de Societatea cu Răspundere Limitată „Chişinău-Gaz” să fie declarat inadmisibil.

În conformitate cu art.439 alin.(3) codul de procedură civilă, judecătorul raportor verifică încadrarea în prevederile legii a temeiurilor invocate în recurs şi face un raport verbal în faţa completului de judecată instituit în conformitate cu alin.(2). Audiind raportul verbal al judecătorului raportor şi verificând temeiurile invocate în recurs în raport cu materialele pricinii civile, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul este inadmisibil din următoarele motive. În conformitate cu art.432 alin.(1) Codul de procedură civilă, părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.

Alineatele (2) şi (3) ale aceluiaşi articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate, iar alineatul (4) stabileşte că săvârşirea altor încălcări decât cele indicate la alin.(3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. Colegiul menţionează că, Societatea cu Răspundere Limitată „Chişinău- Gaz”, în cererea de recurs nu a invocat nici unul din temeiurile de declarare prevăzute la art.432 alin.(2), (3) sau (4) Codul de procedură civilă.

În conformitate cu art.433 lit. a) Codul de procedură civilă, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art.432 alin.(2), (3) şi (4). În conformitate cu art. 440 alin.(1) Codul de procedură civilă, în cazul în care se constată existenţa unuia din temeiurile prevăzute la art.433, completul din 3 judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra inadmisibilităţii recursului. Încheierea se emite conform prevederilor art.270 şi nu conţine nici o referire cu privire la fondul recursului. Completul judiciar indică că procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. 432 alin. (2) şi (3) din Codul de procedură civilă, fără a se examina temeinicia lor.

În acest sens, completul reiterează prin prisma jurisprudenţei CEDO că „ ... art.6 parag.1 al Convenţiei, nu impune motivarea în detaliu a unei decizii prin care o instanţă de recurs, întemeindu-se pe dispoziţii legale specifice, respinge recursul declarat împotriva sentinţei pronunţate de o instanţă inferioară, ca fiind lipsit de şanse de succes.” (cauza Rebait şi alţii contra Franţei, Comisia Europeană a Drepturilor Omului, 25 februarie 1995, nr.26561/1995).

3 Astfel, din considerentele menţionate şi având în vedere faptul că, instanţa de apel a examinat pricina sub toate aspectele, cu respectarea normelor de procedură şi aplicarea corectă a legii materiale, iar în esenţa lor argumentele recursului care sânt similare argumentelor invocate în instanţa de apel, au fost verificate minuţios, la judecarea pricinii în ordine de apel, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de Societatea cu Răspundere Limitată „Chişinău-Gaz”, ca inadmisibil. În conformitate cu art. 270, art. 433 lit. a) şi art. 440 alin. (1) Codul de procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d i s p u n e: Recursul declarat de Societatea cu Răspundere Limitată „Chişinău-Gaz” se consideră inadmisibil.

Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele completului, judecător Tatiana Vieru Judecătorii Ion Druţă Maria Ghervas 4

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.