Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Respins
Dosarul nr.
2r-709/14
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
6 august 2014
Părțile
Grosu Gheorghe, Nicolaescu Nadejda, Ungureanu Ion vs Primăria comunei Lozova r-l Străşeni, Consiliul Lozova
Pe scurt
Termenul de declarare a recursului

2r-709/14 — Încasarea prejudiciului

Prima instanță: Judecătoria Strășeni Dosarul nr. 2r-709/14 Judecător: V. Lazări Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău Judecători: L. Popova, M. Moraru, M. Guzun DECIZIE 06 august 2014 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componența: Președintele ședinței, judecătorul Tamara Chişca-Doneva Judecătorii: Oleg Sternioală, Ion Druță examinând recursul declarat de către Grosu Gheorghe, Nicolaescu Nadejda, Ungureanu Ion, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de Grosu Gheorghe, Nicolaescu Nadejda, Ungureanu Ion împotriva Primăriei comunei Lozova r. Strășeni, Consiliul Comunal Lozova, intervenient accesoriu Ministerul Finanțelor al RM, cu privire la încasarea prejudiciului moral și material, împotriva încheierii Curții de Apel Chișinău din 21 mai 2014, prin care a fost restituită cererea de apel depusă de Grosu Gheorghe, Nicolaescu Nadejda, Ungureanu Ion, c o n s t a t ă : La 03 ianuarie 2011, Grosu Gheorghe, Nicolaescu Nadejda, Ungureanu Ion au depus cerere de chemare în judecată împotriva Primăriei comunei Lozova r. Strășeni, Consiliul Comunal Lozova, intervenient accesoriu Ministerul Finanțelor al RM, cu privire la încasarea prejudiciului moral și material.

Prin hotărîrea Judecătoriei Strășeni din 14 decembrie 2011, acțiunea înaintată de Grosu Gheorghe, Nicolaescu Nadejda, Ungureanu Ion a fost respinsă ca fiind neîntemeiată. Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 24 martie 2014, nu s-a dat curs cererii de apel depuse de Grosu Gheorghe, Nicolaescu Nadejda, Ungureanu Ion, fiind acordat termenul pînă la 23 aprilie 2014 ora 1000, pentru prezentarea cererii de apel motivate. Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 21 mai 2014, cererea de apel depusă de Grosu Gheorghe, Nicolaescu Nadejda, Ungureanu Ion a fost restituită ca fiind depusă în afara termenului legal. Nefiind de acord cu încheierea menționată, la 11 iunie 2014 Grosu Gheorghe, Nicolaescu Nadejda, Ungureanu Ion au declarat recurs, solicitînd casarea încheierii contestate, cu restituirea cauzei spre rejudecare.

În motivarea recursului au indicat că încheierea contestată este ilegală, fiind bazată pe aplicarea eronată a normelor de drept procedural. Consideră recurenții că instanța de apel a aplicat eronat norma cu privire la termenul de declarare a apelului, art. 362 fiind aplicat retroactiv. Studiind cererea de recurs în raport cu materialele dosarului, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră necesar de a respinge recursul din următoarele considerente: În conformitate cu art. 427 lit. a) CPC, „după examinarea recursului împotriva încheierii, instanța de recurs este în drept să respingă recursul și să mențină încheierea”. Procesul-verbal al ședinței de judecată din 21 mai 2014 (f.d.

171-175), precum și recipisa anexată la materialele cauzei (f.d. 170), confirmă că reprezentantul lui Grosu Gheorghe și Nicolaescu Nadejda – avocatul Popușoi Sergiu în baza mandatului nr. 0461224 (f.d. 168) a fost prezent la pronunțarea încheierii Curții de Apel Chișinău din 21 mai 2014. De asemenea, la ședință a fost prezentă Nicolaescu Nadejda. În conformitate cu art. 425 CPC, „Termenul de declarare a recursului împotriva încheierii este de 15 zile de la pronunţarea ei”. Referitor la Grosu Gheorghe, Colegiul menționează că în conformitate cu art. 75 alin (4) CPC, „actele procedurale efectuate de reprezentant în limitele împuternicirilor sale sînt obligatorii pentru persoana reprezentată în măsura în care ele ar fi fost efectuate de ea însăși”.

Avînd în vedere că legislația procesual-civilă prevede expres că termenul de contestare a încheierii judecătorești începe să curgă din momentul pronunțării acesteia și faptul că reprezentantul lui Grosu Gheorghe – avocatul Popușoi Sergiu în baza mandatului nr. 0461223 (f.d. 169) a fost prezent la pronunțarea încheierii contestate, fapt confirmat prin procesul-verbal al ședinței de judecată din 21 mai 2014 (f.d. 171-175), precum și recipisa anexată la materialele cauzei (f.d. 170), Colegiul consideră că prin depunerea cererii de recurs la data de 11 iunie 2014 recurentul Grosu Gheorghe a omis termenul legal de declarare a recursului. Referitor la Nicolaescu Nadejda, Colegiul menționează că același proces- verbal și recipisă confirmă că Nicolaescu Nadejda a fost prezentă la pronunțarea încheierii contestate.

Astfel, prin depunerea cererii de recurs la data de 11 iunie 2014 recurentul Nicolaescu Nadejda a omis termenul legal de declarare a recursului. Referitor la Ungureanu Ion, Colegiul reține că citația (f.d. 139) cît și avizul de recepție anexat la materialele cauzei (f.d. 145) confirmă că acesta a cunoscut despre ședința de judecată din 21 mai 2014 cînd a fost pronunțată încheierea contestată. Astfel, prin depunerea cererii de recurs la data de 11 iunie 2014 recurentul Ungureanu Ion a omis termenul legal de declarare a recursului. Conform art. 56 alin. (3) CPC, „Participanţii la proces sînt obligaţi să se folosească cu bună-credinţă de drepturile lor procedurale”. Colegiul aduce la cunoștință că participanții la procesul de judecată odată ce au inițiat proceduri în justiție, urmează să-și asume un rol activ în derularea procesului, urmînd să se intereseze despre soarta cauzei deduse judecății și despre soluția instanței asupra acesteia.

Avînd în vedere că recurenții prin depunerea cerii de recurs la data de 11 iunie 2014 au omis termenul legal pentru contestarea încheierii Curții de Apel Chișinău din 21 mai 2014, Colegiul ajunge la concluzia de a respinge recursul declarat de Grosu Gheorghe, Nicolaescu Nadejda și Ungureanu Ion, ca fiind tardiv. În conformitate cu art. 427 lit. a) CPC, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiţie d e c i d e : Se respinge recursul declarat de Grosu Gheorghe, Nicolaescu Nadejda, Ungureanu Ion. Se menține încheierea Curții de Apel Chișinău din 21 mai 2014, emisă în pricina civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de Grosu Gheorghe, Nicolaescu Nadejda, Ungureanu Ion împotriva Primăriei comunei Lozova r. Strășeni, Consiliul Comunal Lozova, intervenient accesoriu Ministerul Finanțelor al RM, cu privire la încasarea prejudiciului moral și material.

Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele şedinţei, judecătorul Tamara Chişca-Doneva Judecătorii Oleg Sternioală Ion Druţă

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.