Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Inadmisibil
Dosarul nr.
2ra-2245/14
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
6 august 2014
Părțile
Maţcan Eugeni vs Majeru Valentina, notarul public Luca Petru, şi Pitac Alexandru
Pe scurt
Temeiurile declarării recursului

2ra-2245/14 — Constatarea nulităţii actului juridic

dosarul nr. 2ra-2245/14 prima instanță N. Bănărescu instanța de apel Iu. Grosu, A. Corcenco, D. Corolevschi ÎNCHEIERE 06 august 2014 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele completului, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Valentina Clevadî, Ion Corolevschi examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de avocatul Ghenadie Odobescu în interesele Eugeniei Mațcan, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Eugeniei Mațcan împotriva Valentinei Majeru, intervenienți accesorii notarul public Petru Luca și Alexandra Pitac privind constatarea nulității actului juridic, împotriva deciziei Curţii de Apel Bălți din 17 aprilie 2014, prin care a fost respins apelul declarat de către avocatul Ghenadie Odobescu în interesele Eugeniei Mațcan şi menținută hotărârea Judecătoriei Edineț din 23 ianuarie 2014 prin care acțiunea a fost respinsă, c o n s t a t ă: La 14 februarie 2013, Eugenia Mațcan depus cerere de chemare în judecată împotriva Valentinei Majeru, intervenienți accesorii notarul public Petru Luca și notarul public Alexandra Pitac privind constatarea nulității actului juridic.

În motivarea acţiunii reclamanta Eugenia Mațcan a indicat că la 27 iulie 2000 de către notarul public Petru Luca a fost autentificat testamentul nr. 2478 prin care sora sa Lungu Nina a testat pârâtei Valentina Majeru, terenul cu destinație agricolă cu suprafața totală de 1,4701 ha, amplasat în extravilanul s. Brinzeni, r-nul Edineţ. Susține că la 02 iunie 2009 sora sa a decedat. După decesul ei, la 10 august 2010, de către notarul public Petru Luca, în baza testamentului nr. 2478 a fost întocmit certificatul de moștenitor testamentar nr. 1849. Consideră că sora sa, pe care toată viața a ajutat-o material şi a susținut-o, nu ar fi testat terenul cu destinație agricolă cu suprafața de 1,4701 ha, unei persoane absolut străină pentru.

Pune la îndoială faptul că semnătura din testament aparține surorii ei deoarece diferă de semnătura acesteia aplicată în contractul nr. 56 încheiat la 03 septembrie 2007 între sora sa şi Azilul Republican pentru Invalizi şi Pensionari. Solicita constatarea nulității absolute a testamentului nr. 2487 din 27 iulie 2000 autentificat de notarul public Petru Luca, certificatului de moștenitor testamentar nr. 1849 din 10 august 2010 autentificat de notarul public Petru Luca şi încasarea de la pârâtă a cheltuielilor de judecată. 1 Prin hotărârea judecătoriei Edineți din 23 ianuarie 2014 acțiunea a fost respinsă integral ca fiind neîntemeiată. Prin decizia Curţii de Apel Bălți din 17 aprilie 2014 a fost respins apelul declarat de către avocatul Ghenadie Odobescu în interesele Eugeniei Mațcan şi menținută hotărârea primei instanțe.

La 04 iunie 2014, avocatul Ghenadie Odobescu în interesele Eugeniei Mațcan a declarat recurs împotriva deciziei instanței de apel, solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei instanței de apel şi hotărârii primei instanțe cu emiterea unei noi hotărâri de admitere integrală a acţiunii. În motivarea recursului avocatul Ghenadie Odobescu în interesele Eugeniei Mațcan a indicat că nu este de acord cu hotărârile instanțelor de judecată, deoarece atât prima instanță cât şi instanța de apel nu au analizat toate aspectele importante pentru soluționarea pricinii, fapt ce servește drept temei de casare a deciziei contestate. Examinând temeiurile recursului în raport cu materialele pricinii civile, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul este inadmisibil din următoarele considerente.

În conformitate cu art. 432 alin. (1) Codul de procedură civilă, părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural prevăzute la art. 432 alin. (2), (3), (4) CPC. Alineatele (2) şi (3) ale aceluiași articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alin. (4) prevede că săvârşirea altor încălcări decât cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

În conformitate cu art. 433 lit. a) Codul de procedură civilă, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3), (4) CPC. Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de către avocatul Ghenadie Odobescu în interesele Eugeniei Mațcan nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4) Codul de procedură civilă. Prin urmare, argumentele invocate în recurs nu denotă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural de către instanţa de apel, respectiv, nu constituie temei de casare a deciziei recurate.

Or, recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificându-se numai legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia ei în fapt. În acest context, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie menţionează şi faptul că procedura admisibilității constă în verificarea faptului dacă motivele invocate în recurs se 2 încadrează în cele prevăzute în art. 432 alin. (2), (3) şi (4) Codul de procedură civilă.

Astfel, din considerentele menționate şi având în vedere faptul că atât instanţa de apel, cât şi prima instanţă au examinat pricina sub toate aspectele, au verificat şi au apreciat corect probele prezentate şi au aplicat corect normele de drept material, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul avocatului Ghenadie Odobescu în interesele Eugeniei Mațcan ca inadmisibil. În conformitate cu art. art. 269-270, 431 alin. (2), 433 lit. a), art. 440 alin. (1) Codul de procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d i s p u n e: Recursul avocatului Ghenadie Odobescu în interesele Eugeniei Mațcan se consideră inadmisibil.

Încheierea este irevocabilă. Preşedintele completului, Iulia Sîrcu judecătorul Judecătorii Valentina Clevadî Ion Corolevschi 3

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.