2ra-2121/14 — Încasarea venitului ratat

prima instanţă: I. Naşco dosarul nr. 2ra-2121/14 instanţa de apel: E. Secrieru, A. Parpalac, S. Leu ÎNCHEIERE 31 iulie 2014 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedinte, judecătorul Iulia Sârcu Judecătorii Valentina Clevadî Tamara Chişca-Doneva examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de către Societatea cu Răspundere Limitată „Ir-Dar”, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Societăţii cu Răspundere Limitată „ Ir-Dar” împotriva executorului judecătoresc Ciobanu Eduard cu privire la încasarea venitului ratat şi compensarea cheltuielilor de judecată, împotriva deciziei Curții de Apel Bender din 16 ianuarie 2014, prin care a fost respins apelul declarat de către Societatea cu Răspundere Limitată „ Ir-Dar” și menținută hotărârea Judecătoriei Ștefan Vodă din 16 octombrie 2013, prin care acțiunea a fost respinsă ca neîntemeiată, constată: La 03 septembrie 2013, SRL „Ir-Dar” a depus cerere de chemare în judecată împotriva executorului judecătoresc Ciobanu Eduard cu privire la încasarea venitului ratat și compensarea cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii a indicat că prin hotărârea Judecătoriei Ștefan Vodă din 05 noiembrie 2007, a fost dispusă încasarea din contul lui Darii Tudor Ion, în beneficiul FPC „Renaştere” SA prejudiciul material în sumă de 25495,33 lei și a cheltuielilor de judecată în sumă de 764,86 lei, în total suma de 26 260,16 lei. Menționează că dânsul achita periodic din suma menționată prin intermediul ÎS „Poșta Moldovei”, fapt cunoscut pârâtului. Susține că la începutul anului 2008, în scopul obținerii unor venituri mai mari pentru a executa mai rapid hotărârea judecătorească menționată, Darii Tudor a fondat SRL „Ir-Dar”, iar despre acest fapt a anunțat pârâtul, care la 23 iunie 2008 a expediat titlul executoriu în contabilitatea societății întru executare benevolă.

Astfel, lunar din salariul lui Darii Tudor se reținea câte 20 %, care se transferau în contul FPC „Renaştere” SRL cu scopul stingerii datoriei. Invocă că la 24 august 2009, din motive necunoscute, fără a fi preîntâmpinat în prealabil, executorul judecătoresc Ciobanu Eduard a aplicat sechestru asupra contului bancar al SRL „Ir-Dar”, fapt care a redus activitatea societății, astfel, în scopul de a nu 1 crea alte litigii, inclusiv cu Serviciul Fiscal de Stat, societatea nu putea activa cu ocolirea contului bancar, respectiv fiind în imposibilitate de a crea careva operații cu furnizorii și consumatorii de bunuri. Iar adresările societății către pârât cu privire la ridicarea sechestrului de pe contul bancar a rămas fără răspuns, astfel întreprinderea a fost nevoită să se adreseze în instanța de judecată, cu atît mai mult că nu există nici o hotărâre judecătorească, prin care ar fi dispusă încasarea din contul SRL „Ir Dar” a cărorva sume bănești.

Respectiv, prin hotărârea Judecătoriei Slobozia din 16 august 2010, acțiunea a fost admisă fiind dispusă anularea încheierii oficiului de executare Ștefan Vodă din 24 august 2009, cu ridicarea sechestrului aplicat asupra contului. Relevă că SRL „Ir-Dar” reprezintă o societate comercială rezidentă în Republica Moldova, care și-a pus drept scop de activitate comercială a articolelor destinate protecției plantelor, iar până în prezent s-a remarcat pe piața autohtonă, având deja un nume bine determinat ca un garant al calității activității prestate și al produselor comercializate.

Invocă în susţinerea poziţiei sale că potrivit prevederilor art. 299 din Codul civil, fruct al lucrului se consideră venitul, sporul și productele pe care le dă acest lucru, iar fruct al lucrului și al dreptului considerându-se veniturile obținute și beneficiile pe care acest lucru sau drept le asigură prin intermediul raporturilor juridice, prin urmare, pârâtul a creat obstacole directe societății la generalizarea valorificării fructului, astfel fiindu-i cauzat direct un prejudiciu sub formă de venit ratat. De asemenea, menţionează că conform datelor contabile ale întreprinderii pentru anul 2009, societatea a obținut un venit de 72 987 lei, activitatea normală fiind până la blocarea contului și anume până la 28 august 2009, iar pentru anul 2010 venitul constituie doar 24350 lei, astfel din motivul că furnizorii cunoșteau despre faptul blocării contului bancar, societatea nu și-a mai revenit.

Mai indică că continuarea acțiunilor ilegale și iresponsabile ale pârâtului vine în contradicție cu jurisprudența CEDO, care, în virtutea art.6 al Convenției CEDO, garantează dreptul la un proces echitabil și la executarea actelor judecătorești irevocabile drept o condiție indispensabilă a actului de justiție echitabil. Remarcă că la 01 august 2013, SRL „Ir-Dar” s-a adresat către pârât cu cerere prealabilă, solicitând executarea benevolă extrajudiciară a plăților revendicate cu avertizarea ultimului privind eventualitatea intentării unei proceduri civile în instanțele de judecată cu privire la recuperarea silită sumelor prejudiciului cauzat, însă aceasta a rămas fără satisfacere. Solicită încasarea de la executorului judecătoresc Ciobanu Eduard a venitului ratat în sumă de 80 000 lei și compensarea cheltuielilor de judecată.

Prin hotărârea Judecătoriei Ștefan-Vodă 16 octombrie 2013, acțiunea a fost respinsă ca neîntemeiată. Prin decizia Curții de Apel Bălți din 16 ianuarie 2014, a fost respins apelul declarat de către SRL „Ir-Dar” și menținută hotărârea primei instanţe. Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a conchis că motivele invocate de apelant nu şi-au găsit reflectare de fapt în probele acumulate la materialele dosarului, argumentele formulate în cererea de apel sunt neîntemeiate.

În motivarea deciziei, instanţa de apel a invocat prevederile art. 51 al legii nr. 113 din 17 iunie 2010, care reglementează încetarea activităţii Oficiilor de Executare 2 al Departamentului de Executare, concluzionînd în acest sens că executorul judecătoresc Ciobanu Eduard, nu poate duce răspundere de acţiunile Oficiului de Executare Ştefan Vodă, deoarece Biroul Executorului Judecătoresc Eduard Ciobanu nu este succesor în drepturi al Oficiului de Executare Ştefan Vodă, cu atît mai mult că încheierea din 24 august 2009, prin care a fost aplicat sechestru pe conturile bancare a reclamantului, a fost emisă din numele şefei Oficiului de Executare Ştefan Vodă – Bălan Iulia, fiind semnată de către adjunctul Bîrnă Radu.

Totodată, instanţa de apel a indicat că, prima instanţă a dat o apreciere obiectivă şi justă probelor administrate, a constatat şi elucidat pe deplin toate circumstanţele care au importanţă pentru soluţionarea pricinii şi corect a aplicat normele de drept material şi procedural şi în consecinţă a adoptat o hotărîre legală şi întemeiată. La 17 mai 2014, SRL „Ir-Dar” a declarat recurs împotriva deciziei instanței de apel, solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei instanței de apel și hotărârii primei instanțe cu emiterea unei noi hotărâri de admitere a acțiunii. În motivarea recursului a invocat dezacordul cu decizia instanței de apel, considerând-o ilegală neîntemeiată și emisă cu aplicarea eronată a normelor de drept material.

Menționează că instanța de apel la emiterea deciziei a interpretat eronat prevederile Legii nr.113 din 17 iunie 2010, în special art.51, prin care se reglementează încetarea activității Oficiilor de Executare al Departamentului de Executare RM, concluzionând precum că executorul judecătoresc Eduard Ciobanu nu este succesor în drepturi al Oficiului de Executare Ștefan Vodă.

Susține că potrivit prevederilor art. 50 al Legii nr.113 din 17 iunie 2010, Departamentului de Executare RM a fost obligat să organizeze transmiterea procedurilor de executare și a mijloacelor bănești din contul de depozit al Oficiilor de Executare la executorii judecătorești numiți în funcție, ci nu transmitea lor la arhivă, iar după aplicarea art.49-50 din Legea menționată urmau a fi aplicate prevederile art.51, care reglementează lichidarea Departamentului de Executare, cu transmiterea arhivei fostelor oficii de executare executorilor judecătorești numiți în funcție conform prevederilor art.52 din Legea menționată.

Indică că instanța de apel la emiterea deciziei a stabilit cu certitudine precum că executorul judecătoresc ilegal a blocat conturile bancare a societății, care nu a avut datorii debitoare, iar conform legislației în vigoare la acel moment, de dreptul de desemnare a documentelor de interdicție dispunea doar șeful și șeful adjunct al Oficiului de Executare, însă, în speță actele executorii au fost întocmite de către executorul judecătoresc Eduard Ciobanu ci nu de către șeful și șeful adjunct al Oficiului de Executare. Remarcă că instanțele judecătorești nu au citat în ședința de judecată ex-șefa Oficiului de Executare Iulia Balan și ex-adjunctul Radu Bârnă pentru a explica aplicarea semnăturilor lor în încheierea de aplicare a sechestrului, fapt deosebit de important la examinarea corectă a cauzei.

La fel, invocă că instanțele judecătorești la emiterea hotărârilor nu au argumentat în nici un mod aplicarea sechestrului asupra contului bancar al societății, iar intimatul nu a prezentat nici o probă care ar dovedi datoriile întreprinderii față de careva creditori. 3 Cu referire la Recomandarea Curții Supreme de Justiție nr.6, privind satisfacerea echitabilă, la aprecierea prejudiciului moral, susţine că instanța urmează să ia în calcul perioada reală de blocare a contului bancar, care a dus la blocarea activității întreprinderii, respectiv, în speță prejudiciului material a apărut în rezultatul legăturii de cauzalitate între blocarea contului bancar și ca rezultat blocarea activității întreprinderii, suferind astfel pierderi materiale considerabile datorită imposibilității de a se folosi de drepturile pecuniare.

La 10 iulie 2014, Executorul judecătoresc Eduard Ciobanu a depus referinţă la recursul declarat, în care a invocat caracterul neîntemeiat şi abuziv al acestuia şi a solicitat respingerea lui ca fiind neîntemeiat sau încetarea procesului în pricina dată. Examinând temeiurile recursului declarat de către SRL „Ir-Dar” în raport cu materialele pricinii civile şi obiecţiile intimatului executorului judecătoresc Ciobanu Eduard, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, consideră că recursul este inadmisibil, din următoarele considerente. În conformitate cu art. 432 alin. (1) CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.

Alineatele (2) şi (3) aceluiași articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alin.(4) stabilește că săvârșirea altor încălcări decât cele indicate la alin.(3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluționarea greșită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art.432 alin. (2), (3) şi (4). Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de către SRL „Ir-Dar” nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432, alin.(2), (3) şi (4) CPC, or recurentul nu a invocat nici un temei care ar indica la ilegalitatea deciziei instanţei de apel. Mai mult, argumentele invocate în recurs se axează asupra fondului cauzei, constituind o reproducere a celor aduse în cererea de apel.

Prin urmare, argumentele recursului nu indică la încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural de Or, recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia în fapt. În acest context, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează şi faptul că procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. art. 432, alin.(2), (3) şi (4) CPC.

Aici, completul Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ţine să menţioneze că conform jurisprudenţei CEDO, recursurile 4 trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purcell contra Irlandei, 16 aprilie 1991), pe când în recursul declarat de către SRL „Ir-Dar”, asemenea aspecte nu se regăsesc. Distinct de cele relatate, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de către SRL „Ir-Dar” ca inadmisibil.

În conformitate cu art. art. 270, 431 alin. (2), art. 433 lit. a), art. 440 CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție, dispune: Recursul declarat de către Societate cu Răspundere Limitată „Ir-Dar” se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă. Preşedinte, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Valentina Clevadî Tamara Chişca-Doneva 5