2ra-2356/14 — Declararea nulităţii clauzelor contractuale

prima instanţă – A. Andronic dosarul nr. 2ra-2356/14 instanţa de apel – N. Cernat, A. Gavriliţă, A. Pahopol ÎNCHEIERE 30 iulie 2014 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedinte, judecătorul Svetlana Novac Judecătorii Oleg Sternioală Ala Cobăneanu examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de către Ion Cotun, reprezentat de către avocatul Roman Pascari în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Ion Cotun împotriva Societăţii cu Răspundere Limitată „Creditera” cu privire la declararea nulităţii clauzelor contractuale împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 25 martie 2014 prin care a fost respins apelul declarat de Ion Cotun şi menţinută hotărârea Judecătoriei Centru, mun.

Chişinău din 11 iunie 2013, prin care acţiunea a fost respinsă constată: La 27 septembrie 2011, Ion Cotun a depus cerere de chemare în judecată împotriva SRL „Creditera” cu privire la declararea nulităţii clauzelor contractuale. În motivarea acţiunii a indicat că la 26 septembrie 2008 a încheiat cu OM „Creditera” contractul de împrumut nr. 25/2008, prin care pârâtul s-a obligat să-i acorde un împrumut în mărime de 96000 USD, oferit în valută naţională potrivit cursului BNM din ziua efectuării plăţii. Indică că potrivit p. 2.4 din contract, el urma să achite dobânda, stabilită în mărime de 36 % anual din suma împrumutată. Consideră că o astfel de dobândă prejudiciază grav drepturile şi interesele sale, deoarece prestaţia suplimentară faţă de suma real împrumutată de el este cu mult mai mare.

Cu referire la Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie cu privire la unele chestiuni referitoare la aplicarea de către instanţele judecătoreşti a legislaţiei la soluţionarea litigiilor legate de contractele de împrumut din 24 decembrie 2010, indică că caracterul rezonabil al dobânzii se determină în fiecare caz aparte, inclusiv este necesar să se ţină cont de clauzele contractuale, de tipul contractului, de faptul dacă a fost stipulată vreo garanţie a debitorului. Este rezonabilă, de asemenea, acea dobândă, care este mai aproape de mărimea ratei de refinanţare a Băncii Naţionale a Republicii Moldova. Mai susţine că potrivit aceleiaşi hotărâri, se specifică că dacă prin contract s-a stabilit o dobândă nerezonabilă faţă de rata de refinanţare a Băncii Naţionale a 1 RM, atunci, potrivit art. 869 alin. (2) Cod civil, obligaţia de a plăti această dobândă este nulă.

Remarcă că rata de refinanţare a Băncii Naţionale a Moldovei la data încheierii contractului, 26 septembrie 2008 a constituit 10,5 %, iar potrivit Hotărârii BNM nr. 95 din 23 mai 2008 - în vigoare din 30 mai 2008, în situaţia dată, diferenţa dintre dobânda instituită de pârât în contractul nominalizat, care constituie 36 %, nicidecum nu se află într-o relaţie rezonabilă cu rata de refinanţare a Băncii Naţionale a Moldovei, instituindu-se astfel o diferenţă de 25,5%. Mai susţine că potrivit p. 2.5 al aceluiaşi contract, a fost instituită o dobândă în mărime de 46 % în cazul în care nu se rambursează suma împrumutată în termen şi plata întârzie timp de 30 de zile. Susţine că această prevedere de asemenea încalcă norma imperativă din art. 869 alin. (1) al Codului civil.

Solicită admiterea acţiunii, declararea nulităţii clauzei stipulate în punctul 2.4 al contractului de împrumut nr. 25/2008 şi a clauzei stipulate în punctul 2.5 al contractului de împrumut nr. 25/2008. Ulterior, Ion Cotun a depus o cerere de concretizare a cerinţelor, prin care a solicitat suplimentar declararea nulităţii p. 2.4 din contractul de împrumut nr. 37/2008 din 14 noiembrie 2008 şi declararea nulităţii p. 2.5 din contractul de împrumut nr. 37/2008 din 14 noiembrie 2008. În motivarea cererii respective a indicat că la 14 noiembrie 2008 a mai încheiat cu OM „Creditera” SRL încă un contract de împrumut, cu nr. 37/2008, prin care pârâtul s-a obligat să-i acorde un împrumut în mărime de 7000 USD, oferit în valută naţională potrivit cursului BNM din efectuării plăţii.

Cu referire la p. 2.4 din contract, menţionează că dobânda a fost stabilită în mărime de 36 % anual din suma împrumutată. Consideră că o astfel de dobândă prejudiciază grav drepturile şi interesele sale, deoarece prestaţia suplimentară faţă de suma real împrumutată datorată de el este cu mult mai mare. Prin hotărârea Judecătoriei Centru, mun. Chişinău din 11 iunie 2013 acţiunea a fost respinsă. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 25 martie 2014 a fost respins apelul declarat de Ion Cotun şi menţinută hotărârea primei instanţe. La 06 iunie 2014, Ion Cotun, reprezentat de către avocatul Roman Pascari a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârilor judecătoreşti inferioare cu remiterea pricinii pentru rejudecare în instanţa de apel, deoarece erorile judiciare nu pot fi corectate de instanţa de recurs.

În motivarea recursului a invocat dezacordul cu hotărârile judecătoreşti menţionate, considerând că sunt ilegale, neîntemeiate şi pasibile de a fi casate din motivul încălcării esenţiale şi aplicării eronate a normelor de drept material şi procesual. Îşi întemeiază recursul în baza prevederilor art. 432 alin. (2) lit. a) şi lit. c) CPC, invocând că la soluţionarea litigiului, instanţele au aplicat legea care trebuia să fie aplicată şi au aplicat în mod eronat legea. Relevă că instanţele ierarhic inferioare nu au aplicat prevederile art. 869 Cod civil, în pofida faptului că pe parcursul examinării cauzei a demonstrat din plin 2 necesitatea anulării dobânzii în mărime de 36 % - rată care depăşeşte cu mult atât rata de refinanţare a Băncii Naţionale a Moldovei, cât şi media pe piaţă a dobânzii la contractele de credit din acea perioadă.

Cu referire la pct. 16 şi pct. 17 din Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie nr. 8 din 24 decembrie 2010, cu privire la unele chestiuni referitoare la aplicarea de către instanţele judecătoreşti a legislaţiei la soluţionarea litigiilor legate de contractele de împrumut indică că modalitatea de apreciere al caracterului rezonabil al dobânzii, care se determină în fiecare caz aparte, inclusiv este necesar se ţină cont de clauzele contractuale, de tipul contractului, de faptul dacă a fost stipulată vreo garanţie a debitorului, de termenul contractului, de condiţiile de creditare. Specifică faptul că, prin contract, se poate prevedea şi o altă rată. Însă, dacă prin contract s-a stabilit o dobândă nerezonabilă faţă de rata de refinanţare a Băncii Naţionale a RM, atunci, potrivit art. 869 alin. (2) Cod civil, obligaţia de a plăti această dobândă este nulă de drept.

Consideră că la caz prezintă relevanţă şi Hotărârea Băncii Naţionale a Moldovei nr. 95 din 23 mai 2008 cu privire la nivelul ratelor dobânzilor Băncii Naţionale a Moldovei, conform căreia rata de bază aplicată la principalele operaţiuni de politică monetară pe termen scurt a fost stabilită în mărime de 18, 5 la sută anual, iar rata de bază la creditele acordate pe termen lung (mai mare de 5 ani) - în mărime de 10,5 la sută anual, Hotărârea Băncii Naţionale a Moldovei nr. 188 din 25 septembrie 2008 cu privire la nivelul ratelor dobânzilor, în vigoare din 30 septembrie 2008, conform căreia rata de bază aplicată la principalele operaţiuni de politică monetară pe termen scurt a fost instituită în mărime de 17,0 la sută anual, iar rata de bază la creditele acordate pe termen lung (mai mare de 5 ani) s-a stabilit în mărime de 10,5 la sută anual, Hotărârea Băncii Naţionale a Moldovei nr. 238 din 27 noiembrie 2008 cu privire la nivelul ratelor dobânzilor, în vigoare din 02 decembrie 2008, conform căreia rata de bază aplicată la principalele operaţiuni de politică monetară pe termen scurt a fost instituită în mărime de 15,5 la sută anual, iar rata de bază la creditele acordate pe termen lung (mai mare de 5 ani) s-a stabilit în mărime de 10,5 la sută anual.

Susţine că instanţele ierarhic inferioare au aplicat eronat conţinutul Recomandării nr. 13 a Curţii Supreme de Justiţie, în raport cu Legea asociaţiilor de economii şi împrumut nr. 139 din 21 iunie 2007 şi Legea cu privire la organizaţiile de microfinanţare. Indică că instanţele ierarhic inferioare urmau să aplice prevederile art. 220 alin. (1) şi art. 667 alin. (1) Cod civil. Cu referire la prevederile art. 219 Cod civil, consideră că în speţă prevederile contractuale ale pct. 2.4 şi pct. 2.5 ale contractelor de împrumut din 26 septembrie 2008 şi respectiv din 14 noiembrie 2008 sunt lovite de nulitate absolută, iar părţile, OM „Creditera” SRL şi Ion Cotun urmează a fi repuse în situaţia iniţială.

Consideră că instanţa de apel urma să ţină cont şi de prevederile pct. 18 al Hotărârii Plenului Curţii Supreme de Justiţie cu privire la aplicarea de către instanţele de judecată a legislaţiei ce reglementează nulitatea actului juridic civil, din care rezultă că nulitatea produce efecte nu numai pentru viitor, ci şi pentru trecut, adică efectele nulităţii se produc din chiar momentul încheierii actului juridic civil. Aşadar, vor fi înlăturate şi efectele actului juridic care s-au produs 3 între momentul încheierii acestuia şi momentul anularii efective a actului. În temeiul retroactivităţii efectelor nulităţii actului juridic civil, părţile ajung în situaţia în care s-ar fi aflat daca nu ar fi încheiat acel act juridic.

Invocă că instanţele inferioare nu au motivat respingerea capătului de cerere cu privire la declararea nulităţii pct. 2.5 ale contractelor de împrumut, şi anume nu au motivat în nici un fel legalitatea cuantumului dobânzii de 46 %, expus în cel de-al doilea capăt de cerere. Consideră că astfel a fost încălcat dreptul recurentului la un proces echitabil, prevăzut art. 6 al Convenţiei Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor fundamentale. Cu referire la prevederile art. 118 CPC, susţine că intimatul nu a demonstrat prin probe concludente, verosimile şi pertinente în susţinerea temeiului invocat în referinţă aspectele ce ţin de costul de atragere a mijloacelor financiare, profitul său, cheltuielile suportate şi costurile aferente menţinerii rezervei instituţionale.

Consideră că instanţele de judecată au ignorat neîntemeiat acest aspect şi au dat credibilitate argumentelor propuse de către intimat. Invocă că hotărârile instanţelor judecătoreşti inferioare contravin şi principiului prevăzut la articolul 1 din Protocolul adiţional 1 la Convenţia Europeană pentru Apărarea drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale care prevede că orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale şi că nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional. Prin referinţa depusă la 11 iulie 2014, OM „Creditera” SRL a menţionat că recursul declarat de Ion Cotun este nefondat şi poate fi considerat inadmisibil.

În conformitate cu art. 434 alin. (1) CPC, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale. Din materialele dosarului rezultă că copia deciziei recurate a fost expediată în adresa recurentului la 09 aprilie 2014, fapt confirmat prin copia scrisorii de însoţire nr. 836 (f. d. 213), iar recurentul susţine că a recepţionat-o la 11 aprilie 2014. Prin urmare, se constată că recurentul s-a conformat prevederilor legale şi a declarat recursul la 06 iunie 2014, în termen. Examinând temeiurile recursului, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul este inadmisibil din considerentele ce urmează.

În conformitate cu art. 432 alin. (1) CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural. Alineatele (2) şi (3) ale aceluiaşi articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alin. (4) stabileşte că săvârşirea altor încălcări decât cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

4 Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4). Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de Ion Cotun, reprezentat de către avocatul Roman Pascari nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC. Prin urmare, argumentele recursului nu indică la încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural de către instanţa de apel, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate.

Or, recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia în fapt. În acest context, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează şi faptul că procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC.

Aici, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ţine să menţioneze că conform jurisprudenţei CEDO, recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purcell contra Irlandei, 16 aprilie 1991), pe când în recursul declarat de Ion Cotun, reprezentat de către avocatul Roman Pascari, asemenea aspecte nu se regăsesc. Distinct de cele relatate, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de Ion Cotun, reprezentat de către avocatul Roman Pascari ca inadmisibil.

În conformitate cu art. art. 270, art. 433 lit. a), art. 440 CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, dispune: Recursul declarat de Ion Cotun, reprezentat de către avocatul Roman Pascari se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă. Preşedinte, judecătorul Svetlana Novac Judecătorii Oleg Sternioală Ala Cobăneanu 5