Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Inadmisibil
Dosarul nr.
3ra-752/14
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
23 iulie 2014
Părțile
Oţel Elizaveta vs Casa Naţională de Asigură Sociale
Pe scurt
Temeiurile declarării recursului

3ra-752/14 — Contestarea actului administrativ

prima instanţă: N. Mazur dosarul nr. 3ra-752/14 instanţa de apel: M. Anton, T. Pelin, A. Panov ÎNCHEIERE 23 iulie 2014 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedintele completului, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Valentina Clevadî, Ion Corolevschi examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de către Elizaveta Oţel, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Elizavetei Oţel împotriva Casei Naţionale de Asigurări Sociale cu privire la obligarea recalculării şi achitării pensiei, achitării daunei cauzate pînă la recalcularea pensiei şi achitării penalităţii pentru reţinerea pensiei, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 20 februarie 2014, prin care a fost respins apelul declarat de către Elizaveta Oţel, admis apelul declarat de către Casa Naţională de Asigurări Sociale, casată hotărârea Judecătoriei Centru municipiul Chişinău din 04 noiembrie 2013 şi emisă o nouă hotărâre cu privire respingerea acţiunii ca fiind tardivă, c o n s t a t ă: La 01 aprilie 2013, Elizaveta Oţel a depus o cerere de chemare în judecată împotriva Casei Naţionale de Asigurări Sociale cu privire la obligarea recalculării şi achitării pensiei, achitării daunei cauzate până la recalcularea pensiei şi achitării penalităţii pentru reţinerea pensiei.

În motivarea acţiunii reclamanta a invocat că s-a adresat la Casa Naţională de Asigurări Sociale cu o cerere, prin care a solicitat recalcularea pensiei şi achitarea daunelor cauzate prin calcularea greşită a acesteia. Prin răspunsul Casei Naţionale de Asigurări Sociale nr. XVII-O-257/13 din 12 martie 2013 cererea sa a fost respinsă ca fiind tardivă şi neîntemeiată. Menţionează că ea nu este de acord cu răspunsul menţionat, deoarece este neîntemeiat argumentul pârâtei cu privire la încălcarea termenului de 30 zile stabilit pentru înaintarea cererii prealabile. Susţine că conform Legii contenciosului administrativ, termenul de 30 zile este stabilit numai pentru contestarea unui act administrativ.

Or, doar actul administrativ referitor la un drept nematerial, care poate fi cunoscut petiţionarului, poate fi supus examinării în termeni restrânşi, adică în 30 zile. În cazul dat, este un raport continuu, care încalcă periodic dreptul său la un venit, ce constituie o proprietate a sa. Afirmă că în cazul dat, termenul de 30 de zile constituie o limitare a accesului la justiţie, drept garantat de Constituţia RM şi Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale. Prin urmare, solicită obligarea pârâtei să-i recalculeze şi să-i achite pensia conform cerinţelor legislaţiei în vigoare şi calculelor prezentate în certificatele de salarizare şi REV-5, să-i achite dauna cauzată până la recalcularea pensiei în mărimea stabilită de certificatele de salarizare şi REV-5 şi să-i achite penalitatea pentru reţinerea pensiei în mărime de 2% din suma datorată pentru fiecare zi de reţinere.

Prin hotărârea Judecătoriei Centru mun. Chişinău din 04 noiembrie 2013 acţiunea a fost admisă parţial şi a fost obligată Casa Naţională de Asigurări Sociale să-i achite Elizavetei Oţel pensia conform cerinţelor legislaţiei în vigoare şi calculelor prezentate în certificatele de salarizare şi REV-5, începând cu 14 februarie 2013. În rest acţiunea a fost respinsă. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 20 februarie 2014 a fost respins apelul declarat de către Elizaveta Oţel, admis apelul declarat de Casa Naţională de Asigurări Sociale, casată hotărârea primei instanţe şi emisă o nouă hotărâre, prin care acţiunea a fost respinsă ca fiind tardivă. La 16 aprilie 2014, în termenul prevăzut de lege, Elizaveta Oţel a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, cerând admiterea acestuia, casarea hotărârilor judecătoreşti şi emiterea unei noi hotărâri de admitere a acţiunii.

Recurenta Elizaveta Oţel, în motivarea recursului, a indicat că nu este de acord cu decizia instanţei de apel. Menţionează că instanţele de judecată au interpretat eronat normele legale şi, anume, prevederile Legii privind pensiile de asigurări sociale de stat nr. 156-XIV din 14 octombrie 1998 şi ale Regulamentului cu privire la modul de stabilire şi plată a pensiilor funcţionarilor publici, aprobat prin Hotărârea Guvernului RM nr.412 din 22 aprilie 2004. Susţine că reglementările indicate în Regulamentul menţionat prevăd expres sumele care formează venitul mediu lunar, din care se calculează pensia. Respectiv, este neîntemeiată concluzia instanţei de judecată, care interpretează subiectiv norma legală, care conţine specificări concrete.

Afirmă că cele invocate de instanţele de judecată au o abordare subiectivă şi contrară art. 30 alin. (3) al Legii nr. 355-XVI din 23 decembrie 2005 cu privire la sistemul de salarizare în sectorul bugetar. Consideră eronată şi concluzia instanţei precum că în conformitate cu legislaţia de pensionare în vigoare, nici un spor sau supliment la salariu nu poate fi însumat la salariul de bază şi-i poate forma un nou salariu de bază, deoarece suplimentele şi sporurile nu se consideră salariu de bază, însă acestea se iau în considerare la calcularea pensiei. La fel, consideră eronată şi concluzia instanţei precum că la stabilirea cuantumului pensiei sale nu au fost luate în calcul sumele primite pentru participarea în campania electorală, pentru lucrul în zilele de odihnă, pentru lucrul extra program, întrucât sumele date nu reprezintă salariul funcţionarului public, dar sunt achitate din contul mijloacelor alocate pentru petrecerea alegerilor.

Invocă că instanţa de judecată urma să facă trimitere la norma concretă din lege, care se referă la separarea surselor financiare electorale şi de altă natură care se plătesc funcţionarilor şi care să prevadă că acestea nu se includ în fondul de salarizare. Mai invocă că instanţa a interpretat în mod eronat legea atunci când s-a referit la venitul mediu lunar realizat pentru formarea pensiei. Menţionează că instanţa de apel a interpretat eronat şi prevederile Legii contenciosului administrativ şi nu s-a pronunţat asupra argumentului referitor la încălcarea termenului de 30 de zile stabilit pentru depunerea cererii prealabile. Examinând temeiurile recursului în raport cu materialele pricinii civile, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiție consideră că recursul este inadmisibil din următoarele considerente.

În conformitate cu art. 432 alin. (1) CPC, părțile şi alți participanți la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural prevăzute la art. 432 alin. (2), (3), (4) CPC. Alineatele (2) şi (3) ale aceluiași articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alin. (4) prevede că săvârșirea altor încălcări decât cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluționarea greșită a pricinii sau în cazul în care instanța de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăților fundamentale ale omului.

În conformitate cu art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) CPC. Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiție consideră că recursul declarat de către Elizaveta Oţel nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC. Prin urmare, argumentele invocate în recurs nu denotă încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural de către instanța de apel, respectiv, nu constituie temei de casare a deciziei recurate. Or, recursul exercitat conform secțiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificându-se numai legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia ei în fapt.

În acest context, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiție menționează şi faptul că procedura admisibilității constă în verificarea faptului dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC. Astfel, din considerentele menționate şi având în vedere faptul că instanța de apel şi prima instanță au examinat pricina sub toate aspectele, au verificat şi au apreciat corect probele prezentate şi au aplicat corect normele de drept material, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a considera recursul Elizavetei Oţel ca inadmisibil.

În conformitate cu art. art. 269-270, 431 alin. (2), 433 lit. a), art. 440 alin. (1) CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiție, d i s p u n e: Recursul declarat de către Elizaveta Oţel se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă. Președintele completului, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Valentina Clevadî Ion Corolevschi

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.