- Dosarul nr.
- 2r-599/14
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 16 iulie 2014
- Părțile
- Alexeeva Ana vs Verei Muncescul, succedată procedural către Muncescul Veaceslav
- Pe scurt
- Termenul de declarare a apelului
2r-599/14 — Încasarea datoriei
prima instanţă: M. Țurcan dosarul nr.2r-599/14 instanţa de apel: M. Anton, T. Pelin, A. Panov DECIZIE 16 iulie 2014 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedinte, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Ion Corolevschi Tamara Chişca-Doneva examinînd recursul declarat de către Anna Alexeeva, reprezentată de Danciuc Ghenadie, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de către Alexeeva Anna împotriva Verei Muncescul cu privire la încasarea datoriei, împotriva încheierii Curţii de Apel Chișinău din 13 martie 2014, prin care a fost respinsă cererea Annei Alexeeva cu privire la repunerea în termenul de declarare a apelului și restituită Annei Alexeeva cererea de apel ca fiind depusă în afara termenului legal de declarare a apelului, c o n s t a t ă La 09 decembrie 2008, Alexeeva Anna a depus cerere de chemare în judecată împotriva Verei Muncescul cu privire la încasarea datoriei.
În motivarea acțiunii, reclamanta a invocat că la începutul lunii octombrie 2005 i-a împrumutat Verei Muncescul suma de 7 500 lei, cu care au convenit ca cea din urmă să-i întoarcă banii împrumutați în timp de o lună și anume la data de 10 decembrie 2005, fiind întocmită în acest sens o recipisă. Însă, pînă în prezent Muncescul Vera nu și-a îndeplinit obligația de restituire a împrumutului. Solicită reclamanta Alexeeva Anna să fie încasată de la Muncescul Vera datoria în mărime de 7 500 lei. Prin încheierea Judecătoriei Botanica mun. Chișinău din 26 iulie 2012, a fost admisă înlocuirea pîrîtei Muncescul Vera care a decedat, cu succesorul în drepturi Muncescul Vladislav. Prin hotărîrea Judecătoriei Botanica mun.
Chișinău din 28 ianuarie 2013, acțiunea a fost respinsă ca tardivă. La 04 decembrie 2013, Alexeeva Anna a declarat apel împotriva hotărîrii primei instanțe solicitînd admiterea apelului, casarea hotărîrii primei instanțe cu restituirea pricinii spre rejudecare. La 17 februarie 2014, Alexeeva Anna a depus cerere de apel suplimentară prin care a solicitat repunerea în termenul de declarare a apelului și scutirea de la plata taxei de stat. Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 20 februarie 2014, a fost admisă cererea Annei Alexeeva cu privire la scutirea de la plata taxei de stat și a fost scutită apelanta Alexeeva Anna de la plata taxei de stat pentru depunerea cererii de apel în sumă de 202,50 lei.
Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 13 martie 2014 a fost respinsă cererea Annei Alexeeva cu privire la repunerea în termenul de declarare a apelului și restituită cererea de apel Annei Alexeeva cu toate documentele anexate, ca fiind depusă tardiv. La 10 aprilie 2014, Anna Alexeeva, reprezentată de Danciuc Ghenadie a declarat recurs împotriva încheierii instanței de apel solicitând admiterea acestuia, casarea încheierii instanței de apel, cu restituirea pricinii spre rejudecare. În motivarea recursului recurentul a invocat că încheierea instanței de apel este neîntemeiată deoarece prima instanță i-a expediat Annei Alexeeva dispozitivul hotărîrii în limba de stat pe care ultima nu o cunoaște.
Susține că în ședința de judecată a primei instanțe din 28 ianuarie 2013 reclamanta nu a fost citată și respectiv nu a cunoscut despre data ședinței, iar instanța de apel eronat s-a referit la faptul că Alexeeva Anna nu a prezentat probe ce ar confirma motivele neprezentării în ședința de judecată a primei instanțe. Instanța de apel la fel, nu a citat părțile iar examinarea cauzei și pronunțarea încheierii la data de 13 martie 2014 a fost efectuată în lipsa acestora. Mai menționează că încheierea instanței de apel a fost expediată apelantei la data de 28 martie 2014, fapt ce se confirmă prin ștampila de pe coletul înregistrat la oficiul poștal, fiind recepționată după expirarea termenului de 15 zile din momentul pronunțării.
De asemenea recurentul invocă prevederile art. art. 116 CPC, 105 alin. (1) CPC și art. 205 alin. (2) insistînd că instanța de judecată nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată iar circumstanțele importante pentru soluționarea pricinii nu au fost constatate și elucidate pe deplin. Astfel, menționează că de către prima instanță la judecarea pricinii au fost încălcate regulile privind limba de desfășurare a procesului cu toate că art. 24 CPC, oferă dreptul la interpret pentru a lua cunoștință cu actele și lucrările din dosar. În ședința de judecată părțile nu au fost citate, prin ce instanța a încălcat prevederile legale referitoare la principiul contradictorialității procesului și obligația citări părților în ședința de judecată, circumstanțe care constituie temeiuri de repunere a apelului în termen, însă asupra cărora instanța de apel nu s-a expus.
În conformitate cu art. 425 CPC, termenul de declarare a recursului împotriva încheierii este de 15 zile de la pronunţarea ei. Materialele cauzei atestă că copia încheierii instanţei de apel din 13 martie 2014, a fost expediată în adresa Annei Alexeeva la data de 26 martie 2014, fapt ce se confirmă prin coletul de expediere anexat la materialele cauzei (f.d. 198), însă date care ar confirma şi recepţionarea acesteia şa materialele cauzei lipsesc. Astfel, instanţa de recurs consideră că recurenta s-a conformat prevederilor legale şi a declarat recursul la 10 aprilie 2014 în termen. În conformitate cu art. 426 alin. (3) CPC, recursul împotriva încheierii se examinează în termen de 3 luni într-un complet din 3 judecători, pe baza dosarului şi a materialelor anexate la recurs, fără examinarea admisibilităţii şi fără participarea părţilor.
Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul neîntemeiat şi care urmează a fi respins cu menţinerea încheierii instanţei de apel din considerentele ce urmează. În conformitate cu art. 427 lit. a) CPC, instanţa de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să respingă recursul şi să menţină încheierea.
La caz se constată că prin încheierea din 13 martie 2014, Curtea de Apel Chișinău a dispus respingerea cererii Annei Alexeeva cu privire la repunerea în termen a cererii de apel, restituindu-i celei din urmă cererea de apel cu toate documentele anexate, întemeindu-şi concluziile pe dispoziţiile art. 369 alin. (1) lit. b) CPC, care statuează că instanţa de apel restituie, printr-o încheiere, cererea dacă apelul a fost depus în afara termenului legal, iar apelantul nu solicită repunerea în termen sau instanţa de apel a refuzat să efectueze repunerea în termen. Instanţa de recurs reţine că concluziile instanţei de apel cu privire la depunerea apelului de către Alexeeva Anna în afara termenului legal şi refuzul repunerii în termen a apelului sunt justificate.
În conformitate cu art. 362 alin. (1) CPC, termenul de declarare a apelului este de 30 de zile de la data pronunţării dispozitivului hotărârii, dacă legea nu prevede altfel. După cum denotă actele cauzei, dispozitivul hotărârii Judecătoriei Botanica mun. Chișinău, prin care a fost respinsă ca fiind depusă tardiv acţiunea înaintată de către Alexeeva Anna împotriva Verei Muncescul cu privire la încasarea datoriei, a fost emis şi pronunţat la 28 ianuarie 2013. Tot actele cauzei atestă că dispozitivul hotărîrii Judecătoriei Botanica mun. Chișinău din 28 ianuarie 2013, a fost emis şi pronunţat în lipsa reclamantei Alexeeva Anna, însă în aceeași zi la data de 28 ianuarie 2013, în adresa acesteia a fost expediată copia dispozitivului hotărîrii pronunțate, fapt confirmat prin scrisoarea de însoţire (f.d.
158). Este de menționat că materialele cauzei conțin Avizul de recepție nr. CN 07 (f.d. 160) din care rezultă că Alexeeva Anna a primit copia dispozitivului hotărîrii Judecătoriei Botanica mun. Chișinău din 28 ianuarie 2013 la data de 06 februarie 2013. Cu toate acestea însă, cererea de apel împotriva hotărârii primei instanţe din 28 ianuarie 2013, a fost depusă de către Alexeeva Anna doar la data de 04 decembrie 2013, respectiv cu încălcarea esențială a termenului prevăzut de art. 362 alin. (1) CPC. Instanţa de recurs reţine ca lipsită de suport susţinerea recurentului referitor la faptul că hotărârea primei instanţe a fost pronunţată în lipsa Annei Alexeeva, astfel a luat cunoştinţă cu aceasta ulterior, din care motive considerând că apelul nu este tardiv.
Aceasta deoarece, după cum a fost menţionat mai sus, termenul de 30 zile acordat pentru contestarea hotărârii, conform prevederilor art. 362 CPC, începe să curgă din momentul pronunţării dispozitivului hotărârii, iar alte excepţii legislaţia nu prevede. Mai mult, din materialele cauzei rezultă că prima instanţă a întreprins măsuri necesare pentru înştiinţarea legală a Annei Alexeeva despre locul, data şi ora examinării cauzei, însă citaţiile cu Aviz de recepție expediate la adresa reclamantei au fost restituite instanţei fără înmînare, din motivul expirării termenului de păstrare (f.d.
109, 123, 147, 154). Sub acest aspect argumentul recurentului precum că Alexeeva Anna a primit dispozitivul hotărîrii primei instanței în limba de stat pe care nu o cunoaște, nu poate fi apreciat că nu a avut la cunoştinţă despre hotărîrea pronunţată pe cauza dată, respectiv nu poate fi reţinut de către instanţa de recurs, or ultima a cunoscut despre examinarea litigiului în instanţa de judecată și pronunțarea hotărîrii, însă nu a întreprins măsurile necesare, după cum sugerează jurisprudenţa CEDO, de a proteja drepturile sale de acces la instanţă (Van Harn versus Germany, nr. 7557/03 din 11 septembrie 2007). Or, potrivit şi jurisprudenţei CEDO, cu valoare de principiu (cauza Ghirea contra Moldovei (Hotărârea CEDO din 26 iunie 2012)), recurentul avea obligaţia de a urmări desfăşurarea procesului în care este implicat ca parte Este de remarcat că instanţa de apel, prin prisma dispoziţiilor art. 116 CPC, care prevede că persoanele care, din motive întemeiate, au omis termenul de îndeplinire a unui act de procedură pot fi repuse în termen de către instanţă, corect a respins cererea cu privire la repunerea apelului în termen.
Aceasta deoarece Alexeeva Anna, odată cu depunerea apelului împotriva hotărârii primei instanţe nu a făcut, prin probe incontestabile, dovada imposibilităţii îndeplinirii actului procedural în interiorul termenului prevăzut de lege, or afirmarea recurentului precum că părțile nu au fost citate în ședința de judecată, iar judecarea pricinii a avut loc cu încălcarea regulilor de desfășurare a procesului sunt declarative, contravin celor menționate mai sus şi nu pot fi considerate de către instanţa de recurs ca temeiuri justificative de repunere în termenul de declarare a apelului. Cu atît mai mul că recurentul nu a făcut dovada motivului care a stat la imposibilitatea realizării dreptului său de a face cunoştinţă cu materialele dosarului şi de a îndeplini actele procedurale în termenii prevăzuţi de lege, fapt, însă, ignorat de aceasta, ce a generat omiterea neîntemeiată a termenului prescris la depunere a apelului.
Prin urmare, instanţa de recurs consideră ca fundamentată soluţia instanţei de apel cu privire la respingerea cererii de repunere în termenul de declarare a apelului. În context, Colegiul apreciază critic şi argumentele recursului cu referire la faptul că instanța de apel a examinat cauza și a pronunțat încheierea din 13 martie 2014 fără a cita părțile în ședința de judecată, or, materialele cauzei denotă că ședința instanței de apel numită inițial pentru data de 20 februarie 2014, la cererea reprezentantului apelantei Alexeeva Anna – Danciuc Ghenadie a fost amînată pentru data de 13 martie 2013, celor din urmă fiindu-le expediată citație în acest sens (f.d. 185) cu indicarea locului, zilei și orei examinării cauzei.
În astfel de circumstanţe, nu s-au stabilit încălcări a normelor procesuale la emiterea încheierii, prin urmare, nefiind lezat nici dreptul recurentului la un proces echitabil, garantat de art. 6§1 al CEDO Faţă de cele ce preced şi având în vedere faptul că încheierea instanţei de apel este întemeiată şi legală, iar criticele invocate de către recurent sunt nejustificate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a respinge recursul şi de a menţine încheierea instanţei de apel. În conformitate cu art. 427 lit. a), art. 428 CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d e c i d e Se respinge recursul declarat de către Anna Alexeeva, reprezentată de Danciuc Ghenadie.
Se menţine încheierea Curţii de Apel Chişinău din 13 martie 2014 în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de către Alexeeva Anna împotriva Verei Muncescul cu privire la încasarea datoriei. Decizia este irevocabilă. Preşedinte, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Ion Corolevschi Tamara Chişca-Doneva