Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Inadmisibil
Dosarul nr.
3ra-675/14
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
16 iulie 2014
Părțile
Izvoreanu Oleg vs Biroul Vamal Leuşeni
Pe scurt
Temeiurile declarării recursului

3ra-675/14 — Declararea ilegală a acţiunilor colaboratorilor vamali

dosar nr:3ra-675/14 prima instanţă: Judecătoria Hînceşti, judecător-A.Braga instanţa de apel: Curtea de Apel Chişinău judecători-Nelea Budăi, Ion Muruianu, Anatol Pahapol Republica Moldova Curtea Supremă de Justiţie ÎNCHEIERE 16 iulie 2014 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedinte, judecător- Valeriu Doagă Judecătorii – Iurie Bejenaru, Vera Macinskaia examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de Izvoreanu Oleg, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de Izvoreanu Oleg către Biroul Vamal Leuşeni cu privire la declararea ca fiind ilegale acţiunile coloboratorilor vamali, anularea chitanţei, obligarea de a restitui excedentul drepturilor de import şi încasarea cheltuielilor de judecată, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 13 februarie 2014, prin care a fost admis apelul declarat de către Biroul Vamal Leuşeni, casată hotărârea Judecătoriei Hînceşti din 31.10.2013, fiind pronunţată o nouă hotărâre, prin care acţiunea a fost respinsă, constată La data de 02.07.2013, reclamantul Izvoreanu Oleg s-a adresat cu acţiune în judecată împotriva Biroului Vamal Leuşeni cu privire la declararea ca fiind ilegale acţiunile coloboratorilor vamali, anularea chitanţei, obligarea de a restitui excedentul drepturilor de import şi încasarea cheltuielilor de judecată.

În motivarea acţiunii a invocat că, la 23 mai 2013 a depus cerere către Serviciul Vamal cu privire la anularea chitanţei seria AB nr. 828779 din 14.05.2013 emise de către Biroul Vamal Leuşeni cu restituirea sumei achitate excedentar în mărime de 3185 lei pentru perceperea obligaţiilor vamale calculate incorect la stabilirea valorii în vamă a mărfii - mijlocul de transport motocicletă de model Honda CBF, capacitatea cilindrică 600 cm.cub., şasiul ZDCPC38B04F021496, numărul de înmatriculare 404 ADB 13, anul de producere 2004. Prin răspunsul primit la 06.06.2013 cererea a fost lăsată fără soluţionare pe motiv că, în conţinutul cererii nu se regăseşte actul emis de organul vamal al cărei anulare se solicită.

A mai invocat, că a procurat mijlocul de transport menţionat din 1 Franţa la preţul de 1500 Euro. La data de 13 mai 2013 s-a prezentat la punctul vamal Leuşeni Albita, a prezentat inspectorului vamal toate actele însoţitoare ale mjlocului de transport. Inspectorul vamal fără vreun motiv, a indicat în chitanţa formularul TV 14 că bunul costă 35000 lei. Consideră, că modificarea arbitrară a valorii în vamă a mărfii de către Biroul Vamal Leuşeni a fost efectuată cu încălcarea prevederilor Legii cu privire la tariful vamal. Reieşind din preţul tranzacţiei, valoarea bunului este de 24000 lei şi, deci urmau a se încasa obligaţiuni vamale în valoare de 5059,2 lei.

Consideră ilegale acţiunile colaboratorului vamal al Biroului vamal Leuşeni şi solicită declararea ilegală a acţiunilor colaboratorului vamal al BV Leuşeni privind stabilirea valorii în vamă a mărfii prezentate spre vămuire la 14.05.2013, cu emiterea chitanţei AB 828779; anularea chitanţei menţionate şi emiterea unui act nou în conformitate cu valoarea reală a bunului; obligarea Birorului vamal Leuşeni a restitui sumele achitate excedentar în mărime de 3185 lei şi încasarea cheltuielilor pentru asistenţa juridică în mărime de 5000 lei.

Prin hotărârea Judecătoriei Hînceşti din 31.10.2013, acţiunea înaintată de Izvoreanu Oleg a fost admisă parţial, s-au recunoscut ca fiind ilegale acţiunile Biroului Vamal Leuşeni privind majorarea valorii în vamă a motocicletei de model Honda CBF, capacitate cilindrică 600 cm.cub., anul de producere 2004, cu n/î 404 ADB 13, şasiu ZDCPC38B04F021496, importată de Oleg Izvoreanu la data de 14 mai 2013. S-a obligat Biroul Vamal Leuşeni să restituie lui Oleg Izvoreanu excedentul drepturilor de import în sumă de 3185 lei. S-a încasat de la Biroul Vamal Leuşeni în beneficiul lui Izvoreanu Oleg cu titlu de cheltuieli de judecare a cauzei suma de 2000 lei. în rest, pretenţiile reclamantului s-au respins ca fiind neîntemeiate.

Nefiind de acord cu hotărârea instanţei de fond, la data de 05.11.2013, Biroul Vamal Leuşeni a declarat apel, solicitând admiterea apelului, casarea hotărârii instanţei de fond şi emiterea unei noi hotărâri prin care să fie respinsă acţiunea înaintată de Oleg Izvoreanu. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 13 februarie 2014, a fost admis apelul declarat de către Biroul Vamal Leuşeni, casată hotărârea Judecătoriei Hînceşti din 31.10.2013, fiind pronunţată o nouă hotărâre, prin care acţiunea a fost respinsă ca neîntemeiată. La 10 aprilie 2014, Izvoreanu Oleg a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitînd admiterea recursului, casarea integrală a deciziei Curţii de Apel Chişinău din 13.02.2014 cu menţinerea hotărârii Judecătoriei Hînceşti din 31.10.2013.

În motivarea recursului , recurentul Izvoreanu Oleg a invocat că instanţa de apel a aplicat eronat normele de drept material şi nu a luat în calcul probele prezentate cu privire la preţul enunţat de către vînzător. Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul declarat de Izvoreanu Oleg în termen, deoarece copia deciziei a fost expediată în adresa recurentului la 27 februarie 2014, fapt confirmat prin scrisoarea de expediere ( f.d.116) La data de 12 iunie 2014, Biroul Vmal Leuşeni a depus referinţă la cererea de recurs, solicitînd respingerea recursului ca fiind neîntemeiat. 2 În conformitate cu art. 432 CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural prevăzute la art. 432 alin. (2), (3), (4) CPC RM.

În conformitate cu art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3), (4) CPC RM. Conform art. 432 CPC (temeiurile declarării recursului): (1) Părţile şi alţi participanţi la proces sînt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural. (2) Se consideră că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care instanţa judecătorească: a) nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată; b) a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată; c) a interpretat în mod eronat legea; d) a aplicat în mod eronat analogia legii sau analogia dreptului.

(3) Se consideră că normele de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care: a) pricina a fost judecată de un judecător care nu avea dreptul să participe la judecarea ei; b) pricina a fost judecată în absenţa unui participant la proces căruia nu i s-a comunicat locul, data şi ora şedinţei de judecată; c) în judecarea pricinii au fost încălcate regulile privind limba de desfăşurare a procesului; d) instanţa a soluţionat problema drepturilor unor persoane care nu au fost implicate în proces; e) în dosar lipseşte procesul-verbal al şedinţei de judecată; f) hotărîrea a fost pronunţată cu încălcarea competenţei jurisdicţionale.

(4) Săvîrşirea altor încălcări decît cele indicate la alin.(3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. (5) Temeiurile prevăzute la alin.(3) se iau în considerare de către instanţă din oficiu şi în toate cazurile. Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat Izvoreanu Oleg este declarativ şi nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3), (4) CPC RM.

Instanţa de recurs consideră că, argumentele invocate de către Izvoreanu Oleg, în cererea de recurs, precum că instanţa de apel a aplicat eronat normele de 3 drept material şi nu a luat în calcul probele prezentate cu privire la preţul enunţat de către vînzător, nu pot fi reţinute, deoarece sunt declarative şi nu au suport legal. Astfel, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ consideră că instanţa de apel a examinat pricina sub toate aspectele, a verificat şi a apreciat corect probele prezentate, iar argumentele invocate în recursul declarat de către Izvoreanu Oleg, în esenţa lor, sînt similare argumentelor invocate atît în prima instanţă cît şi în instanţa de apel, cărora instanţa de apel le-a dat o apreciere corectă, avînd la bază cumulul de dovezi administrate în cadrul dezbaterilor judiciare, apreciate conform cerinţelor art. 130 CPC.

Călăuzindu-se de art. 440 CPC al RM, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ a constatat existenţa unuia din temeiurile prevăzute la art. 433 CPC şi anume la lit. a), care expres prevede că cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC. În acelaşi timp, completul relevă că, recursul exercitat conform secţiunii a II- a are un caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificîndu-se doar legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia în fapt. În acest sens, completul reaminteşte prin prisma jurisprudenţei CEDO, fosta Comisie a arătat că „ ... art. 6 parag.

1 al Convenţiei, nu impune motivarea în detaliu a unei decizii prin care o instanţă de recurs, întemeindu-se pe dispoziţii legale specifice, respinge recursul declarat împotriva sentinţei pronunţate de o instanţă inferioară, ca fiind lipsit de şanse de succes.” (cauza Rebait şi alţii contra Franţei, Comisia Europeană a Drepturilor Omului, 25 februarie 1995, nr.26561/1995). Astfel, din considerentele menţionate şi avînd în vedere faptul că, instanţa de apel a examinat pricina sub toate aspectele, a verificat şi a apreciat corect probele prezentate, a aplicat corect normele de drept material, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de către Izvoreanu Oleg, ca inadmisibil.

În conformitate cu art. 270, 431 alin. (2), 433 lit. a), art. 440 alin. (1) CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d i s p u n e: Recursul declarat de către Izvoreanu Oleg se consideră, ca inadmisibil. Încheierea este irevocabilă. Preşedinte, judecător Valeriu Doagă Judecătorii Iurie Bejenaru Vera Macinskaia 4

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.