Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Inadmisibil
Dosarul nr.
2ra-2110-14
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
10 iulie 2014
Părțile
SC Locus SRL vs Ministerul Justiţiei
Pe scurt
Temeiurile declarării recursului

2ra-2110-14 — Constatarea încălcării executării în termen rezonabil a hotărîrii judecătoreşti

prima instanţă: N. Simciuc dosarul nr. 2ra-2110/14 instanţa de apel: S. Caitaz, A. Nogai, A. Doga ÎNCHEIERE 10 iulie 2014 mun.

Chişinău Colegiul civil comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele completului, judecătorul - Valeriu Doagă Judecătorii - Vera Macinskaia , Valentina Clevadî examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de Ministerul Justiţiei, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de societatea comercială „Locus,, societate cu răspundere limitată împotriva Ministerului Justiţiei cu privire la constatarea încălcării dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărîrii judecătoreşti, repararea prejudiciului material şi moral, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 23 ianuarie 2014, c o n s t a t ă La data de 11.07.2013 societatea comercială „Locus„ societate cu răspundere limitată (în continuare S.C.„Locus„S.R.L.) a depus cererea de chemare în judecată împotriva Ministerului Justiţiei cu privire la constatarea încălcării dreptului la executarea în termen rezonabila a hotărîrii judecătoreşti, încasarea sumei de 31601,98 lei cu titlul de prejudiciu material cauzat prin această încălcare, şi încasarea sumei de 30000 lei cu titlul de prejudiciu moral.

În motivarea acţiunii S.C.„Locus„S.R.L., a menţionat că, prin hotărârea Curţii de Apel Chişinău din 18.06.2007 Agenţia de Privatizare sau un alt organ împuternicit a 1 fost obligată să încheie cu S.C.„Locus”S.R.L., contractul de vânzare-cumpărare a încăperilor cu altă destinaţie decât cea locativă nr. 6-10, 11b. 20-22 cu suprafaţa totală de 195,2 m2, situate în construcţia nelocativă din mun. Chişinău str. Alba Iulia 202/4. Prin încheierea Oficiului de executare Centru nr. 12- 1117/08 din 03.09.2008 s-a intentat procedura de executare a hotărârii Curţii de Apel Chişinău din 18.06.2007, iar la 05.11.2010 procedura de executare a fost transmisă executorului judecătoresc Oleg Ungureanu.

Pe motiv că, hotărârea judecătorească nu a fost executată până în prezent, consideră că, societăţii comerciale i-a fost încălcat dreptul la executare în termen rezonabil a hotărârii fiindu-i cauzat prejudiciu material în mărime de 316011,98 lei şi prejudiciu moral estimat la suma de 30000 lei. Prin hotărîrea Judecătoriei Buiucani mun. Chişinău din 11.10.2013 cererea de chemare în judecată înaintată de S.C.”Locus”S.R.L., împotriva Ministerului Justiţiei cu privire la constatarea încălcării dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărîrii judecătoreşti, repararea prejudiciului material şi moral cauzat prin această încălcare a fost respinsă ca neîntemeiată. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 23 ianuarie 2014 s-a admis apelul declarat de S.C.”Locus”S.R.L., s-a casat hotărîrea Judecătoriei Buiucani mun.

Chişinău din 11.10.2013, s-a adoptat o nouă hotărâre prin care s-a admis parţial acţiunea înaintată, s-a constatat ca fiind încălcat dreptul la executare în termen rezonabil a hotărîrii Curţii de Apel Chişinău din 18.06.2007, s-a încasat din bugetul de stat prin intermediul Ministerului Finanţelor în beneficiul S.C.”Locus”S.R.L., suma de 149864 lei cu titlul de reparare a prejudiciului material, în rest acţiunea s-a respins ca neîntemeiată. La 08 mai 2014 Ministerul Justiţiei a declarat recurs împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 16 mai 2013, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei instanţei de apel cu menţinerea hotărîrii Judecătoriei Buiucani mun. Chişinău din 11.10.2013.

În motivarea recursului Ministerul Justiţiei a invocat, că instanţa de apel a aplicat eronat normele de drept material, fapt manifestat prin admiterea acţiunii în lipsa de suport probatoriu atît de fapt cît şi de drept în vederea invocării de intimat a încălcării dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărîrii judecătoreşti, precum şi repararea prejudiciului material. Examinând temeiul recursului în raport cu materialele pricinii civile, completul Colegiului civil comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul este inadmisibil din următoarele motive. În conformitate cu art. 432 din Codul de procedură civilă, părţile şi alţi participanţi la proces sînt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.

2 (2) Se consideră că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care instanţa judecătorească: a) nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată; b) a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată; c) a interpretat în mod eronat legea; d) a aplicat în mod eronat analogia legii sau analogia dreptului.

(3) Se consideră că normele de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care: a) pricina a fost judecată de un judecător care nu avea dreptul să participe la judecarea ei; b) pricina a fost judecată în absenţa unui participant la proces căruia nu i s-a comunicat locul, data şi ora şedinţei de judecată; c) în judecarea pricinii au fost încălcate regulile privind limba de desfăşurare a procesului; d) instanţa a soluţionat problema drepturilor unor persoane care nu au fost implicate în proces; e) în dosar lipseşte procesul-verbal al şedinţei de judecată; f) hotărîrea a fost pronunţată cu încălcarea competenţei jurisdicţionale.

(4) Săvârşirea altor încălcări decât cele indicate la alin.(3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. (5) Temeiurile prevăzute la alin.(3) se iau în considerare de către instanţă din oficiu şi în toate cazurile. În conformitate cu art.433 lit. a) din Codul de procedură civilă, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care: a) recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art.432 alin.(2), (3) şi (4); b) recursul este depus cu omiterea termenului de declarare prevăzut la art.434; c) persoana care a înaintat recursul nu este în drept să-l declare; d) recursul se depune în mod repetat după ce a fost examinat.

Completul Colegiului civil comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră, că recursul declarat nu se încadrează în temeiurile prevăzute la normele de drept citate. Argumentul invocat în recurs, că instanţa de apel a aplicat eronat normele de drept material, fapt manifestat prin admiterea acţiunii în lipsa de suport probatoriu atît de fapt cît şi de drept în vederea invocării de intimat a încălcării dreptului la executare în termen rezonabil a hotărîrii judecătoreşti, precum şi repararea prejudiciului 3 material, nu poate fi reţinut pe motiv că, atît Legea nr.87 din 21.04.2011 cît şi materiale cauzei determină cu certitudine justa concluzie a instanţei de apel.

Conform art. 437 alin.(1) lit. f) din Codul de procedură civilă „cererea de recurs trebuie să conţină, printre altele, esenţa şi temeiurile recursului, argumentul ilegalităţii deciziei atacate”. Totodată, participanţii la proces sunt în drept să declare recurs numai în cazul în care invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural prevăzute la art. 432 alin.(2), (3) sau (4) din Codul de procedură civilă. Astfel, recursul împotriva deciziilor instanţei de apel este o cale de atac de drept, vizând în exclusivitate legalitatea actului de dispoziţie contestat. Colegiul constată că argumentul invocat de recurent în cererea de recurs vizează temeinicia deciziei instanţei de apel şi a hotărârii instanţei de fond şi ar putea fi încadrate în temeiul prevăzut de art. 386 alin.(1) lit. b) din Codul de procedură civilă, aplicabil doar procedurii de apel.

Mai mult ca atît colegiul menţionează că, în cererea de recurs nu se indică prin ce s-a manifestat aplicarea eronată a normelor de drept material şi care circumstanţe impune concluzia respectivă. Colegiul reţine că acest argument al recurentului poartă un caracter declarativ. Colegiul reţine că, potrivit regulilor din Secţiunea a II-a din Capitolul XXXVIII din Codul de procedură civilă, instanţa de recurs nu verifică modul de apreciere a probelor de către instanţele de fond şi de apel. Forţa atribuită unei probe sau alteia, coraportul dintre probe, suficienţa probelor şi concluziile făcute în urma probaţiunii sunt în afara controlului instanţei de recurs.

Prin prisma art. 432 alin.(4) din Codul de procedură civilă, instanţa de recurs poate interveni în materia probaţiunii doar sub aspect procedural şi anume dacă se invocă că instanţa de apel a apreciat în mod arbitrar probele, încălcând în mod flagrant regulile de apreciere a probelor stabilite în art. 130 din Codul de procedură civilă. În recursul declarat nu se regăseşte argumentul cu privire la încălcarea flagrantă a regulilor de apreciere a probelor. Astfel, instanţa de recurs menţionează că Ministerul Justiţiei nu a invocat niciun argument în vederea ilegalităţii deciziei instanţei de apel.

În acest sens, completul reaminteşte prin prisma jurisprudenţei CEDO, fosta Comisie a arătat că “... art.6 parag.1 al Convenţiei, nu impune motivarea în detaliu a unei decizii prin care o instanţă de recurs, întemeindu-se pe dispoziţii legale specifice, respinge recursul declarat împotriva sentinţei pronunţate de o instanţă inferioară, ca fiind lipsit de şanse de succes.” (cauza Rebait şi alţii contra Franţei, Comisia Europeană a Drepturilor Omului, 25.02.1995, nr.26561/1995) Colegiul concluzionează, că din conţinutul cererii de recurs nu rezultă existenţa unuia din temeiurile legale de recurs.

Din considerentele menţionate şi având în vedere faptul, că instanţa de apel a 4 examinat pricina sub toate aspectele, a verificat şi a apreciat corect probele prezentate, iar argumentul invocat în recurs nu se încadrează în temeiurile prevăzute de art. 432 alin. (2), (3) şi (4) din Codul de procedură civilă, completul Colegiului civil comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de Ministerul Justiţiei ca inadmisibil. În conformitate cu art. 432, art. 433, art. 440 din Codul de procedură civilă, completul Colegiului civil comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie d i s p u n e Recursul declarat de Ministerul Justiţiei se consideră inadmisibil.

Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele completului, Judecătorul Valeriu Doagă Judecătorii Vera Macinskaia Valentina Clevadî 5

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.