Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Dosarul nr.
2rc-390/14
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
25 iunie 2014
Părțile
SA Termocom privind intentarea procesului de insolvabilitate
Pe scurt
Condiţiile intrării în faliment

2rc-390/14 — Intentarea procesului de faliment

Dosarul nr. 2rc-390/14 instanţa de apel: T.Pelin DECIZIE 25 iunie 2014 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele şedinţei, judecătorul: Nicolae Clima Judecătorii: Galina Stratulat şi Iurie Bejenaru examinînd recursurile declarate de SA „Termocom” în persoana directorului general Mihai Cernei şi de ÎCS „Red Union Fenosa” SA, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată privind intrarea imediată în faliment a SA „Termocom”, împotriva încheierii Curţii de Apel Chişinău din 18 martie 2014, prin care s-a confirmat ca fiind legală hotărîrea Adunării creditorilor SA „Termocom” (proces- verbal nr.09 din 14.02.2014) şi s-a intentat procedura de faliment a SA „Termocom”, c o n s t a t ă Prin hotărîrea Judecătoriei Economice a RM din 29 noiembrie 2001 SA „Termocom” a fost declarată în stare de insolvabilitate.

Prin hotărârea Judecătoriei Economice a RM din 16 iulie 2002, în scopul redresării solvabilităţii a fost confirmat planul acceptat de către creditorii SA„Termocom” la adunarea generală din 26 ianuarie 2002, cu toate modificările ulterioare, adoptate la adunarea creditorilor din 16 ianuarie 2002. Prin hotărârea Curţii de Apel Economice din 3 noiembrie 2009 a fost încetată procedura de insolvabilitate a SA„Termocom” şi dispusă continuarea procedurii planului. Prin încheierea Curţii de Apel Economice din 11 decembrie 2008 s-a dispus prelungirea procedurii planului de reorganizare încă pe 1 an, iar prin Hotărârea Guvernului cu privire la prelungirea termenului procedurii planului pentru SA „Termocom” nr. 94 din 05.02.2009, termenul procedurii planului SA „Termocom” a fost prelungit pentru o perioadă de 3 ani.

Ulterior, prin Hotărârea Guvernului nr. 713 din 26.09.2012 s-a dispus a prelungi termenul procedurii planului SA „Termocom" până la 31.05.2013. Datorită faptului, că debitorul presteză servicii de utilitate publică prin Hotărârea Guvernului nr. 314 din 29 mai 2013 SA „Termocom” în procedura planului a fost inclus în Lista agenţilor economici de importanţă vitală pentru economie iar prin Hotărârea Adunării generale a creditorilor din 19.06.2013 (proces 1 - verbal nr.07) procedura planului SA „Termocom” a fost prelungită până la 31 decembrie 2013, termen limită de executare a planului.

La data de 14 februarie 2014 a avut loc adunarea generală repetată a creditorilor SA „Termocom” în procedura planului, la care creditorii SA „Termocom” (creditori de clasa 3 -5 , ceea ce reprezintă 80,57 % din creanţele creditorilor; creditori de clasa 4- 10 ceea ce reprezintă 1,09 8% din creanţele creditorilor) au aprobat Raportul final al administratorului cu privire la executarea Planului de reorganizare pentru perioada decembrie 2001 - decembrie 2013. Hotărârea adunării creditorilor din 14 februarie 2014 este confirmată prin procesul-verbal nr.9, conform căruia prin hotărîrea adunării creditorilor s-a dispus intrarea debitorului în faliment. La data de 21 februarie 2014 administratorul insolvabilităţii a depus instanţei de insolvabilitate procesul-verbal nr.9 al adunării creditorilor SA„Termocom” în procedura planului din 14 februarie 2014 şi a solicitat intentarea procesului de faliment.

Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 18 martie 2014 s-a confirmat ca fiind legală hotărîrea Adunării creditorilor SA „Termocom” (proces-verbal nr.09 din 14.02.2014). S-a intentat procedura de faliment cu valorificarea şi lichidarea masei debitoare a SA „Termocom” IDNP 1003600022286 cu sediul în mun.Chişinău, str. Tudor Vladimirescu 6, cu dizolvarea debitorului. S-a desemnat în funcţia de lichidator al SA „Termocom”, ÎI „Eni Veaceslav”, c.f.1011600029857, certificat de instruire profesională nr. 19327 din 08 iulie 2011. Atribuţiile administratorului procedurii planului încetează din momentul stabilirii atribuţiile lichidatorului. S-a înlăturat debitorul şi organele de conducere de la gestionarea întreprinderii şi masei debitoare, cu destituirea acestora din funcţiile deţinute, atribuţiile de administrare şi de dispoziţie a societăţii fiind transmise lichidatorului ÎI „Eni Veaceslav”.

S-a obligat debitorul să transmită lichidatorului în cel mult 3 zile lucrătoare documentele de constituire a societăţii; procesele-verbale ale adunărilor generale ale asociaţilor; certificatul înregistrării de stat al întreprinderii; documentele ce confirmă drepturile societăţi asupra patrimoniului ei; cu registrele societăţii; cu avizele, actele auditorului şi ale organelor administrării fiscale; documentele interne, ştampila, documentele contabile. S-a instituit Comitetul creditorilor din 5 reprezentanţi ai creditorilor cu cele mai mari ca valoare creanţe după cum urmează: SA„CET-1”, SA„CET-2”, SA„Moldovagaz”, SRL „Chişinău Gaz”, SA „Moldtranselectro”. 2 S-a declarant lichidatorul responsabil de utilizarea şi lichidarea masei debitoare.

S-a obligat lichidatorul să notifice despre intentării procedurii de insolvabilitate şi intrarea SA„Termocom” în procedura falimentului. S-a obligat lichidatorul să publice dispozitivul prezentei încheieri în Monitorul Oficial al RM în termen de 10 zile din data adoptării. La 28 martie 2014 SA „Termocom” în persoana directorului general Mihai Cernei a declarat recurs împotriva încheierii instanţei de apel, solicitînd admiterea recursului, casarea încheierii Curţii de Apel Chişinău din 18 martie 2014, cu emiterea unei noi hotărîri prin care să fie respinsă solicitarea administratorului de intentare a procesului de faliment. În motivarea recursului s-a menţionat că, instanţa de insolvabilitate a încălcat normele procedurale şi materiale ale legislaţiei în vigoare.

Mai mult ca atît, au fost încălcate prevederile art.217 din Legea insolvabilităţii nr.149. Se mai indică în recurs că, instanţa de insolvabilitate ilegal a dispus preluarea controlului asupra unei întreprinderi de stat de importanţă vitală de către administratorul Eni Veaceslav , fiind înlăturaţi de la gestionarea acesteia Consiliul societăţii în număr de 7 persoane, precum şi executivul care la fel este compus din cel puţin 4 persoane, cît şi de cenzorii societăţii. La 03 aprilie 2014 ÎCS „Red Union Fenosa” SA a declarat recurs împotriva încheierea Curţii de Apel Chişinău din 18 martie 2014, solicitînd înlocuirea creditorului SRL „Chişinău Gaz” inclus în component comitetului creditorilor, cu creditorul ÎCS „Red Union Fenosa” SA.

În motivarea recursului s-a invocat că, primii cinci creditori cu cele mai mari creanţe sunt toţi creditorii enumeraţi, cu excepţia SRL „Chişinău Gaz”. În locul acesteia urma să fie ÎCS „Red Union Fenosa” SA, deoarece creanţa validată a acesteia este de 9. 064. 337,98 lei, iar a Societăţii cu Răspundere Limitată „Chişinău Gaz” este de 45. 960. 396, 7 lei. În conformitate cu art. 426 alin. (3) Codul de procedură civilă, recursul împotriva încheierii se examinează în termen de 3 luni într-un complet din 3 judecători, pe baza dosarului şi a materialelor anexate la recurs, fără examinarea admisibilităţii şi fără participarea părţilor. Examinînd argumentele recursurilor în raport cu materialele pricinii, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursurile sunt neîntemeiate şi urmează a fi respinse din următoarele motive.

În conformitate cu art. 427 lit. a) CPC, instanţa de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să respingă recursul şi să menţină încheierea. 3 Încheierea recurată este adoptată în conformitate cu normele de drept procedural şi cu aprecierea completă a tuturor probelor şi a circumstanţelor cauzei – motiv pentru care de către Colegiul civil este considerată legală şi întemeiată. La caz, recurentul SA „Termocom” în persoana directorului general Mihai Cernei, contestă încheierea instanţei de insolvabilitate prin care s-a intentat procedura de faliment cu valorificarea şi lichidarea masei debitoare a SA „Termocom” IDNP 1003600022286 cu sediul în mun.Chişinău, str.Tudor Vladimirescu 6, cu dizolvarea debitorului.

S-a desemnat în funcţia de lichidator al SA „Termocom”, ÎI „Eni Veaceslav”, c.f.1011600029857, certificat de instruire profesională nr. 19327 din 08 iulie 2011.Atribuţiile administratorului procedurii planului încetează din momentul stabilirii atribuţiile lichidatorului. Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că prima instanţă la emiterea soluţiei de intentare imediată în faliment a SA „Termocom”, corect a elucidat toate circumstanţele importante pentru soluţionarea cazului. Astfel, conform hotărîrii adunării creditorilor din 14 februarie 2014, confirmată prin procesul-verbal nr. 9, s-a dispus intrarea debitorului în faliment, pe motivul că planul de reorganizare a SA „Termocom” nu a adus un careva rezultat pozitiv.

Astfel, conform prevederilor art. 115, 116 din Legea insolvabilităţii se reglementează procedura generală, condiţiile intrării în faliment şi efectele intentării procedurii falimentului. Instanţa de insolvabilitate decide prin încheiere intrarea imediată în faliment, dar nu mai tîrziu de 5 zile lucrătoare, în cazurile expuse, inclusive în cazul în care adunarea creditorilor a aprobat raportul administratorului insolvabilităţii în care se propune intrarea debitorului în faliment. Având în vedere importanţa vitală a SA„Termocom” prima instant just a considerat de a institui până la adunarea generală a creditorilor un Comitet al creditorilor în număr de 5 persoane.

În conformitate cu prevederile art. 115 alin. (1) lit. e) şi alin. (2) din Legea insolvabilităţii nr. 149 din 29 iunie 2012, instanţa de insolvabilitate decide prin încheiere intrarea imediată în faliment, dar nu mai tîrziu de 5 zile lucrătoare, în următoarele cazuri: adunarea creditorilor a aprobat raportul administratorului insolvabilităţii în care se propune intrarea debitorului în faliment. Instanţa de insolvabilitate va pronunţa, prin încheierea de intrare în faliment, dizolvarea societăţii debitoare şi va dispune: desemnarea unui lichidator, stabilirea atribuţiilor acestuia; valorificarea şi lichidarea masei debitoare.

Argumentele invocate de reucrentul SA „Termocom” precum că instanţa de insolvabilitate nu poate intenta procesul de faliment, pe motivul că acesta se aplică doar întreprinderilor care se află în proces de insolvabilitate este neîntemeiat şi se v- 4 a respinge, pe motivul că în conformitate cu prevederile art. 217 alin. (1) a Legii insolvabilităţii, dacă, pe parcursul realizării planului procedurii de restructurare, debitorul nu respectă prevederile lui sau planul nu este realizat în termen, comitetul creditorilor sau fiecare creditor poate înainta o nouă cerere introductivă, care va avea ca efect intrarea în faliment şi lichidarea patrimoniului debitorului fără a mai fi necesară dovada insolvabilităţii lui.

În ce priveşte dezacordul recurentului cu înlăturarea de la gestionarea întreprinderii şi instituirea lichidatorului Î.I. „Eni Veaceslav”, instanţa de recurs menţionează că potrivit art. 63 alin. (1) şi (2) al Legii insolvabilităţii nr. 149 din 29 iunie 2012, administratorul insolvabilităţii şi administratorul provizoriu sînt persoane fizice desemnate de către instanţa de insolvabilitate să exercite atribuţiile prevăzute de lege în perioada de observaţie, în procesul de insolvabilitate şi în procedura de restructurare a debitorului. Lichidatorul este o persoană fizică desemnată de către instanţa de insolvabilitate să conducă activitatea debitorului în cadrul procedurii falimentului şi al procedurii simplificate a falimentului şi să exercite atribuţiile stabilite de lege sau de instanţa de judecată.

Potrivit alin. (4) aceluiaşi articol, la etapa intentării procedurii, instanţa de insolvabilitate desemnează candidatura administratorului provizoriu, administratorului insolvabilităţii sau a lichidatorului, propusă de debitor sau de creditorul care a iniţiat procedura. În acelaşi timp, alin. (7) statuează că atribuţiile administratorului insolvabilităţii încetează în momentul în care instanţa de insolvabilitate stabileşte atribuţiile lichidatorului. Şi administratorul provizoriu sau administratorul insolvabilităţii numit anterior poate fi desemnat lichidator. În cazul în care, creditorii doresc să propună un alt administrator sau lichidator după ce instanţa de insolvabilitate a desemnat administratorul/lichidatorul, în temeiul art. 65 din Legea insolvabilităţii, aceştia pot să o facă la prima adunare a creditorilor convocată după şedinţa de validare.

Prin urmare, odată cu intentarea procedurii falimentului cu valorificarea şi lichidarea masei debitoriale a SA „Termocom”, instanţa de insolvabilitate acţionînd în cadrul legal, corect a dispus numirea lichidatorului, atribuindu-i şi funcţiile necesare în conformitate cu prevederile art. 63 al Legii insolvabilităţii nr. 149 din 29 iunie 2012. În ce priveşte recursul declarat de către ÎCS „Red Union Fenosa” SA, Colegiul civil ajunge la concluzia de a-l respinge din următoarele considerente. Din textul recursului se constată că recurentul solicită înlocuirea creditorului SRL „Chişinău Gaz” inclus în component comitetului creditorilor, cu creditorul ÎCS „Red Union Fenosa” SA.

5 Astfel, la caz, instanţa de recurs menţionează că ulterior depunerii recusului , prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 24 aprilie 2014 s-a corectat greşeala din încheierea Curţii de Apel Chişinău din 18 martie 2014 ce ţine de instituirea comitetului creditorulu şi s-a înlocuit sitagma SRL „Chişinău Gaz” cu sintagma ÎCS „Red Union Fenosa” SA. Prin urmare, se atestă comiterea de către prima instant a unei erori material evidente care a fost corectată prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 24 aprilie 2014, iar temeiurile invocate în recursul declarat de ÎCS „Red Union Fenosa” SA au decăzut de drept.

Din considerentele menţionate şi avînd în vedere faptul că, încheierea primei instanţe este legală şi întemeiată, iar argumentele invocate de recurenţi sunt neîntemeiate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a respinge recursurile declarate de către SA „Termocom” în persoana directorului general Mihai Cernei şi de ÎCS „Red Union Fenosa” SA cu menţinerea încheierii primei instanţe. În conformitate cu art. 427 lit. a), art.428 CPC Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d e c i d e Se resping recursurile declarate de către SA „Termocom” în persoana directorului general Mihai Cernei şi de ÎCS „Red Union Fenosa” SA.

Se menţine încheierea Curţii de Apel Chişinău din 18 martie 2014, în pricina civilă la la cererea de chemare în judecată privind intrarea imediată în faliment a SA „Termocom”. Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele şedinţei, judecător Nicolae Clima Judecătorii Galina Stratulat Iurie Bejenaru 6

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.