3ra-616/14 — Contestarea actului administrativ

dosarul nr.3ra-616/14 prima instanţă: V. Negru instanţa de apel: M. Anton, A. Panov, T. Pelin DECIZIE 18 iunie 2014 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedintele şedinţei, judecătorul Valeriu Doagă Judecătorii Ala Cobăneanu, Vera Macinscaia, SveatoslavMoldovan, Nicolae Clima examinînd cererea de recurs declarată de Întreprinderea de Stat „Radiocomunicaţii”, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de Întreprinderea de Stat „Radiocomunicaţii” împotriva Inspectoratului Fiscal Principal de Stat cu privire la contestarea actului administrativ, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 30 ianuarie 2014, prin care a fost admis apelul declarat de către Inspectoratul Fiscal Principal de Stat şi s-a casat hotărârea Judecătoriei Rîşcani, mun.

Chişinău din 19 iulie 2013, prin care acţiunea înaintată de către Întreprinderea de Stat „Radiocomunicaţii” a fost admisă, c o n s t a t ă La 27 martie 2012, Întreprinderea de Stat „Radiocomunicaţii” s-a adresat cu cerere în instanţa de judecată împotriva Inspectoratului Fiscal Principal de Stat cu privire la contestarea actului administrativ. În motivarea acţiunii a indicat reclamantul că la 16 noiembrie 2011, de către Inspectoratul Fiscal Principal de Stat, Direcţia Marilor Contribuabili, ulterior verificării totale privind respectarea legislaţiei fiscale de către ÎS „Radiocomunicaţii”, a fost emis actul de control nr. 5-654295, prelungit pe formularul 5-654296 şi 3- 448230, prin care s-au constatat încălcări ale legislaţiei fiscale, precum efectuarea decontărilor băneşti în numerar fără maşină de casă, diminuarea impozitului pe venit reţinut din salariu, completarea neadecvată a dării de seamă privind suma venitului.

De asemenea, în respectivul act, se indică precum că nu au fost onorate obligaţiunile de repatriere a mijloacelor băneşti în termen şi anume pentru serviciile acordate Telecompaniei Naţionale a Ucrainei pentru perioada anilor 1998-2000, datoria constatată la 01.01.2011, fiind de 318415,13 dolari SUA şi 487538 hrivne ucrainene. Pentru faptele expuse, întreprinderea a fost sancţionată în proporţie de 0,1 la sută din suma mijloacelor nerepatriate pentru fiecare zi calendaristică de întîrziere, în sumă de 4 717 920 lei. Menţionează reclamantul că la 29 noiembrie 2011, prin contestaţia nr. 01- 03/1443 şi-a expus dezacordul său pe marginea celor constatate, inclusiv faţă de amenda pentru nerespectarea termenilor de repatriere a mijloacelor băneşti provenite din tranzacţiile economice externe.

În acest sens, a explicat reclamantul că, în baza unor contracte comerciale interne, a prestat Companiei Naţionale de Televiziune a Ucrainei servicii de difuzare pe teritoriul Republicii Moldova a programului de televiziune a Ucrainei „UT-1”, fapt confirmat prin contractul nr.4 din 12.02.1996 privind răspîndirea programelor de televiziune Ucrainene („UT-1”) pe teritoriul Republicii Moldova, precum şi prin contractul nr.186 din 29.06.1998 privind închirierea utilajului tehnic de televiziune şi a frecvenţelor de transmitere a programelor. Precizează reclamantul că prestarea serviciului de difuzare constă în preluarea din eter de către Staţiile terestre de recepţie ale ÎS „Radiocomunicaţii” amplasate pe teritoriul Republicii Moldova, a semnalului respectiv (programul „UT-1”) şi transmiterea lui prin intermediul emiţătoarelor amplasate pe teritoriul Republicii Moldova către consumatorii finali - locuitori ai Republicii Moldova.

Astfel, susţine ÎS „Radiocomunicaţii” că potrivit prevederilor Codului fiscal, prestarea acestor servicii nu poate fi calificată ca export/import de servicii, deoarece locul de livrare a acestora este Republica Moldova şi sediul persoanei care prestează serviciile este Republica Moldova şi astfel, neîncasarea plăţilor (datoriilor) pentru serviciile prestate Companiei Naţionale de Televiziune Ucrainene „UT-1” nu se încadrează în raporturile reglementate de Legea cu privire la reglementarea repatrierii de mijloace mărfuri şi servicii provenite din tranzacţiile economice externe. În aceste circumstanţe, ÎS „Radiocomunicaţii” nu are obligaţii de repatriere a mijloacelor în termen şi nici nu poate fi sancţionată cu amendă pentru nerepatrierea acestora.

Într-o altă ordine de idei, consideră reclamantul că obligaţiile fiscale pot fi determinate în cel mul 4 ani de la ultima dată stabilită pentru prezentarea dării de seamă fiscale respective sau pentru plata impozitului taxei, majorări de întîrziere (penalităţi) în cazul în care nu este prevăzută prezentarea unei dări de seamă fiscale. Precizează reclamantul că serviciile acordate, Telecompaniei Naţionale a Ucrainei au avut loc în perioada anilor 1998-2000, adică, cu 12 ani în urmă, fapt pentru care susţine reclamantul că pîrîtul nu este în drept să aplice amenda, termenul pentru determinarea obligaţiei fiscale fiind expirat.

Mai menţionează reclamantul că în anii 2004 şi 2009, la fel a fost supus controlului de către Inspectoratul Fiscal de Stat, Direcţia Administrarea Contribuabililor Mari, precum şi de Inspectoratul Fiscal Principal de Stat, dar atunci nu s-au stabilit încălcări ce ţin de nerepatrierea mijloacelor băneşti provenite din tranzacţii economice externe. Cere ÎS „Radiocomunicaţii”, anularea parţială a deciziei IFPS nr.12 din 12.01.2012 în partea constatării nerepatrierii mijloacelor băneşti provenite din tranzacţii economice externe şi aplicării amenzii pentru nerepatriere în mărime de 4717920 lei. Prin hotărîrea Judecătoriei Rîşcani, mun. Chişinău din 19 iulie 2013, acţiunea înaintată de ÎS „Radiocomunicaţii” a fost admisă.

S-a anulat decizia Inspectoratului Fiscal Principal de Stat de pe lîngă Ministerul Finanţelor nr.12 din 12 ianuarie 2012, în partea sancţionării ÎS „Radiocomunicaţii” cu amendă în mărime de 4 717 920 lei, pentru nerepatrierea mijloacelor băneşti în termen provenite din tranzacţiile economice externe. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 30 ianuarie 2014, apelul declarat de către Inspectoratul Fiscal Principal de Stat a fost admis, s-a casat hotărîrea primei instanţe şi s-a pronunţat o nouă hotărîre prin care s-a respins acţiunea ÎS „Radiocomunicaţii” împotriva Inspectoratul Fiscal Principal de Stat. La 28 martie 2014, ÎS „Radiocomunicaţii” a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitînd admiterea recursului, casarea deciziei instanţei de apel şi menţinerea hotărîrii primei instanţe.

În motivarea recursului, recurentul ÎS „Radiocomunicaţii” a invocat că decizia instanţei de apel este ilegală şi neîntemeiată, fiind încălcate normele de drept material şi anume, nu a fost aplicată legea care trebuia aplicată, a fost aplicată o lege care nu trebuia aplicată, precum şi a fost interpretată în mod eronat legea. Susţine recurentul, în acest sens, că instanţa de fond minuţios şi cu atenţie a examinat, şi a stabilit cu certitudine că locul de livrare a serviciilor şi sediul persoanei care prestează servicii este Republica Moldova, concluzionînd că, în cazul în care sediul prestatorului de servicii Î.S.”Radiocomunicaţii” şi locul de livrare a serviciilor este Republica Moldova, export de servicii nu are loc, situaţie care nu se încadrează în raporturile de nerepatriere a mijloacelor băneşti provenite din tranzacţiile economice externe.

Viceversa, instanţa de apel nu a ţinut cont de faptul că textul „servicii/lucrări nerezidenţilor” prevăzut la art.2 al Legii nr. 1466 din 29.01.1998 cu privire la reglementarea repatrierii de mijloace băneşti, mărfuri şi servicii provenite din tranzacţii economice externe, la data de 06.03.2012, a înlocuit textul „servicii în străinătate”. În acest sens, precizează recurentul că atît controlul fiscal, cît şi adoptarea deciziei IFPS, au avut loc pînă la data respectivă, adică pînă la aceste modificări. De asemenea, susţine recurentul că prima instanţă just nu a luat în consideraţie argumentul IFPS precum că în cazul în care o parte contractantă a tranzacţiei se achită în valută străină, acestei tranzacţii poate fi acordat calificativul de tranzacţie externă, deoarece aceasta se rezumă doar la moneda de achitare, recalculată ulterior în moneda naţională pentru reţinerea altor plăţi.

Mai consideră recurentul că instanţa de apel trebuia să aplice prevederile art. 264 alin.(l) al Codului fiscal, potrivit cărora, obligaţiile fiscale pot fi determinate în cel mult 4 ani de la ultima dată stabilită pentru prezentarea dării de seamă fiscale respective sau pentru plata impozitului, taxei, majorării de întîrziere, în cazul în care nu este prevăzută prezentarea unei dări de seamă fiscale. Astfel, serviciile acordate Telecompaniei Naţionale a Ucrainei au avut loc în perioada anilor 1998-2000, adică cu 12 ani în urmă momentului efectuării controlului, fapt pentru care IFPS nu este în drept să aplice amenda respectivă, termenul pentru determinarea obligaţiei fiscale fiind expirat. Întreprinderea anterior, în anii 2004 şi 2009, a fost supusă controlului fiscal, fără a fi stabilite încălcări privind nerepatrierea mijloacelor băneşti din tranzacţii economice externe.

La 14 mai 2014, Inspectoratul Fiscal Principal de Stat a depus referinţă împotriva cererii de recurs înaintată de ÎS „Radiocomunicaţii”, prin care solicită respingerea acestuia şi menţinerea deciziei instanţei de apel. Consideră intimatul, că decizia instanţei de apel este legală şi întemeiată din motiv că au fost constatate şi elucidate pe deplin circumstanţele care sunt importante pentru soluţionarea pricinii. Astfel, la emiterea deciziei, instanţa de apel corect a aplicat normele de drept material, a apreciat argumentele şi probele depuse de IFPS.

Menţionează intimatul că obligaţiunea de repatriere a mijloacelor băneşti provenite din tranzacţii economice externe, este stipulată în art.3 alin.(l) al Legii cu privire la reglementarea repatrierii de mijloace băneşti, mărfuri şi servicii provenite din tranzacţii economice externe, iar potrivit art. 2 al aceluiaşi act legislativ, tranzacţii economice externe, reprezintă inclusiv, orice alte operaţiuni şi tranzacţii externe. Prin urmare, tranzacţia în cauză a fost încheiată cu Telecompania Naţională a Ucrainei, care este nerezident şi urma să achite serviciile în valută străină. Complementar, indică intimatul că recurentul a interpretat în mod eronat prevederile art. 93 şi 111 Cod fiscal.

Astfel, precizează că alin. 9) şi 11) ale normei sus-citate, stabilesc numai normele generale, care determină relaţiile în care apare importul şi exportul de servicii, iar art.111 Cod fiscal, în acelaşi timp, stabileşte o normă specială privind determinarea locului livrării, care stabileşte condiţiile în dependenţă de care relaţii apărute pot fi interpretate ca import sau export de servicii. Din considerentul că serviciile de difuzare au fost prestate în RM şi respectiv locul livrării la fel este RM, Telecompania Naţională a Ukrainei (nerezident) a fost obligată să transfere mijloacele băneşti rezidentului RM - ÎS „Radiocomunicaţii”, care la rîndul său era obligat să înregistreze în conturile deţinute în băncile din RM încasările de la export, sumele transferate în avans pentru importul neefectuat, să efectueze importul de servicii în urma plăţilor pentru import sau să repatrieze mijloacele băneşti în urma altor tranzacţii economice externe.

În partea în care recurentul se referă la termenul de prescripţie stipulat în art.264 din Codul fiscal, menţionează recurentul că aceste invocări nu pot fi reţinute de instanţă, din motivul că prevederile art.264 din Codul fiscal, se aplică numai în cazul determinării obligaţiilor fiscale prevăzute de Codul fiscal. Sancţiunea aplicată în baza Legii nr. 1466-XIII din 29.01.1998, nu reprezintă o obligaţie fiscală şi respectiv, în cazul dat, termenul de prescripţie conform prevederilor Codului fiscal - nu poate fi aplicat. Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul declarat de ÎS „Radiocomunicaţii” întemeiat şi care urmează a fi admis, casată decizia instanţei de apel şi menţinută hotărîrea primei instanţere, dar cu o altă motivare.

În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. f) CPC, instanţa, după ce judecă recursul, este în drept să admită recursul, să caseze decizia instanţei de apel şi să menţină hotărîrea primei instanţe. Potrivit prevederilor art. 434 alin. (1) CPC, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărîrii sau a deciziei integrale. Examinînd înscrisurile anexate la dosar, Colegiul reţine că decizia instanţei de apel a fost pronunţată la 30 ianuarie 2014 şi expediată copia de pe aceasta către ÎS „Radiocomunicaţii”, la 12 februarie 2014 (f.d. 162). Recursul împotriva deciziei instanţei de apel a fost depus la 28 martie 2014 şi respectiv, se consideră depus în termen. Din considerentul menţionat, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie recurge la examinarea propriu-zisă a cererii de recurs.

După cum rezultă din materialele cauzei, în baza contractului nr.4 din 12.02.1996 privind transmiterea programelor de televiziune Ucrainene („UT-1”) pe teritoriul Republicii Moldova, precum şi contractului nr.186 din 29.06.1998 privind închirierea utilajului tehnic de televiziune şi a frecvenţelor de transmitere a programelor, recurentul ÎS „Radiocomunicaţii” a prestat Companiei Naţionale de Televiziune a Ucrainei servicii de difuzare pe teritoriul Republicii Moldova a programului de televiziune a Ucrainei „UT-1”.

Urmare verificării totale privind respectarea legislaţiei fiscale de către ÎS „Radiocomunicaţii”, la 16 noiembrie 2011, Inspectoratul Fiscal Principal de Stat, Direcţia Marilor Contribuabili a emis actul de control nr. 5-654295, prelungit pe formularul 5-654296 şi 3-448230, prin care s-au constatat încălcări ale legislaţiei fiscale, indicîndu-se, în acelaşi timp şi faptul că nu au fost onorate obligaţiunile de repatriere a mijloacelor băneşti în termen şi anume pentru serviciile acordate Telecompaniei Naţionale a Ucrainei pentru perioada anilor 1998-2000, datoria constatată la 01.01.2011, fiind de 318415,13 dolari SUA şi 487538 hrivne ucrainene. La 29 noiembrie 2011, ÎS „Radiocomunicaţii” a depus contestaţia nr. 01- 03/1443, prin care şi-a expus dezacordul pe marginea celor constatate, inclusiv faţă de amenda pentru nerespectarea termenilor de repatriere a mijloacelor băneşti provenite din tranzacţiile economice externe.

La 12 ianuarie 2012, Inspectoratul Fiscal Principal de Stat a adoptat decizia nr. 12, prin care a aplicat recurentului amendă pentru nerepatrierea mijloacelor băneşti în mărime de 4717920 lei. La 23 martie 2012, ÎS „Radiocomunicaţii” a depus la Inspectoratul Fiscal Principal de Stat cerere prealabilă prin care solicită anularea deciziei nominalizate, în partea constatării nerepatrierii mijloacelor băneşti provenite din tranzacţii economice externe şi aplicării amenzii pentru nerepatrierea mijloacelor băneşti, în mărime de 4717920 lei. Prin scrisoarea nr.26-12/1-l2/657/1830 din 30.03.2012 pîrîtul a refuzat examinarea cererii prealabile, considerînd că soluţionarea acesteia ţine de competenţa instanţei de contencios administrativ (f.d.47).

La 27 martie 2012, ÎS „Radiocomunicaţii” s-a adresat cu acţiune în instanţa de contencios administrativ. Instanţele de judecată ierarhic inferioare au emis hotărîrile respective. ÎS „Radiocomunicaţii” nefiind de acord cu decizia instanţei de apel s-a adresat cu recurs împotriva acesteia. Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie analizînd argumentele invocate în recurs prin prisma materialelor cauzei, coraportate la prevederile legale aplicabile speţei, expune următoarea concluzie.

Potrivit art.2 al Legii nr. 1466 din 29.01.1998 cu privire la reglementarea repatrierii de mijloace băneşti, mărfuri şi servicii provenite din tranzacţii economice externe, repatrierea mijloacelor băneşti se consideră încasarea de la nerezidenţi, în termenul stabilit, a mijloacelor băneşti aferente exportului de mărfuri, prestării de servicii/lucrări nerezidenţilor, precum şi altor operaţiuni şi tranzacţii externe în conturi deschise la băncile licenţiate în Republica Moldova. Colegiul, reieşind din clauzele contractului nr.4 din 12.02.1996 privind răspîndirea programelor de televiziune Ucrainene („UT-1”) pe teritoriul Republicii Moldova şi contractului nr.186 din 29.06.1998 privind închirierea utilajului tehnic de televiziune şi a frecvenţelor de transmitere a programelor, reţine că rezidentul Republicii Moldova - ÎS „Radiocomunicaţii” a prestat servicii nerezidentului Republicii Moldova - Companiei Naţionale de Televiziune a Ucrainei.

Consecvent, potrivit art. 3 alin. (1) al Legii cu privire la reglementarea repatrierii de mijloace băneşti, mărfuri şi servicii provenite din tranzacţii economice externe, agenţii economici rezidenţi ai Republicii Moldova, indiferent de tipul de proprietate şi forma juridică de organizare, sînt obligaţi să înregistreze în conturile lor din băncile licenţiate ale Republicii Moldova încasările de la export, sumele transferate în avans pentru importul neefectuat, să efectueze importul de mărfuri şi servicii în urma plăţilor pentru import sau să repatrieze mijloacele băneşti şi/sau materiale în urma altor tranzacţii economice externe. Respectiv, legea statuează expres că agenţii economici rezidenţi ai Republicii Moldova sînt obligaţi să repatrieze mijloacele băneşti şi/sau materiale în urma altor tranzacţii economice externe.

Colegiul consideră necesar să precizeze că, în sensul legii nominalizate, noţiunea de „tranzacţie economică externă”, nu presupune, neapărat, import sau export de servicii, în sensul art. 93 alin. 9) şi 11), art. 111 Cod fiscal, aşa cum invocă recurentul, dar şi alte tranzacţii economice externe, motiv pentru care, prevederile art. 93 alin. 9) şi 11), 111 Cod fiscal, nu sunt aplicabile speţei. În principiu, se constată că instanţa de apel aparent corect a stabilit că, în speţă, se întrunesc condiţiile instituite la art. 3 al Legii cu privire la reglementarea repatrierii de mijloace băneşti, mărfuri şi servicii provenite din tranzacţii economice externe, recurentul fiind obligat să repatrieze mijloacele băneşti aferente prestării serviciilor în baza contractelor nr.4 din 12.02.1996 şi nr.186 din 29.06.1998, însă această concluzie nu este bazată integral pe actele cauzei.

Din aceste considerente, motivele de drept care au stat la baza hotărîrii primei instanţe sunt incorecte, în acelaşi timp soluţia de admitere a acţiunii cu anularea actului administrativ contestat este legală şi întemeiată dar cu motivarea care urmează. S-a menţionat deja că în temeiul art. 3 din Legea cu privire la reglementarea repatrierii de mijloace băneşti, mărfuri şi servicii provenite din tranzacţii economice externe, agenţii economici rezidenţi ai Republicii Moldova, sînt obligaţi să repatrieze mijloacele băneşti şi/sau materiale în urma oricăror tranzacţii economice externe.

Din sensul prevederilor art. 3 din lege încasările de la export, în cazul existenţei datoriilor agenţilor externi faţă de agenţii economici ai Republicii Moldova în contractele de vînzare-cumpărare, barter, de export în regim de consignaţie, în contractele de prelucrare, în contractele de leasing şi alte cazuri de export a mărfurilor, serviciilor, agenţii economici din Republica Moldova sînt obligaţi să repatrieze sumele provenite de la aceste contracte în termenele stabilite de lege. Prin urmare, din legea citată rezultă cert că obligaţia de repatriere a mijloacelor băneşti de la agenţii economici din străinătate poate avea loc doar în cazul cînd este constatată datoria respectivă faţă de agentul economic din Republica Moldova.

Potrivit art. 4 alin. (1), (2) din lege controlul asupra repatrierii mijloacelor băneşti, a mărfurilor şi serviciilor provenite din tranzacţiile economice externe se efectuează de către organele Serviciului Fiscal de Stat în timpul controalelor efectuate la agenţii economici, în modul stabilit de legislaţie. Controlul asupra integralităţii importului de mărfuri şi prestărilor de servicii în cadrul exportului-importului se efectuează de către organele Serviciului Fiscal de Stat în baza informaţiilor prezentate de organele vamale privind importul, exportul temporar al utilajelor, tehnicii etc. pentru prestarea serviciilor în străinătate. Conform art. 5 alin. (1) din aceeaşi lege constatarea încălcărilor şi aplicarea sancţiunilor pecuniare se efectuează de către organele Serviciului Fiscal de Stat în baza rezultatelor verificării datelor privind nerespectarea de către agenţii economici a termenelor de încasare (repatriere) a mijloacelor băneşti şi a celor materiale.

Amenzile se percep în lei moldoveneşti pe cale extrajudiciară şi se transferă la bugetul de stat. Contrar acestor prevederi legale Inspectoratului Fiscal Principal de Stat nu a demonstrat existenţa datoriei Companiei Naţionale de Televiziune a Ucrainei pentru perioada anilor 1998 – 2000 faţă de rezidentul Republicii Moldova - ÎS „Radiocomunicaţii” pentru serviciile de difuzare pe teritoriul Republicii Moldova a programului de televiziune a Ucrainei „UT-1”. Potrivit Actului Inspectoratului Fiscal de Stat nr. 3-448230 (f.d.

14), citat, organul fiscal nu stabileşte datoria agentului străin , dar constată că „de către Consiliul de Administrare a ÎS „Radiocomunicaţii” urma să fie abordată problema privind casarea creanţei cu termenul expirat în anul 2002 (data casării datoriei creditare de către Telecompania Naţională a Ucrainei, fapt confirmat prin scrisoarea nr. 6136/36-212/1-857 din 11 iulie 2006 de către Ambasada Ucrainei în RM”, din ce motiv casarea creanţei nu va influenţa mărimea profitului net al întreprinderii pentru anii următori. Ca urmare, organul fiscal de fapt în actul de control constată inexistenţa datoriei agentului străin faţă de ÎS „Radiocomunicaţii” şi susţine că ultimul urma de asemenea că caseze creanţa cu termen expirat, inexistenţa datoriei fiind confirmată de Ambasada Ucrainei în RM.

Din cele menţionate de către IFS în Actul indicat supra, reiese că datoria creditară aferentă prestării de servicii a fost casată de către partea ucraineană, însă nu a fost casată şi de către partea moldovenească.

În aceeaşi ordine de idei, în conformitate cu prevederile art. 214 alin. (8) Cod fiscal, chiar dacă obligaţiile de repatriere a mijloacelor băneşti din străinătate nu constituie o obligaţie fiscală în sensul prevederilor Codului fiscal, însă analogia este aplicabilă, se interzice efectuarea repetată a controalelor fiscale la faţa locului asupra unora şi aceloraşi impozite şi taxe pentru o perioadă fiscală care anterior a fost supusă controlului, cu excepţia cazurilor cînd efectuarea controlului fiscal repetat se impune de reorganizarea sau lichidarea contribuabilului, ţine de auditul activităţii organului fiscal de către organul ierarhic superior, de activitatea posturilor fiscale sau de depistarea, după efectuarea controlului, a unor semne de încălcări fiscale, cînd aceasta este o verificare prin contrapunere, cînd controlul se efectuează la solicitarea organelor de drept şi a celor specificate la art.131 alin.(5), cînd necesitatea a apărut în urma examinării cazului cu privire la încălcarea legislaţiei fiscale sau în urma examinării contestaţiei.

În acelaşi sens, în temeiul art. 214 alin. (1) Cod fiscal controlul fiscal are drept scop verificarea modului în care contribuabilul respectă legislaţia fiscală într-o anumită perioadă sau în cîteva perioade fiscale. Subsecvent, Colegiul constată că anterior în anul 2004 şi anul 2009 ÎS „Radiocomunicaţii” a fost supusă controlului de către Inspectoratul Fiscal Principal de stat, Direcţia Administrarea Contribuabililor Mari la compartimentul respectării obligaţiei de repatriere a mijloacelor băneşti din străinătate şi în special de la Compania Naţională de Televiziune a Ucrainei şi carerva încălcări ce se referă la nerepatrierea mijloacelor băneşti provenite din tranzacţii economice externe nu au fost depistate (f.d.

25 – 34). În aceste circumstanţe, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia că decizia instanţei de apel este neîntemeiată, motiv pentru care admite recursul declarat de ÎS „Radiocomunicaţii” ca întemeiat, casează decizia instanţei de apel şi menţine hotărîrea primei instanţe prin motivarea expusă în decizia dată. În conformitate cu art. 445 al. (1) lit. f) CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie, d e c i d e: Se admite recursul declarat de Întreprinderea de Stat „Radiocomunicaţii”. Se casează decizia Curţii de Apel Chişinău din 30 ianuarie 2014 şi se menţine hotărîrea Judecătoriei Rîşcani, mun.

Chişinău din 19 iulie 2013, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de Întreprinderea de Stat „Radiocomunicaţii” împotriva Inspectoratului Fiscal Principal de Stat cu privire la contestarea actului administrativ. Decizia este irevocabilă de la data adoptării. Preşedintele şedinţei, judecătorul Valeriu Doagă Judecătorii Ala Cobăneanu, Vera Macinscaia, Sveatoslav Moldovan, Nicolae Clima