- Dosarul nr.
- 2r-547/14
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 18 iunie 2014
- Părțile
- SRL Easy credit vs Esanu Andrei
- Pe scurt
- Termenul declararii apelului
2r-547/14 — Încasarea sumei
Dosarul nr. 2r-547/14 Prima instanţă: Judecătoria Ştefan Vodă (jud. I. Naşco) Instanţa de apel: Curtea de Apel Bender (jud. E. Secrieru, A. Parpalac, Sv. Leu
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE A REPUBLICII MOLDOVA
DECIZIE Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ 18 iunie 2014 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, în componenţa: Preşedintele, judecător Galina Stratulat Judecătorii: Iurie Bejenaru Oleg Sternioală examinînd recursul declarat de Eşanu Andrian împotriva încheierii din 10 aprilie 2014 a Curţii de Apel Bender, în cauza civilă la cererea de chemare în judecată depusă de ÎCS „Easy Credit” SRL împotriva lui Eşanu Andrian cu privire la încasarea datoriei şi a cheltuielilor de judecată, c o n s t a t ă : La data de 07 octombrie 2013 ÎCS „Easy Credit” SRL a înaintat cerere de chemare în judecată împotriva lui Eşanu Anatolie cu privire la încasarea datoriei în sumă de 3784 lei şi a cheltuielilor de judecată.
În motivarea acţiunii reclamantul a indicat că, prin contractul de împrumut nr. 964518707 din 06.07.2010, ÎCS „Easy Credit” SRL s-a obligat să-i acorde un împrumut lui Eşanu Andrian în sumă de 5000 lei, care urma să fie rambursat în 12 rate lunare egale a cîte 586 lei lunar, începînd cu data de 29.08.2010, iar ultimul obligîndu-se să achite preţul contractului şi a dobînzii aferente în conformitate cu prevederile contractuale şi graficul rambursării împrumutului. Susţine că, ÎCS „Easy Credit” SRL că a acordat împrumutul în termenul şi condiţiile stabilite în contract, astfel îndeplinindu-şi toate obligaţiile asumate faţă de debitor, însă Eşanu Andrian achitând 8 rate lunare, ultima pe data de 28.03.2011, a încetat achitarea împrumutului conform graficului prestabilit şi intenţionat se eschivează de a-şi onora obligaţiunile contractuale.
Menţionează că, în scopul soluţionării amiabile a litigiului, telefonic, apoi la 12 decembrie 2012 şi la 18 septembrie 2013, prin scrisoare recomandată a somat debitorul, solicitînd rambursarea ratelor scadente, dar neachitate, la care pîrîtul nu a acordat nici o atenţie, refuzînd în continuare achitarea împrumutului. 1 Prin urmare, solicită încasarea de la Eşanu Andrian a sumei restante a împrumutului în mărime de 2344 lei, penalitate în sumă de 1440 lei şi cheltuielilor de judecată legate de plata taxei de stat în mărime de 270 lei. Prin hotărârea din 13 noiembrie 2013 a judecătoriei Ştefan Vodă acţiunea a fost admisă, s-a încasat de la Eşanu Andrian în beneficiul ÎCS „Easy Gredit” SRL datoria în mărime de 3784 lei şi cheltuielile de judecată în sumă de 270 lei.
Considerînd ilegală hotărîrea pronunţată, la 18 ianuarie 2014 Eşanu Andrian a contestat-o cu apel, solicitînd casarea hotărîrii primei instanţe, cu emiterea unei noi hotărîri de respingere a acţiunii. Prin încheierea din 10 aprilie 2014 a Curţii de Apel Bender, apelul depus de Eşanu Andrian a fost restituit , fiind depus în afara termenului legal. La data de 30 aprilie 2014, Eşanu Andrian a declarat recurs împotriva încheierii din 10 aprilie 2014 a Curţii de Apel Bender, solicitând casarea încheierii instanţei de apel, cu emiterea unei noi hotărîri. În motivarea recursului, recurentul a indicat că, la data de 23.12.2013 prin intermediul oficiului poştal a primit copia hotărîrii motivate a primei instanţe, ulterior la 18 ianuarie 2014 a depus apel împotriva hotărîrii primei instanţe.
Mai invocă că, decizia instanţei de apel este ilegală şi neîntemeiată, nefiind luate în consideraţie prevederile art. art. 585,867,869 Cod civil. La data de 20 mai 2014 intimatul ÎCS „Easy Credit” a depus referinţă la cererea de recurs, în care a solicitat respingerea recursului declarat de Eşanu Andrian, ca inadmisibil. Examinînd temeiurile recursului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul este neîntemeiat şi care urmează a fi respins din următoarele motive. În conformitate cu art. 427 lit. a) Codul de procedură civilă, instanţa de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să respingă recursul şi să menţină încheierea contestată.
În conformitate cu prevederile art. 362 alin. (1) CPC, termenul de declarare a apelului este de 30 de zile de la data pronunţării dispozitivului hotărîrii, dacă legea nu prevede altfel. La caz, dispozitivul hotărîrii instanţei de fond a fost pronunţat la data de 13 noiembrie 2013. Din materialele dosarului rezultă că, conform procesului-verbal al şedinţei de judecată din data de 13 noiembrie 2013, dispozitivul hotărîrii a fost pronunţat în prezenţa recurentului Eşanu Andrian (f.d. 35). Mai mult ca atît, la data de 10 decembrie 2013 prin intermediul cancelarie primei instanţe, Eşanu Andrian a înregistrat cererea privind eliberarea copiei motivate a hotărîrii primei instanţe (f.d.44).
În acelaşi timp, cererea de apel împotriva hotărîrii din 13 noiembrie 2013 a judecătoriei Ştefan Vodă a fost depusă la data de 18.01.2014 Raportînd circumstanţele stabilite la normele de drept procesual menţionate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie constată că, recurentul Eşanu Andrian a depus cererea de apel peste termenul de 30 zile, prevăzut de art. 362 alin (1) CPC, ignorând vădit prevederile acestei norme de drept. 2 Colegiul menţionează că, în conformitate cu prevederile art. 362 CPC, termenul de apel se calculează din momentul pronunţării dispozitivului hotărîrii şi nu din momentul înmînării dispozitivului hotărîrii sau hotărîrii motivate.
Instanţa de recurs reiterează că, în şedinţa de judecată în care a fost pronunţat dispozitivul hotărîrii, Eşanu Andrian a fost prezent şi respectiv urma să conteste hotărîrea pronunţată calculînd termenul reieşind din data pronunţării acesteia. Argumentul recurentului privind înmînarea hotărîrii motivate abia la 23.12.2013 nu estet relevant, deoarece acesta nu are suport legal, ci dimpotrivă contravine prevederilor art. 362 CPC. În conformitate cu art. 369 alin. 1 lit. b) CPC, instanţa de apel restituie, printr-o încheiere, cererea dacă apelul a fost depus în afara termenului legal, iar apelantul nu solicită repunerea în termen sau instanţa de apel a refuzat să efectueze repunerea în termen.
Colegiul reţine faptul că, recurentul la depunerea cereri de apel nu a solicitat repunerea în termen. Or, conform prevederilor legale, Curtea de Apel este instanţa care poate să se expună asupra repunerii în termen a cererii de apel. La îndeplinirea acţiunilor procedurale, respectarea cerinţelor cu privire la admisibilitate, constituie un aspect important al dreptului la un proces echitabil şi în privinţa acestor circumstanţe, instanţa se expune încă în faza primirii cererii de apel prin prisma prevederilor art. 367, art. 369 CPC. Totodată, se impun şi prevederile Convenţiei Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale, mai exact de art. 46 par. 1, prin care Republica Moldova şi-a asumat angajamentul de a se conforma hotărîrilor definitive ale Curţii în litigiile la care sunt părţi şi a le invoca inclusiv în cazuri similare în vederea evitării unor altor încălcări de acelaşi gen.
Admiterea spre examinare a apelului depus de apelantul Eșanu Andrian peste termen ar duce inevitabil la violarea art. 6 din CEDO. Cu referire la prezentul litigiu, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie invocă constatările Curţii Europene a Drepturilor Omului în cazul Melnic vs. Moldova (nr.6923/03, hotărâre din 14.11.2006) în care s-a reiterat, că articolul 6 §1 al Convenţiei obligă instanţele judecătoreşti să-şi motiveze hotărârile lor. Omisiunea instanţelor judecătoreşti de a motiva refuzul de a accepta o obiecţie potrivit căreia acţiunea era tardivă, a constituit o violare a acestei prevederi.
Din considerentele menţionate şi avînd în vedere faptul că, temeiul invocat de către recurent nu este prevăzut de art. 362 alin. (1) CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a respinge recursul şi a menţine încheierea din 05 februarie 2014 a Curţii de Apel Bălţi. În conformitate cu art. 427 lit. a), art. 428 CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d e c i d e : Se respinge recursul declarat de Eşanu Andrian. 3 Se menţine încheierea din 10 aprilie 2014 a Curţii de Apel Bender, adoptată în cauza civilă la cererea de chemare în judecată depusă de ÎCS „Easy Credit” SRL împotriva lui Eşanu Andrian cu privire la încasarea datoriei şi a cheltuielilor de judecată.
Decizia este irevocabilă de la pronunţare. Preşedintele, judecător Galina Stratulat Judecătorii: Iurie Bejenaru Oleg Sternioală 4