3ra-682/14 — Cu privire la contestarea actelor administrative

Dosarul nr.3ra-682/14 prima instanţă: S. Bleşceaga instanţa de apel: S. Arnăut, B. Bîrca, E. Fistican ÎNCHEIERE 11 iunie 2014 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele completului, judecătorul Svetlana Novac Judecătorii Oleg Sternioală şi Tatiana Vieru examinând admisibilitatea recursului declarat de societatea cu răspundere limitată „Dicivitrans”, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de societatea cu răspundere limitată „Dicivitrans” împotriva Inspectoratului Fiscal de Stat mun. Chişinău cu privire la contestarea actului administrativ, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 26 februarie 2014, prin care a fost admis apelul declarat de Inspectoratul Fiscal de Stat mun.

Chişinău, casată hotărîrea primei instanţe şi emisă o nouă hotărîre c o n s t a t ă La 06 februarie 2013, societatea cu răspundere limitată „Dicivitrans” s-a adresat cu cerere de chemare în judecată împotriva Inspectoratului Fiscal de Stat mun. Chişinău cu privire la contestarea actului administrativ. În motivarea acţiunii înaintate, societatea cu răspundere limitată „Dicivitrans” a menţionat că la 11 octombrie 2012, şeful-adjunct al Inspectoratului Fiscal de Stat pe mun. Chişinău - Loghin Tatiana, a emis decizia nr. 2937/8 prin care agentul economic a fost sancţionat pe motivul încălcării legislaţiei fiscale. Potrivit deciziei enunţate, rezultă că în timpul controlului operativ, efectuat la microbuzul de model Mercedes 312D, ce aparţine societăţii, cu numărul de înmatriculare de stat K AL 714, ce deserveşte ruta nr. 101, şoferul nu a eliberat bilete de călătorie la 5 persoane.

În consecinţă, societăţii i-a fost aplicată o amendă conform art. 254, alin. (4) Cod Fiscal, în mărime de 25 000 lei. Consideră societatea cu răspundere limitată „Dicivitrans” că decizia emisă de către organul fiscal este una ilegală. Susţine că decizia enunţată, a fost emisă în rezultatul examinării actului de control nr. 1-533811 din 14 septembrie 2012, întocmit de inspectorii fiscali: Trocin Ion şi Zabulica Serghei. Astfel, din actul dat nu rezultă identitatea acestor cinci persoane, care ar fi necesar să fi confirmat documentar că nu i s-a eliberat bilete de călătorie. În plus, pentru contribuabil, este important ca identitatea acestor 5 persoane, să fi fost stabilită, inclusiv şi din considerentul că acestea, într-un eventual proces de judecată, ar fi obţinut statut de martor.

1 Consideră societatea cu răspundere limitată „Dicivitrans” că atît actul de control, cît şi decizia contestată, au fost îndeplinite tendenţios şi părtinitor, cel puţin din considerentul că pasagerii respectivi nu au fost interogaţi în modul cuvenit; nu li s-a stabilit identitatea; explicaţiile lor nu au fost incluse în acest act; persoanele date, nu s- au semnat pe acest act; nu există careva înregistrări video sau audio, aşa cum le fac, colaboratorii poliţiei rutiere, la documentarea transportării pasagerilor peste normele admise, etc. Mai mult, prin prisma art. 216-222 Codul Fiscal, în cazul unui control fiscal prin metoda operativă, oricum se ţine obligatoriu cont de verificarea faptică şi/sau documentară, ceea ce din nou presupune luarea în consideraţie a explicaţiilor tuturor persoanelor, antrenate în cazul unei încălcări de lege fiscală.

În vederea respectării procedurii prealabile, împotriva deciziei nr. 2937/8 din 11 octombrie 2012, a fost depusă o contestaţie către organul fiscal, iar prin decizia nr. 323 din 29 noiembrie 2012 Inspectoratul Fiscal de Stat mun. Chişinău, a respins-o ca neîntemeiată. Totodată, prin încheierea Judecătoriei Rîşcani, mun. Chişinău din 11 ianuarie 2013, pe care au recepţionat-o la 04 februarie 2013, cererea de chemare în judecată cu materialele anexate la ea, le-a fost restituită. Astfel, societatea cu răspundere limitată „Dicivitrans”, solicită repunerea în termenul de adresare cu acţiune din motiv că instanţa de judecată, care a primit iniţial cererea de chemare în judecată, nu le-a oferit termen suplimentar pentru a lichida neajunsurile depistate, conform art. 171 CPC.

Solicită, societatea cu răspundere limitată „Dicivitrans” repunerea în termenul de adresare cu acţiune, anularea deciziei Inspectoratului Fiscal de Stat mun. Chişinău nr. 2937/8 din 11 octombrie 2012, ca fiind ilegală şi încasarea cheltuielilor de judecată din contul pîrîtului. Prin hotărîrea Judecătoriei Rîşcani mun. Chişinău din 02 octombrie 2013, s-a repus în termen cererea de chemare în judecată depusă de societatea cu răspundere limitată „Dicivitrans”. Acţiunea depusă de societatea cu răspundere limitată „Dicivitrans”, a fost admisă. S-a anulat decizia Inspectoratului Fiscal de Stat mun. Chişinău nr. 2937/8 din 11 octombrie 2012, asupra cazului de încălcare a legislaţiei fiscale comise de societatea cu răspundere limitată „Dicivitrans” (f.d.56, 58-63).

Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 26 februarie 2014, a fost admisă cererea de apel depusă de Inspectoratul Fiscal de Stat mun. Chişinău, casată hotărîrea Judecătoriei Rîşcani mun. Chişinău din 02 octombrie 2013 şi emisă o nouă hotărîre prin care: Acţiunea depusă de societatea cu răspundere limitată „Dicivitrans” a fost respinsă ca neîntemeiată (f.d.88-93). La 15 aprilie 2014, societatea cu răspundere limitată „Dicivitrans” a depus recurs împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 26 februarie 2014, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei instanţei de apel cu menţinerea în vigoare a hotărîrii primei instanţe. Ulterior, la 10 iunie 2014, societatea cu răspundere limitată „Dicivitrans” a depus recurs suplimentar, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 26 februarie 2014, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei instanţei de apel cu remiterea pricinii la rejudecare.

În conformitate cu art. 434 alin. (1) din Codul de procedură civilă, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărîrii sau a deciziei integrale. 2 Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie constată că recursul depus la 15 aprilie 2014, este declarat în termen. Societatea cu răspundere limitată „Dicivitrans” în motivarea recursului a indicat că instanţa de apel a examinat pricina superficial şi nu a constatat circumstanţele importante pentru examinarea obiectivă a pricinii. Examinînd temeiurile admisibilităţii recursului în raport cu materialele pricinii civile, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul este inadmisibil.

În conformitate cu art. 439 alin. (2) din Codul de procedură civilă, după parvenirea dosarului, un complet din 3 judecători decide asupra admisibilităţii recursului, dispune expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înştiinţarea despre necesitatea depunerii obligatorii a referinţei timp de o lună de la data primirii acesteia. La 30 aprilie 2014, Curtea Supremă de Justiţie a expediat în adresa Inspectoratului Fiscal de Stat cererea de recurs depusă de societatea cu răspundere limitată „Dicivitrans” cu înştiinţarea despre necesitatea depunerii referinţei. Iar la 10 iunie 2014, instanţa de recurs a expediat în adresa intimatului suplimentul la recurs. Până la examinarea pricinii, intimatul nu a depus referinţă la cererile de recurs declarate, prin care să-şi exprime opinia referitor la recursul declarat.

În conformitate cu art.439 alin.(3) Codul de procedură civilă, judecătorul raportor verifică încadrarea în prevederile legii a temeiurilor invocate în recurs şi face un raport verbal în faţa completului de judecată instituit în conformitate cu alin.(2). Audiind raportul verbal al judecătorului raportor şi verificând temeiurile invocate în recurs în raport cu materialele pricinii civile, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul este inadmisibil din următoarele motive. În conformitate cu art. 432 alin. (1) Codul de procedură civilă, părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.

Alineatele (2) şi (3) ale aceluiaşi articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate, iar alineatul (4) stabileşte că săvârşirea altor încălcări decât cele indicate la alin.(3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. Colegiul menţionează că, societatea cu răspundere limitată „Dicivitrans” în cererea de recurs şi suplimentul la recurs nu a invocat nici unul din temeiurile de declarare prevăzute la art.432 alin.(2), (3) sau (4) Codul de procedură civilă.

În conformitate cu art.433 lit. a) Codul de procedură civilă, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art.432 alin.(2), (3) şi (4). În conformitate cu art. 440 alin.(1) Codul de procedură civilă, în cazul în care se constată existenţa unuia din temeiurile prevăzute la art.433, completul din 3 judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra inadmisibilităţii recursului. Încheierea se emite conform prevederilor art.270 şi nu conţine nicio referire cu privire la fondul recursului. 3 Completul judiciar indică că procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. 432 alin. (2) şi (3) din Codul de procedură civilă, fără a se examina temeinicia lor.

În acest sens, completul reiterează prin prisma jurisprudenţei CEDO că „ ... art.6 parag.1 al Convenţiei, nu impune motivarea în detaliu a unei decizii prin care o instanţă de recurs, întemeindu-se pe dispoziţii legale specifice, respinge recursul declarat împotriva sentinţei pronunţate de o instanţă inferioară, ca fiind lipsit de şanse de succes.” (cauza Rebait şi alţii contra Franţei, Comisia Europeană a Drepturilor Omului, 25 februarie 1995, nr.26561/1995).

Astfel, din considerentele menţionate şi având în vedere faptul că, instanţa de apel a examinat pricina sub toate aspectele, cu respectarea normelor de procedură şi aplicarea corectă a legii materiale, iar în esenţa lor argumentele recursului care sînt similare argumentelor invocate în instanţa de apel, au fost verificate minuţios, la judecarea pricinii în ordine de apel, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de societatea cu răspundere limitată „Dicivitrans”, ca inadmisibil. În conformitate cu art. 270, art. 433 lit. a) şi art. 440 alin. (1) Codul de procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d i s p u n e: Recursul declarat de societatea cu răspundere limitată „Dicivitrans” se consideră inadmisibil.

Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele completului, Judecător Svetlana Novac Judecătorii Oleg Sternioală Tatiana Vieru 4