- Dosarul nr.
- 2r-597/14
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 11 iunie 2014
- Părțile
- Zinaida Cernean vs Victor Cernean
- Pe scurt
- Cererea de chemare în judecată şi actele de procedură se comunică participanţilor la proces şi persoanelor interesate din oficiu prin executorul judecătoresc din subdiviziunea teritorială respectivă a Departamentului executare a deciziilor judiciare de pe lîngă Ministerul Justiţiei sau printr-o delegaţie judiciară; repunerea în termen de apel se face de către instanţa de apel în cazurile şi în ordinea prevăzute de art.116
2r-597/14 — Cu privire la încasarea pensiei de întreţinere a copiilor,
prima instanţă: L. Chirică dosarul nr. 2r-597/14 instanţa de apel: M. Antonov, G. Druguş, S. Vrabii DECIZIE 11 iunie 2014 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele şedinţei, judecătorul Svetlana Novac Judecătorii Oleg Sternioală şi Tatiana Vieru examinînd recursul declarat de către Cernean Victor, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Zinaidei Cernean împotriva lui Victor Cernean cu privire la încasarea pensiei de întreţinere a copiilor, împotriva încheierii Curţii de Apel Bender din 18 martie 2014, prin care apelul declarat de către Cernean Victor a fost restituit ca fiind depus înafara termenului, c o n s t a t ă La 13 mai 2005, Cernean Zinaida a depus cerere de chemare în judecată împotriva lui Victor Cernean cu privire la încasarea pensiei de întreţinere a copiilor.
În motivarea acţiunii Cernean Zinaida a menţionat că la 24 iunie 1994 a încheiat căsătoria cu Victor Cernean, care a fost desfăcută la 21 noiembrie 2004. Din căsătorie au două fiice: Cristina născută la 29 septembrie 1994 şi Daniela născută la 23 ianuarie 2002. După desfacerea căsătoriei fiicele au rămas la întreţinerea ei, iar pîrîtul nu le acordă nici-un ajutor material. Totodată susţine că locul de aflare a lui Cernean Victor nu îi este cunoscut. Solicită Cernean Zinaida încasarea din contul lui Cernean Victor pensia de întreţinere a copiilor Cernean Cristina şi Cernean Daniela: - în mărime de 1/3 din salariul mediu pe republică începînd cu 13 mai 2005 pînă la majoratul fiicei Cristina; - în mărime de ¼ din salariul mediu pe republică începînd cu 29 septembrie 2012 pînă la atingerea majoratului de către fiica Daniela.
Totodată se mai solicită ca să fie dispusă căutarea lui Victor Cernean născut la 03 aprilie 1973, deoarece nu se cunoaşte locul de aflare a acestuia. Prin încheierea Judecătoriei Căuşeni din 30 mai 2005, s-a dispus de al anunţa în căutare pe Cernean Victor anul naşterii 03 aprilie 1973 în satul Tănătari, raionul Căuşeni, cetăţean a Republicii Moldova (f.d.12). Prin hotărîrea Judecătoriei Căuşeni din 30 mai 2005, acţiunea a fost admisă. S-a încasat din contul lui Cernean Victor în beneficiul Zinaidei Cernean pensia de întreţinere a fiicelor: Cernean Cristina anul naşterii 29 septembrie 1994 şi Cernean Daniela anul naşterii 23 ianuarie 2002 în mărime de 1/3 din toate veniturile pînă la atingerea majoratului fiicei Cristina şi în mărime de ¼ din toate veniturile pînă la atingerea majoratului fiicei Daniela, începînd cu 13 mai 2005. S-a încasat din contul lui Cernean Victor în beneficiul statului suma de 150 lei taxa de stat (f.d.13).
La 30 ianuarie 2014, Cernean Victor a declarat apel, solicitînd repunerea în termenul de declarare a apelului (f.d.18). Prin încheierea Curţii de Apel Bender din 18 martie 2014, apelul declarat de către Cernean Victor a fost restituit din motiv că a fost depus înafara termenului legal. La 29 aprilie 2014, Cernean Victor a declarat recurs împotriva încheierii instanţei de apel, solicitînd admiterea acestuia, casarea încheierii contestate cu repunerea în termen a apelului şi restituirea pricinii spre judecare în instanţa de fond. Recurentul în motivarea recursului a invocat că prin restituirea cererii de apel de către Curtea de Apel, i-a fost îngrădit accesul la justiţie. În conformitate cu art. 425 CPC, termenul de declarare a recursului împotriva încheierii este de 15 zile de la pronunţarea ei.
La 16 aprilie 2014, Curtea de Apel a expediat în adresa lui Cernean Victor copia încheierii din 18 martie 2014 (f.d.35). Potrivit copiei de pe înscrisul anexat de către recurent la cererea de recurs, se atestă că ultimul a recepţionat copia încheierii instanţei de apel, la 18 aprilie 2014 (f.d.40). Conform art. 111 alin. (3) Codul de procedură civilă, termenul de procedură stabilit în ani, luni sau zile începe să curgă în ziua imediat următoare datei calendaristice stabilite, datei comunicării actului de procedură sau producerii evenimentului ori momentului care a condiţionat începutul lui. În urma celor enunţate, prin prisma normei citate, Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de către Cernean Victor este depus în termen.
În motivarea cererii de recurs recurentul a menţionat că instanţa de apel eronat a aplicat normele de drept procedural. În conformitate cu art. 426 alin. (3) Codul de procedură civilă, recursul împotriva încheierii se examinează în termen de 3 luni într-un complet din 3 judecători, pe baza dosarului şi a materialelor anexate la recurs, fără examinarea admisibilităţii şi fără participarea părţilor. Examinînd argumentele recursului în raport cu circumstanţele pricinii, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul întemeiat şi care urmează a fi admis cu casarea încheierii Curţii de Apel Bender din 18 martie 2014, repunerea cererii de apel depuse de către Cernean Victor în termen şi restituirea pricinii spre judecare în instanţa de apel din următoarele motive.
În conformitate cu art. 427 lit. b) CPC, instanţa de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să admită recursul şi să caseze integral sau parţial încheierea, restituind pricina spre rejudecare. În conformitate cu art.427 lit. c) Codul de procedură civilă, instanţa de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să admită recursul să caseze integral sau parţial încheierea, soluţionînd prin decizie problema în fond. Din actele pricinii rezultă că la 30 mai 2005 prin hotărîrea Judecătoriei Căuşeni a fost admisă acţiunea. La 30 ianuarie 2014, Cernean Victor a declarat apel, solicitînd repunerea în termenul de declarare a apelului, din motiv că despre hotărîrea primei instanţe a aflat de la executorul judecătoresc la 22 ianuarie 2014 (f.d.
18). Prin încheierea Curţii de Apel Bender din 18 martie 2014, i s-a refuzat apelantului în repunerea cererii de apel în termen, fiindu-i restituită ca depusă tardiv. Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că instanţa de apel neîntemeiat a respins cererea lui Cernean Victor cu privire la repunerea în termenul de declarare a apelului şi a restituit cererea de apel din următoarele considerente. În conformitate cu art. 362 alin. (1) CPC (lege în vigoare la data pronunţării hotării), termenul de declarare a apelului este de 15 zile de la data comunicării hotărîrii motivate dacă legea nu dispune altfel.
La acest capitol este de reţinut că legislatorul expres a prevăzut că termenul de declarare a apelului este de 15 zile din data comunicării hotărîrii motivate- Încălcînd norma legală enunţată, Judecătoria Căuşeni nu a expediat hotărîrea emisă la 30 mai 2005, astfel Cernean Victor a fost în imposibilitate de a cunoaşte despre hotărîrea emisă de către prima instanţă, pentru a se încadra în termenul de declarare a apelului. În conformitate cu art. 100 alin. (1) CPC, cererea de chemare în judecată şi actele de procedură se comunică participanţilor la proces şi persoanelor interesate din oficiu prin executorul judecătoresc din subdiviziunea teritorială respectivă a Departamentului executare a deciziilor judiciare de pe lîngă Ministerul Justiţiei sau printr-o delegaţie judiciară.
Conform art. 102, alin. (1) CPC, instanţa înştiinţează prin citaţie participanţii la proces, martorii, experţii, specialiştii şi interpreţii privitor la locul, data şi ora şedinţei de judecată sau la locul, data şi ora efectuării unor acte de procedură. Conform art. 104, alin. (5) CPC, persoanele cu domiciliu sau cu reşedinţă necunoscută sînt citate potrivit art.108. Potrivit art. 108 CPC, dacă locul de aflare a pîrîtului nu este cunoscut şi reclamantul dă asigurări că, deşi a făcut tot posibilul, nu a reuşit să afle domiciliul acestuia, preşedintele instanţei dispune citarea acestuia prin publicitate. Publicarea în presă se consideră citare legală. Citaţia se publică într-un ziar republican sau local mai răspîndit în cazul în care instanţa consideră că o astfel de măsură este necesară.
Publicarea citaţiei în ziar se face cu cel puţin 15 zile înainte de data şedinţei de judecată. În cazuri de urgenţă, preşedintele instanţei poate reduce acest termen la 5 zile. În cazul în care pîrîtul se prezintă în judecată şi dovedeşte că citarea prin publicitate s-a făcut cu rea-voinţă, reclamantul suportă cheltuielile de citare prin publicitate chiar dacă este în cîştig de cauză, iar toate actele de procedură posterioare încuviinţării acestei citări se anulează. Dacă locul de aflare a pîrîtului nu este cunoscut, instanţa va examina pricina după expirarea termenului de publicitate. Prima instanţa, constatînd cu certitudine că locul de aflare a lui Cernean Victor nu este cunoscut, nu a întreprins nicio măsură pentru a-l înştiinţa, conform normelor de drept procedurale enunţate supra.
Totodată este de menţionat că Judecătoria Căuşeni a emis încheierea din 30 mai 2005, prin care s-a dispus căutarea lui Cernean Victor şi tot la această dată s-a pronunţat hotărîrea privind încasarea pensiei pentru întreţinerea copiilor din contul ultimului. Astfel, prima instanţă pripit a finalizat examinarea pricinii date, fără a acorda termen pentru a executa încheierea emisă. Aşadar, Cernean Victor a fost în imposibilitate de a se încadra în termenul de 15 zile pentru a contesta hotărîrea primei instanţe cu apel, întrucînt a aflat despre examinarea pricinii de la executorul judecătoresc, la 22 ianuarie 2014, cînd termenul prevăzut de lege deja a expirat. În conformitate cu art. 362 alin. (4) CPC, repunerea în termen de apel se face de către instanţa de apel în cazurile şi în ordinea prevăzute de art.116.
În conformitate cu art. 116 Codul de procedură civilă, persoanele care, din motive întemeiate, au omis termenul de îndeplinire a unui act de procedură pot fi repuse în termen de către instanţă. Cererea de repunere în termen se depune la instanţa judecătorească care efectuează actul de procedură şi se examinează în şedinţă de judecată. Instanţa de recurs consideră neîntemeiată concluzia instanţei de apel că Cernean Victor a cunoscut despre emiterea hotărîrii de către prima instanţă la 30 mai 2005, din motiv că a achitat în anul 2005, plăţi cu titlu de pensie alimentară în sumă de 250 lei.
Cu referire la constatările instanţei de apel, Completul menţionează că din materialele pricinii nu rezultă că Curtea de Apel ar fi examinat dispoziţiile de plată prin care se afirmă că Cernean Victor ar fi achitat sume cu titlu de pensie alimentară în anul 2005, pentru a putea constata cu certitudine începutul curgerii termenului de prescripţie, fapt, care este negat de către Cernean Victor în motivarea cererii de recurs. Iar actele pricinii denotă faptul că Cernean Victor ar fi cunoscut în general despre existenţa litigiului intentat la cererea de chemare în judecată a Zinaidei Cernean. Reieşind din cele enunţate instanţa de recurs, conchide necesar de a repune pe Cernean Victor în termenul de declarare cu apel, deoarece încălcarea termenului nu îi poate fi imputată acestuia.
Or, prin prisma art. 2 CPC şi art. 6 paragraful 1 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale restituirea cererii de apel în circumstanţele enunţate duce la îngrădirea accesului liber la justiţie, fapt ce în consecinţă este o încălcare a art. 6 paragraful 1 din Convenţie. În favoarea concluziei enunţate, instanţa de recurs invocă hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului în cazul Clionov împotriva Moldovei. Instanţa de apel nu a ţinut cont de cele enunţate şi neîntemeiat a respins cererea de repunere în termenul de declarare a apelului, restituind cererea de apel lui Cernean Victor ca fiind depusă tardiv. Totodată instanţa de recurs, remarcă că instanţa de apel examinînd cererea cu privire la repunerea în termenul de declarare a apelului înaintată de către Cernean Victor, fapt ce rezultă din partea motivantă a încheierii contestate, a evitat să se expună şi în dispozitivul acesteia.
Pentru a evita încălcarea dreptului fundamental al părţii de acces la justiţie, luînd în consideraţie circumstanţele stabilite în speţă, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ ajunge la concluzia de a admite recursul declarat de Cernean Victor, de a casa încheierea Curţii de Apel Bender din 18 martie 2014, cu emiterea unei noi încheieri prin care să fie admis demersul lui Cernean Victor cu privire la repunerea în termenul de declarare a apelului şi remiterea pricinii spre judecare a apelului în fond în aceiaşi instanţă. În conformitate cu art. 427 lit. b) şi c) Codul de procedură civilă, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d e c i d e : Se admite recursul declarat de către Cernean Victor.
Se casează încheierea Curţii de Apel Bender din 18 martie 2014, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Zinaidei Cernean împotriva lui Victor Cernean cu privire la încasarea pensiei de întreţinere a copiilor, cu emiterea unei noi decizii sub formă de încheiere prin care: Se admite demersul lui Cernean Victor cu privire la repunerea cererii de apel în termen. Se repune Cernean Victor în termenul de declarare a apelului, cu restituirea pricinii spre judecarea apelului în fond la Curtea de Apel Bender. Decizia nu se supune nici unei căi de atac. Preşedintele completului, judecător Svetlana Novac Judecătorii Oleg Sternioală Tatiana Vieru