Comunicat la 25 ianuarie 2021 Publicat la 15 februarie 2021 A DOUA RĂSPUNSURARE n 43958/18 Ali Yusuf împotriva Turciei introdusă la 7 septembrie 2018 CU PRIVIRE LA LIMITARE Reclamantul, care suferă de diabet și de cancer, a fost pus în detenție provizorie pentru suspiciunea de legături cu o organizație ilegală la originea tentativei de lovitură de stat din 2016. Invocând art. 3 din Convenție, reclamantul se plânge de întârzierea și calitatea îngrijirii care i-au fost acordate în timpul detenției sale. Invocând art. 5 alineatul (1) litera (c), art. 3 și art. 4 din Convenție, acesta se plânge de insuficiența motivelor pentru a-l pune în detenție provizorie, de absența în cușcă și de lipsa notificării avizului procurorului cu privire la prelungirea detenției provizorii. Având în vedere circumstanțele și modalitățile de tratament medical al bolilor sale, se analizează reclamantul într-un tratament inuman în sensul articolului 3 din Convenție (Guzzardi c. Italia, 6 noiembrie 1980, § 107, seria A n 39, Messina c. Italia (n (dec.), n 25498/94, CEDH 1999-V, Price c. Regatul Unit, n 33394/96, § 25-30, CEDH 2001 VII, Sakkopoulos c. Grecia, 61828/00, § 44, 15 ianuarie 2004, Mouisel c. Franța, n 67263/01, § 38-40, CEDO 2002 IX și Tekin Y Se poate considera că reclamantul a fost pus în custodia provizorie pe baza unor motive plauzibile de culpă cu privire la o infracțiune în sensul articolului 5 alineatul (1) litera (c) din convenție (a se vedea în special Fox, Campbell și Hartley c. Regatul Unit, 30 august 1990, § 32, seria A n 182, Bașcc. Turcia, nr. 66448/17, § 180-195, 3 martie 2020) Părțile sunt invitate, în special, să răspundă la această întrebare ținând seama de art. 100 din Codul de procedură penală, care impune Se poate considera că magistrații care au dispus plasarea în detenție provizorie a reclamantului și care au examinat opoziția formulată împotriva acestei măsuri și-au îndeplinit obligația de a furniza motive relevante și suficiente în sprijinul privării de libertate în cauză în sensul alineatului (3) din art. 5 din convenție (a se vedea în special Buzadji c. Republica Moldova [GC], 23755/07, § 102, CEDO 2016 (extracturi) Procedurile prin care reclamantul a încercat să conteste detenția sa au fost conforme cu cerințele articolului 4 din Convenție în măsura în care susține o încălcare a principiului egalității armelor, a motivelor pentru care cererile sale de extindere sau opoziția sa au fost examinate fără audiere, pe baza unui singur dosar, și pentru care avizul procurorului nu i-a fost comunicat (Altnok c. Turcia, nr 31610/08, § 54, 29 noiembrie 2011, Bașc. Turcia, nr. 66448/17, § 215-31 și 241-247, 3 martie 2020)
Communiquée le 25 janvier 2021
Publié le 15 février 2021
Requête n
o
43958/18
Ali YUSUF
contre la Turquie
introduite le 7 septembre 2018
Le requérant, atteint de diabète et d’un cancer, fut placé en détention provisoire pour suspicion de liens avec une organisation illégale à l’origine de la tentative du coup d’État de 2016. Il fut libéré le 4 janvier 2019.
Invoquant l’article 3 de la Convention, le requérant se plaint du retard et de la qualité des soins qui lui furent prodigués durant sa détention. Invoquant l’article 5 §§ 1 c), 3 et 4 de la Convention, il se plaint de l’insuffisance des motifs pour le placer en détention provisoire, de l’absence d’audience et de l’absence de notification de l’avis du procureur à propos des prolongations de sa détention provisoire.
1.
La détention du requérant, au vu des circonstances et des modalités du traitement médical de ses maladies, s’analyse-t-elle en un traitement inhumain au sens de l’article 3 de la Convention (
Guzzardi c.
Italie
, 6
novembre 1980, § 107, série A n
o
39,
Messina c. Italie (n
o
2)
(déc.), n
o
Price c. Royaume-Uni
, n
o
33394/96, §§
‑
VII,
Sakkopoulos c. Grèce
, n
o
61828/00, § 44, 15 janvier 2004,
Mouisel c. France
, n
o
‑
IX, et
Tekin Yıldız c.
Turquie
, n
o
22913/04, §§ 70-84, 10 novembre 2005,
Erdem Onur Yıldız c.
Turquie
, n
o
49655/07, §§ 30-31, 27 octobre 2009,
Gengoux c.
Belgique
, n
o
76512/11, §§ 49-60, 17 janvier 2017,
Dorneanu v. Romania
, n
o
55089/13, §§
45-54, 28 novembre 2017)
?
2.
Peut-on considérer que le requérant a été placé en détention provisoire sur la base de «
raisons plausibles de soupçonner
» qu’il avait commis une infraction au sens de l’article 5 § 1 c) de la Convention (voir, notamment,
Fox, Campbell et Hartley c. Royaume-Uni
, 30 août 1990, § 32, série
A n
o
182,
Baș c. Turquie
, n
o
66448/17, §§ 180-195, 3 mars 2020)
?
Les parties sont notamment invitées à répondre à cette question en tenant compte de l’article 100 du code de procédure pénale, lequel exige «
des preuves concrètes qui démontrent l’existence de forts soupçons
» quant à la commission de l’infraction reprochée.
3.
Peut-on considérer que les magistrats ayant ordonné le placement en détention provisoire du requérant et ayant examiné l’opposition formée contre cette mesure ont rempli leur obligation de fournir des motifs pertinents et suffisants à l’appui de la privation de liberté en question au sens du paragraphe 3 de l’article 5 de la Convention (voir, notamment,
Buzadji c. République de Moldova
[GC], n
o
2016 (extraits))
?
4.
Les procédures par le biais desquelles le requérant a cherché à contester sa détention étaient-elles conformes aux exigences de l’article
5
§
4 de la Convention dans la mesure où l’intéressé
allègue une atteinte au principe de l’égalité des armes, aux motifs que ses demandes d’élargissement ou ses oppositions ont été examinées sans audience, sur la base du seul dossier, et que l’avis du procureur ne lui a pas été communiqué (
Altınok c. Turquie
, n
o
31610/08, § 54, 29 novembre 2011,
Baș c.
Turquie
, n
o
66448/17, §§ 215-231 et 241-247, 3 mars 2020)
?