Publicat pe 21 iunie 2021 A DOUA SECȚIUNE Cerere n 2818/20 Ahmet KULTAR împotriva Turciei introdusă la 30 iunie 2020 comunicată la 31 mai 2021 Cererea se referă la reclamantul cu cancer limfom a cărui diagnosticare a fost efectuată în 2012, arestat la 13 ianuarie 2017 și pus în detenție la 18 ianuarie 2017 pentru tentativa de a afecta ordinea constituțională din cauza tentativei de lovitură din 15 iulie 2016. În august 2018, reclamantul a solicitat un tratament medical din cauza reminiscenței bolii sale. Prin decizia din 8 iunie 2020, Curtea Constituțională a respins, printre altele, acțiunea individuală a reclamantului pentru obiecțiile sale întemeiate pe art. 5 și 2 din Convenție din cauza stării sale de sănătate care ar fi incompatibilă cu detenția sa. În decembrie 2020, Curtea a amânat cererea de măsură provizorie solicitată de solicitant, în conformitate cu art. 39 din Regulamentul său de procedură, și a adresat părților întrebări privind starea sa de sănătate și tratamentele administrate în timpul detenției. La 23 decembrie 2020, în lumina observațiilor și a informațiilor furnizate de părți, Curtea a respins cererea de măsură provizorie solicitată de solicitant, în conformitate cu art. 39 din Regulamentul său de procedură, pe motiv că primise un tratament medical adecvat în legătură cu boala sa în timpul detenției sale. Curtea a respins, de asemenea, cererea reclamantului de a-l elibera din cauza stării sale de sănătate. Invocând art. 2 din Convenție, reclamantul susține că detenția sa la domiciliu nu este favorabilă pentru a primi asistență medicală din cauza evoluției cancerului său limfom și că nu a primit încă tratament medical. Având în vedere formularea și substanța plângerii prezentate de reclamant (Radomilja și alții c. Croația [GC], n 37685/10 și 22768/12, § 126, 20 martie 2018), Curtea îl va examina pe acesta din perspectiva articolului 3 din convenție. Invocând art. 5 alineatul (1) litera (c), art. 3 și art. 4 din convenție, acesta se plânge de insuficiența motivelor pentru a-l pune în detenție provizorie și de lipsa unei soluții alternative la arestarea sa, precum și de lipsa notificării avizului procurorului republicii atunci când instanța competentă se pronunță cu privire la prelungirea detenției provizorii. Având în vedere circumstanțele și modalitățile de tratament medical al bolii sale, detenția reclamantului se analizează într-un tratament inuman în sensul art. 3 din Convenție (messina c. Italia (n (dec.), nr. 25498/94, CEDH 1999-V, Sakkopoulos c. Grecia, n 61828/00, § 44, 15 ianuarie 2004, Mousel c. Franța, n 67263/01, § 38-40, CEDH 2002 IX și Tekin Yld 22913/04, §§ 70-84, 10 noiembrie 2005, Erdem Onur Y (fox, Campbell și Hartley c. Regatul Unit, 30 august 1990, § 32, seria A n 182, și Bașc. Turcia, nr 66448/17, § 180-195, 3 martie 2020) Părțile sunt invitate, în special, să răspundă la această întrebare ținând seama de art. 100 din Codul de procedură penală, care prevede că: dovezi concrete care arată existența unor suspiciuni puternice în ceea ce privește comisia acuzată pentru încălcarea dreptului comunitar. Instanța care a dispus plasarea în detenție provizorie a reclamantului și care a examinat opoziția formulată împotriva acestei măsuri și-a îndeplinit obligația de a furniza motive relevante și suficiente în sprijinul privării de libertate în cauză în sensul alineatului (3) din art. 5 din Convenție (Buzădji c. Republica Moldova [GC], n 23755/07, § 102, CEDH 2016 (extract))) Procedurile prin care reclamantul a încercat să conteste detenția sa au fost conforme cu cerințele prevăzute la art. 4 din Conv intion, în măsura în care avizul procurorului Republicii nu i-a fost comunicat în cazul în care cererile de extindere au fost examinate (Altnok c. Turcia, nr 31610/08, § 54, 29 noiembrie 2011 și Bașc. Turcia, nr. 66448/17, § 215-231 și 241-247, 3 martie 2020)
Publié le 21 juin 2021
Requête n
o
28218/20
Ahmet KULTAR
contre la Turquie
introduite le 30 juin 2020
communiquée le 31 mai 2021
La requête concerne le requérant, atteint d’un cancer des lymphomes dont le diagnostic fut posé en 2012, arrêté le 13 janvier 2017 et placé en détention le 18 janvier 2017 pour tentative d’atteinte à l’ordre constitutionnelle en raison de la tentative du coup d’état du 15 juillet 2016. En août 2018, le requérant demanda à recevoir un traitement médical en raison de la réminiscence de sa maladie.
Par décision du 8 juin 2020, la Cour constitutionnelle rejeta, entre autres, le recours individuel du requérant pour ses griefs tirés de l’article 5 et 2 de la Convention en raison de son état de santé qui serait incompatible avec sa détention.
Après l’introduction de la requête et à la suite de nouveaux développements liés à son état de santé, le 1
er
décembre 2020, la Cour ajourna la demande de mesure provisoire demandée par le requérant, conformément à l’article 39 de son règlement, et posa aux parties des questions sur son état de santé et les traitements administrés pendant sa détention.
Le 23 décembre 2020, à la lumière des observations et des informations données par les parties, la Cour rejeta la demande de mesure provisoire demandée par le requérant, conformément à l’article 39 de son règlement, au motif qu’il recevait un traitement médical adéquat en relation avec sa maladie pendant sa détention. La Cour rejeta également la demande du requérant de le libérer en raison de son état de santé.
Invoquant l’article 2 de la Convention, le requérant soutient que sa détention en maison d’arrêt n’est pas propice pour recevoir des soins médicaux en raison de l’évolution de son cancer des lymphomes et qu’il n’a toujours pas reçu de traitement médical.
Eu égard à la formulation et à la substance du grief présenté par le requérant (
Radomilja et autres c. Croatie
[GC], n
os
37685/10 et
22768/12, §
126, 20 mars 2018), la Cour examinera celui-ci sous l’angle de l’article
3 de la Convention.
Invoquant l’article 5 §§ 1 c), 3 et 4 de la Convention, il se plaint de l’insuffisance des motifs pour le placer en détention provisoire et de l’absence de solution alternative à sa mise en détention ainsi que de l’absence de notification de l’avis du procureur de la République lorsque le tribunal compétent s’est prononcé sur la prolongation de sa détention provisoire.
1.
Au vu des circonstances et des modalités du traitement médical de sa maladie, la détention du requérant s’analyse-t-elle en un traitement inhumain au sens de l’article 3 de la Convention (
Messina c. Italie (n
o
2)
(déc.), n
o
Sakkopoulos c. Grèce
, n
o
61828/00, §
44, 15 janvier 2004,
Mouisel c. France
, n
o
2002
‑
IX, et
Tekin Yıldız c. Turquie
, n
o
22913/04, §§ 70-84, 10
novembre 2005,
Erdem Onur Yıldız c. Turquie
, n
o
49655/07, §§ 30-31, 27
octobre 2009,
Gengoux c. Belgique
, n
o
76512/11, §§ 49-60, 17 janvier 2017, et
Dorneanu v. Romania
, n
o
55089/13, §§ 45-54, 28 novembre 2017)
?
2.
Le requérant a-t-il été placé en détention provisoire sur le fondement de «
raisons plausibles de soupçonner
» qu’il avait commis une infraction au sens de l’article 5 § 1 c) de la Convention (
Fox, Campbell et Hartley c.
Royaume-Uni
, 30 août 1990, § 32, série
A n
o
182, et
Baș c.
Turquie
, n
o
66448/17, §§ 180-195, 3 mars 2020)
?
3.
Les parties sont notamment invitées à répondre à cette question en tenant compte de l’article 100 du code de procédure pénale, lequel exige «
des preuves concrètes qui démontrent l’existence de forts soupçons
» quant à la commission de l’infraction reprochée.
4.
Les magistrats ayant ordonné le placement en détention provisoire du requérant et ayant examiné l’opposition formée contre cette mesure ont-ils rempli leur obligation de fournir des motifs pertinents et suffisants à l’appui de la privation de liberté en question au sens du paragraphe 3 de l’article
5 de la Convention (
Buzadji c. République de Moldova
[GC], n
o
23755/07, §
102, CEDH 2016 (extraits))
?
5.
Les procédures par le biais desquelles le requérant a cherché à contester sa détention étaient-elles conformes aux exigences de l’article
5§
4 de la Conv ention dans la mesure où l’avis du procureur de la République ne lui a pas été communiqué lorsque ses demandes d’élargissement ont été examinées (
Altınok c. Turquie
, n
o
31610/08, §
54, 29
novembre 2011, et
Baș c.
Turquie
, n
o
66448/17, §§ 215-231 et
241-247, 3
mars 2020)
?