2rac-199/14 — Încasarea dobînzii de întîrziere

dosar nr:2rac-199/14 prima instanţă: Judecătoria Centru mun.Chişinău judecător – S.Nemaşco instanţa de apel: Curtea de Apel Cahul judecători – Ana Panov, Tamara Pelin, Ion Secrieru Republica Moldova Curtea Supremă de Justiţie ÎNCHEIERE 04 iunie 2014 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedinte, judecător – Ala Cobăneanu Judecători – Dumitru Mardari, Vera Macinskaia examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de ÎM ,,Apă Bună” SRL, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de SC ,,Tuna Grup” SRL împotriva ÎM ,,Apă Bună”SRL cu privire la încasarea dobînzii de întîrziere şi a cheltuielilor de judecată, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 23 octombrie 2013, prin care a fost respins apelul declarat de către ÎM,,Apă Bună” SRL şi menţinută hotărârea Judecătoriei Centru mun.Chişinău din 26.06.2013, constată La 08 mai 2012, reclamanta SC ,,Tuna Grup" SRL s-a adresat cu cerere de chemare în judecată împotriva ÎM ,,Apă Bună” SRL cu privire la încasarea dobînzii de întîrziere şi a cheltuielilor de judecată.

În motivarea acţiunii, reclamanta a indicat că, ÎM ,,Apă Bună”SRL nu a executat corespunzător obligaţiile ce reies din contractele de vînzare - cumpărare din 23.12.2009, contractul de vânzare sub realizare din 28.12.2009 şi contractul de vânzare-cumpărare din 01.03.2010, încheiate între SC „Tuna Grup"SRL în calitate de vânzător şi ÎM „Apă Bună" SRL în calitate de cumpărător.

Susţine reclamanta, că în conformitate cu pct.3.3 din contractul de vânzare- cumpărare din 23.12.2009, pârâtul s-a obligat să achite integral suma în conformitate cu facturile fiscale în termen de 21 zile calendaristice din momentul primirii mărfii şi semnării facturilor fiscale, iar potrivit pct. 3.3 din contractul de vânzare-cumpărare sub realizare din 28.12.2009, pârâtul s-a obligat să achite integral suma pentru marfa recepţionată până la data de 5 a lunii următoare şi conform pct.3.3 din contractul de vînzare-cumpărare din 01.03.2010 cumpărătorul se obligă să achite integral suma în conformitate cu facturile fiscale în timp de 3 zile calendaristice din momentul semnării contractului. Astfel, pârâtul nu a respectat obligaţiile contractuale, iar la data de 10.03.2010 şi 30.06.2010 a semnat actele de verificare, prin care a recunoscut datoria faţă de SC „ Tuna " SRL.

1 La cererea IM „Apă Bună" SRL privind eliberarea ordonanţei judecătoreşti de încasare a datoriei de 109 000 lei, de către instanţa de judecată la data de 26.04.2010 a fost eliberată ordonanţa judecătorească privind încasarea sumei de 109 000 lei, iar drept executare a ordonanţei judecătoreşti din 26.04.2010, la data de 10.06.2010 a fost încasată prin ordinul incaso nr.l suma de 14 026,50 lei, ceea ce constituie parţial datoria stinsă, ulterior la data de 18.06.2010 ÎM „Apă Bună"SRL a depus obiecţii asupra ordonanţei judecătoreşti din 26.04.2010, şi la aceiaşi dată, obiecţiile au fost admise şi prin încheierea instanţei a fost anulată ordonanţa judecătorească.

Menţionează, că la data de 28.06.2010 de către ÎM „Apă Bună"SRL a fost depusă cerere privind întoarcerea executării şi încasarea de la SC „Tuna Grup"SRL a sumei executate de 4026,50 lei, care a fost admisă prin încheierea din 14.09.2010 însă, dat fiind faptul că au fost depuse obiecţii asupra ordonanţei din 26.04.2010, SC „Tuna Grup"SRL la data de 12.07.2010 a înaintat cerere de chemare în judecată către IM „Apă Bună"SRL cu privire la încasarea datoriei care constituia la momentul depunerii acţiunii 100 073,50 lei. Prin hotărârea Judecătoriei Economice de Circumscripţie din 06.12.2010 s-a dispus încasarea din contul ÎM „Apă Bună"SRL a datoriei de 100 073,50 lei, hotărârea menţinută prin decizia Curţii de Apel Economice din 03.05.2011.

Astfel, datoria pârâtului faţă de reclamant a fost încasată integral la data de 03.05.2011, în cadrul procedurii de executare la executorul Romaliischi Maxim, prin ordinul de plată nr.87. Solicită reclamanta SC „Tuna Grup"SRL încasarea dobânzii de întârziere pentru perioadele de întârziere a achitării datoriei, în mărime de 20 0007,70 lei, cheltuielile de asistenţă juridică suportate la examinarea cauzei în sumă de 10700 lei şi a taxei de stat în sumă de 921, 23 lei. Prin hotărârea Judecătoriei Centru, mun.Chişinău din 26.06.2013 s-a încasat de la ÎM ,,Apă Bună" SRL în beneficiul SC „Tuna Grup" SRL dobânda de întârziere în mărime 20 007,70 lei, cheltuielile pentru asistenţa juridică în mărime de 5 000 lei şi taxa de în mărime de 921,23 lei.

Nefiind de acord cu hotărârea primei instanţe, la 11 iulie 2013 ÎM „Apă Bună"SRL a declarat apel împotriva hotărârii primei instanţe şi a solocitat admiterea apelului, casarea hotărârii primei instanţe şi emiterea unei noi hotărâri, prin care acţiunea înaintată de către SC „Tuna Grup" SRL să fie respinsă. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 23 octombrie 2013, a fost respins apelul declarat de către ÎM „Apă Bună"SRL şi menţinută hotărârea Judecătoriei Centru, mun.Chişinău din 26 iunie 2013. La 15 ianuarie 2014, ÎM „Apă Bună"SRL a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitînd admiterea recursului, casarea deciziei Curţii de Apel Chişinău din 23.10.2013 şi hotărârii Judecătoriei Centru din 26.06.20913 şi emiterea unei noi hotărâri, prin care acţiunea să fie respinsă.

În motivarea acţiunii, recurentul ÎM „Apă Bună" SRL a invocat că, că instanţele judecătoreşti nu au aplicat legea care trebuia să fie aplicată, au săvîrşit încălcări care au dus la soluţionarea greşită a pricinii, au apreciat arbitrar probele, iar erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. 2 Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul declarat de ÎM „Apă Bună" SRL în termen, deoarece copia deciziei din 23.10.2013 a fost expediată în adresa recurentului la 18.11.2013, fapt confirmat prin scrisoarea de expediere ( f.d.121). La 03 aprilie 2014, SC „Tuna Grup" SRL a depus referinţă la cererea de recurs, solicitînd respingerea recursului.

În conformitate cu art. 432 CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural prevăzute la art. 432 alin. (2), (3), (4) CPC RM. În conformitate cu art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3), (4) CPC RM. Conform art. 432 CPC (temeiurile declarării recursului): (1) Părţile şi alţi participanţi la proces sînt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.

(2) Se consideră că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care instanţa judecătorească: a) nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată; b) a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată; c) a interpretat în mod eronat legea; d) a aplicat în mod eronat analogia legii sau analogia dreptului.

(3) Se consideră că normele de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care: a) pricina a fost judecată de un judecător care nu avea dreptul să participe la judecarea ei; b) pricina a fost judecată în absenţa unui participant la proces căruia nu i s-a comunicat locul, data şi ora şedinţei de judecată; c) în judecarea pricinii au fost încălcate regulile privind limba de desfăşurare a procesului; d) instanţa a soluţionat problema drepturilor unor persoane care nu au fost implicate în proces; e) în dosar lipseşte procesul-verbal al şedinţei de judecată; f) hotărîrea a fost pronunţată cu încălcarea competenţei jurisdicţionale.

(4) Săvîrşirea altor încălcări decît cele indicate la alin.(3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. (5) Temeiurile prevăzute la alin.(3) se iau în considerare de către instanţă din oficiu şi în toate cazurile. Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de ÎM „Apă Bună" SRL, este 3 declarativ şi nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3), (4) CPC RM.

Instanţa de recurs consideră că, argumentele invocate de către SC „Tuna Grup" SRL în cererea de recurs, nu pot fi reţinute, deoarece nu denotă încălcarea sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate. Astfel, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ consideră că instanţele judecătoreşti au examinat pricina sub toate aspectele, au verificat şi au apreciat corect probele prezentate, iar argumentele invocate în recursul declarat de către ÎM „Apă Bună" SRL în esenţa lor, sînt similare argumentelor invocate atît în prima instanţă cît şi în instanţa de apel, cărora instanţele judecătoreşti le-au dat o apreciere corectă, avînd la bază cumulul de dovezi administrate în cadrul dezbaterilor judiciare, apreciate conform cerinţelor art. 130 CPC.

Călăuzindu-se de art. 440 CPC al RM, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ a constatat existenţa unuia din temeiurile prevăzute la art. 433 CPC şi anume la lit. a), care expres prevede că cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC. În acelaşi timp, completul relevă că, recursul exercitat conform secţiunii a II- a are un caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificîndu-se doar legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia în fapt. În acest sens, completul reaminteşte prin prisma jurisprudenţei CEDO, fosta Comisie a arătat că „ ... art. 6 parag.

1 al Convenţiei, nu impune motivarea în detaliu a unei decizii prin care o instanţă de recurs, întemeindu-se pe dispoziţii legale specifice, respinge recursul declarat împotriva sentinţei pronunţate de o instanţă inferioară, ca fiind lipsit de şanse de succes.” (cauza Rebait şi alţii contra Franţei, Comisia Europeană a Drepturilor Omului, 25 februarie 1995, nr.26561/1995). Astfel, din considerentele menţionate şi avînd în vedere faptul că, instanţele judecătoreşti au examinat pricina sub toate aspectele, au verificat şi au apreciat corect probele prezentate, au aplicat corect normele de drept material, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de către ÎM „Apă Bună" SRL, ca inadmisibil.

În conformitate cu art. 270, 431 alin. (2), 433 lit. a), art. 440 alin. (1) CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d i s p u n e: Recursul declarat de către de ÎM „Apă Bună" SRL se consideră ca inadmisibil. Încheierea este irevocabilă. Preşedinte, judecător Ala Cobăneanu Judecătorii Dumitru Mardari Vera Macinskaia 4