Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Inadmisibil
Dosarul nr.
2ra-1680/14
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
4 iunie 2014
Părțile
Cioban Valentina vs Primaria sat.Cosnita privind
Pe scurt
Temeiurile declararii recursului

2ra-1680/14 — Anularea titlului

Dosarul nr. 2ra-1680/14

Instanţa de fond: Judecătoria Dubăsari (judecător: B. Talpă ) Instanţa de apel: Curtea de Apel Chişinău (judecători: D. Manole, N. Traciuc, E. Fistican) ÎNCHEIERE Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ 04 iunie 2014 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, în componenţa: Preşedinte completului, judecător Svetlana Novac Judecători: Tatiana Vieru Oleg Sternioală examinând chestiunea cu privire la admisibilitatea recursului declarat de avocatul Ciuchitu Vasile în interesele Valentinei Cioban împotriva deciziei din 19 noiembrie 2013 a Curții de Apel Chişinău, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de Valentina Cioban împotriva Valentinei Rebeja, Primăriei sat.

Coşniţa r-nul Dubăsari, intervenienţi accesorii Nina Fistican, Oficiul Cadastral Teritorial Dubăsari şi notarul public Balaur Irina cu privire la declararea nulităţii titlului de autentificare a dreptului deţinătorului de teren, a certificatului de moştenitor, a contractului de înstrăinare cu condiţia întreţinerii pe viaţă şi repunerea în termen pentru acceptarea succesiunii, c o n s t a t ă : La data de 06 aprilie 2011 Valentina Cioban s-a adresat în instanţa de judecată cu cerere de chemare în judecată împotriva Valentinei Rebeja, Primăriei sat. Coşniţa r-nul Dubăsari, intervenient accesoriu Oficiul Cadastral Teritorial Dubăsari, cu privire la declararea nulităţii titlului de autentificarea a dreptului deţinătorului de teren.

În motivarea acţiunii reclamanta a indicat că, bunicul ei Rebeja Anton Afanasie, a locuit în casa amplasată în sat. Coşniţa, r-ul Dubăsari pînă la decesul şi anume pînă în anul 1975. Din căsătorie a avut trei copii, fiicele Deordiţa Eugenia Anton, Gorobeţ Agafia Anton şi Rebeja Semion Anton. După decesul său, bunicul Rebeja Anton Afanasie nu a lăsat testament prin care să-şi fi testat întregul său patrimoniu succesoral constituit din casa de locuit cu construcţiile accesorii şi terenul aferent. Prin urmare, averea acestuia urma să treacă la succesorii săi prin respectarea procedurilor cu privire la succesiunea legală. Mai indică reclamanta că, după decesul bunicului a trecut împreună cu familia cu traiul în casa specificată, fiind întreprinse acţiuni cu privire la administrarea 1 patrimoniului succesoral şi îmbunătăţirea acestuia, acţiuni ce relevă acceptarea de fapt a succesiunii.

Susţine reclamanta că, mama sa fiind moştenitoare nu a asigurat perfectarea actelor necesare în vederea înregistrării dreptului de proprietate asupra construcţiilor amplasate pe terenul respectiv cu S - 0.1012 ha şi nr. cadastral 3818115.160. A mai indicat că, recent a aflat despre faptul că, Rebeja Simion Anton a perfectat actele necesare, înregistrând după sine dreptul de proprietate asupra acestui bun imobil, fiindu-i eliberat de către Primăria sat. Coşniţa r-nul Dubăsari titlul de autentificare a dreptului deţinătorului de teren nr. 3818100426 din 07.05.1999, care a fost înregistrat la organul cadastral la data de 06.09.2004. În concluzia celor relatate solicită reclamanta, declararea nulităţii titlului de autentificare a dreptului deţinătorului de teren nr. 3818100426 din 07.05.1999, obligarea Oficiul Cadastral Teritorial Dubăsari de a radia dreptul de proprietate a lui Rebeja Simion Anton asupra terenului aferent, cu construcţiile amplasate pe el.

Pe parcursul examinării pricinii, Valentina Cioban a concretizat cerinţele solicitînd, declararea nulităţii certificatului nr. 2301 din 03 septembrie 2004, eliberat de către Primăria sat. Coşniţa r-nul Dubăsari, a certificatului de moştenitor nr. 2573 din 07.04.2011 şi a certificatului cu privire la dreptul de proprietate asupra cotei- părţi din proprietatea comună în devălmăşie nr. 2569 din 07.04.2011, eliberate de notarul public Balaur Irina pîrîtei Rebeja Valentina, declararea nulităţii contractului de înstrăinare cu condiţia întreţinerii pe viaţă din 19.05.2011 încheiat între Rebeja Valentina şi Fistican Nina, autentificat de notarul public Balaur Irina, declararea nulităţii titlului de autentificare a dreptului deţinătorului de teren nr. 039150 eliberat la 07 mai 1999 de către Primăria sat.

Coşniţa, r-nul Dubăsari şi obligarea Oficiului Cadastral Teritorial Dubăsari de a radia dreptul de proprietate a lui Rebeja Simion Anton asupra terenului cu nr. cadastral 3818115.160 şi a construcţiilor auxiliare cu nr. cadastrale 3818115.160.01, 3818115.160.02 şi 3818115.160.03. În argumentarea cererii, reclamanta a indicat că, lui Rebeja Simion i-a mai fost eliberat de către Primăria sat. Coşniţa r-nul Dubăsari şi certificatul nr. 2301 din 03.09.2005. În opinia reclamantei, certificatul nr. 2301 din 03.09.2005 eliberat de către Primăria sat. Coşniţa r-nul Dubăsari fiind baza de drept a înregistrării dreptului de proprietate după Rebeja Simion este lovit de nulitate absolută, deoarece prin conţinutul său contravine normelor imperative.

Mai indică că, conform reglementărilor legale, în certificatul menţionat nu au fost reflectate careva date referitor la teren, nu au fost incluşi şi membrii familiei decedatului Rebeja Simion, aspect ce relevă ilegalitatea actului juridic. Contrar acestor reglementări după cum rezultă din certificatul specificat mai sus, Rebeja Simion a fost inclus în registru de evidenţă a populaţiei deşi nu a domiciliat permanent în sat. Coşniţa r-ul Dubăsari, avînd viza de reşedinţă înregistrată în mun. Chişinău, str. Aleco Russo 5/2, ap. 103. Consideră reclamanta că, norma specificată a instrucţiunii nominalizate stabileşte că nu se consideră membrii a gospodăriei acele persoane care au domiciliu în altă localitate.

2 Reieşind din argumentele invocate, recurenta consideră că toate actele juridice care au fost încheiate şi înregistrate în registrul bunurilor imobile sunt lovite de nulitate şi anume: certificatul de moştenitor nr. 2573 din 07.04.2011, certificatul de proprietate nr. 2569 din 07.04.2011 şi contractul de înstrăinare cu condiţia întreţinerii pe viaţă nr. 3731 din 19.05.2011, cît şi titlul de autentificare a dreptului deţinătorului de teren nr. 3818100426 din 07.05.1999, care a fost înregistrat la Organul Cadastral Dubăsari la data de 06.09.2004. În cadrul examinării pricinii, reclamanta împreună cu avocatul său Danila Vitalie au înaintat încă o cerere de concretizare a cerinţelor, solicitînd declararea nulităţii titlului de autentificare a dreptului deţinătorului de teren nr. 039150 din 07 mai 1999 şi a certificatului nr. 2301 din 03 septembrie 2004 eliberate de către Primăria sat.

Coşniţa, r-nul Dubăsari, a certificatului de moştenitor nr. 2573 din 07.04.2011 şi a certificatului cu privire la dreptul de proprietate asupra cotei-părţi din proprietatea comună în devălmăşie nr. 2569 din 07.04.2011 eliberate de notarul public Balaur Irina pîrîtei Rebeja Valentina, a contractului de înstrăinare cu condiţia întreţinerii pe viaţă din 19.05.2011 încheiat între Rebeja Valentina şi Fistican Nina şi obligarea Oficiului Cadastral Teritorial Dubăsari de a radia din registrul bunurilor imobile pe Fistican Nina, Rebeja Valentina şi Rebeja Semion ca proprietari şi ca foşti proprietari al imobilelor cu nr. cadastrale 3818115.160, 3818115.160.01, 3818115.160.02 şi 3818115.160.03, a o declara pe Gorobeţ Agafia, decedată la 10.04.2007 ca moştenitor legal, iar pe Cioban Valentina ca succesor al averii moştenite de Gorobeţ Agafia şi a repune în termen pe Cioban Valentina pentru acceptarea succesiunii şi a obliga Oficiul Cadastral Teritorial Dubăsari a-i înregistra Valentinei Cioban dreptul de proprietate asupra averii moştenite.

Prin hotărîrea din 21 februarie 2013 a judecătoriei Dubăsari, acţiunea înaintată de Valentina Cioban a fost respinsă ca neîntemeiată. La data de 15 martie 2013 Cioban Valentina a declarat apel împotriva hotărîrii din 21 februarie 2013 a judecătoriei Dubăsari, solicitînd casarea hotărîrii instanţei de fond, cu emiterea unei noi hotărîri prin care acţiunea să fie admisă integral. Prin decizia din 19 noiembrie 2013 a Curţii de Apel Chişinău apelul declarat de Cioban Valentina a fost respins şi menţinută hotărîrea primei instanţe. La data de 20 martie 2014 avocatul Ciuchitu Vitalie în interesele Valentinei Cioban a depus cerere de recurs împotriva deciziei din 19 noiembrie 2013 a Curţii de Apel Chişinău, solicitînd admiterea recursului, casarea deciziei instanţei de apel, cu restituirea pricinii spre rejudecare în instanţa de fond.

În motivarea recursului a invocat că, instanţa de apel nu a constatat şi nu a elucidat pe deplin circumstanţele importante pentru soluţionarea justă a pricinii, ne fiind analizate toate argumentele şi probele anexate la materialele cauzei. De asemenea s-a mai invocat că, instanţa de apel a interpretat şi aplicat eronat normele de drept material şi procedural. Analizând modul în care recurenta şi-a exercitat dreptul la recurs, fără a se expune cu referire la legalitatea deciziei instanţei de apel şi a hotărîrii instanţei de fond atacate, Colegiul consideră recursul drept inadmisibil din următoarele motive. 3 Potrivit art. 437 alin. (1) lit. f) CPC „cererea de recurs trebuie să conţină, printre altele, esenţa şi temeiurile recursului, argumentul ilegalităţii deciziei atacate”.

Totodată, participanţii la proces sunt în drept să declare recurs numai în cazul în în care invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) sau (4) CPC. Astfel, recursul împotriva deciziilor instanţei de apel este o cale de atac de drept, vizînd în exclusivitate legalitatea actului de dispoziţie contestat. Colegiul constată că argumentele invocate de recurentă în cererea de recurs vizează temeinicia deciziei instanţei de apel şi a hotărârii instanţei de fond şi ar putea fi încadrate temeiul prevăzut de art. 386 alin.(1) lit. b) CPC, aplicabil doar procedurii de apel. Asemenea temei nu se regăseşte în art. 432 CPC aplicabil recursului.

Colegiul reţine că, potrivit regulilor din Secţiunea a II-a din Capitolul XXXVIII CPC, instanţa de recurs nu verifică modul de apreciere a probelor de către instanţele de fond şi de apel. Forţa atribuită unei probe sau alteia, coraportul dintre probe, suficienţa probelor şi concluziile făcute în urma probaţiunii sunt în afara controlului instanţei de recurs. Prin prisma art. 432 alin.(4) CPC, instanţa de recurs poate interveni în materia probaţiunii doar sub aspect procedural şi anume dacă se invocă că instanţa de apel a apreciat în mod arbitrar probele, încălcând în mod flagrant regulile de apreciere a probelor stabilite în art. 130 CPC. Din recursul declarat nu rezultă argumentul privind încălcarea flagrantă a regulilor de apreciere a probelor.

Cu referire la argumentul recurentei privind aplicarea eronată de către instanţa de apel a normelor de drept material şi procedural, Colegiul reţine că acest argument nu poartă un caracter declarativ, nefiind posibilă determinarea aspectului de legalitate al deciziei instanţei de apel ce urmează a fi supus controlului judiciar. Având în vedere cele expuse mai sus, recursul declarat de către avocatul Ciuchitu Vitalie în interesele Valentinei Cioban, nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin.(2), (3) şi (4) CPC şi, drept urmare, este inadmisibil. În conformitate cu art. 433 lit. a) CPC, Colegiul Civil, Comercial şi de Contencios Administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d i s p u n e: Se recunoaşte inadmisibil recursul declarat de avocatul Ciuchitu Vitalie în interesele Valentinei Cioban împotriva deciziei din 19 noiembrie 2013 a Curţii de Apel Chişinău.

Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele completului, Judecătorul Svetlana Novac Judecătorii: Tatiana Vieru Oleg Sternioală 4

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.