- Dosarul nr.
- 2r-606/14
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 4 iunie 2014
- Părțile
- Vrednic Evelin vs SRL Nina & ASN
- Pe scurt
- Cererea de apel a fost restituită conform prevederilor art. 369 lit. a CPC
2r-606/14 — Încasarea datoriei
prima instanţă: A. Gafton Dosar nr. 2r-606/14 instanţa de apel: M. Anton, A. Panov, T. Pelin DECIZIE 04 iunie 2014 mun.
Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele completului, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Oleg Sternioală Dumitru Mardari examinând recursul declarat de avocatul Silivestru Mihail în interesele recurentului Vrednic Evelin împotriva încheierii Curţii de Apel Chişinău din 10 februarie 2014 adoptată în pricina civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de Vrednic Evelin împotriva societăţii cu răspundere limitată „Nina & ASN” privind încasarea datoriei, a dobînziilor de întîrziere, a penalităţilor cît şi cheltuielile de judecată şi cererea reconvenţională înaintată de societatea cu răspundere limitată „Nina & ASN” împotriva lui Vrednic Evelin privind încasarea datoriei, constată: La 11 iulie 2012 Vrednic Evelin a depus cerere de chemare în judecată împotriva societăţii cu răspundere limitată „Nina & ASN” în proces de insolvabilitate în care a solicitat încasarea datorie derivată din relaţiile contractuale dintre părţi în mărime de 365000 lei, dobînda de întîrziere în mărime de 6104 lei, cheltuielile de plata taxei de stat în mărime de 5000 lei cît şi a cheltuielilor de plata taxei de stat.
În motivarea acţiunii a reiterat că, în baza contractului de împrumut din 16 februarie 2012, a transmis societăţii cu răspundere limitată „Nina & ASN” cu titlu gratuit suma de 500 000 lei pentru importul de făină din Ucraina şi plata taxelor vamale aferente importului de făină, cu termenul de rambursare pînă la 3 luni. Întru executarea obligaţiilor contractuale suma în mărime de 440 000 lei a fost transmisă casieria societăţii cu răspundere limitată „Nina & ASN” prin chitanţa la dispoziţia de încasare nr. 00389 din 16 februarie 2012 în sumă de 200 000 lei şi chitanţa la dispoziţia de încasare nr. 002453 din 05 martie 2012 în sumă de 240 000 lei. La expirarea termenului de îndeplinire a obligaţiei de restituire a sumei împrumutate, societatea cu răspundere limitată „Nina &ASN” la 16 mai 2012 şi respectiv 06 iunie 2012 nu şi-a executat obligaţiile contractuale.
Prin cererea de modificare a acţiunii din 19 decembrie 2012 a solicitat încasarea din contul societăţii cu răspundere limitată „Nina & ASN” a datoriei în mărime de 100 000 lei, dobînda de întîrziere în mărime de 4909 lei, penalitatea în mărime de 664 250 lei şi încasarea cheltuielile de judecată. 1 La 06 februarie 2013, societatea cu răspundere limitată „Nina &ASN” în cadrul examinării acţiunii iniţiale a înaintat cerere reconvenţională împotriva lui Vrednic Evelin în care a solicitat încasarea datoriei în mărime de 8730 lei. În motivarea acţiunii s-a invocat că, contractul de împrumut din 16 februarie 2012 a fost încheiat formal pentru importarea făinii de grîu din Ucraina şi între părţi a fost stabilită o înţelegere, că marfa va fi depozitată, ulterior comercializată, iar profitului obţinut va fi repartizat în părţi legale.
Făina de grîu importată din Ucraina a fost comercializată parţial şi din cauza preţului nefavorabil pe piaţă a decis să o folosească la brutăria care îi aparţine cu drept de proprietate şi totodată a restitui datoria. Menţionează că, Vrednic Evelin a realizat personal de la depozit făină de grîu în sumă de 8 730 lei şi suma nu a fost restituită, fapt confirmat prin scrisoarea adresată prin intermediul poştei electronice la 25 aprilie 2012. Prin hotărîrea Judecătoriei Centru mun. Chişinău din 01 iulie 2013 acţiunea înaintată de Vrednic Evelin împotriva societăţii cu răspundere limitată „Nina &ASN” a fost admisă parţial. S-a încasat din contul societăţii cu răspundere limitată „Nina &ASN” în beneficiul lui Vrednic Evelin datoria în mărime de 172 000 lei, dobînda de întîrziere în mărime de 6 104 lei şi suma de 5 000 lei cu titlul de cheltuieli de judecată, iar în total suma de 183 104 lei.
S-a încasat din contul societăţii cu răspundere limitată „Nina &ASN” în beneficiul statului taxa de stat în mărime de 343,12 lei, s-a respins cerinţa privind încasarea penalităţii ca neîntemeiată. Cererea reconvenţională înaintată de societatea cu răspundere limitată „Nina&ASN” s-a respins. Nefiind de acord cu hotărîrea primei instanţe, Vrednic Evelin şi societatea cu răspundere limitată „Nina&ASN” au contestat-o cu apel. Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 12 decembrie 2013 s-a admis cererea societăţii cu răspundere limitată „Nina &ASN” privind scutirea parţială de la plata taxei de stat, iar cererea lui Vrednic Evelin privind scutirea de la plata taxei de stat s-a respins şi nu s-a dat curs cererii de apel depusă de Vrednic Evelin cu acordarea unui termen pînă la 16 ianuarie 2014 ora 14:30, pentru achitarea taxei de stat în sumă de 14 945 lei.
Prin decizia Curţii Supreme de Justiţie din 26 februarie 2014 s-a respins recursul declarat de către Vrednic Evelin. S-a menţint încheierea Curţii de Apel Chişinău din 12 decembrie 2013. La 24 aprilie 2014 avocatul Silivestru Mihail în interesele recurentului Vrednic Evelin a declarat recurs împotriva încheierii Curţii Apel Chişinău din 10 aprilie 2014, solicitînd casarea acesteia. A invocat că încheierea Curţii Apel Chişinău din 10 aprilie 2014 este neîntemeiată. În cadrul şedinţei de judecată din 10 aprilie 2014 urma să se examineze cererea privind amînarea şedinţei de judecată din motivul imposibilităţii prezentării avocatului în şedinţa de judecată, însă instanţa a refuzat primirea şi examinarea cererii de amînare şi a restituit cererea de apel depusă de către Vrednic Evelin.
2 Susţine că tot în şedinţa de judecată Vrednic Evelin a solicitat acordarea termenului pentru achitarea integrală a taxei de stat, prezentînd dovadă achitării suplimentare la suma achitată iniţial şi dovada achitării taxei de stat în sumă de 1200 lei. Consideră că instanţa de apel i-a restrîns dreptul la apărare prin excluderea acestuia de la examinarea cauzei şi dreptul la un proces echitabil. Curtea de apel nu a oferit recurentului garanţii împotriva lipsei de imparţialitate sau a posibilităţii comiterii unei erori judiciare şi nici posibilitatea pentru apărare, de a aduce argumente în favoarea sa. Era necesară amînarea şedinţei de judecată chiar şi pentru un termen restrîns pentru acordarea posibilităţii de a fi asistat de un avocat care să argumenteze relevanţa probelor invocate.
Mai susţine că instanţa de apel urma să analizeze circumstanţele cauzei şi capacitatea de plată a apelantului de a achitat taxa de stat pentru declararea apelului şi nu s-a expus asupra temeiurilor invocate de apelant în susţinerea cererii sale. În conformitate cu art. 425 Cod de Procedură Civilă, termenul de declarare a recursului împotriva încheierii este de 15 zile de la pronunţarea ei. Recurentul s-a conformat prevederilor legale şi recursul declarat la 24 aprilie 2014, este în termen. În conformitate cu art. 426 alin. (3) Cod de Procedură Civilă, recursul împotriva încheierii se examinează în termen de 3 luni într-un complet din 3 judecători, pe baza dosarului şi a materialelor anexate la recurs, fără examinarea admisibilităţii şi fără participarea părţilor.
Examinînd materialele dosarului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul urmează a fi respins cu menţinerea încheierii instanţei de apel din 10 aprilie 2014, din următoarele considerente. În conformitate cu art. 369 al. (1) lit. a) Cod de Procedură Civilă, instanţa de apel restituie, printr-o încheiere, cererea de apel dacă apelantul nu a îndeplinit indicaţiile instanţei de apel din încheierea emisă în conformitate cu art.368 alin.(1). Potrivit încheierii Curţii de Apel Chişinău din 12 decembrie 2013 recurentului Vrednic Evelin, i s-a acordat termen pentru înlăturarea neajunsurilor indicate de plată a taxei de stat pînă la data de 16 ianuarie 2014,ora 14.30, însă nu s-a conformat indicaţiilor date de instanţa de apel.
În cadrul şedinţei de judecată din 10 aprilie 2014 Vrednic Evelin, nemijlocit a solicitat instanţei acordarea unui termen pentru achitarea taxei de stat, or potrivit prevederilor art.368 alin.1 lit. a) Cod de Procedură Civilă instanţa de apel dispune restituirea apelului dacă apelantul nu a îndeplinit în termen indicaţiile instanţei de apel din încheierea emisă în conformitate cu art.368 alin.(1). Din materialele dosarului se denotă că cererea de apel a fost depusă la 26 iulie 2013. Prin încheierea Curţii de apel din 12 decembrie 2013 nu s-a dat curs cererii de apel depusă de Vrednic Evelin şi i s-a acordat termen pînă la 16 ianuarie 2014 ora 14:30, pentru achitarea taxei de stat în sumă de 14 945 lei.
Deci se constată că recurentul a avut suficient timp pentru înlăturarea neajunsurilor, or a 3 să prezente în termenul indicat de instanţă înscrisuri concludente şi probante care ar confirma imposibilitatea achitării taxei de stat. Astfel, în circumstanţele relevate şi în contextul normelor de drept enunţate, instanţa de recurs consideră că instanţa de apel corect a dispus restituirea apelului, or recurentul nu a prezentat probe veridice şi suficiente care ar justifica motivele neîndeplinirii în termen indicaţiile instanţei de apel. Totodată, jurisprudenţa CEDO (Malahov vs. Moldova), denotă că „dreptul la o instanţă" nu este absolut. Acesta poate fi supus limitărilor, or art. 6 §1 acordă statului dreptul de a alege liber mijloacele acestui scop.
Limitările inclusiv financiare, dreptului de acces al persoanei la o "instanţă judecătorească" nu va fi compatibilă cu articolul 6 §1, decât dacă aceasta urmăreşte un scop legitim şi există o proporţionalitate rezonabilă între mijloacele folosite şi scopul legitim urmărit. Avînd în vedere cele expune, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că încheierea Curţii de Apel Chişinău din 10 aprilie 2014 este legală, fiind adoptată cu adoptarea corectă a normelor de drept material şi cu respectarea normelor de drept procedural, şi urmează a fi menţinută. În conformitate cu art. 427 lit. a), art. 428 Cod de Procedură Civilă, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, DECIDE: Se respinge recursul declarat de avocatul Silivestru Mihail în interesele recurentului Vrednic Evelin.
Se menţine încheierea Curţii de Apel Chişinău din 10 aprilie 2014, prin care s-a restituit apelul declarat de Vrednic Evelin. Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Oleg Sternioală Dumitru Mardari 4