- Dosarul nr.
- 3ra-463/14
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 28 mai 2014
- Părțile
- ÎI Nezalizov Nuanţă vs Consiliului comunal Chetrosu
- Pe scurt
- Cotele şi termenele de plată a taxelor locale, atribuţii autorităţii administraţiei publice locale
3ra-463/14 — Contestarea actului administrativ
prima instanță: Iu. Moldovan dosarul nr. 3ra-463/14 instanţa de apel: M. Antonov, G. Druguş, S. Leu D E CI Z I E 28 mai 2014 mun.
Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedintele completului, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Valentina Clevadî Iuliana Oprea Ion Druţă Tamara Chişca-Doneva examinând recursul declarat de către Întreprinderea Individuală „Nezalizov Nuanţa”, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de Întreprinderea Individuală „Nezalizov Nuanța” împotriva Consiliului comunei Chetrosu, raionul Anenii Noi cu privire la contestarea actului administrativ, împotriva deciziei Curţii de Apel Bender din 20 decembrie 2013, prin care a fost admis apelul declarat de către Consiliului comunei Chetrosu raionul Anenii Noi, casată hotărârea Judecătoriei Aneni Noi din 20 decembrie 2013 și emisă o nouă hotărâre prin care acţiunea a fost respinsă, constată: La 14 martie 2013, ÎI „Nezalizov Nuanţa” a înaintat o cerere de chemare în judecată împotriva Consiliului comunei Chetrosu, raionul Anenii Noi cu privire la contestarea actului administrativ.
În motivarea acțiunii a indicat că prin decizia Consiliului comunei Chetrosu nr.1/II/1 din 24 februarie 2012, cu privire la modificările și completările conținutului deciziei consiliului nr.8/I//2 din 02 decembrie 2011 privind stabilirea taxei de piață, a fost stabilită baza impozabilă a taxei de piață prin înmulțirea suprafeței totale a terenului pe care sunt amplasate bunurile imobile cu 10 lei pentru fiecare metru pătrat, ceia ce constituie 30930 lei anual. Susține că decizia menționată i-a fost comunicată la 15 decembrie 2012, cînd a fost invitat la Comisia Bugetară a Consiliul raional Anenii Noi, unde i s-a comunicat despre existența unei datorii considerabile faţă de bugetul local.
Consideră că decizia Consiliului este neîntemeiată și necesită a fi modificată întrucât taxa pentru piață stabilită este excesiv de mare, neavând suport economic și practic, iar dânsul este în imposibilitate de activa în continuare cu achitarea acestei taxe pentru piaţă, fapt care se confirmă prin datele din Declaraţiile cu privire la impozitul pe venit a ÎI „Nezalizov Nuanţa”, pentru anii precedenţi.
1 Astfel, menţionează că potrivit Declarației cu privire la impozitul pe venit pe perioada fiscală a anului 2011, suma totală a veniturilor conform datelor contabilității financiare a întreprinderii a constituit 118420 lei, iar suma totală a cheltuielilor a constituit 123770 lei, fapt ce indică că întreprinderea a suferit pierderi financiare pentru anul 2011 în mărime de 5350 lei, iar pentru anul 2012 întreprinderea a suferit pierderi în mărime de 5000 lei, fiind evident faptul imposibilității achitări taxei pe piață în mărime de 30930 lei, or, achitarea taxei menţionate ar duce întreprinderea la faliment deplin.
În confirmarea faptului că taxa de piaţă stabilită de către pîrît pentru anul 2012 este excesiv de mare şi neargumentată, invocă comparaţia cu taxele locale stabilite de către Consiliul sătesc Merenii Noi, care a stabilit pentru punctele comerciale de 2000 lei pînă la 3600 lei, de asemenea acest fapt se confirmă şi prin aceia că pentru anul 2013, pîrîtul a stabilit o taxă de piaţă în mărime de 04 lei anula pentru fiecare metru pătrat, care de asemenea este excesiv de mare. Mai invocă că la 24 februarie 2013, a înaintat o cerere prealabilă pârâtului prin care a solicitat modificarea Deciziei Consiliului comunei Chetrosu nr. 1/II/1 din 24 februarie 2012, prin micșorarea taxei de piață în mărime de 2200 lei anual, însă prin decizia nr. 1/IV/2 din 13 martie 2013, cererea sa a fost respinsă.
Solicită obligarea Consiliului comunei Chetrosu să modifice Decizia nr. 1/II/1 din 24 februarie 2012, prin micșorarea taxei de piață de la 10 lei pentru un metru pătrat anual din suprafața totală la 2200 lei anual, ce constituie 0,71 lei pentru un metru pătrat de suprafață. Prin hotărârea Judecătoriei Anenii Noi din 05 noiembrie 2013, acțiunea a fost admisă parțial, fiind anulat în parte punctul 1 al Deciziei Consiliului comunei Chetrosu nr. 1/II/1 din 24 februarie 2012, cu privire la modificările și completările conținutului deciziei consiliului nr. 8/I/2 din 02 decembrie 2011 privind stabilirea taxei pentru piaţă și anume cu excluderea sintagmei „înmulțit la 10 lei ”. În rest acțiunea a fost respinsă ca nefondată.
Prin decizia Curții de Apel Bender din 20 decembrie 2013, a fost admis apelul declarat de către Consiliul comunei Chetrosu, casată hotărârea primei instanțe și emisă o nouă hotărârea prin care acţiunea a fost respinsă ca neîntemeiată. La 19 decembrie 2014, ÎI „Nezalizov Nuanța” a declarat recurs împotriva deciziei instanțe de apel, solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei instanței de apel cu emiterea unei hotărîri noi de admiterea acţiunii integral, sau după caz restituirea pricinii spre rejudecare în instanța de apel. În motivarea recursului a invocat dezacordul cu decizia instanței de apel considerând-o ilegală, neîntemeiată și emisă cu interpretarea eronată a normelor de drept material și procedural.
Menționează că instanța de apel le emiterea deciziei a încălcat prevederile art. 373 alin. (4) CPC, deoarece motivarea deciziei este o plagiere completă a apelului declarat de către Consiliul Comunal Chetrosu, astfel pricina civilă a fost examinată în mod arbitrar cu încălcarea dreptului la un proces echitabil. Indică că decizia nr.1/IV/2 din 24 februarie 2012 cu privire la modificările și completările conținutului deciziei nr. 8/I/2 din 02 decembrie 2011, privind stabilirea taxei de piață, a fost emisă de către Consiliul Comunal Chetrosu la solicitarea unor consilieri locali, cu care avuse anterior careva conflicte ce ține de activitatea sa de întreprinzător, drept urmare i-a fost impusă o taxă de 10 lei pentru metru pătrat de suprafaţă.
2 Susține că instanța de apel eronat a concluzionat că aplicarea taxei de 10 lei pentru metru pătrat este o taxă justificată pentru asigurarea autonomiei locale, deoarece consideră că această taxă este drept o sancțiune în urma conflictului, iar potrivit prevederilor al Legii administrației publice locale, Consiliul local nu poate aplica sancțiuni.
Afirmă că prin decizia Consiliului Comunal Chetrosu nr. 5/I/1 din 07 decembrie 2012, cu privire la stabilirea taxelor locale și aprobarea regulamentului, baza impozabilă la taxa pe piață pentru anul 2013 a constituit 4 lei pentru fiecare metru pătrat, iar pentru anul 2014 a constituit 2 lei pentru fiecare metru pătrat anual, astfel este vădit neîntemeiată stabilirea taxei de piață pentru anul 2012 în mărime de 10 lei, pentru fiecare metru pătrat, considerînd-o aceasta ca o sancţiune din partea administraţiei publice locale, ceia ce contravine prevederilor Legii administraţiei publice locale, care stabileşte expres că Consiliul local nu poate aplica sancţiuni. În conformitate cu art. 434 alin. (1) CPC, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale.
Din materialele dosarului rezultă că copia deciziei instanţei de apel din 20 decembrie 2013 a fost expediată în adresa recurentului la 11 februarie 2014, fapt ce se confirmă prin scrisoarea de însoţire (f. d. 107). Astfel, instanţa de recurs consideră că recurentul s-a conformat prevederilor legale şi a declarat în termen recursul la 19 februarie 2013. În conformitate cu art. 444 CPC, recursul se examinează fără înştiinţarea participanţilor la proces. Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul neîntemeiat şi care urmează a fi respins cu menţinerea deciziei instanţei de apel din considerentele ce urmează.
În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. a) CPC, instanţa, după ce judecă recursul, este în drept să respingă recursul şi să menţină decizia instanţei de apel. Înaintând prezenta acţiunea în instanţa de judecată împotriva Consiliului comunie Cehtrosu, ÎI „Nezalizov Nunaţa” a solicitat obligarea Consiliului comunei Chetrosu să modifice Decizia nr. 1/II/1 din 24 februarie 2012, prin micșorarea taxei de piață de la 10 lei pentru un metru pătrat anual din suprafața totală la 2200 lei anual, ce constituie 0,71 lei pentru un metru pătrat de suprafață.
Fiind investită cu judecarea pricinii în cauză prima instanţă a ajuns la concluzia temeiniciei acţiunii şi admiterii acesteia parţial, cu dispunerea anulării în parte punctul 1 al Deciziei Consiliului comunei Chetrosu nr. 1/II/1 din 24 februarie 2012, cu privire la modificările și completările conținutului deciziei consiliului nr. 8/I/2 din 02 decembrie 2011 privind stabilirea taxei pentru piaţă și anume cu excluderea sintagmei „înmulțit la 10 lei ”. În rest acțiunea a fost respinsă ca nefondată. Judecând apelul declarat de către Consiliul comunal Chetrosu instanţa de apel motivat şi amplu argumentat, pronunţându-se asupra tuturor aspectelor importante pentru soluţionarea pricinii, temeinic a ajuns la concluzia admiterii apelului, ilegalităţii hotărârii primei instanţe şi corect a emis o nouă hotărâre prin care a respins acţiunea ca neîntemeiată.
În susţinerea opiniei enunţate, instanţa de recurs reţine că prin Decizia nr.8/I/2 din 02 decembrie 2011, a Consiliului comunal Chetrosu, cu privire la stabilirea taxei de piaţă pentru anul 2012 şi aprobarea Regulamentului cu privire la stabilirea pe teritoriul 3 comunei Chetrosu a impozitelor şi taxelor locale pentru anul 2012, s-a decis de a stabili taxa de piaţă pentru ÎI „Nizalizov Nuanţa” în mărime de 5 % din valoarea serviciilor de piaţă prestate de administratorul pieţei la acordarea de locuri pentru comerţ.
Prin Decizia Consiliului comunal Chetrosu nr. 1/II/1 din 24 februarie 2012 „Cu privire la modificările şi completările conţinutului deciziei consiliului nr. 8/I/2 din 02 decembrie 2011 privind stabilirea taxei de piaţă” s-a dispus modificarea deciziei consiliului nr. 8/1 din 02 decembrie 2011 privind stabilirea taxei de piaţă, stabilind următorul conţinut: baza impozabilă la taxa pentru piaţă va constitui suprafaţa totală a terenului pe care sunt amplasate bunurile imobile înmulţit la 10 lei anul pentru fiecare metru pătrat. În conformitate cu prevederile art. 288 pct. 1) şi 3) Capitolul 1, Titlul VIII Cod Fiscal, taxa locală este plată obligatorie efectuată la bugetul unităţii administrativ- teritoriale, iar cota taxei locale reprezintă cota ad valorem în procente din baza impozabilă a obiectului impunerii ori sumă absolută, stabilită de autoritatea administraţiei publice locale la adoptarea bugetului unităţii administrativ-teritoriale respective.
Potrivit art. 289 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) al aceluiaşi Capitol, Titlul VII din Cod Fiscal se determină procedura şi principiile stabilirii, modificării şi anulării taxelor locale, modul lor de plată, criteriile de acordare a înlesnirilor fiscale. Sistemul taxelor locale reglementate de respectivul titlu include şi taxa de piaţă.
Astfel, în temeiul art. 290 lit. f) şi 291 alin. (1) lit. f), Capitolul 2, Titlul VII Cod Fiscal, în cazul taxei de piaţă, subiecţi ai impunerii, sunt persoanele juridice sau fizice înregistrate în calitate de întreprinzător-administrator al pieţei, obiectul impunerii constituind suprafaţa totală a terenului şi a imobilelor amplasate pe teritoriul pieţei Concomitent, art. 292 alin. (2) Capitolul 3, Titlul VII Cod Fiscal, prevede că, cota taxelor locale se stabileşte de către autoritatea administraţiei publice locale în funcţie de caracteristicile obiectelor impunerii, şi respectiv, potrivit art. 297 alin. (3), Capitolul 5 Titlul VII Cod Fiscal, taxele locale se aplică, se modifică ori se anulează de către autoritatea administraţiei publice locale concomitent cu adoptarea sau modificarea bugetului unităţii administrativ-teritoriale.
În acelaşi timp, în conformitate cu prevederile art. 9 din Legea privind administraţia publică locală nr. 436-XVI din 28 decembrie 2006, pentru asigurarea autonomiei locale, autorităţile administraţiei publice locale elaborează, aprobă şi gestionează în mod autonom bugetele unităţilor administrativ-teritoriale, avînd dreptul să pună în aplicare taxe şi impozite locale şi să stabilească cuantumul lor în condiţiile legii. Art. 14 alin. (2) lit. a) al aceleiaşi legi, stabileşte că punerea în aplicare şi modificarea, în limitele competenţei sale, a impozitelor şi taxelor locale, a modului şi a termenelor de plată a acestora, precum şi acordarea de facilităţi pe parcursul anului bugetar este de competenţa consiliilor locale.
Concomitent celor expuse, art. 4 alin. (1) lit. a) din Legea privind finanţele publice locale nr. 397-XV din 16 octombrie 2003, statuează că veniturile bugetelor unităţilor administrativ-teritoriale se constituie din impozite, taxe, alte venituri prevăzute de legislaţie şi se formează din venituri proprii ale bugetelor unităţilor administrativ- teritoriale, ce se formează din impozitele şi taxele locale, prevăzute pe fiecare teritoriu în parte, în conformitate cu Codul fiscal, şi se virează direct şi integral la bugetele respective.
Cu referire la prevederile normei enunţate corect instanţa de apel a ajuns la concluzia netemeiniciei acţiunii înaintate de ÎI „Nezalizov Nuanţa”, deoarece obligarea 4 Consiliul comunal Chetrosu să-şi modifice decizia sa nr. 1/II/1 din 24 februarie 2012, în scopul micşorării sumei taxei de piaţă şi stabilirii unei taxe fixe, constituie o ingerinţă a instanţei judecătoreşti în activitatea autorităţii publice locale, fapt ce atestă că nici prima instanţă nu era în drept să impună asemenea soluţii, acestea restrîngînd drepturile exclusive ale consiliului, prevăzute de legislaţia în vigoare, relevantă speţei în cauză.
În sprijinul acestei concluzii instanţa de recurs notează că pentru asigurarea autonomiei locale, autorităţile administraţiei publice locale elaborează, aprobă şi gestionează în mod autonom bugetele unităţilor administrativ-teritoriale, avînd dreptul să pună în aplicare taxe şi impozite locale şi să stabilească cuantumul lor în condiţiile legii, punerea în aplicare şi modificarea impozitelor şi taxelor locale, a modului şi a termenelor de plată a acestora, precum şi acordarea de facilităţi pe parcursul anului bugetar, fiind strict de competenţa consiliilor locale.
De altfel, temeinic instanţa de recurs a considerat neîntemeiată comparaţia făcută de recurent a sumelor la taxele locale aplicate agenţilor economici în comuna Chetrosu şi Merenii Noi, deoarece la stabilirea taxelor, Comisia de Specialitate preventiv a analizat activitatea agenţilor economici din teritoriul comunie Chetrosu pentru a stabili informaţia conform criteriilor stipulate în regulament şi în baza cărora au fost aplicate taxele locale. Prin urmare, sunt apreciate critic susţinerile recurentului precum că instanţa de apel nu a constatat şi elucidat pe deplin circumstanţele ce au importanţă pentru soluţionarea pricinii în fond, nefiind dovedite circumstanţele considerate de instanţă ca stabilite, iar concluziile instanţei expuse în hotărâre, sunt în contradicţie cu circumstanţele pricinii, deoarece acestea contravin constatărilor relatate.
Astfel fiind instanţa de recurs reţine că instanţa de apel în situaţia dedusă judecării corect au ajuns la concluzia netemeiniciei acţiunii şi respingerii acesteia ca neîntemeiată. Faţă de cele ce preced, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a respinge recursul şi a menţine decizia instanţei de apel. În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. a), art. 445 alin. (3) CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie decide : Se respinge recursul declarat de către Întreprinderea Individuală „Nezalizov Nuanţa”. Se menţine decizia Curţii de Apel Bender din 20 decembrie 2013 în pricina civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de Întreprinderea Individuală „Nezalizov Nuanța” împotriva Consiliului comunei Chetrosu, raionul Anenii Noi cu privire la contestarea actului administrativ Decizia este irevocabilă din momentul emiterii.
Preşedinte, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Valentina Clevadî Iuliana Oprea Ion Druţă Tamara Chişca-Doneva 5