3ra-267/15 — Contestarea actului administrativ

prima instanţă: A. Parfeni dosarul nr. 3ra-267/15 instanţa de apel: T. Duca, S. Procopciuc, E. Grumeza ÎNCHEIERE 11 martie 2015 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Valentina Clevadî Dumitru Mardari examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de Consiliul orăşenesc Ungheni în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Societăţii cu Răspundere Limitată „Setraco” împotriva Consiliului orăşenesc Ungheni cu privire la contestarea actului administrativ împotriva deciziei Curţii de Apel Bălţi din 25 noiembrie 2014, prin care a fost admis apelul declarat de Societatea cu Răspundere Limitată „Setraco”, casată hotărârea Judecătoriei Ungheni din 18 august 2014 şi emisă o nouă hotărâre prin care acţiunea a fost admisă constată: La 25 martie 2014, SRL „Setraco” a depus cerere de chemare în judecată împotriva Consiliului or.

Ungheni cu privire la contestarea actului administrativ. În motivarea acţiunii a indicat că la 12 decembrie 2012 a fost adoptată decizia Consiliului or. Ungheni nr. 9/9, prin care conform anexei nr. 2 pct. 5), a fost stabilită taxa de piaţă pentru SRL „Setraco”, în calitate de administrator al pieţei comerciale din or. Ungheni, str. Naţională, 323, în mărime de 48 lei anual pentru fiecare metru pătrat, invocând ilegalitatea deciziei menţionate. Menţionează că conform art. 289 alin. (2) Cod fiscal, sistemul taxelor locale reglementate de prezentul titlu include: a) taxa pentru amenajarea teritoriului; b) taxa de organizare a licitaţiilor şi loteriilor pe teritoriul unităţii administrativ- teritoriale; c) taxa de plasare (amplasare) a publicităţii (reclamei); d) taxa de aplicare a simbolicii locale; e) taxa pentru unităţile comerciale şi/sau de prestări servicii de deservire socială; f) taxa de piaţă.

Remarcă că taxa de piaţă este o taxă locală şi în baza art. 292 alin. (1) Cod fiscal, cota maximă şi termenele de plată a taxelor locale, de prezentare a dărilor de seamă fiscale privind taxele locale pentru subiecţii impunerii sunt cele stabilite în anexa la prezentul titlu. Iar anexa la prezentul titlul indică expres cota maximă a taxei de piaţă care este pentru municipiul Chişinău de 96 lei anual pentru fiecare metru pătrat, pentru 1 municipiul Bălţi - 60 lei anual pentru fiecare metru pătrat şi pentru oraşe, sate (comune) - 30 lei anual pentru fiecare metru pătrat. Afirmă că pct. 5 din anexa 2 la decizia sus menţionată, prin care mărimea taxei locale a fost stabilită de 48 lei pentru m.p.

este ilegal, deoarece contravine normei imperative a legii care stabileşte cota maximă a taxei de piaţă de 30 lei pentru metru pătrat. Conform art. 292 alin. (2) Cod fiscal, cota concretă a taxelor locale se stabileşte de către autoritatea administraţiei publice locale în funcţie de caracteristicile obiectelor impunerii. Consideră că în situaţia expusă şi în concordanţă cu prevederile art. 291 lit. f) Cod fiscal, obiectul impunerii la taxa de piaţă este suprafaţa totală a terenului şi a imobilelor amplasate pe teritoriul pieţii. Astfel, la stabilirea taxei de piaţă, pârâtul urma să o stabilească în dependenţă de caracteristicile terenului pe care este amplasată piaţa. Remarcă că la 24 decembrie 2013 şi 22 ianuarie 2014, s-a adresat către pârât cu mai multe cereri, solicitând reducerea taxei de piaţă stabilită societăţii, care au fost examinate la şedinţa Consiliului abia la 20 februarie 2014. Indică că prin răspunsul Primăriei or.

Ungheni din 28 februarie 2014 i-a fost expediat extrasul din decizia Consiliului or. Ungheni nr. 1/7 din 20 februarie 2014, prin care a fost informat că autorităţile publice locale se vor expune în privinţa acordării scutirii la plata taxei de piaţă pentru anii 2013 şi 2014, după prezentarea schemei de amplasare a imobilelor pe care le are în proprietate pe acest teren, însoţite de documente justificative. Îşi întemeiază pretenţiile în baza dispoziţiilor art. 33, 166, 167 CPC, art. 3, 5 şi 7 din Legea contenciosului administrativ. Solicită anularea pct. 5 din anexa nr. 2 la decizia Consiliului orăşenesc Ungheni nr. 9/9 din 12 decembrie 2013 în ceea ce priveşte stabilirea taxei de piaţă pentru SRL „Setraco” în mărime de 48 lei anual pentru fiecare metru pătrat.

Prin hotărârea Judecătoriei Ungheni din 18 august 2014 a fost respinsă acţiunea. Prin decizia Curţii de Apel Bălţi din 25 noiembrie 2014 a fost admis apelul declarat de SRL „Setraco”, casată integral hotărârea primei instanţe şi emisă o nouă hotărâre prin care acţiunea a fost admisă, fiind anulat pct. 2.2 al deciziei Consiliului orăşenesc Ungheni nr. 9/9 din 12 decembrie 2013 „Cu privire la aprobarea bugetului oraşului Ungheni pentru anul 2014, în a doua lectură” şi pct. 5 din anexa nr. 2 a deciziei, în partea ce ţine de stabilirea taxei de piaţă faţă de SRL „Setraco”. La 21 ianuarie 2015, Consiliul orăşenesc Ungheni a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitând admiterea acestuia, casarea integrală a deciziei instanţei de apel şi menţinerea hotărârii primei instanţe.

În motivarea recursului a invocat ilegalitatea deciziei recurate, considerând-o emisă cu aplicarea eronată a normelor de drept material. Deşi, SRL „Setraco” susţine că pct. 5 din anexa nr. 2 al deciziei Consiliului contravine anexei Codului fiscal cu privire la taxele locale, care prevede cota maximă pentru taxa de piaţă în mărime de 30 lei anual pentru fiecare metru pătrat, 2 relevă că a fost adoptată Legea nr. 324 din 23 decembrie 2013 pentru modificarea şi completarea unor acte legislative, prin care a stabilit metodologia de plafonare a taxei locale, stabilind o cotă maximă de 30 lei pentru fiecare m.p., modificare supusă ulterior controlului constituţionalităţii, în urma căruia a fost declarată neconstituţională.

Consideră legală şi întemeiată decizia nr. 9/9 din 12 decembrie 2013, fiind utilizată la calcularea taxei, în mărime de 48 lei anual pentru metru pătrat, în dependenţă de suprafaţa terenului cu imobilele sale corelativ cu totalitatea veniturilor agentului economic. Invocă că instanţa de apel a aplicat eronat prevederile art. 14 Legea contenciosului administrativ, deoarece intimatul nu s-a adresat cu cerere prealabilă către Consiliul or. Ungheni cu privire la anularea pct. 5 a anexei nr. 2 din decizia nr. 9/9 din 12 decembrie 2013, în termen de 30 de zile de la data comunicării acesteia. Afirmă că instanţa de apel nu a luat în consideraţie prevederile art. 68 al Legii cu privire la administraţia publică locală, care prevede că Cancelaria de Stat efectuează controlul de legalitate al fiecărui act administrativ.

Astfel, Cancelaria de Stat nu a depistat că pct. 5 din anexa nr. 2 a deciziei nr. 9/9 din 12 decembrie 2013, este ilegal, nefiind emisă nici o notificare în acest sens. La fel, invocă că instanţa de apel eronat a aplicat prevederile art. 17 alin. (1) lit. a) Legea contenciosului administrativ, care stipulează că cererea prin care se solicită anularea unui act administrativ sau recunoaşterea dreptului pretins poate fi înaintată în termen de 30 de zile, în cazul în care legea nu dispune altfel. Acest termen curge de la data primirii răspunsului la cererea prealabilă sau data expirării termenului prevăzut de lege pentru soluţionarea acesteia.

Consideră neîntemeiat pct. 37 din decizia instanţei de apel, care invocă faptul respectării procedurii prealabile de către intimat, deoarece cererile acestuia din 24 decembrie 2013 şi 22 ianuarie 2014, se referă la scutirea de la plata taxei de piaţă cu 50% şi nu are nici o legătură cu punctul a cărui anulare se solicită, căci în cererile adresate nu se face referire la ilegalitatea pct. 5 din anexa nr. 2 al deciziei nr. 9/9 din 12 decembrie 2013, nici anularea parţială a acestuia nu se solicită. În conformitate cu art. 434 alin. (1) CPC, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale. La caz se constată că recurentul s-a conformat prevederilor legale şi a declarat recursul în termen.

Examinând temeiurile recursului, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul este inadmisibil din considerentele ce urmează. În conformitate cu art. 432 alin. (1) CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.

Alineatele (2) şi (3) ale aceluiaşi articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alin. (4) stabileşte că săvârşirea altor încălcări decât cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în 3 măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4). Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de Consiliul orăşenesc Ungheni nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC. Prin urmare, argumentele recursului nu indică la încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural de către instanţa de apel, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate. Or, recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia în fapt.

În acest context, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează şi faptul că procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC. Aici, completul Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie relevă că conform jurisprudenţei CEDO, recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purcell contra Irlandei, 16 aprilie 1991), pe când în recursul declarat de Consiliul orăşenesc Ungheni, asemenea aspecte nu se regăsesc.

Distinct de cele relatate, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de Consiliul orăşenesc Ungheni ca inadmisibil. În conformitate cu art. art. 270, art. 433 lit. a), art. 440 CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, dispune: Recursul declarat de Consiliul orăşenesc Ungheni se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă. Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Valentina Clevadî Dumitru Mardari 4