Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Inadmisibil
Dosarul nr.
2ra-991/14
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
28 mai 2014
Părțile
SC Antoradva SRL împotriva lui Căpăţînă Vasile
Pe scurt
Temeiurile declarării recursului

2ra-991/14 — Încasarea sumei şi repararea prejudiciului

Dosar nr. 2ra-991/14 Instanţa de fond: Judecătoria Orhei Judecător: V. Cupcea Instanţa de apel: Curtea de Apel Chişinău Judecători: N.Cernat S. Caitaz A. Gavriliţa Republica Moldova Curtea Supremă de Justiţie ÎNCHEIERE 28 mai 2014 mun. Chişinău Colegiul Civil, Comercial şi de Contencios Administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedintele, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii: Dumitru Mardari şi Vera Macinskaia examinînd chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de către SC „Antoradva ”SRL, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de către SC „Antoradva”SRL împotriva lui Căpăţînă Vasile cu privire la încasarea datoriei în mărime de 50000 lei şi a prejudiciului în sumă de 49648,74 lei.

împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 03 decembrie 2013 prin care apelul depus de către SC „Antoradva ”SRL a fost respins, hotărîrea Judecătoriei Orhei din 25 martie 2013 a fost menţinută, ACONSTATAT : La data de 15 aprilie 2011 reclamantul SC „Antoradva” SRL a depus cerere de chemare în judecată către Căpăţînă Vasile, intervenientul accesoriu BC „Pro Credit Bank” SA, cu privire la încasarea datoriei în sumă de 50 000 lei şi a prejudiciului în sumă de 49 648,74 lei. În motivarea acţiunii reclamantul a indicat că, în noiembrie 2008 Vasile Căpăţînă i-a propus să procure de la el un depozit situat în satul Zagoreni raionul Orhei la preţul de 50 000 lei. A menţionat că, deoarece SC „Antoradva” SRL nu dispunea de asemenea mijloace 1 financiare, dînsul a luat un credit de la BC „Pro Credit Bank” SA la data de 21 noiembrie 2008 în sumă de 50 000 lei.

Astfel, suma creditului urma să fie depusă de creditor pe contul bancar SC „Antoradva” SRL şi în aceiaşi zi, la data de 21 noiembrie 2008, conform cererii beneficiarului, să fie transferată la contul bancar 2225140019990301 al pîrîtului Căpăţînă Vasile în scopul achitării imobilului. Reclamantul mai menţionează că la momentul cînd a început să legalizeze tranzacţia de vînzare-cumpărare a depozitului s-a constatat că Căpăţînă Vasile nu avea legalizat dreptul de proprietate asupra imobilului respectiv.

La data de 21 martie 2011 a aflat că Căpăţănă Vasile a înstrăinat depozitul rudelor sale Căpăţînă Nicolae şi Căpăţînă Tatiana, fapt confirmat prin certificatul eliberat de către Oficiul Teritorial Orhei din 21 martie 2011. Consideră că, Căpăţînă Vasile intenţionat l-a dus în eroare, cauzîndu-i o datorie faţă de Banca creditoare, pe care acesta este obligat să o achite personal în sumă de 50 000 lei şi un prejudiciu din acest credit în formă de dobîndă şi penalităţi pentru rambursare cu întîrziere a împrumutului, care la data de 22 decembrie 2010 constituia suma de 49 648,74 lei. Astfel, solicită reclamantul încasarea de la pîrît în beneficiul său a datoriei în mărime de 50 000 lei şi a prejudiciului cauzat în urma neachitării în termen a dobînzii în sumă de 49 648,74 lei şi a cheltuielilor de judecată.

Prin hotărîrea Judecătoriei Orhei din 30 mai 2012, acţiunea depusă de către SC „Antoradva” SRL împotriva lui Căpăţînă Vasile a fost admisă. S-a dispus încasarea din contul lui Căpăţînă Vasile a datoriei în mărime de 50000 lei, a prejudiciului material în mărime de 65988,26 lei, cheltuielilor pentru plata taxei de stat în mărime de 370 lei şi cheltuielilor pentru asistenţa juridică în mărime de 6500 lei. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 14 decembrie 2012, apelul depus de către Căpăţînă Vasiel a fost admis, hotărîrea primei instanţe a fost casată şi emisă o nouă hotărîre de remitere a pricinii spre rejudecare. Prin hotărîrea Judecătoriei Orhei din 25 martie 2013, acţiunea depusă de către SC „Antoradva” SRL împotriva lui Căpăţînă Vasile, intrvenient accesoriu BC „Pro Credit Bank” SA cu privire la încasarea datoriei în mărime de 50000 lei şi a prejudiciului în mărime de 49648,74 lei a fost respinsă ca fiind neîntemeiată.

Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 03 decembrie 2013 apelul depus de către SC „Antoradva” SRL a fost respins, hotărîrea primei instanţe a fost menţinută. Invocînd ilegalitatea acestei decizii, la 03 februarie 2014 SC „Antoradva” SRL a depus cerere de recurs, solicitînd admiterea acestuia, casarea deciziei instanţei de apel şi a hotărîrii Judecătoriei Orhei din 25 martie 2013 cu pronunţarea unei noi hotărîri de admitere a acţiunii. În motivarea recursului SC „Antoradva” SRL a indicat că, decizia instanţei de apel a fost adoptată cu aplicarea eronată a normelor de drept material şi cu încălcarea normelor de drept procedural. 2 Totodată, mai invocă recurentul că, instanţa de apel nu a constatat şi elucidat toate circumstanţele care au importanţă pentru justa soluţionare a litigiului.

Din actele pricinii rezultă cu certitudine că decizia instanţei de apel a fost expediată în adresa recurentului la 27 decembrie 2013. Astfel, prin prisma prevederilor art. 434 C.P.C., completul Colegiului Civil, Comercial şi de Contencios Administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul depus de către SC „Antoradva” SRL la data de 03 februarie 2014 în termen. La data de 20 martie 2014, Căpăţînă Vasile a depus referinţă la cererea de recurs declarată de către SC „Antoradva” SRL . Examinînd temeiurile recursului, în raport cu materialele pricinii civile, completul Colegiului Civil, Comercial şi de Contencios Administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că, recursul declarat de către SC „Antoradva” SRL este inadmisibil.

În favoarea concluziei enunţate se invocă următoarele argumente. În conformitate cu dispoziţia art. 432 alin. (1) C.P.C., părţile şi alţi participanţi la proces sînt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural. Conform prevederilor art. 433 lit. a) C.P.C., cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4) C.P.C.. Completul Colegiului Civil, Comercial şi de Contencios Administrativ al Curţii Supreme de Justiţie constată că, temeiurile recursului declarat nu se încadrează în prevederile art. 432 alin. (2), (3) şi (4) C.P.C..

Mai mult de cît atît, cauza a fost judecată cu respectarea normelor de drept material şi procesual, iar recursul fiind vădit neîntemeiat. Călăuzindu-se de prevederile art. 440 C.P.C. al RM, Colegiul Civil, Comercial şi de Contencios Administrativ a constatat existenţa unuia din temeiurile prevăzute la art. 433 C.P.C. şi anume la lit. a), care expres prevede că cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4) C.P.C.. În acest sens, instanţa de recurs accentuează că, potrivit art. 440, alin. (1) C.P.C., în cazul în care se constată existenţa unuia din temeiurile prevăzute la art. 433, completul din 3 judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra inadmisibilităţii recursului.

Încheierea se emite conform prevederilor art. 270 şi nu conţine nici o referire cu privire la fondul recursului. Astfel, completul reaminteşte prin prisma jurisprudenţei CEDO, fosta Comisie a arătat că „ ... art.6 parag.1 al Convenţiei, nu impune motivarea în detaliu a unei decizii prin care o instanţă de recurs, întemeindu-se pe dispoziţii legale specifice, respinge recursul declarat împotriva sentinţei pronunţate de o instanţă inferioară, ca fiind lipsit de şanse de succes” (cauza Rebait şi alţii contra Franţei, Comisia Europeană a Drepturilor Omului, 25 februarie 1995, nr.26561/1995).

3 Astfel, din considerentele menţionate şi avînd în vedere faptul că, instanţa de apel a examinat pricina sub toate aspectele, a verificat şi a apreciat corect probele prezentate, aplicînd corespunzător normele de drept material şi respectînd normele de drept procedural, completul Colegiului Civil, Comercial şi de Contencios Administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de SC „Antoradva” SRL ca inadmisibil. În conformitate cu art. 270, 431 alin. (2), 433 lit. a), art. 440 alin. (1) C.P.C., completul Colegiului Civil, Comercial şi de Contencios Administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, DISPUNE: Recursul declarat de către SC „Antoradva” SRL se consideră inadmisibil.

Încheierea este irevocabilă. Preşedintele, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Dumitru Mardari Vera Macinskaia 4

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.