3ra-576/14 — Contestarea actului administrativ

dosarul nr.3ra-576/14 prima instanţă: I.Ţurcan instanţa de apel: D. Manole, E. Fistican, N. Traciuc ÎNCHEIERE 22 mai 2014 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele completului, judecătorul Nicolae Clima Judecătorii Iurie Bejenaru, Ion Druţă examinînd chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de întreprinderea mixtă „Incaso” societate cu răspundere limitată, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de întreprinderea mixtă „Incaso” societate cu răspundere limitată împotriva Inspectoratului Fiscal Principal de Stat cu privire la contestarea actului administrativ, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 28 ianuarie 2014, prin care a fost respins apelul declarat de întreprinderea mixtă „Incaso” societate cu răspundere limitată şi menţinută hotărîrea Judecătoriei Rîşcani, mun.

Chişinău din 20 august 2013, prin care acţiunea a fost respinsă, c o n s t a t ă La 12 februarie 2013, întreprinderea mixtă „Incaso” societate cu răspundere limitată a înaintat cerere de chemare în judecată împotriva Inspectoratului Fiscal Principal de Stat cu privire la contestarea actului administrativ. În motivarea cererii de chemare în judecată reclamantul a indicat că la data de 19.06.2012 a înaintat pîrîtului un demers privind eliberarea informaţiei referitoare la încălcările fiscale sau datoriile la bugetul de stat sau local a SRL „Alprodex&Co” c/f 100400063608 şi a lui Terna Viorel IDNP 096250104195 în scopul soluţionării rapide şi eficiente a prevederilor contractuale privind achitarea datoriilor.

La 05.07.2012 reclamantul a recepţionat răspuns negativ de la pîrît, drept motiv fiind invocate prevederile art. 131 alin.(5) Cod Fiscal şi pct. 19 al art. 129, care se referă la secretul fiscal. La 21.08.2012 reclamantul a înaintat pîrîtului un nou demers cu aceeaşi solicitare, la care ultimul, încâlcind termenul legal de soluţionare a cererii, a concluzionat cu replica expunerii anterioare la solicitare cu trimitere la răspunsul din 05.07.2012. Ca rezultat, nefiind mulţumit de răspuns, reclamantul a expediat o reclamaţie de soluţionare amiabilă a problemei, în caz de refuz al căreia, rezervîndu- şi dreptul de a acţiona în judecată. Precizează reclamantul că, între timp, în rezultatul unei întrevederi cu Şeful- adjunct al Inspectoratului Fiscal Principal de Stat, la 21 noiembrie 2012 reclamantului i-a fost eliberată informaţia privind datoriile SRL „Alrpodex&Co”.

Mai menţionează reclamantul că în ipoteza ajungerii la înţelegere, la 20.12.2012, a înaintat pîrîtului 100 (una sută) de demersuri cu privire la diferite persoane juridice în scopul de a obţine informaţia privind datoriile la bugetul de stat, local sau pe venit. În răspunsul obţinut întîrziat la 16.01.2013, s-a refuzat în satisfacerea cererii, fiind similar răspunsului la alte 4 cereri anterioare, fiind invocată prevederea art. 131 alin.(5) Cod Fiscal. Cere ÎM „Incaso” SRL admiterea acţiunii, obligarea pîrîtului de a elibera informaţia de care dispune privind datoriile persoanelor juridice solicitate în număr de 100, repararea prejudiciului moral în mărime de 10 lei şi încasarea cheltuielilor de asistenţă juridică în valoare de 500 lei.

Prin hotărîrea Judecătoriei Rîşcani, mun. Chişinău din 20 august 2013, acţiunea a fost respinsă ca neîntemeiată. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 28 ianuarie 2014, apelul declarat de ÎM „Incaso” SRL a fost respins şi menţinută hotărîrea primei instanţe. La 24 martie 2014, ÎM „Incaso” SRL a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel şi hotărîrii primei instanţe, solicitând admiterea recursului, casarea decizie instanţei de apel şi hotătîrii primei instanţe, cu pronunţarea unei noi hotărîri de admitere integrală a acţiunii. În motivarea recursului recurentul a invocat că decizia instanţei de apel este ilegală şi neîntemeiată. Susţine că au fost încălcate normele de drept material şi anume, nu a fost aplicată legea care trebuia să fie aplicată şi a fost interpretată în mod eronat legea.

În acest sens, indică recurentul că instanţele ierarhic inferioare nu au aplicat prevederile Legii privind accesul la informaţie, precizînd că ÎM „Incaso” SRL a solicitat informaţie oficială şi nu cu accesibilitate limitată (secret fiscal), aşa cu motivează Inspectoratul Fiscal Principal de Stat. Într-o altă ordine de idei, indică recurentul că instanţele ierarhic inferioare au interpretat eronat prevederile art. 131 alin. (5) Cod fiscal, deoarece informaţiile despre încălcarea legislaţiei fiscale şi restanţele la buget sunt informaţii oficiale de interes public.

Mai indică în acest sens şi prevederile art. 5 alin. (5) lit.a) din Legea nr. 133 din 08.07.2011 privind protecţia datelor cu caracter personal, potrivit căruia consimţămîntul subiectului datelor cu caracter personal nu este cerut în cazurile în care prelucrarea este necesară pentru executarea unui contract la acre subiectul datelor cu caracter personal este parte sau pentru luarea unor măsuri înaintea încheierii contractului, la cererea acestuia. În susţinerea ideilor sus-citate, precizează recurentul că potrivit art. 129 alin. (19) Cod fiscal, secret fiscal este orice informaţie de care dispune un organ cu atribuţii de administrare fiscală, inclusiv informaţia despre contribuabil ce constituie secret comercial, cu excepţia informaţiei despre încălcarea legislaţiei fiscale.

Complementar, invocă recurentul că hotărîrile instanţelor ierarhic inferioare nu conţin motivarea respingerii probelor şi argumentelor aduse de către reclamant. La 28 mai 2014, Inspectoratului Fiscal Principal de Stat a depus referinţă la recursul menţionat supra, solicitînd respingerea recursului declarat de ÎM „Incaso” SRL şi menţinerea deciziei instanţei de apel şi hotărîrii primei instanţe. În acest sens, menţionează intimatul că art. 131 alin. (5) Cod fiscal, prevede lista exhaustivă a subiecţilor care pot avea acces la informaţiile de care dispun organele cu atribuţii de administrare fiscală şi ÎM „Incaso” SRL, în calitate de agent economic, nu poate fi atribuită la niciuna din categoriile enumerate.

Complementar, susţine intimatul că instanţele de judecată au constatat şi elucidat pe deplin circumstanţele cauzei. Examinînd temeiurile recursului în raport cu materialele pricinii civile, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul este inadmisibil din considerentele ce urmează. Potrivit art. 440 CPC, procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în temeiurile prevăzute în art. 433 CPC. În conformitate cu art.433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art.432 alin.(2), (3) şi (4). În conformitate cu art.432 alin.(1), (2), (3) şi (4) CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sînt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.

Se consideră că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care instanţa judecătorească: a) nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată; b) a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată; c) a interpretat în mod eronat legea; d) a aplicat în mod eronat analogia legii sau analogia dreptului.

Se consideră că normele de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care: a) pricina a fost judecată de un judecător care nu avea dreptul să participe la judecarea ei; b) pricina a fost judecată în absenţa unui participant la proces căruia nu i s-a comunicat locul, data şi ora şedinţei de judecată; c) în judecarea pricinii au fost încălcate regulile privind limba de desfăşurare a procesului; d) instanţa a soluţionat problema drepturilor unor persoane care nu au fost implicate în proces; e) în dosar lipseşte procesul-verbal al şedinţei de judecată; f) hotărîrea a fost pronunţată cu încălcarea competenţei jurisdicţionale.

Săvîrşirea altor încălcări decît cele indicate la alin.(3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. Astfel, analizînd argumentele recursului prin prisma existenţei temeiurilor de declarare a recursului, Colegiul constată că acestea nu se încadrează în limitele stabilite de norma precitată, instanţa de apel şi prima instanţă aplicînd corect normele de drept material şi procedural.

În context, Colegiul constată că instanţa de apel a elucidat pe deplin circumstanţele cauzei formulîndu-şi opinia corelativ cu prevederile legislaţie relevante speţei. Astfel, Curtea de Apel Chişinău corect a coroborat prevederile Legii nr. 982 din 11 mai 2000, privind accesul la informaţie cu prevederile Codului fiscal, şi anume cu art. 131 alin. (5) Cod fiscal, apreciind drept eronată interpretarea ÎM „Incaso” SRL vis – a – vis de dreptul său de acces la categoria de informaţie pe care o solicită. Mai mult, Colegiul sesizează că instanţa de apel, în decizia sa, precizează că „…nici din refuzul scris al intimatului din 14.01.2013, nici din conţinutul hotărîrii judecătoreşti contestate nu rezultă drept motiv al respingerii pretenţiilor invocarea secretului de stat, ci sunt indicaţi subiecţii, cărora prin norma legală intimatul este obligat sau în drept să le furnizeze informaţie.”.

Prin urmare, instanţa de recurs, nu poate reţine argumentele recurentului invocate în vederea admiterii recursului şi casării actelor judecătoreşti pronunţate de instanţele ierarhic inferioare, precizînd că faptele expuse nu se încadrează în prevederile art. 432 CPC. Mai mult, Colegiul învederează că dezacordul recurentului cu decizia instanţei de apel, relatarea situaţiei, în viziunea recurentului, fără a indica vreun temei prevăzut de art.432 alin.(2), (3) şi (4) CPC, face ca acesta să fie respins de către instanţa de recurs din considerentul că motivele indicate în dezacord nu se încadrează în prevederile normei precitate şi nu constituie temei de casare a deciziei, recursul exercitat avînd caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificîndu-se numai legalitatea deciziei dar nu şi temeinicia în fapt.

În aceeaşi ordine de idei, Colegiul precizează că potrivit regulilor din Secţiunea a II-a din Capitolul XXXVIII CPC, instanţa de recurs nu verifică modul de apreciere a probelor de către instanţele de fond şi de apel. Forţa atribuită unei probe sau alteia, coraportul dintre probe, suficienţa probelor şi concluziile făcute în urma probaţiunii sunt în afara controlului instanţei de recurs.

Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, la caz, menţionează şi jurisprudenţa CEDO, conform cărei recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purceii contra Irlandei, 16 aprilie 1991), însă motivele recursului invocate în speţă sunt similare celor invocate în cadrul judecării pricinii, asupra căror atît prima instanţă, cît şi instanţa de apel s-au pronunţat în mod corespunzător. Din considerentele enumerate şi avînd în vedere faptul că, argumentele recursului nu se încadrează în temeiurile prevăzute de art. 432 alin.(2), (3) şi (4) din CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de ÎM „Incaso” SRL, ca inadmisibil.

În conformitate cu art. 270, 432, art.433 lit. a) CPC, art.440 CPC completul Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, dispune Recursul declarat de întreprinderea mixtă „Incaso” societate cu răspundere limitată, se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă. Preşedintele completului, Nicolae Clima Judecătorul Judecătorii Iurie Bejenaru Ion Druţă