2ra-1621/14 — Repararea prejudiciului moral cauzat prin acţiunile ilicite ale organelor de urmărire penală şi procuraturii

prima instanţă: M. Muruianu 2ra-1621/14 instanţa de apel: A. Panov, T. Pelin, S. Arnăut ÎNCHEIERE 21 mai 2014 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Vera Macinskaia Dumitru Mardari examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de către Mihail Marin în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Mihail Marin împotriva Ministerului Justiţiei al Republicii Moldova cu privire la repararea prejudiciului moral cauzat prin acţiunile ilicite ale organelor de urmărire penală şi procuraturii împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 06 noiembrie 2013, prin care a fost respins apelul declarat de către Mihail Marin şi menţinută hotărârea Judecătoriei Buiucani mun.

Chişinău din 09 iulie 2013, prin care acţiunea a fost respinsă constată La 27 martie 2013 Mihail Marin a depus cerere de chemare în judecată împotriva Ministerului Justiţiei al RM cu privire la repararea prejudiciului moral cauzat prin acţiunile ilicite ale organelor de urmărire penală şi procuraturii. În motivarea acţiunii a indicat că la 14 ianuarie 2009 Procuratura sect. Buiucani, mun. Chişinău a pornit urmărirea penală conform elementelor infracţiunii prevăzute de art. 150 alin. (2) lit. a) şi e) Cod penal, pe faptul determinării la sinucidere a lui Aurel Marin. Menţionează că temei pentru pornirea urmăririi penale au constituit materialele acumulate pe faptul decesului lui Aurel Marin, fiul reclamantului, care a fost depistat la 20 decembrie 2008, strangulat prin spânzurare la domiciliul său din str. Călinescu 33, mun.

Chişinău. Afirmă că la 09 iunie 2009 a fost recunoscut în calitate de bănuit şi audiat. La 01 octombrie 2009 a fost audiat suplimentar în calitate de bănuit, iar la 22 iunie 2009 a fost pus sub învinuire şi în aceeaşi zi audiat în calitate de învinuit. Susţine că tot la 22 iunie 2009 de către procurorul Procuraturii sect. Buiucani, mun. Chişinău i-a aplicat măsura preventivă declaraţia de nepărăsire a localităţii. Indică că fiind audiat în calitate de bănuit şi învinuit, nu şi-a recunoscut vina în comiterea infracţiunii încriminate. A considerat că relaţiile tensionate din ultimii ani s-au datorat litigiilor judecătoreşti în care a solicitat rezilierea contractului de donaţie a casei către feciorul Aurel şi familia sa.

Prin ordonanţa procurorului la 30 iulie 2010 a fost supus expertizării psihiatrice, fiind audiat de comisia de expertiză. Iar după mai multe cereri către Procuratura Generală a RM la 12 februarie 2010 procurorul în Procuratura sect. Buiucani, mun. Chişinău a emis ordonanţa de încetare a urmăririi penale în privinţa lui din motivul lipsei elementelor constitutive ale infracţiunii. Afirmă că procurorul a ajuns la concluzia că victima şi învinuitul nu au convieţuit o perioadă atât de îndelungată de timp împreună şi nu au existat relaţii strânse, exclud posibilitatea unor persecutări, jigniri sau înjosiri sistematice din partea lui Mihail Marin, asupra fiului său Aurel Marin. Unicul incident serios între aceştia la data de 20 decembrie 2008 s-a soldat cu împăcarea părţilor şi clasarea procesului administrativ.

În acest context, nu se poate ajunge la concluzia că Mihail Marin l-ar fi determinat la sinucidere pe fiul său Aurel Marin, iar indicarea de către victima decedată Aurel marin, în scrisoarea pre-mortală, precum că de sinuciderea sa se face vinovat tatăl său Mihail Marin, nu poate constitui ca temei de a-l învinui pe Mihail Marin în determinarea la sinucidere a feciorului său Aurel Marin. Prin urmare, examinând probele acumulate în cadrul urmăririi penale, procurorul a ajuns la concluzia că faptul determinării la sinucidere a lui Aurel Marin de către Mihail Marin nu s-a confirmat, lipsind latura obiectivă a infracţiunii, şi anume persecutarea, clevetirea, jignirea şi înjosirea sistematică a victimei de către învinuit, neconfirmându-se nici vinovăţia învinuitului la determinarea feciorului său la sinucidere, motiv pentru care urmează de încetat urmărirea penală pe cazul dat, în lipsa elementelor infracţiunii în acţiunile învinuitului Mihail Marin.

Consideră că prin acţiunile ilicite ale organului de urmărire penală şi procuraturii i-au fost cauzate suferinţe psihice şi morale, fiind persecutat, urmărit, privat de dreptul de a se deplasa, lezată cinstea, onoarea şi demnitatea. Susţine că prin urmărirea ilegala a lui, erorile judiciare ce au fost admise i-au fost aduse atingeri drepturilor şi libertăţilor sale fundamentale, iar traumele psihice si suferinţele fizice provocate de această urmărire penală nelegală trebuie să fie reparate prin acordarea unor despăgubiri morale şi materiale echitabile de natură a-i aduce deplina satisfacţie pentru suferinţele psihice si fizice suportate pe perioada urmăririi cât şi ulterior, ca urmare a unor serii de consecinţe negative, stării de sănătate, atingerea gravă adusă onoarei şi demnităţii, reputaţiei profesionale, ca urmare a oprobiului public, precum şi sentimentul de frustrare accentuată creat de dezumanizare şi de afectare a personalităţii lui.

Consideră că pentru a aduce satisfacţia deplină pentru profundele suferinţe psihice şi fizice pe care le-a avut, durata şi intensitatea acestora, consecinţele, care au avut loc asupra sănătăţii lui, suma băneasca de 100000 lei pe care o solicită cu titlu de daune morale este una echitabilă şi de natura să îi aducă deplina satisfacţie morală şi să-i compenseze suferinţele. Solicită încasarea de la Ministerul Justiţiei al RM în beneficiul lui Mihail Marin a daunei morale în mărime de 100000 lei cauzată prin acţiunile ilicite ale organului de urmărire penală şi procuraturii. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 06 noiembrie 2013 a fost respinsă cererea de apel declarată de către apelantul Mihail Marin şi menţinută hotărârea primei instanţe.

La 30 decembrie 2013 Mihail Marin a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei instanţei de apel şi hotărârii primei instanţe şi pronunţarea unei noi hotărâri de admitere a acţiunii. În motivarea recursului a invocat ilegalitatea hotărârilor judecătoreşti, considerându-le lipsite de orice suport faptic şi de drept, emise cu aplicarea eronată a normelor de drept material. În conformitate cu art. 434 alin. (1) CPC, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale. La caz se constată că recurentul s-a conformat prevederilor legale şi a declarat recursul în termen. Examinând temeiurile recursului, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul este inadmisibil din considerentele ce urmează.

În conformitate cu art. 432 alin. (1) CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural. Alineatele (2) şi (3) ale aceluiaşi articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alin. (4) stabileşte că săvârşirea altor încălcări decât cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4). Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de către Mihail Marin nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432, alin. (2), (3) şi (4) CPC. Prin urmare, argumentele recursului nu indică la încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural de către instanţa de apel, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate. Or, recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia în fapt.

În acest context, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează şi faptul că procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC. Aici, completul Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ţine să menţioneze că conform jurisprudenţei CEDO, recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purcell contra Irlandei, 16 aprilie 1991), pe când în recursul declarat de către Mihail Marin asemenea aspecte nu se regăsesc.

Distinct de cele relatate, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de către Mihail Marin ca inadmisibil. În conformitate cu art. art. 270, art. 433 lit. a), art. 440 CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, dispune: Recursul declarat de către Mihail Marin se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă. Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Vera Macinskaia Dumitru Mardari