3ra-617/14 — Contestarea actului administrativ

prima instanţă: D. Chistol 3ra-617/14 instanţa de apel: L. Popova, M. Moraru, A. Doga ÎNCHEIERE 21 mai 2014 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Vera Macinskaia Dumitru Mardari examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de Ministerul Afacerilor Interne al Republicii Moldova în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Vitali Landarev împotriva Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Moldova cu privire la contestarea actului administrativ împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 22 ianuarie 2014, prin care a fost respins apelul declarat de Ministerul Afacerilor Interne al Republicii Moldova şi menţinută hotărârea Judecătoriei Centru mun.

Chişinău din 04 iunie 2013, prin care acţiunea a fost admisă parţial constată La 26 noiembrie 2012 Vitali Landarev, reprezentat de către Boris Bulbuc a depus cerere de chemare în judecată împotriva Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Moldova cu privire la contestarea actului administrativ. În motivarea acţiunii a indicat că la 26 octombrie 1984 el a fost angajat în serviciu în cadrul organelor afacerilor interne ale RM în bază de contract, iar la 22 august 2005 a semnat cu angajatorul contractul individual de muncă nr. 026753, funcţia deţinută fiind şef al sectorului de poliţie nr. 8 CPs Botanica al CGP mun. Chişinău. Afirmă că pe durata exercitării serviciului a obţinut mai multe stimulări şi recompense (insigne speciale, mulţumiri, premii băneşti).

Susţine că la 04 mai 2012, în baza Raportului din 24 aprilie 2012, prezentat de reclamant raporturile de muncă cu MAI au încetat, în legătură cu atingerea de către salariat a vârstei de pensionare. Menţionează că în corespundere cu clauzele negociate de salariat şi angajator în contractul individual de muncă, şi anume pct. 4.3 din contractul nominalizat, angajatorul este obligat să asigure colaboratorul cu încăperi de serviciu, echipament, utilaj, arme, mijloace tehnice, conform necesarului din dotare, încă el nu a primit echipamentul necesar şi nici echivalentul bănesc al acestuia. Mai indică că la 25 mai 2012 a adresat o cerere conducerii Direcţiei Logistică şi Administrare a MAI, prin care a solicitat să i se comunice care este suma restantă exactă, pe care angajatorul trebuie să o achite drept compensaţie pentru echipamentul neprimit.

Drept urmare a primit Răspunsul nr. 9/L-2 din 11 iunie 2012, prin care i s-a comunicat că în privinţa întocmirii şi eliberării certificatului pentru plata compensaţiei băneşti în schimbul echipamentului neprimit, conform pct. 6 art. 23, drepturile colaboratorilor poliţiei, al Legii nr. 416 din 18 decembrie 1990 cu privire la poliţie s-a modificat după cum urmează: raţia alimentară şi compensaţia bănească pentru echipament se eliberează numai în cazurile stabilite de Guvern (în redacţia LP 108-XVIII din 17 decembrie 2009, în vigoare din 01 ianuarie 2010). Afirmă că la 17 iunie 2012 a mai expediat o nouă cerere în adresa MAI, menţionând că, în corespundere cu practica judiciară internaţională, legea care înrăutăţeşte situaţia persoanei nu are efect retroactiv; ţinând cont de acest principiu legal, sub incidenţa Legii cu privire la poliţie în noua redacţie, care a intrat în vigoare la 01 ianuarie 2010 cad doar acele persoane care s-au angajat în cadrul serviciului începând cu data indicată.

În conţinutul cererii, iarăşi a solicitat să fie informat despre suma exactă pe care urmează să o achite MAI în contul echipamentului neprimit, concretizând că pentru a corespunde imaginii unui colaborator de poliţie, a fost nevoit să achiziţioneze vestimentaţie specială pe cont propriu. Susţine că cererea a fost examinată prin Răspunsul nr. 9/L-2 din 29 iunie 2012 comunicându-i-se că în urma verificărilor datelor din fişa personală de evidenţă a echipamentului nr. 27832 pe perioada 2000-2012, V. Landarev nu a fost dotat cu echipament poliţienesc. Indică că suma totală a echipamentului neprimit este estimat la 12404,74 lei. Menţionează că prin cererea din 09 iulie 2012 el a solicitat achitarea sumei de 12404,74 lei, în contul echipamentului neprimit, însă răspuns la cerere nu a primit şi nici dovada că cererea sa a ajuns la destinatar.

Mai afirmă că la 15 octombrie 2012 a adresat o cerere prealabilă în adresa MAI, solicitând achitarea sumei de 12404,74 lei, în contul echipamentului neprimit. Prin Răspunsul nr. 15/4-L-422/12 din 26 octombrie 2012, contestat prin prezenta cerere de chemare în judecată, i s-a comunicat că cererea sa este una repetată şi nu este supusă examinării. Invocă ilegalitatea răspunsului nr. 15/4-L-422/12 din 26 octombrie 2012, considerând că este emis cu încălcarea prevederilor legislaţiei pertinente. Solicită anularea actului administrativ nr. 15/4-L-422/12 din 26 octombrie 2012 şi încasarea din contul MAI al RM în beneficiul lui Vitali Landarev a sumei de 12404,74 lei cu titlu de compensaţie pentru echipamentul neprimit.

Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 03 decembrie 2012 a fost declarată necompetentă Curtea de Apel Chişinău de a judeca pricina dată şi strămutată pricina la Judecătoria Centru mun. Chişinău conform competenţei. Prin hotărârea Judecătoriei Centru mun. Chişinău din 04 iunie 2013 a fost admisă acţiunea parţial, recunoscut ilegal răspunsul Direcţiei generale economie şi finanţe cu nr. 15/4-L-422/12 din 26 octombrie 2012, încasat din contul Ministerului Afacerilor Interne al RM în beneficiul lui Vitali Landarev suma de 12194,74 lei cu titlu de compensaţia bănească în schimbul echipamentului neprimit pentru anii 2000- 2009 şi respinsă cerinţa cu privire la încasarea cheltuielilor de asistenţă juridică.

Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 22 ianuarie 2014 a fost respinsă cererea de apel depusă de Ministerul Afacerilor Interne al RM şi menţinută hotărârea primei instanţe. La 25 martie 2014 Ministerul Afacerilor Interne al RM a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitând admiterea acestuia, casarea integrală a deciziei instanţei de apel şi emiterea unei noi hotărâri de respingere a acţiunii ca fiind tardivă.

Menţionează că decizia integrală a instanţei de apel a fost comunicată reprezentantului MAI al RM la 06 februarie 2014. În motivarea recursului a invocat că instanţa de judecată nu a luat în consideraţie probele anexate la dosar şi a examinat doar după bunul plac şi după intima convingere, pe când art. 130 alin (1) CPC prevede că instanţa judecătorească apreciază probele după intima ei convingere, bazată pe cercetarea multiaspectuală, completă, nepărtinitoare şi nemijlocită a tuturor probelor din dosar în ansamblul şi interconexiunea lor, călăuzindu-se de lege. Cu referire la art. 16 alin. (1) al Legii contenciosului administrativ nr. 793-XIV din 10 februarie 2000, consideră cererea de chemare în judecată a fost depusă cu încălcarea termenului de prescripţie.

Menţionează că din materiale pricinii rezultă că intimatul Vitali Landarev a depus cererea prealabilă în adresa MAI la 09 iulie 2012, însăşi intimatul anexând cererea la materialele cauzei, ulterior acesta repetat a mai depus o cerere prealabilă la 15 octombrie 2012. Afirmă că intimatul a solicitat achitarea compensaţiei băneşti în schimbul echipamentului la 09 iulie 2012, în urma modificărilor operate în art. 23 pct. 6) din Legea nr. 416-XII din 18 decembrie 1990. Conform art. 46 din Legea privind actele legislative nr. 780-XV din 27 decembrie 2001, au efect retroactiv doar actele legislative prin care se stabilesc sancţiuni mai blânde.

Cu referire la art. 1424 Cod civil, care prevede că termenul de prescripţie în reparare a prejudiciului se prescrie în termen de 3 ani începând cu momentul în care persoana vătămată a cunoscut sau trebuia să cunoască existenţa prejudiciului şi persoana obligată să-l repare, consideră că prejudiciu poate fi reparat doar pentru anul 2009, şi nicidecum pentru anii 1991-2009. În conformitate cu art. 434 alin. (1) CPC, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale. Din materialele pricinii nu rezultă data expedierii copiei deciziei instanţei de apel în adresa recurentului, iar ultimul susţine că decizia integrală a instanţei de apel a fost comunicată reprezentantului MAI al RM la 06 februarie 2014. Astfel, se constată că recurentul s-a conformat prevederilor legale şi a declarat recursul în termen.

Examinând temeiurile recursului, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul este inadmisibil din considerentele ce urmează. În conformitate cu art. 432 alin. (1) CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.

Alineatele (2) şi (3) ale aceluiaşi articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alin. (4) stabileşte că săvârşirea altor încălcări decât cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4). Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de Ministerul Afacerilor Interne al RM nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC. Prin urmare, argumentele recursului nu indică la încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural de către instanţa de apel, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate. Or, recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia în fapt.

În acest context, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează şi faptul că procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC. Aici, completul Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ţine să menţioneze că conform jurisprudenţei CEDO, recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purcell contra Irlandei, 16 aprilie 1991), pe când în recursul declarat de Ministerul Afacerilor Interne al RM asemenea aspecte nu se regăsesc.

Distinct de cele relatate, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de Ministerul Afacerilor Interne al RM ca inadmisibil. În conformitate cu art. art. 270, art. 433 lit. a), art. 440 CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, dispune: Recursul declarat de Ministerul Afacerilor Interne al Republicii Moldova se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă. Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Vera Macinskaia Dumitru Mardari