- Dosarul nr.
- 2rc--361/14
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 21 mai 2014
- Părțile
- Consiliul raional Orhei vs Inspectoratul de Stat al Muncii
- Pe scurt
- Termenul de declarare a apelului
2rc--361/14 — Încasarea sumei
prima instanţă N. Arabadji dosarul nr.2rc-361/14 instanţa de apel L Bulgac N. Craiu L. Popova DECIZIE 21 mai 2014 mun.
Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele completului, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Valentina Clevadî, Ion Corolevschi examinând recursul declarat de către Inspectoratul de Stat al Muncii, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Consiliului raional Orhei împotriva Inspectoratului de Stat al Muncii cu privire la încasarea datoriei, împotriva încheierii Curţii de Apel Chişinău din 01 aprilie 2014, prin care a fost respinsă cererea Inspectoratului de Stat al Muncii privind repunerea apelului în termen şi restituită cererea de apel a Inspectoratului de Stat al Muncii ca fiind depusă înafara termenului legal, c o n s t a t ă: La 05 august 2011, Consiliul raional Orhei a depus cerere de chemare în judecată împotriva Inspecţiei Muncii cu privire la încasarea plăţii pentru chirie şi a cheltuielilor de judecată.
În motivarea acţiunii Consiliul raional Orhei a indicat că la 22 decembrie 2008 între Consiliul raional Orhei şi Inspecţia Muncii a fost încheiat contractul de locaţiune nr. 18, potrivit căruia Consiliul raional Orhei a transmis în posesiune şi folosinţă temporară Inspecţiei Muncii, Inspectoratului teritorial de muncă Orhei, pe un termen de un an, încăperi amplasate la etajul trei în clădirea Primăriei or. Orhei cu o suprafaţă de 17,7 m.p. ce aparţin cu drept de proprietate Consiliului raional Orhei. A mai indicat că conform contractului de locaţiune menţionat locatarul/pîrîtul efectuează plata lunară, pînă la data de 10 a următoarei luni, obligaţie pe care a îndeplinit-o. La 16 februarie 2009 a înaintat un demers pârâtului prin care i-a comunicat că în rezultatul inventarierii spaţiului total al încăperilor situate în incinta Primăriei or.
Orhei s-a constatat că Inspecţia Muncii de fapt ocupă nu 17,7m.p. dar 18,54 m.p. fiind anexat totodată calculul şi Acordul adiţional cu modificarea contractului de locaţiune nr. 18 din 22 decembrie 2008. Până în prezent pârâtul nu a achitat plata de chirie. Astfel, datoria faţă de reclamant constituie suma de 2167,89 lei. Cere Consiliul raional Orhei încasarea de la Inspecţia Muncii plata pentru chirie în sumă totală de 2167,89 lei. 2 Prin hotărârea Curţii de Apel Economice din 17 octombrie 2011 a fost admisă acţiunea şi a fost încasat de la Inspecţia Muncii în beneficiul Consiliului raional Orhei suma de 2167,89 lei cu titlu de datorie şi suma de 270 lei cu titlu de taxă de stat în bugetul statului.
Prin decizia Curţii Supreme de Justiţie din 10 mai 2012 a fost admis recursul declarat de Inspecţia Muncii, casată hotărârea Curţii de Apel Economice din 17 octombrie 2011 cu restituirea pricinii spre rejudecare în Judecătoria Rîşcani mun. Chişinău. Prin hotărârea Judecătoriei Rîşcani, mun. Chişinău din 30 septembrie 2013 acţiunea a fost admisă. A fost încasat de la Inspecţia Muncii în beneficiul Consiliului raional Orhei prejudiciul în sumă de 2167,89 lei şi în beneficiul statului taxa de stat în sumă de 270 lei. La 31 ianuarie 2014, Inspectoratul de Stat al Muncii a declarat apel împotriva hotărârii primei instanţe, solicitând repunerea în termen a apelului, admiterea acestuia, casarea hotărârii primei instanţe şi emiterea unei noi hotărâri de respingere a acţiunii.
Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 01 aprilie 2014 a fost respinsă cererea apelantului Inspectoratului de Stat al Muncii privind repunerea în termen a apelului. A fost restituit apelul declarat de Inspectoratul de Stat al Muncii ca fiind depus cu omiterea termenului legal. La 14 aprilie 2014, Inspectoratul de Stat al Muncii a declarat recurs, împotriva încheierii instanţei de apel, cerând admiterea acestuia cu casarea încheierii contestate. Recurentul Inspectoratul de Stat al Muncii, în motivarea recursului a invocat că instanţa de apel la emiterea încheierii a încălcat atît normele de drept material cît şi normele de drept procedural. În conformitate cu art. 426 al. (3) Codul de procedură civilă, recursul împotriva încheierii se examinează în termen de trei luni într-un complet din 3 judecători, pe baza dosarului şi a materialelor anexate la recurs, fără examinarea admisibilităţii şi fără participarea părţilor.
Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul neîntemeiat şi care urmează a fi respins cu menţinerea încheierii instanţei de apel din următoarele considerente. În conformitate cu art. 427 lit. a) Codul de procedură civilă, instanţa de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să respingă recursul şi să menţină încheierea. Pe parcursul judecării pricinii s-a constatat că prin hotărârea Judecătoriei Rîşcani mun. Chişinău din 30 septembrie 2013 acţiunea Consiliului raional Orhei a fost admisă ca fiind întemeiată. A fost încasat de la Inspecţia Muncii în beneficiul Consiliului raional Orhei cu titlu de prejudiciu suma de 2167,89 lei şi în beneficiul statului taxa de stat în sumă de 270 lei.
Nefiind de acord cu hotărârea primei instanţe, la 31 ianuarie 2014, Inspectoratul de Stat al Muncii a depus o cerere de apel. Instanţa de apel, prin încheierea din 01 aprilie 2014, a respins ca neîntemeiată cererea apelantului Inspectoratului de Stat al Muncii privind 3 repunerea apelului în termen şi a fost restituită cererea de apel depusă de către Inspectoratul de Stat al Muncii ca fiind depusă înafara termenul legal. În conformitate cu art. 369 alin. (1) lit. b) Codul de procedură civilă, instanţa de apel restituie, printr-o încheiere, cererea dacă apelul a fost depus în afara termenului legal, iar apelantul nu solicită repunerea în termen sau instanţa de apel a refuzat să efectueze repunerea în termen.
În conformitate cu art. 362 alin. (1) Codul de procedură civilă, termenul de declarare a apelului este de 30 de zile de la data pronunţării dispozitivului hotărârii, dacă legea nu prevede altfel. Din materialele dosarului şi, anume, din procesul-verbal al şedinţei de judecată a primei instanţe din 30 septembrie 2013 rezultă că reprezentantul recurentului Inspectoratul de Stat al Muncii n-a fost prezent în şedinţa de judecată, însă prin recipisa din 30 septembrie 2013 reprezentantul recurentului Adrian Bobeica a primit dispozitivul hotărîrii din 30 septembrie 2013, fiindu-i explicat căile şi termenul de atac a acesteia. La 11 octombrie 2013 Inspectoratul de Stat al Muncii a depus cerere prin care a solicitat întocmirea şi expedierea în adresa lor a hotărîrii integrale.
Cu toate acestea, Inspectoratul de Stat al Muncii a declarat apel la 31 ianuarie 2014, adică cu depăşirea termenului de 30 zile prevăzut de lege, cu solicitarea repunerii în termen, însă fără a prezenta dovada imposibilităţii îndeplinirii actului procedural în interiorul termenului prevăzut de lege. Pe cînd, în conformitate cu art. 116 alin. alin. (1), (3) şi (4) Codul de procedură civilă, persoanele care, din motive întemeiate, au omis termenul de îndeplinire a unui act de procedură pot fi repuse în termen de către instanţă. La cererea de repunere în termen se anexează probele ce dovedesc imposibilitatea îndeplinirii actului. Repunerea în termen nu poate fi dispusă decît în cazul în care partea şi-a exercitat dreptul la acţiune înainte de împlinirea termenului de 30 de zile, calculat din ziua în care a cunoscut sau trebuia să cunoască încetarea motivelor care justifică depăşirea termenului de procedură.
Reieşind din normele de drept procedural enunţate Inspectoratul de Stat al Muncii trebuia să-şi exercite dreptul la acţiune înainte de îndeplinirea termenului de 30 zile, calculat din ziua pronunţării dispozitivului hotărârii. Însă recurentul a ignorat acest fapt şi a contestat hotărîrea primei instanţe abia la 31 ianuarie 2014, astfel fiind omis termenul căii de atac cu trei luni jumătate. Prin urmare, instanţa de apel întemeiat a concluzionat că, Inspectoratul de Stat al Muncii a depus cerere de apel cu omiterea termenului prevăzut de lege, deoarece legislaţia procedurală prevede expres declararea apelului în termen de 30 de zile de la data pronunţării dispozitivului hotărârii. Nu poate fi considerat drept temeinic argumentul recurentului precum că termenul de depunere a apelului urmează a fi calculat de la data de 13 ianuarie 2014, data cînd a primit copia hotărîrii motivate, deoarece recurentul interpretează eronat norma de drept procedurală.
În asemenea împrejurări, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că instanţa de apel temeinic şi legal a respins cererea apelantului-recurent privind repunerea în termen a apelului şi a restituit cererea de apel depusă de către Inspectoratul de Stat al Muncii, iar 4 ultimul nu a invocat nici un argument în cererea de recurs ce ar răsturna concluzia instanţei de apel. Astfel, din considerentele menţionate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a respinge recursul şi de a menţine încheierea instanţei de apel. În conformitate cu art. 427 lit. a) Codul de procedură civilă, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d e c i d e: Se respinge recursul declarat de către Inspectoratul de Stat al Muncii.
Se menţine încheierea Curţii de Apel Chişinău din 01 aprilie 2014, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Consiliului raional Orhei împotriva Inspectoratului de Stat al Muncii cu privire la încasarea datoriei. Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele completului, Iulia Sîrcu judecătorul Judecătorii Valentina Clevadî Ion Corolevschi