2rac-366/13 — Încasarea datoriei

Judecătoria Orhei Dosarul nr. 2rac-366/13 Judecător: V.Negruţa Curtea de Apel Chişinău Judecători: M.Anton, M.Moraru, I.Secrieru Republica Moldova Curtea Supremă de Justiţie DECIZIE 09 octombrie 2013 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedintele şedinţei, judecătorul Valeriu Doagă Judecătorii: Nicolae Clima, Elena Covalenco, Ion Corolevschi, Iuliana Oprea judecînd recursul declarat de ÎI „Elena-M”, în cauza civilă intentată la cererea de chemare în judecată a ÎS „Gările şi Staţiile Auto” către ÎI „Elena-M”, intervenienţi accesorii Primăria or.

Orhei şi OCT Orhei, privind încasarea forţată a plăţii de chirie şi cererea reconvenţională a ÎI „Elena-M” împotriva ÎS „Gările şi Staţiile Auto” privind nulitatea relativă a contractului de locaţiune împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 14 martie 2013, CONSTATĂ : La 27.01.2009 ÎS „Gările şi Staţiile Auto” s-a adresat cu cerere de chemare în judecată către ÎI „Elena-M”, privind încasarea forţată a plăţii de chirie. În motivarea acţiunii a indicat reclamanta că, în temeiul contractului de locaţiune nr.251 din 16.04.2007 încheiat cu pîrîta ÎI „Elena-M”, a transmis ultimei în locaţiune terenul cu suprafaţa de 23,8 m.p. din teritoriul gestionat de filiala Orhei a ÎS „Gările şi Staţiile Auto”.

Indică reclamanta că, potrivit pct. 2.3 din contract, pentru perioada valabilităţii acestuia, 01.01.2007-31.12.2008 pîrîta urma să achite plata de chirie în mărime de 6 432,23 lei. Susţine că, în pofida pretenţiilor înaintate, pîrîta nu şi-a onorat obligaţiunile contractuale, acumulînd datorii la plata chiriei în mărimea sus-enunţată. Solicită ÎS „Gările şi Staţiile Auto” încasarea forţată din contul ÎI „Elena-M” a plăţii chiriei în mărime de 6 432,23 lei şi a cheltuielilor de judecată şi evacuarea forţată a ÎI „Elena-M” de pe teritoriul ÎS „Gările şi Staţiile Auto” filiala Orhei; Ulterior, prin cererea de concretizare a cerinţelor, ÎS „Gările şi Staţiile Auto” a mai solicitat şi încasarea din contul ÎI „Elena-M” a despăgubirilor cu titlu de venit ratat în sumă de 16 105,63 lei, cheltuielilor de judecată în sumă de 661,20 lei şi taxei de stat în sumă de 270 lei.

ÎI „Elena-M” a depus cerere reconvenţională către ÎS „Gările şi Staţiile Auto” prin care a solicitat declararea nulităţii relative a contractului de locaţiune nr. 251 din 16.04.2007, încheiat între ÎS „Gările şi Staţiile Auto” şi ÎI „Elena-M”; obligarea ÎS „Gările şi Staţiile Auto” de a transmite ÎI „Elena-M” în folosinţă terenul cu suprafaţa de 23,8 m.p. pe durata termenului de legalizare a construcţiei; compensarea cheltuielilor de judecare a pricinii prin încasarea contul ÎS „Gările şi Staţiile Auto” a sumei de 1 015 lei. În motivare cererii reconvenţionale, ÎI „Elena-M” a indicat că activează în calitate de agent economic pe teritoriul ÎS „Gările şi Staţiile Auto” filiala Orhei.

La 1 11 februarie 2002 a fost autorizată construcţia provizorie cu destinaţie comercială pe un termen de 15 ani pe terenul cu suprafaţa de 23,8 m.p, care este o construcţie capitală, dispune de fundament la sol şi a fost recepţionată în temeiul procesului- verbal de recepţie finală nr.9 din 03.06.2005. Astfel, fiind înregistrată cu dreptul de proprietate după ÎI „Elena-M”, consideră că cerinţa reclamantei privind achitarea chiriei este neîntemeiată. Mai indică reclamanta cererii reconvenţionale că, pînă la înregistrarea dreptului de proprietate asupra construcţiei în litigiu şi încheierea contractului de locaţiune nr.251 din 16.04.2007, a achitat plata de chirie Primăriei or. Orhei.

Ulterior, la insistenţa reclamantei ÎS „Gările şi Staţiile Auto”, la 16 aprilie 2007 a fost încheiat contractul de locaţiune a terenului cu suprafaţa de 23,8 m.p., deşi la acel moment construcţia în litigiu, care este amplasată pe terenul obiect al contractului nominalizat, î-i aparţinea cu drept de proprietate. În opinia ÎI „Elena-M”, în circumstanţele enunţate, contractul este viciat din considerentele dezacordului său vis-a-vis de stabilirea plăţii de chirie, însă fiind ameninţată cu evacuarea de pe teritoriul menţionat l-a semnat. Consideră pîrîta că, formula calculării plăţii chiriei este una ilegală, dat fiindcă este aplicabilă pentru folosirea încăperilor, deşi, în speţă, obiect al contractului este terenul de pămînt, care se află în proprietatea statului, motiv pentru care califică neîntemeiată cerinţa privind achitarea chiriei în temeiul calcului nominalizat.

Consideră că reclamanta nu a confirmat dreptul de proprietate sau de gestiune asupra terenului în litigiu. Prin hotărîrea Judecătoriei Orhei din 26.10.2012, cerere de chemare în judecată depusă de ÎS „Gările şi Staţiile Auto” către ÎI „Elena-M” privind încasarea forţată a plăţii de chirie a fost respinsă, iar cererea reconvenţională depusă de ÎI „Elena-M” împotriva ÎS „Gările şi Staţiile Auto” privind nulitatea relativă a contractului de locaţiune nr.251 din 16.04.2007 a fost admisă parţial, cu anularea contractului de locaţiune nr.251 din 16.04.2007, precum şi încasarea cheltuielilor de judecată în sumă de 1 015 lei. ÎS „Gările şi Staţiile Auto” a declarat apel împotriva hotărîrii primei instanţe, solicitînd admiterea apelului, casarea hotărîrii Judecătoriei Orhei din 26.10.2012, cu emiterea unei noi hotărîri prin care acţiunea apelantei să fie admisă, iar cererea reconvenţională depusă de ÎI „Elena-M” să fie respinsă.

Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 14 martie 2013, apelul declarat de ÎS „Gările şi Staţiile Auto” a fost admis, casată parţial hotărîrea Judecătoriei Orhei din 26.10.2012 şi pronunţată o nouă hotărîre prin care cererea de chemare în judecată depusă de ÎS „Gările şi Staţiile Auto” către ÎI „Elena-M”, intervenienţi accesorii Primăria or. Orhei şi OCT Orhei, privind încasarea forţată a plăţii de chirie a fost admisă parţial, fiind dispusă încasarea din contul ÎI „Elena-M” în beneficiul ÎS „Gările şi Staţiile Auto” datoria contractuală în mărime de 6 432,23 lei, venitul ratat în sumă de 16 105,63 lei şi taxa de stat în mărime de 472,5 lei. În rest, cererea privind evacuarea ÎI „Elena-M” de pe teritoriul filialei Orhei a ÎS „Gările şi Staţiile Auto” a fost respinsă.

Cererea reconvenţională a ÎI „Elena-M” împotriva ÎS „Gările şi Staţiile Auto” privind nulitatea relativă a contractului de locaţiune a fost respinsă. În rest, hotărârea Judecătoriei Orhei din 26.10.2012, a fost menţinută. Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a conchis că, în temeiul art. 875 CC, locatarul ÎI „Elena-M” nu şi-a onorat obligaţiunile contractuale ce ţin de plata chiriei, care în sumă restantă constituie 6 432,23 lei. Totodată, a reţinut faptul că, intimata nu a solicitat rezilierea contractului şi nici nu a eliberat spaţiul folosit în 2 locaţiune, iar însăşi faptul negocierii şi semnării acordurilor adiţionale la contractul de locaţiune de către ÎI „Elena-M” denotă expres acceptarea tacită a plăţii chiriei în mărimea corespunzătoare.

La fel, instanţa de apel a concluzionat, prin prisma art. 14 şi 1398 CC, despre temeinicia cerinţei de încasare a venitului ratat, menţionînd în acest sens, că terenul transmis în locaţiune se află pe teritoriul gării auto, fapt care presupune un flux continuu de persoane, iar ca rezultat, locul nominalizat, din punct de vedere comercial, prezintă interes sporit din cauza utilităţii lui, inclusiv în scopuri antreprenoriale. Astfel, instanţa a reţinut că, acţionînd contrar prevederilor legii şi în lipsa temeiurilor, ce ar exonera partea de răspundere civilă, intimata este obligată să repare prejudiciul cauzat apelantei pentru faptul împiedicării dispunerii de bunul în litigiu prin nerezilierea contractului şi neeliberarea terenului aflat în locaţiune.

Referitor la cererea reconvenţională, instanţa de apel a constatat legalitatea încheierii contractului de locaţiune, lipsa viciului sau condiţiei de nulitate a acestuia, astfel fiind constatată lipsa temeiurilor de declarare a nulităţii acestui act juridic. În acest sens, a menţionat că, nulitatea relativă a actului juridic în litigiu, duce la restabilirea situaţiei juridice a părţilor şi a terţilor existentă la momentul încheierii actului, însă natura juridică a actului juridic nominalizat, implică excepţii de la regula retroactivităţii, deoarece acest contract nu poate fi desfiinţat decît pentru viitor, or, nu poate fi desfiinţat pentru trecut, deoarece beneficiul folosinţei este ireversibil şi restituirea chiriei nu se justifică, deoarece aplicarea acestor efecte ar aduce la îmbogăţirea fără justă cauză a locatarului.

Concomitent, declararea nulităţii relative a acestui act juridic, produce ca efect desfiinţarea lui, aducerea părţilor la poziţia anterioară încheierii contractului, drept consecinţă duce inevitabil la evacuarea bunului locatarului de pe teritoriul locatorului. Considerînd ilegală decizia instanţei de apel, la 08 mai 2013, ÎI „Elena-M” a contestat-o cu recurs, solicitînd admiterea recursului, casarea deciziei Curţii de Apel Chişinău din 14 martie 2013 şi menţinerea hotărîrii Judecătoriei Orhei din 26.10.2012.

În argumentarea recursului recurentul a invocat următoarele argumente: imobilul litigios a fost înstrăinat la 03.04.2009, moment din care nu mai este proprietar a acestui bun şi de la data care nu mai poate purta răspundere în faţa intimatului; instanţa de apel face prsupuneri referitor la fluxul continuu de persoane, însă neglijează faptulcă la gara auto sunt încă 14 agenţi economici cu acelaşi gen de activitate ca a recurentei; intimatei îi aparţine doar terenul cu suprafaţa de 31,1 m.p., nu şi construcţia; apelantul nu a solicitat în instanţa de apel încasarea venitului ratat, aceasta fiind iniţiativa instanţei, prin ce a depăşit cerinţele apelului; nu este clar pentru ce perioadă se încasează venitul ratat, avînd în vedere că din 03.04.2009 nu mai este proprietară a bunului; instanţa de apel a încasat plata chiriei pentru arenda imobilului dar nu a terenului.

ÎS „Gările şi Staţiile Auto” a depus referinţă pe marginea recursului declarat de ÎI „Elena-M”, prin care a solicitat respingerea lui ca neîntemeiat. Potrivit art. 440 alin. (2) CPC, recursul înaintat de ÎI „Elena-M” a fost considerat admisibil şi transmis spre examinare într-un complet din 5 judecători. Potrivit art. 444 CPC, recursul se examinează fără înştiinţarea participanţilor la proces. 3 Judecînd recursul declarat împotriva deciziei date în instanţa de apel şi verificînd, în limitele invocate în recurs şi a referinţei depuse de intimat, legalitatea deciziei atacate, Colegiul conchide că recursul declarat este parţial întemeiat şi urmează să fie admis, pornind de la următoarele. În conformitate cu art. 445 alin (1) lit. b) CPC, instanţa, după ce judecă recursul, este în drept să admită recursul şi să caseze integral sau parţial decizia instanţei de apel şi hotărîrea primei instanţe, pronunţînd o nouă hotărîre.

La examinarea litigiului instanţa de apel a interpretat eronat normele de drept material ca urmare a aprecierii greşite a circumstanţelor cauzei în partea încasării venitului ratat şi în consecinţă a adoptat o hotărîre ilegală în această parte. Totodată, în speţă sunt stabilite fapte suficiente pentru a da o soluţie nouă de respingere a acţiunii în partea venitului ratat. Potrivit materialelor cauzei, ÎS „Gările şi Staţiile Auto” s-a adresat în judecată cu cerere de încasare de la ÎI „Elena-M” a restanţei plăţii la chirie, rezultată din contractul de locaţiune nr. nr.251 din 16.04.2007, precum şi evacuarea forţată a ÎI „Elena-M” de pe teritoriul ÎS „Gările şi Staţiile Auto” filiala Orhei.

Ulterior, prin cererea de concretizare a cerinţelor, ÎS „Gările şi Staţiile Auto” a mai solicitat şi încasarea din contul ÎI „Elena-M” a despăgubirilor cu titlu de venit ratat în sumă de 16 105,63 lei, cheltuielilor de judecată în sumă de 661,20 lei şi taxei de stat în sumă de 270 lei. ÎI „Elena-M” a depus cerere reconvenţională către ÎS „Gările şi Staţiile Auto” prin care a solicitat declararea nulităţii relative a contractului de locaţiune nr. 251 din 16.04.2007; obligarea ÎS „Gările şi Staţiile Auto” de a transmite ÎI „Elena-M” în folosinţă terenul cu suprafaţa de 23,8 m.p. pe durata termenului de legalizare a construcţiei; compensarea cheltuielilor de judecare a pricinii prin încasarea contul ÎS „Gările şi Staţiile Auto” a sumei de 1 015 lei.

Prin hotărîrea Judecătoriei Orhei din 26.10.2012, cerere de chemare în judecată depusă de ÎS „Gările şi Staţiile Auto” către ÎI „Elena-M” privind încasarea forţată a plăţii de chirie a fost respinsă, iar cererea reconvenţională depusă de ÎI „Elena-M” împotriva ÎS „Gările şi Staţiile Auto” privind nulitatea relativă a contractului de locaţiune nr.251 din 16.04.2007 a fost admisă parţial, cu anularea contractului de locaţiune nr.251 din 16.04.2007, precum şi încasarea cheltuielilor de judecată în sumă de 1 015 lei. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 14 martie 2013, apelul declarat de ÎS „Gările şi Staţiile Auto” a fost admis, casată parţial hotărîrea Judecătoriei Orhei din 26.10.2012 şi pronunţată o nouă hotărîre prin care cererea de chemare în judecată depusă de ÎS „Gările şi Staţiile Auto” către ÎI „Elena-M”, intervenienţi accesorii Primăria or.

Orhei şi OCT Orhei, privind încasarea forţată a plăţii de chirie a fost admisă parţial, fiind dispusă încasarea din contul ÎI „Elena-M” în beneficiul ÎS „Gările şi Staţiile Auto” datoria contractuală în mărime de 6 432,23 lei, venitul ratat în sumă de 16 105,63 lei şi taxa de stat în mărime de 472,5 lei. În rest, cererea privind evacuarea ÎI „Elena-M” de pe teritoriul filialei Orhei a ÎS „Gările şi Staţiile Auto” a fost respinsă. Cererea reconvenţională a ÎI „Elena-M” împotriva ÎS „Gările şi Staţiile Auto” privind nulitatea relativă a contractului de locaţiune a fost respinsă. În rest, hotărârea Judecătoriei Orhei din 26.10.2012, a fost menţinută. Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ consideră decizia instanţei de apel ilegală în partea încasării venitului ratat, pornind de la următoarele.

4 Potrivit art. 610 alin. (1) CC, despăgubirea pe care o datorează debitorul pentru neexecutare cuprinde atît prejudiciul efectiv cauzat creditorului, cît şi venitul ratat. Aliniatul (2) prevede că, ratat se consideră venitul care ar fi fost posibil în condiţiile unui comportament normal din partea autorului prejudiciului în împrejurări normale. Analizînd împrejurările speţei prin prisma prevederilor legale enunţate, Colegiul constată că instanţa de apel eronatat a admis cerinţa de încasare a venitului ratat. Or, ÎS „Gările şi Staţiile Auto” nu a probat acest venit, precum şi nu a demonstrat cum l-a ratat. În acest sens, Colegiul reţine că bază a relaţiilor între ÎS „Gările şi Staţiile Auto” şi ÎI „Elena-M” este contractul de locaţiune nr. 251 din 16.04.2007.

Potrivit pct. 1.2, termenului contractului a fost de la 01.01.2007 pînă la 31.12.2008. În această perioadă, locatarul a fost ţinut să achite plata chiriei negociate. În acelaşi timp, solicitînd încasarea venitului ratat în mărime de 16 105,63 lei, ÎS „Gările şi Staţiile Auto” au invocat survenirea acestuia ca urmare a refuzului intenţionat a ÎI „Elena-M” de a prelungi valabilitatea contractului de locaţiune pe perioada 2009-2012, anexînd în acest sens şi calculul (f.d. 121-127). Instanţa de apel a preluat aceste argumente, menţionînd că, prin prisma art. 14 şi 1398 CC, terenul transmis în locaţiune se află pe teritoriul gării auto, fapt care presupune un flux continuu de persoane, iar ca rezultat, locul nominalizat, din punct de vedere comercial, prezintă interes sporit din cauza utilităţii lui, inclusiv în scopuri antreprenoriale.

Colegiul consideră eronată această concluzie, pornind de la următoarele. În primul rînd, norma de drept prevăzută la art. 1398 CC, reglementează temeiurile şi condiţiile generale ale răspunderii delictuale. Or, în situaţia din speţă, relaţiile între părţile litigioase au la baza contractul de locaţiune şi, prin urmare, poate fi antrenată doar răspunderea contractuală, cea delictuală fiind exclusă. Într-al doilea rînd, instanţa de apel a dispus încasarea încasarea venitului ratat, fără a argumenta mărimea acestuia, precum şi perioada pentru care s-a încasat. Totodată, menţionînd că venitul încasat este unul ratat ca urmare a faptului împiedicării dispunerii de bunul în litigiu prin nerezilierea contractului şi neeliberarea terenului aflat în locaţiune, instanţa de apel nu a verificat existenţa vinovăţiei ÎI „Elena-M”.

Mai mult ca atît, nici nu a fost probată propunerea sau intenţia intimatului de a rezilia contractul sau de a elibera terenul. În acelaşi timp, determinat eset şi faptul că, ÎI „Elena-M” din 06.04.2009 nici nu mai este proprietara bunului imobil amplasat pe terenul litigios. Or, după 4 luni de la expirarea termenului contractului de locaţiune, aceasta a înstrăinat bunul imobil ce-i parţinea cu drept de proprietate, însă instanţa de apel a încasat de la ea venitul ratat pentru o perioadă de pînă la 01.06.2012. Prin urmare, Colegiul conchide că cerinţa de încasare a venitului ratat este neîntemeiată şi lipsită de suport probator şi, prin urmare, urmează a fi respinsă. Cît priveşte alte argumente invocate de recurentă, instanţa de recurs reţine următoarele.

Afirmaţia cum că intimatei îi aparţine doar terenul cu suprafaţa de 31,1 m.p., nu şi construcţia, nu constituie temei de casare a deciziei recurate. Or, ÎS „Gările şi Staţiile Auto” nici nu pretinde la bunul imobil – construcţie, amplasat pe terenul său, ci doar la folosirea, în temeiul contractului de locaţiune nr. 251 din 16.04.2007, a terenului pe care este amplasat acest bun. 5 Nu poate fi reţinută ca atare nici susţinerea că recurentei cum că apelantul nu a solicitat în instanţa de apel încasarea venitului ratat, aceasta fiind iniţiativa instanţei, prin ce a depăşit cerinţele apelulu. Or, prin cererea de concretizare a acţiunii, ÎS „Gările şi Staţiile Auto” a solicitat şi încasarea venitului ratat, iar instanţa de fond a respins integral acţiunea reclamantului pe cererea de bază.

ÎS „Gările şi Staţiile Auto” a atacat-o cu apel, solicitînd casarea hotărîrii instanţei de fond şi emiterea unei noi hotărîri de admitere a acţiunii sale, ceea ce cuprinde şi cerinţa de încasare a venitului ratat. Prin urmare, instanţa de apel la examinarea cauzei în ordine de apel nu a depăşit cerinţele apelului. Este critic apreciată şi afirmaţia recurentei cum că instanţa de apel a încasat plata chiriei pentru arenda imobilului dar nu a terenului. Din analiza deciziei recurate, rezultă cu certitudine că plata chiriei restante a fost încasată pentru arenda terenului pe care este amplasat bunul recurentei. Prin urmare, Colegiul constată că instanţa de apel la adoptarea deciziei a interpretat şi aplicat eronat legea materială în partea admiterii cerinţei de încasare a venitului ratat.

În această ordine de idei, instanţa de recurs conchide că acţiunea reclamantului ÎS „Gările şi Staţiile Auto” în partea venitului ratat este lipsită de suport probator şi urmează a fi respinsă ca neîntemeiată. Din considerentele menţionate, Colegiul civil, comercial şi de contencios asministrativ ajunge la concluzia de a admite recursul, de a casa parţial decizia Curţii de Apel Chişinău din 14 martie 2013 în partea dispunerii încasării venitului ratat şi de a adopta o hotărîre nouă de respingere a acţiunii în această parte. În rest, decizia instanţei de apel urmează a f menţinută. Ţinînd cont de cele expuse, în baza art. 445 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură civilă al RM, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, DECIDE: Se admite recursul declarat de ÎI „Elena-M”.

Se casează decizia Curţii de Apel Chişinău din 14 martie 2013 în partea dispunerii încasării venitului ratat de la ÎI „Elena-M” în beneficiul ÎS „Gările şi Staţiile Auto” în mărime de 16 105,63 lei şi se adoptă o hotărîre nouă prin care se respinge acţiunea în această parte. În rest, decizia Curţii de Apel Chişinău din 14 martie 2013 se menţine. Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele şedinţei, Judecătorul Valeriu Doagă Judecătorii Nicolae Clima Elena Covalenco Ion Corolevschi Iuliana Oprea 6