- Dosarul nr.
- 2rc-378/14
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 21 mai 2014
- Părțile
- SRL Leul vs Goida Olga, Iascenco Diana, lichidatorul Bevziuc Sergiu
- Pe scurt
- Competenţa instanţei de judecată, remunerarea administratorului lichidatorului, comunicarea actelor de procedura
2rc-378/14 — Intentarea procesului de insolvabilitate
prima instanţă A. Doga dosarul nr.2rc-378/14 DECIZIE 21 mai 2014 mun.
Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele completului, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Valentina Clevadî, Ion Corolevschi examinând recursul declarat de către Oleg Goida şi Diana Iascenco, în pricina civilă la cererea introductivă a Societăţii cu răspundere limitată „Leul” cu privire la intentarea procesului de insolvabilitate faţă de sine, împotriva încheierii Curţii de Apel Chişinău din 25 februarie 2014, prin care a fost percepută remuneraţia şi cheltuielile suportate de către lichidatorul procesului de faliment a societăţii cu răspundere limitată „Leul”, d-nul Sergiu Bevziuc (ÎI „Bevziuc Sergiu”, c o n s t a t ă: Societatea cu răspundere limitată „Leul” s-a adresat în instanţa de judecată cu cerere introductivă privind intentarea procesului de insolvabilitate faţă de întreprinderea fondată, invocînd drept temei incapacitatea de plată totală a întreprinderii.
Prin hotărîrea Curţii de Apel Chişinău din 01 iunie 2012 a fost intentat procesul de insolvabilitate faţă de SRL „Leul”. În calitate de administrator al insolvabilităţii a fost desemnat Grigore Hanganu, care ulterior a fost destituit din funcţie prin încheierea din 01 iulie 2013 şi prin aceiaşi încheiere a fost desemnat în calitate de administrator al insolvabilităţii ÎI „Bevziuc Sergiu”. La 17 august 2013 de către administratorul insolvabilităţii a fost convocată Adunarea de raportare şi a fost prezentat raportul potrivit căruia s-a decis de a trece în procedură de faliment. Ulterior, la 21 octombrie 2013 de către Curtea de Apel Chişinău a fost intentat procesul de faliment faţă de SRL „Leul” fiind desemnat în calitate de lichidator al procesului de faliment d-nul Sergiu Bevziuc, ÎI „Bevziuc Sergiu” întreprinzător individual.
La 10 februarie 2014 lichidatorul Sergiu Bevziuc a înregistrat în Cancelaria Curţii de Apel Chişinău demersul de demisie din funcţie şi cererea de remuneraţie. În motivarea cererii de remuneraţie, lichidatorul Sergiu Bevziuc a indicat că potrivit procesului-verbal al Adunării de raportare din 17 august 2013 la întrebarea de pe ordinea de zi privind stabilirea remuneraţiei fixe şi remuneraţiei de succes a administratorului insolvabilităţii, cu 100% din cel prezenţi la adunare, de către creditori a fost luată hotărîrea de a stabili remuneraţia cîte 5200 lei lunar, cerinţă ce 2 de asemenea urmează a fi admisă cît şi cheltuielile suportate în mărime de 4000 lei în cadrul procesului de insolvabilitate.
Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 25 februarie 2014 a fost perceput de la creditorul SRL „Stroylux” în folosul ÎI „Bevziuc Sergiu” remuneraţia în sumă totală de 20800 lei şi a cheltuielilor în sumă de 4000 lei cu titlu de cheltuieli suportate, în total suma de 24800 lei. A fost perceput de la conducătorul Oleg Goida şi Diana Iascenco în folosul ÎI „Bevziuc Sergiu” remuneraţia în sumă totală de 19723 lei şi 3000 lei cu titlu de cheltuieli suportate, în total 22723 lei.
La 24 aprilie 2014, Oleg Goida, Diana Iascenco şi lichidatorul procesului de faliment a SRL „Leul” d-nul Sergiu Bevziuc (ÎI Bevziuc Sergiu) au declarat recurs împotriva încheierii instanţei de insolvabilitate, cerînd admiterea recursului, casarea încheierii Curţii de Apel Chişinău din 25 februarie 2014 în ce priveşte încasarea în beneficiul d-lui Sergiu Bevziuc de la conducătorul Oleg Goida şi fondatorul Diana Iascenco remuneraţia în sumă totală de 19723 lei şi 3000 lei cu titlu de cheltuieli suportate în total suma de 22 723 lei. Recurenţii Oleg Goida şi Diana Iascenco, în motivarea recursului au invocat dezacordul cu încheierea emisă de instanţa de insolvabilitate deoarece nu au fost citaţi la examinarea cauzei, pe tot parcursul procesului insolvabilităţii nu au participat niciodată la adunarea creditorilor în care a fost ales şi numit în funcţie administratorul insolvabilităţii/lichidatorul.
Nu au participat la adunarea creditorilor cînd a fost luată decizia de stabilire a remuneraţiei şi nici nu au fost informaţi despre o astfel de decizie. Nu au încheiat nici un fel de contract cu administratorul /lichidatorul d-nul Sergiu Bevziuc privind remunerarea muncii. Au mai menţionat că din încheierea contestată nu rezultă clar cine şi-a asumat obligaţiunea de a achita remuneraţia şi cheltuielile suportate de către lichidator prin procesul –verbal din 22 noiembrie 2013 reprezentantul creditorului „SRL „Stroylux” a informat creditorii că este de acord să achite remuneraţia cît şi cheltuielile suportate de către lichidator. Prin referinţa depusă de ÎI „Bevziuc Sergiu” la 16 mai 2014 s-a solicitat respingerea recursului şi menţinerea încheierii de insolvabilitate.
În conformitate cu art. 426 al. (3) Codul de procedură civilă, recursul împotriva încheierii se examinează în termen de trei luni într-un complet din 3 judecători, pe baza dosarului şi a materialelor anexate la recurs, fără examinarea admisibilităţii şi fără participarea părţilor. În conformitate cu art. 427 lit. b) CPC, instanţa de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii este în drept să admită recursul şi să caseze integral sau parţial încheierea, restituind pricina spre rejudecare. Din actele pricinii rezultă că prin cererea din 10 februarie 2014 lichidatorul Sergiu Bevziuc a depus cerere de demisie din funcţia de administrator şi de încasare a remuneraţiei şi a cheltuielilor suportate de către lichidatorul procesului de faliment a SRL „Leul”.
Prin încheierea din 25 februarie 2014 Curtea de Apel Chişinău a admis cererea şi a încasat de la conducătorul Oleg Goida şi Diana Iascenco în beneficiul ÎI „Bevziuc Sergiu” remuneraţia în sumă totală de 19723 şi 3000 lei cu titlu de cheltuieli suportate. 3 Judecînd recursul Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie a constatat că încheierea Curţii de Apel Chişinău din 25 februarie 2014 este emisă cu aplicarea greşită a normelor de drept procedural. Conform art. 5 alin. (1) şi (4) din Legea insolvabilităţii, cererea de intentare a procesului de insolvabilitate se examinează de către instanţa de judecată (instanţa de insolvabilitate) în conformitate cu competenţa jurisdicţională stabilită în Codul de procedură civilă şi în prezenta lege.
Încheierile judecătoreşti pot fi adoptate şi fără citarea părţilor dacă prezenta lege nu prevede altfel în mod expres. Conform art. 70 alin. (13) din Legea insolvabilităţii, în cazul în care se constată că debitorul nu dispune de bunuri sau că bunurile lui nu pot acoperi cheltuielile procedurii de insolvabilitate sau ale procedurii falimentului, achitarea onorariului fix administratorului/lichidatorului, precum şi compensarea cheltuielilor aferente se trec în mod solidar, prin încheiere judecătorească, în obligaţia organelor de conducere ale debitorului consemnate la art.247. Încheierea judecătorească se emite cu citarea administratorului/lichidatorului, a membrilor organelor de conducere ale debitorului în a cărui obligaţie se cere trecerea acoperirii cheltuielilor masei debitoare, a preşedintelui comitetului creditorilor.
Încheierea poate fi atacată cu recurs de persoanele vizate în ea. Neprezentarea părţilor citate legal nu împiedică examinarea cauzei. De asemenea art. 100 alin. (1) Codul de procedură civilă prevede că cererea de chemare în judecată şi actele de procedură se comunică participanţilor la proces şi persoanelor interesate, contra semnătură, prin intermediul persoanei împuternicite, prin poştă, cu scrisoare recomandată şi cu aviz de primire, prin intermediul biroului executorului judecătoresc sau prin alte mijloace care să asigure transmiterea textului cuprins în act şi confirmarea primirii lui, precum şi prin delegaţie judiciară. În conformitate cu art. 102 alin. (6) Codul de procedură civilă, citaţia sau înştiinţarea se trimite la adresa menţionată de parte sau de un alt participant la proces.
Dacă persoana nu locuieşte la adresa comunicată instanţei, citaţia sau înştiinţarea poate fi trimisă la locul ei de muncă sau la locul unde se află. Articolul 105 alin. (1) Codul de procedură civilă prevede că citaţia şi înştiinţarea se trimit prin scrisoare recomandată cu aviz de primire sau prin persoana împuternicită de judecată. Data înmînării citaţiei sau înştiinţării se înscrie pe citaţie sau înştiinţare în partea care se înmînează destinatarului, precum şi pe cotor, care se restituie instanţei. După cum rezultă din actele pricinii încheierea instanţei de insolvabilitate din 25 februarie 2014 este emisă de judecător unipersonal, fără a fi numită şedinţă de judecată şi fără a cita părţile în procesul dat.
La actele pricinii lipsesc careva date despre înştiinţarea părţilor privitor la data, locul şi ora şedinţei de judecată. Mai mult, recurenţii menţionează că despre emiterea încheierii contestate au aflat de la executorul judecătoresc în procesul de executare a acesteia. În acest sens este important a menţiona că dreptul de acces la justiţie constituie un element inerent al dreptului la un proces echitabil, garantat de art. 6 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, 4 care stipulează că orice persoană are dreptul la judecarea pricinii „în mod echitabil”, ceea ce implică, inclusiv, o procedură contradictorie şi egalitatea armelor. Respectarea principiului egalităţii armelor presupune că fiecare parte trebuie să obţină o posibilitate rezonabilă de a-şi prezenta cauza în condiţii care să nu o plaseze într-o situaţie net dezavantajată în raport cu adversarul său, astfel încît între părţi să se menţină un echilibru corect.
Astfel, din considerentele menţionate şi avînd în vedere că instanţa de insolvabilitate a examinat cererea ÎI „Bevziuc Sergiu” privind încasarea remuneraţiei şi cheltuielilor în procesul de faliment a SRL „Leul” unipersonal, fără şedinţă de judecată şi fără citarea părţilor, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia că recursul declarat este întemeiat şi necesită să fie admis, cu casarea încheierii Curţii de Apel Chişinău din 25 februarie 2014 în partea contestată şi restituirea pricinii spre rejudecare în aceiaşi instanţă. În rest încheierea instanţei de insolvabilitate se menţine. La rejudecarea pricinii este necesar de ţinut cont de cele expuse şi de emis o încheiere legală.
În conformitate cu art. 427 lit. b) Codul de procedură civilă, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d e c i d e : Se admite recursul declarat de către Oleg Goida şi Diana Iascenco . Se casează încheierea Curţii de Apel Chişinău din 25 februarie 2014, în pricina civilă la cererea introductivă a Societăţii cu răspundere limitată „Leul” cu privire la intentarea procesului de insolvabilitate faţă de sine, în partea perceperii de la Oleg Goida şi Diana Iascenco în beneficiul ÎI „Bevziuc Sergiu” a remuneraţiei în sumă totală de 9723 lei şi 3000 lei cu titlu de cheltuieli suportate, în total suma de 22723 lei, cu restituirea pricinii în această parte spre rejudecare în aceiaşi instanţă.
În rest încheierea Curţii de Apel Chişinău din 25 februarie 2014 se menţine. Decizia este irevocabilă din momentul emiterii în partea menţinerii încheierii judecătoreşti, iar în partea restituirii pricinii spre rejudecare încheierea nu se supune nici unei căi de atac. Preşedintele completului, Iulia Sîrcu judecătorul Judecătorii Valentina Clevadî Ion Corolevschi